Wilhelm Dancă

Astăzi am comentat parabola celor 10 fecioare din Matei 25, 1-13. De fapt, ele sunt domnișoarele de onoare care însoțesc mireasa la nuntă. Domnul Isus spune că cinci dintre ele erau înțelepte, în sens practic, iar celelalte erau distrate. Din parabolă se desprind câteva adevăruri importante pentru viața de ucenic al Domnului.

Menționez că în prima parte am descris modul în care se celebra o nuntă în timpul lui Isus. De asemenea, am arătat că termenul cheie al parabolei este „uleiul”. Potrivit lui Origen, uleiul din parabolă înseamnă învățătura creștină, Cuvântul lui Dumnezeu trăit. Dacă este pus în practică, Cuvântul este ca uleiul care ține candela vieții aprinsă.

Primul adevăr este că trebuie să trăim viața prezentă ca și cum am participa la o nuntă. Dar bucuria este nota caracteristică a nuntașului. Oare o avem? Se poate citi pe fețele noastre? Al doilea adevăr se referă la starea de priveghere sau de așteptare. Această atitudine poate fi pasivă sau activă. Privegherea înseamnă atenția de nu pierde ocazia să facem binele. Nu putem participa la o nuntă ca și cum am sta în stație așteptând pasiv să vină tramvaiul. Al treilea adevăr e că viața noastră are un sfârșit. Cine conștientizează lucrul acesta nu devine trist, ci liber și responsabil.

În concluzie am spus că învățătura parabolei poate fi rezumată folosind un gând al lui Don Bosco. Astfel, să muncim ca și cum am trăi o mie de ani și să trăim căutând să facem binele ca și cum am muri azi. Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

Am început Adventul și un nou an liturgic. Am meditat Evanghelia după Matei 24, 37-44. Am arătat că viața devine frumoasă, umană, dacă-L așteptăm pe Domnul. Mâncatul, băutul, măritatul, însurătoarea, munca au alt sens dacă sunt pătrunse de așteptarea Domnului.

Așteptarea Domnului care vine este trăsătura fundamentală a Vechiului Testament. Așteptarea lui Isus care va veni a doua oară este concluzia Noului Testament. Între aceste două veniri există alta care are loc prin celebrarea sacramentelor și a Cuvântului.

Pornind de la cele patru lumânări din coroana de Advent, am identificat o altă venire. Este vorba de venirea Domnului în viața noastră. Această venire este sigură, 100%. Trec anii, viața noastră se scurtează și momentul întâlnirii cu Domnul e tot mai aproape. Cum îl așteptăm? Am identificat trei forme de așteptare: una apatică, alta pătrunsă de frică și încă una plină de bucurie. Ultima formă de așteptare are loc atunci când iubim. Numai dacă iubim pe cineva, îl așteptăm. Sau, dacă nu mai suntem iubiți, nu ne mai așteaptă nimeni. Sperăm să nu fie cazul în viața nimănui.

Așadar, Domnul ne așteaptă pe noi, sigur, pentru că ne iubește. Se poate spune același lucru despre noi? Adică, îl așteptăm pentru că-L iubim?

Vă doresc un Advent plin de bucurie! Pentru a-L celebra în felul acesta, stropiți relațiile umane cu apa generozității și așteptați-l pe Domnul din iubire! Detalii în articolul postat mai jos.

Bucuria a fost tema dominantă a liturghiei de astăzi, 12.12.21. Biserica a fost plină de lume. M-am bucurat. S-au bucurat și credincioșii că s-au văzut unii cu alții. Dar atmosfera de bucurie a fost într-un anumit fel în contrast cu tema convertirii din Evanghelie (Luca 3, 10-18).

Am încercat să explic că bucuria creștinului este legată de apropierea venirii Domnului. Întruparea este voința lui Dumnezeu Tatăl, Părintele tuturor. De aceea, bucuria venirii Domnului se trăiește în solidaritatea cu toți oamenii. De asemenea, bucuria aceasta înseamnă a vedea ce este pozitiv în viața celorlalți. Pe scurt, bucuria venirii Domnului vindecă omul de egoism sau individualism.

Am arătat apoi că bucuria nu poate fi trăită cum se cuvine, astăzi. Am pierdut simțul sărbătorii. Cauzele sunt multe. Am pierdut bucuria așteptării cuiva, de aceea și exercițiul imaginației este sărac. În aceste condiții trebuie să mergem la biserică, acolo e „spitalul de recuperare” a bucuriei. Aici omul este întreg. Nu doar muncește, doarme și mănâncă. Aici omul cântă, se roagă, uneori, dansează. Recuperarea bucuriei comportă un gest fundamental, și anume să nu transgresăm limita relației cu aproapele. Păcatul este transgresarea acestei limite. Păcatul îi face pe oameni să fie triști.

Limita relației cu aproapele este de mai multe feluri. Una valabilă pentru toți oamenii ține de hrană îi îmbrăcăminte. Astfel, cine are două tunici să dea una celui care nu are. Iar cine are de mâncare să facă la fel (Luca 3, 11). Alta este pentru vameși și, în general, pentru autorități. Și anume, să nu pretindă mai mult decât s-a fixat (Luca 3, 13). Cu alte cuvinte, să nu pretindă șpagă. Ioi, ioi, câte ar fi de spus aici! În fine, ultima, soldații să nu maltrateze pe nimeni și să fie mulțumiți cu solda lor (Luca 3, 14). Din păcate mulți soldați din zilele noastre nu miros a patriotism ci a vânzare de arme. Ba mai mult, miros a bani murdari.

Am vorbit despre faptul că sfântul Ioan Botezătorul indică În Evanghelia de azi pragul de jos. Pragul de sus îl vom găsi în Predica de pe Munte a lui Isus (Matei 5-7). Să încercăm să respectăm barem pragul de jos. Idealul l-am găsit la Maica Tereza de Calcutta. Ea spune că omul care dă cu bucurie dă mai mult! Să îndrăznim să dăm cu bucurie! Să îndrăznim să trăim bucuria așteptării Crăciunului! Roadele convertirii vor veni de la sine.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi 9 mai 2021 de Ziua Europei am vorbit la omilie despre iubire și lege sau despre legea ca explicitare a iubirii. Astfel când legea este respectată și aplicată din iubire ea aduce bucurie în inimi. La catedrala „Sfântul Iosif” din București la liturghia de la 12.15 nu au fost mai mulți credincioși decât de obicei în timp de pandemie. În ansamblu numărul lor este în descreștere, deci mai mic decât de obicei. Oare de ce? Frică? Comoditate? Obișnuința de a nu mai participa fizic la liturghie? Știm că în Biserică nu contează numărul ci calitatea discipolilor. Și totuși … vremea e bună, putem veni mai mulți la biserică. Zic!

NB. Liturghia online nu este totuna cu liturghia participată față în față în biserică.

Am vorbit la omilie despre îndemnul lui Isus din In 15, 9-17: „Rămâneți în dragostea mea”. Cum să rămânem în iubirea Lui? Așa cum El a rămas în iubirea Tatălui, păstrând porunca Lui de mântuire a lumii. Știm toți că astăzi iubirea este un cuvânt uzat, abuzat, descarnat, lipsit de putere. De aceea am legat cuvântul iubire din Evanghelia duminicii de cuvântul lege sau poruncă. Am subliniat că legea este o explicitare a iubirii. Legea lui Dumnezeu este o formulare clară a iubirii lui Dumnezeu față de om. Ascultarea sau respectarea legii divine este iubirea omului față de Dumnezeu.

Suntem chemați să fim atenți la modul în care respectăm poruncile lui Dumnezeu pentru că în felul acesta îl iubim pe Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu nu trebuie să rămână o propunere vagă, poetică, emoțională. Iubirea lui Dumnezeu este concretă în iubirea aproapelui și este însoțită de bucurie, rod al prieteniei cu Isus. Iubirea nu este mai mare decât legea, pentru că legea explică sau concretizează legea.

Pe scurt Evanghelia de astăzi ne cheamă la prietenie cu Isus, lucru ce se realizează prin păzirea poruncilor și se manifestă prin bucuria mărturisirii iubirii Lui față de semenii noștri. „All you need is love” sau „Tot ceea ce îți trebuie este iubire” cânta The Beatles prin anii 1960. Da, dar iubirea izvorâtă doar din instincte nu potolește setea noastră de iubire. Doar iubirea înrădăcinată în iubirea lui Christos satisface foamea omului de dragoste.

Mai multe detalii în omilia postată mai jos.