Wilhelm Dancă

„Effata” este un cuvânt aramaic. A rămas în liturgia creștină baptismală. Isus îl rostește cu ocazia vindecării unui surdo-mut păgân, adică nu iudeu. Evenimentul este descris de Marcu 7, 31-37. Simbolistica miracolului este foarte bogată. O semnificație importantă pentru noi astăzi este deschiderea spre diversitatea culturală, religioasă. Am comentat această vindecare miraculoasă și am spus că suntem chemați să-i ducem pe alții la Isus. De ce? Pentru a asculta cuvântul iubirii și a se relaționa la Dumnezeu și la semeni printr-un comportament bazat pe iubire.

Totuși, pentru a spune altora „Effata” sau „Deschide-te!” sunt necesare alte două acțiuni. Prima, să privim cerul, așa cum a făcut Isus. Asta înseamnă rugăciune, viață sacramentală, familiaritate cu Dumnezeu. A doua, să suspinăm/tresărim în fața răului. Să nu fim cinici! Să fim sensibili la durerea lumii! „Effata” înseamnă, astăzi, asumarea misiunii profetice.

Putem fi profeți în trei feluri. Primul, la nivel de individ. Aici trebuie să renunțăm la comportamentul narcisist și să vedem suferința aproapelui. Al doilea, la nivel de familie. În familii există conflicte între generații. Ele se vindecă prin limbajul iubirii. Al treilea, la nivel de Biserică. Aici trebuie echilibrată balanța între instituție și carismă.

În concluzie, dacă vrem să fim „profeți” ai iubirii divine, trebuie să trăim o viață împreună cu Dumnezeu și cu alții.

Detalii în articolul postat mai jos.

Duminica „Botezul Domnului” încheie timpul Crăciunului. Concluzia spirituală a sărbătorii se găsește în Marcu 1, 6-11. Aici este vorba despre Fiul lui Dumnezeu care se face solidar cu oamenii. Prin Botezul său în Iordan, El intră în mizeria sufletească a omenirii. Totodată, le arată că pot trăi la un alt nivel. Adică, pot fi pe deplin fii ai lui Dumnezeu. Sau, pot trăi mereu în prezența lui Dumnezeu. Conștiința celui botezat percepe această prezență divină. Dar păcatul șterge sau diminuează simțul prezenței lui Dumnezeu în om. Dispariția simțului păcatului a dus la dispariția conștiinței creștine. No comment! Deocamdată.

Am făcut legătura între începutul și finalul Evangheliei după Marcu. Botezul este condiția mântuirii. Botezul este misiunea lui Isus și a Bisericii. Isus înviat le spune:”Mergând în toată lumea, predicați Evanghelia la toată făptura!” Apoi adaugă: „Cine va crede și va fi botezat se va mântui” (Marcu 16, 15-16). Când preotul botează, Christos botează!

Astăzi nu mai există zelul misionar de la începuturile Bisericii. Valul de descreștinare susținut de păcatele oamenilor este foarte mare. Secularizarea pare de neoprit. Și totuși, misiunea de a vesti Evanghelia trebuie să continue. E nevoie de mai multă determinare sau curaj al mărturisii. Să ne amintim că primii 30 de Papi au murit moarte de martir. De ce? Pentru că au crezut în adevărul Evangheliei fără teamă, fără niciun compromis.

Apoi, am spus că natura misionară a Bisericii este minată astăzi de prioritatea absolută a dialogului. Dar nu trebuie să rămânem doar la dialog. Trebuie să adăugăm vestirea Evangheliei. Să nu ne fie teamă! Să nu fim lași! M-am întrebat: de ce mai cer părinții botezul pentru copiii lor? Numărul părinților căsătoriți religios este mai mic decât acela al copiilor botezați. Impresionant, nu? Unii cer botezul de dragul tradiței, spunând așa au făcut părinții noștri. Alții pentru a salva identitatea creștină într-o lume pestriță din punct de vedere religios. Totuși, acestea nu sunt motive suficiente. Pot fi puncte de pornire pentru o cateheză baptismală serioasă.

Scopul e să ajungem la conștiința prezenței deosebite a lui Dumnezeu Treime în cel botezat. Această locuire specială a Sfintei Treimi în om îi transformă viață. Putem să o evocăm și să o celebrăm în multe feluri.

Pentru mai multe detalii, deschideți linkul de mai jos.

Duminică de duminică și în sărbători participăm la sfânta liturghie celebrată în biserică. Câteodată ne mustră conștiința că nu am venit chiar în fiecare duminică, că nu ne-am spovedit regulat, că nu am făcut fapte de milostenie etc. Aceste mustrări interioare țin de un proiect de viață spirituală la care ne-am dat cândva consimțământul și pe care îl numim transformarea noastră în Christos. Proiectul a început la botez. Din păcate unii abandonează proiectul, alții îl elimină total, poate unii îl întrerup și-l reiau mai târziu, iar alții, în fine, încremenesc în proiect. Nu fac nici un pas. Unde suntem noi?

Deși bune, întrebările de mai sus nu sunt potrivite pentru a ne determina să susținem proiectul transformării noastre în Christos. În lumina evangheliei de astăzi, In 1, 29-34, ele ar trebui să cedeze prioritatea altor chestionări mai tari. Când venim la biserică suntem capabili să ne lăsăm priviți de privirea lui Christos? Suntem impresionați de chemarea de a deveni inocenți (sf. Augustin) și blânzi, buni (sf. Toma de Aquino) precum Mielul lui Dumnezeu? Dacă da, atunci voința de schimbare a ființei noastre în ceea ce este Christos în evanghelia duminicii – Mielul lui Dumnezeu – devine eficace.

Spuneam mai sus că drumul schimbării noastre ontologice/existențiale în Christos începe în biserică la botez. Sf. Ioan Botezătorul ne arată cum trebuie să facem ca acest itinerariu să nu se întrerupă. De două ori apare în Evanghelia de astăzi că mai înainte nu-l cunoștea pe Isus, dar după botez, l-a cunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu. Teofania care a avut loc atunci i-a revelat identitatea adevărată a lui Isus din Nazaret, verișorul lui. Astfel, în măsura în care avem credință, privim la Christos, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, ne transformăm și noi în Christos. Devenim mai inocenți, mai buni, mai blânzi, victorioși asemenea mielului, care a omorât păcatul și moartea.

Concluzia este simplă: să ne lăsăm priviți de privirea lui Christos ca să ne transformăm și să devenim din zi în zi tot mai asemenea Lui. Detalii în predica postată mai jos.

Botezul Domnului este sărbătoarea care încheie timpul Crăciunului în Biserica Catolică de rit latin. Desprinderea acestei sărbători de Epifania din 6 ianuarie are un rost. Într-adevăr, în urmă cu o săptămână am sărbătorit manifestarea divinității lui Isus în fața magilor. Astăzi am celebrat arătarea gloriei divine a lui Christos în fața sfântului Ioan Botezătorul și a poporului care se boteza în Iordan.

Pornind de la botezul lui Isus de acum circa 2000 de ani, Biserica ne invită să medităm asupra botezului nostru. De aceea am încercat să arăt în omilia de astăzi că, primind botezul, noi ne-am născut din nou și am devenit fii ai lui Dumnezeu. Părinții care ne-au dăruit viața pământească ne-au iubit atât de mult încât ne-au oferit și viața spirituală. Pe cale de consecință am fost botezați sau încreștinați. Știau în felul lor că botezul este calea de acces către comuniunea de viață a Sfintei Treimi.

Dar li s-a confirmat lucrul acesta atunci când copilul lor a primit botezul în numele persoanelor Sfintei Treimi. Cu această ocazie au dat copilului lor un nume de sfânt, un patron spiritual care să hrănească credința și iubirea lui creștină. Astfel, prin numele primit, copilul botezat a fost scos din anonimat și prezentat în fața lui Dumnezeu ca discipol al lui Christos. Pentru acest copil apa de la botez a fost un adevărat izvor spiritual. A fost fântâna de iubire sacrificiu de sine a lui Christos. În fine, după ce a fost spălat în iubirea lui Christos, copilul botezat a fost îmbrăca cu demnitatea-putere de a-l imita.

Așadar, botezul este primul și cel mai important sacrament prin care un copil a devenit discipol al lui Christos. Copilul botezat este chemat să-l urmeze când va fi mare prin fapte concrete care să vestească Evanghelia împărăției lui Dumnezeu. Adică, să-și asume angajamentul luat de părinți și nași de a face în așa fel încât prin viața lui vestea cea bună să ajungă la cei săraci. Cei captivi să fie eliberați. Cei orbi să vadă lumina. Cei asupriți să fie mângâiați. Toți oamenii să poată beneficia de Anul de milostivire a Domnului (cfr. Lc 4, 18-19).

Dacă am înțelege cât de mare este cadoul pe care ni l-au făcut părinții și nașii prin cererea botezului în numele nostru, inima ni s-ar umple de recunoștință față de ei. Să ne amintim astăzi de gestul lor cu gratitudine și bucurie! Mai multe detalii despre felul în care să păstrăm darul-lumină al botezului în viața noastră găsiți în omilia postată mai jos.

Dragi prieteni,

Vă invit să ascultați predica din sărbătoarea Botezul Domnului pe care, anul acesta, 2018, am ținut-o la Sinaia. Potrivit părerii parohului, la biserică au fost mulți credincioși. Înainte de a asculta predica, sau după, vă invit, de asemenea, să meditați câteva gânduri ale sfântului Grigore de Nazianz despre semnificația botezului lui Isus, pentru el, mai întâi, dar mai ales pentru noi.

«Christos este iluminat prin Botez, să strălucim împre­ună cu el; Christos este botezat, să coborâm cu el ca să urcăm împreună cu el.

Ioan botează, Isus se apropie de el; poate pentru a-l sfinți pe cel de la care primește botezul, însă, cu sigu­ranță, pentru a-l înmormânta în întregime pe vechiul Adam în apă. Însă, înaintea noastră și pentru noi, el sfințește Iordanul. Și pentru că era spirit și trup, vrea să înceapă prin Duh și apă.

Botezătorul nu acceptă, dar Isus insistă. Atunci: Eu trebuie să fiu botezat de tine (cf. Mt 3,14), spune lampa Soarelui, vocea Cuvântului, prietenul Mirelui, cel mai mare dintre cei născuți din femeie Întâiului Născut al întregii creații, cel care tresărise în sânul mamei celui care fusese adorat în sânul mamei, înainte mergătorul de acum și de mai târziu celui care vine și care va veni. Eu trebuie să fiu botezat de tine. Adaugă, și pentru tine. Căci el știa că va primi botezul martiriului; sau, ase­menea lui Petru, că i se vor spăla nu numai picioarele.

Dar iată că Isus iese afară din apă și duce cu sine, în sus, lumea întreagă. Vede cerurile despicându-se și deschizându-se, acele ceruri pe care Adam le închisese pentru sine și pentru urmașii săi, atunci când a fost alun­gat din paradisul păzit cu o sabie ca de foc.

Și Duhul Sfânt dă mărturie despre dumnezeirea sa, căci coboară peste cel cu care este de aceeași natură. Și o voce este trimisă din cer, de acolo de unde era acela despre care se dădea mărturie. Și Duhul, venind sub forma unui porumbel, cinstește trupul, pentru că Dum­nezeu, arătându-se în forma trupească, îndumnezeiește și trupul. Tot așa, cu multe veacuri înainte, un porum­bel a venit să anunțe sfârșitul potopului.
Să cinstim, așadar, astăzi, botezul lui Christos și să celebrăm cum se cuvine această sărbătoare.
Să fiți în întregime purificați și să vă mai purificați încă. De fapt, nimic nu-i face o mai mare bucurie lui Dumnezeu decât convertirea și mântuirea omului, spre care se îndreaptă toate aceste cuvinte și mistere. Să fiți ca niște lumini în lume, o forță vitală pentru ceilalți oameni. Ca niște lumini perfecte ce stau în fața Luminii celei mari, să vă deprindeți cu viața luminii care este în cer; să fiți iluminați mai clar și mai strălucit de Sfânta Treime de la care ați primit acum, într-un mod restrâns, o singură rază venind de la singura dumnezeire, în Isus Christos, Domnul nostru, căruia să-i fie glorie și putere în vecii vecilor. Amin.»

(Din Discursurile sfântului Grigore din Nazianz, episcop, Disc. 39 la Botezul Domnului, 14-16.20: PG 36, 350-351.354.358-359)

Mai jos puteți să ascultați predica: