Wilhelm Dancă

L-am sărbătorit astăzi, 19 martie 2020, în condiții speciale pe Sfântul Iosif, soțul Mariei și tatăl purtător de grijă al lui Isus (cf. Mt 1, 18-24). De asemenea, l-am celebrat ca patron spiritual al catedralei „Sf. Iosif” din București, dar și patron universal al Bisericii Catolice. Condițiile speciale se referă la faptul că am celebrat hramul bisericii nu în biserică, ci afară. Lucrul acesta mi-a dat de gândit.
Suntem în plină criza creată de răspândirea virusului COVID-19. Care este misiunea Bisericii în aceste momente? Sf. Iosif ne sugerează un răspuns. Biserica are misiunea de a păstra, a trăi și a vesti adevărurile mântuirii. Nu trebuie să se substituie statului. Nu trebuie să-i îndemne pe oameni să se spele pe mâini. Lucrul acesta ține de datoria Ministerului Sănătății, Educației.
Asemenea Sf. Iosif Biserica trebuie să-l ocrotească pe Christos de pericolele mortale (vezi fuga în Egipt) ale uitării și indiferenței și să facă să se audă glasul Lui chiar și atunci când tace.
Sf. Iosif este un model de viață creștină. A știut să tacă în mod inteligent, făcând loc Cuvântului lui Dumnezeu în inima sa. A fost un mistic al vieții cotidiene, centrându-și viața pe voința lui Dumnezeu.
Astăzi criza coronavirus constrânge Biserica din unele părți ale lumii la tăcere. În aceste contexte sf. Iosif poate să ajute ca tăcerea să devină elocventă, să vorbească. Mai multe detalii în predica postată mai jos.

Sfânta Treime este misterul unui singur Dumnezeu în trei Persoane. Știm asta, dar cine înțelege despre ce este vorba? Această taină este extraordinar de mare. Omul nu o poate cuprinde. Totuși, primește puterea să o accepte și să se lase locuit de Ea prin credința în Isus Christos. El ni l-a descoperit pe Dumnezeu ca Tată iubitor. El s-a revelat pe Sine ca Dumnezeu Fiul, care ridică păcatele lumii și le șterge sau iartă definitiv. El ni l-a făcut cunoscut pe Duhul Sfânt, care lucrează împreună cu noi la mântuirea noastră în bucurie.

Prin botez omul care crede este introdus în comuniunea de viață cu Persoanele din Sfânta Treime. În virtutea botezului, omul este ridicat la demnitatea de a locui în Sfânta Treime, iar ființa lui devine o reședință a Sfintei Treimi în istorie. Aici trebuie să facem o deosebire între domiciliu și reședință.

Domiciliu este adresa la care cineva își are locuința permanentă. Reședința este adresa unde cineva are o locuință secundară, temporară. Ținând cont de această deosebire, putem spune într-o cheie mistică sau spirituală că domiciliul creștinului este Sânta Treime, iar ființa lui este reședință a Persoanelor Treimi în timpul istoriei mântuirii.

Dar domiciliu, adresa unde cineva se naște, trăiește sau locuiește lasă urme asupra locatarului.  Există o diferență între oamenii care stau la bloc și cei care stau la casă. Tot la fel se deosebesc cei care au domiciliu la munte sau la câmpie. Persoanele, familia cu care locuiește cineva își lasă amprenta asupra gusturilor, principiilor, valorilor, stilurilor de viață ale locatarului.

Pornind de la aceste observații se poate spune că domiciliul creștinului și persoanele cu care trăiește dau naștere în viața lui la o mistică specială. Aceasta se poate concentra în trei verbe specifice lucrărilor Persoanelor din Sfânta Treime: a iubi, a ierta, a întări. Dumnezeu Tatăl iubește cu o iubire necondiționată. Dumnezeu Tatăl ne iubește pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce facem. Dumnezeu Fiul iartă pentru totdeauna greșelile noastre și iertarea Lui ne face să creștem, să ne maturizăm. Dumnezeu Duhul Sfânt ne întărește sau conlucrează cu fiecare din noi, ajutându-ne să ne adresăm lui Dumnezeu cu apelativul de Tată.

Pe urmele lucrărilor Persoanelor Treimii suntem invitați să-i iubim pe ceilalți oameni asemenea lui Dumnezeu, adică necondiționat. Să ne iertăm pe noi înșine și pe semenii noștri definitiv, pentru totdeauna. Să-i mângâiem și să conlucrăm cu frații și surorile noastre în vederea fericirii și bucuriei lor. Ne-am născut din râsul și bucuria Sfintei Treimi. Trebui să transmitem celor din jur bună dispoziție și multă bucurie. Cum? Sugestii găsiți în predica din sărbătoarea Sfintei Treimi de la catedrala sfântul Iosif din București 2019 pe care am postat-o mai jos.

Epifania sau Arătarea Domnului este una dintre cele mai mari sărbători creștine. Cu acest titlu, sărbătoarea se celebrează în ziua de 6 ianuarie și dezvoltă tema manifestării divinității lui Isus Christos în fața magilor, a iudeilor și a ucenicilor. În fața magilor epifania a avut loc la Betleem, în fața iudeilor, la botezul lui Isus în Iordan, iar în fața ucenicilor, la nunta din Cana Galileei.

Biserica Catolică de rit latin pune accentul în rugăciunile și lecturile din ziua de 6 ianuarie pe epifania de la Betleem, unde Isus Christos li s-a arătat magilor ca Fiu al Mariei și Fiu al lui Dumnezeu. La liturghia de la 12.15, de la catedrala sf. Iosif din București, în prezența a numeroși credincioși, pornind de la evanghelia zilei (Mt 2, 1-12), am subliniat importanța căutării lui Isus Christos în viața noastră creștină. În momentul de față, unul din cinci locuitorii ai planetei nu au auzit nimic despre Christos. De asemenea, mulți dintre cei care au fost botezați nu mai vin la biserică. Sunt ca un fel de stele stinse, moarte, care nu mai luminează, nu mai răspândesc în jur pacea și iubirea lui Christos.

Epifania mi-a dat prilejul, printre altele, să ridic aceste întrebări: cum putem deveni stele strălucitoare pentru cei din jur? Cum putem lumina calea celor care vor să-l cunoască pe Christos? La cine este Christos mai prezent: la cei care îl au în inima lor în mod formal, ritualist, exterior (au fost cândva botezați și miruiți) sau la cei care îl caută din toată inima (chiar dacă nu fac parte din Biserica lui Christos)? Ce se întâmplă cu cei care îi simt prezența lui Christos în inima lor și în același timp îl caută cu sinceritate?

Darurile magilor sunt un fel de hârtie de turnesol a luminozității noastre creștine. Aur îi oferă lui Christos doar regii, cei stăpâni pe viața lor. Oare noi suntem liberi și stăpâni pe viața noastră? Tămâie îi oferă cei care au simțul rugăciunii și al adorației. Oare noi îl adorăm doar pe Dumnezeu? Nu cumva avem și câțiva dumnezei falși? Smirna poate fi oferită de cel ce cunoaște greutățile vieții omenești. Oare noi suntem dispuși să le acceptăm pentru o cauză mai mare sau preferăm lenea, divertismentul și altele asemenea alunecând într-o viață banală? Despre toate acestea puteți să aflați mai multe ascultând predica postată mai jos. Vă doresc tuturor un An Nou mai bun, cu sănătate, pace și multă binecuvântare!