Wilhelm Dancă

În solemnitatea „Corpus Domini” sau „Trupul Domnului” Biserica Catolică celebrează Euharistia ca prezență reală a lui Isus Christos în lumea vizibilă. Sărbătoarea a apărut la nivel local în sec. al XII-lea și instituită la nivel universal în sec. al XIII-lea în contextul afirmării ereziilor albigenzilor sau catarilor în sud-vestul Franței. Printre altele, ei respingeau lumea materială și ceea ce ținea de trup, pentru că ar fi opera diavolului, ajungând astfel să respingă căsătoria și euharistia.

Evanghelia sărbătorii este luată din In 6, 51-58. Aici este predica lui Isus despre pâinea vieții, un alt termen pentru a defini Euharistia. A fost pronunțată la Cafarnaum și, din cauza conținutului, cei care îl ascultau vorbind au rămas tulburați. S-a mai întâmplat încă o dată în timpul activității publice ca Isus să-i uimească pe ascultătorii lui, și anume în templul din Ierusalim. La Cafarnaum, pentru că acolo Isus le-a spus ucenicilor cu subiect și predicat: „dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele lui, nu aveți viață în voi” (In 6, 53). La Ierusalim, pentru că aici, înaintea Sinedriului, Isus a spus că este Fiul lui Dumnezeu (cf. Lc 22, 70).

Am subliniat trei adevăruri de credință cu privire la prezența reală a lui Isus Christos în Euharistie. Fiind Isus pâinea vieții, pâinea coborâtă din cer, cine mănâncă din această pâine 1) nu va mai flămânzi și nu va mai înseta niciodată, 2) va trăi în veci și 3) are deja viața veșnică. Aceste cuvinte trebuie interpretate în mod concret, realist, nu metaforic. Euharistia face să se adeverească o promisiune extraordinară, și anume că Isus rămâne în ucenic, iar ucenicul în El (cf. In 6, 56). Cu alte cuvinte, prin Euharistie sau Împărtășanie, Isus vine la noi, în noi și rămâne cu noi.

De aceea, în vechime, când se împărtășeau, creștinii răspundeau la cuvintele preotului – Trupul lui Christos! – în felul următor: „Doamne, fă să te văd pe tine în mine!”Prezența cuiva în viața altuia poate îmbrăca diferite forme: modul unei mame de a fi prezentă în viața copilului, sau cel al îndrăgostiților care sunt prezenți unul în celălalt chiar și atunci când nu sunt alături, sau cel al prietenilor. Cum putem să punem în practică prezența lui Isus euharistic în noi? Printr-un zâmbet ecou al prezenței reale a Domnului în noi prin care să comunicăm unii cu alții și cu toată ființa noastră? De ce nu? Detalii în predica postată mai jos.