Wilhelm Dancă

Am ajuns la jumătatea evangheliei după Marcu, capitolul 8. Aici Isus ridică problema condiției de a fi sau a deveni discipolul său. El a întrebat: „Cine spun oamenii că sunt eu?” (Marcu 8, 27). Ajungând, la noi astăzi și aici, putem să adaptăm această întrebare și să zicem: „Cine spun oamenii că sunt creștinii?” Isus spune că fără Cruce nu putem fi ucenicii săi. De ce? Pentru că acceptarea Crucii sau asumarea Evangheliei ca principiu de viață înseamnă să pășim pe urmele lui Christos. Nu înaintea Lui.

Am dezvoltat trei aspecte ale urmării lui Christos, astăzi. Mai întâi să acceptăm că relațiile noastre de viață sunt marcate de ambiguitate sau de incertitudine. Ar trebui să punem sub semnul provizoratului toate convingerile personale despre semenii noștri. Dar și cele despre Christos, care pot fi mereu îmbuntățite. Nu putem percepe decât o parte din ceea ce sunt semenii noștri cu adevărat. Astfel putem evita fundamentalismul, intoleranța, totalitarismul ideologic de stânga sau de dreapta, inclusiv totalitarismul religios sau confesional.

Apoi să fim dispuși să ne compromitem. Isus a acceptat lucrul acesta atunci când i-a întrebat pe ucenici cine crede lumea că este El (Marcu 8, 27). Suntem dispuși să le cerem celor din jur care este părerea lor despre noi? Dacă cineva este gata să se compromită, atunci este deschis dialogului cu ceilalți. Petru a fost dispus la așa ceva, asemenea lui Isus. Chiar dacă a greșit și a primit un răspuns dur din partea lui Isus, Petru rămâne un model de ucenicie. Isus i-a spus: „Mergi în urma mea, Satană!” (Marcu 8, 33). Acestea nu sunt cuvinte măgulitoare ci clarificatoare. Ucenicul trebuie să meargă pe urmele lui Isus, nu înaintea Lui.

În fine, al treilea lucru este acesta. Purtarea Crucii pe urmele lui Mântuitorului înseamnă viață creștină mereu deschisă transformării, îmbunătățirii. Ajungem la împlinire, la viața deplină, numai dacă trecem prin sau pe la Calvar. Într-adevăr, cine merge pe urmele Domnului se schimbă în bine pentru că asumă Evanghelia ca normă de viață. De aceea, procesul de modelare a identității creștine este unul lung și de durată. Se traduce în concret prin simplitatea renunțării la pretenția de a fi stăpânul propriei vieți. Ucenicul se încredințează cu totul Cuvântului care s-a făcut trup.

Mai multe detalii în omilia postată mai jos.