Wilhelm Dancă

Anul acesta am celebrat Înălțarea sau Ridicarea Sfintei Fecioare Maria la cer în biserica din Buruienești. Am subliniat mai multe elemente teologice.

Mai întâi am spus că Sfânta Fecioară este primul rod pascal al Învierii Domnului. De aceea, în unele locuri, sărbătoarea de la 15 august se mai numește Paștele marian sau Paștele de vară. În limba latină se spune „Transitus Mariae”, adică „Trecerea/Paștele Mariei”. În tradiția bizantină sărbătoarea are titlul „Dormitio” sau „Adormirea” Maicii Domnului. În fine, un alt titlu este „Comemorarea” Maicii Domnului. Titlul trimite cu gândul la Conciliul de la Efes (431) și la faptul că Sfânta Fecioară este Maica lui Dumnezeu, „Theotokos”. Având această calitate, Biserica Catolică a declarat adevăr de credință că Maria, la sfârșitul vieții pământești, a fost ridicată cu trupul și sufletul la cer. De aici provine titlul „Înălțată” sau „Ridicată” (Assunta) la cer.

Toate aceste titluri vorbesc despre victoria Mariei asupra coruptibilității morții prin participare la victoria lui Christos asupra păcatului. Dar participarea înseamnă trăirea iubirii de Dumnezeu într-o manieră unică. Adică, cum spune Sfântul Augustin, iubirea de Dumnezeu până la disprețuirea de sine. Pe această iubire se clădește împărăția lui Dumnezeu. Cetatea oamenilor, de ieri și de azi, are la bază iubirea de sine până la disprețuirea lui Dumnezeu și a semenilor.

În final, am arătat că ucenicul care se lasă luminat de misterul Mariei nu merge, ci aleargă spre Christos. Ținând cont de lâncezeala din jur, cred că avem nevoie de mai mult zel și entuziasm în drumul spre Christos. Maria Înălțată la cer poate transforma inimile indiferente și individualiste în inimi iubitoare de Dumnezeu și de oameni. Sfântă Fecioară Marie, ridicată cu trupul și sufletul la cer, roagă-te pentru noi!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea „Sfântul Iosif Muncitorul” am fost la Buruienești. Am celebrat împreună cu aproximativ 35 de preoți și mulți credincioși hramul comunității. Am ținut cuvântul de zidire sufletească. Am subliniat ideea că societatea are nevoie de o ierarhie de valori pentru a fi unită. Această ierarhie poate fi formulată în multe feluri. Pe scurt, omul este superior muncii, iar Dumnezeu este superior omului. Dacă nu ținem cont de această scară de valori, riscăm să ne „mâncăm” unii pe alții.

Pentru a diminua „canibalizarea” lumii, am spus că trebuie „să mergem la Iosif”. De ce? Să învățăm de la el ierarhia de mai sus. El a strălucit prin multe virtuți. Am subliniat câteva. A fost un om al faptelor, nu al vorbelor. De fapt, Evangheliile nu înregistrează niciun cuvânt rostit de Sfântul Iosif. Apoi a fost un om drept, a respectat legea pământească și legea divină. Dacă vrem să fie dreptate în lume, să începem cu noi înșine, adică să fim oameni drepți. În fine, Sfântul Iosif a fost un „nutritor Domini”. A fost unul care i-a dat de mâncare Domnului. Ori de câte ori aruncăm mâncarea sau ne-o procurăm necinsit, furăm hrana săracului.

În concluzie, Biserica nu are soluții tehnice la crizele sociale și economice din zilele noastre. Dar e chemată să arate cu degetul rănile sângerânde ale societății. Tot la fel și creștinul, care pe urmele Sfântului Iosif poate fi profet pentru contemporanii săi.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

„Lunea Îngerului” este prima zi de luni după Paști din tradiția romano-catolică. În această zi, potrivit Evangheliei (Matei 28, 1-15), Îngerul Domnului și Domnul Înviat îi îndeamnă pe ucenici să meargă în Galileea. De ce? Pentru că acolo Îl vor vedea.

În cazul meu “Galileea” este Buruienești. În biserica din acest sat L-am întâlnit pe Christos Înviat pentru prima dată când am fost botezat. Și de atunci încoace de foarte multe ori. Experiența de credință trăită acolo nu o pot uita. Dar, ca amintirea să fie vie mă întorc din când în când în satul natal, în special cu ocazia marilor sărbători. Am fost și anul acesta de Paști. De aceea, vă spun cu inima plină de bucurie: “L-am văzut pe Domnul”! Christos a înviat, aleluia!

Am ținut cuvântul de zidire sufletească și am subliniat mai multe lucruri.

În primul rând am explicat de ce această zi de luni din Săptămâna Mare se numește „Lunea Îngerului”. Punctul de pornire este în Evanghelia după Matei 28, 2. Aici citim că Îngerul Domnului a coborât din cer, a rostoglit piatra de la mormânt și s-a așezat pe ea. Am descris câteva tradiții laice din Italia și din România cu privire la „Lunea Îngerului”.

Apoi am explicat cum putem să ne raportăm, astăzi, la minciunile „plătite” prin care unii caută să respingă adevărul că Isus Christos a înviat. Aceste minciuni se găsesc în unele cărți și reviste „științifice”, în mass media, în spațiul virtual de pe internet sau în comportamentele ambigue ale creștinilor.

În fine, am atins și problema oboselii, indiferenței și resemnării discipolilor în fața acțiunilor Celui Rău, care subminează credința în Înivere.

Pe scurt, am spus că e bine ca omul credincios să se întoarcă din când în când în comunitatea în care s-a născut. Aerul locului natal îi revigorează plămânii. Acest lucru este valabil și din punct de vedere spiritual. Sunt convins din experiență că unele probleme de respirație în credință se rezolvă și printr-o vizită în „Galileea” personală.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Am felicitat o dată un preot cu ocazia aniversării a 40 de ani de preoție. Mi-a răspuns cu o față ca floarea soarelui: „Domnul mi i-a dat, și o să-mi mai dea! Domnul să fie lăudat!” Cam la fel le-am răspuns și eu celor care m-au felicitat cu ocazia „jubileului” de 33 de ani întru preoție. Am făcut sărbătoare în satul natal împreună cu familia și credincioșii din credința cărora m-am născut de două ori. Prima dată la viața naturală, iar a doua oară la viața supranaturală. Tot din credința lor am primit și darul preoției. Le mulțumesc și pe această cale din toată inima.

Am numit această aniversare specială „jubileu”, deși nu prea se folosește termenul pentru a indica sărbătorirea a 33 de ani de preoție. Mi s-a părut totuși semnificativă cifra 33. Este, nu-i așa? Mai întâi m-am gândit la vârsta pe care a împlinit-o Domnul Isus Christos, Marele Preot atunci când a fost răstignit pe Calvar. Apoi m-am dus cu gândul la faptul că, după ce a murit, a înviat a trei zi după Scripturi (cf. 1 Cor 15, 4). În fine, m-am gândit la cei 3 Petru care au jucat un rol important în viața mea. Primul a fost Petru Lucaci, preotul care m-a botezat. Al doilea a fost Petru Ciocan, părintele care m-a trimis la Seminar. Al treilea a fost Petru Gherghel, rectorul care m-a primit în Seminar, actualul episcop emerit de Iași.

Acești 3 Petru m-au ajutat să spun Da chemării de a-l mărturisi pe Isus Christos asemenea lui Petru. El i-a spus lui Isus la Cezareea lui Filip că este „Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (Mt 16, 16). Lucrul acesta am încercat să-l spun și eu și să-l mărturisesc timp de 33 de ani de preoție. Când am reușit mai bine, evident, am fost ajutat de o mulțime de prieteni din cer sau de pe pământ. Și în vremea comunismului, și după schimbarea regimului politic în România.

Am constatat, uneori cu nerăbdare și îndrăzneală, că există două mărturii despre Christos. Una care vine de la cei care îl văd de departe, în felul lor, în felul lumii. Alta care provine de la cei care îl văd de aproape, în felul ucenicilor, în felul celor care îl iubesc. Rugați-vă pentru mine să-l văd pe Christos cât mai în felul ucenicilor! Mulțumesc mult părintelui Adrian, fratele meu, care a realizat filmul pe care îl postez mai jos.