Wilhelm Dancă

Cu ocazia Anului Nou mulți oameni se bucură și chiuie de veselie. Oare de ce? Pentru că a mai trecut un an din viața lor? N-aș crede asta. Sau pentru că anul care vine este un dar/o ocazie de mântuire? După cum se manifestă bucuria celor mai mulți dintre ei – la nivel material și distractiv – nu mi se pare că au o asemenea conștiință religioasă. Aici intră în discuție problema trăirii timpului pe verticală sau/și (doar) pe orizontală. Am spus că timpul orizontal este cronologic, profan, iar cel pe verticală este kairologic sau sacru. Am explicat acești doi termeni – cronos și kairos – pentru că, nu-i așa, în prima zi a anului lumea e obosită. Cum așa? Da, în această zi, orice s-ar spune la omilie, oamenii nu reușesc să urmărească firul argumentației pentru că au dormit puțin.

Și totuși … Pornind de la lecturile sărbătorii, am invitat pe cei prezenți în catedrală să treacă de la Cronos la Kairos. Cu alte cuvinte să transforme cele 365 de zile ale anului 2026 în tot atâtea „cărămizi” spirituale pentru zidirea „casei creștine”, care e viața lor.

Primul pilon este Maria. În Evanghelia meditată, Luca 2, 16-21, Maica Domnului cugetă la cele ce se spun despre Pruncul Isus. Maria, Născătoare de Dumnezeu, face un efort de interiorizare a „scandalului ieslei”. Acest gest de credință și memorie este fundamental. Fiecare dintre noi e chemat să transforme zilele „negre” ale anului ce vine în invitații la mai multă credință în Domnul.

Al doilea pilon e numele lui Isus, care înseamnă „Domnul mântuiește”. Sfântul Paul ne îndeamnă să avem mereu pe buze numele lui Isus și să credem că El este Fiul lui Dumnezeu, dacă vrem să ne mântuim. Tradiția orientală a rostirii repetate a numelui lui Isus poate fi luată ca exemplu. Numele lui Isus apare în Noul Testament de 983 de ori. Impresionant!

Al treilea pilon este „binecuvântarea” din cartea Numerilor 6, 22-27. Binecuvântarea este începutul și sfârșitul lucrării de pacificare. A binecuvânta înseamnă a cuvânta bine despre cineva sau asupra cuiva. Gestul binecuvântării nu este rezervat clericilor. Toți oamenii pot să binecuvânteze. Astăzi, în mod special, sunt chemați să binecuvânteze părinții pe copiii și invers. Dar nu numai ei.

Am comentat în final icoana „Poarta Cerului”, care o reprezintă pe Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu cu obrazul lipit de obrazul Pruncului Isus. Privind această icoană, să încercăm să ne substituim Sfintei Fecioare și să ne imaginăm că obrazul nostru atinge obrazul Pruncului născut la Betleem. Ar fi un frumos început de An Nou, nu credeți? În fine, să cugetăm la cele ce se spun despre Prunc împreumă cu Maria și să-i binecuvântăm pe toți oamenii în 2026!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Am încercat să răspund la această întrebare comentând Luca 2, 16-21. Este vorba despre Evanghelia sărbătorii “Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu”. Sărbătoarea se celebrează în ziua de 1 ianuarie.

Am vorbit despre trei lucruri prin care asumăm maternitatea Mariei ca mod de a fi în lume. Faptul că Fiul lui Dumnezeu a avut o mamă pe pământ este de o importanță unică în istoria mântuirii.

Primul, “memoria Christi”, amintirea întâlnirii cu Christos. Așa au făcut pastorii din Evanghelia de astăzi.

Al doilea, smerenia divină. Dumnezeu a ales să ne convingă de iubirea Sa prin semnul unui prunc. Nevinovăția sau gingășia unui copil nou-născut este mai convingătoare decât orice discurs.

Al treilea, bucuria vestirii Nașterii Mântuitorului. Avem aici o formă specială de binecuvântare.

În concluzie, să-L alegem și să-L urmăm pe Christos în întregime, nu doar ceea ce ne convine din ființa sau învățătura Lui.

Detalii mai jos.

În 2024 Domnul să-și întoarcă fața senină spre noi!

La mulți ani cu bine!

În prima zi a anului 2023 am meditat titlul Mariei de „Născătoare de Dumnezeu”. Sau „Theotokos”, cum se spune în limba greacă. Titlul i-a fost recunoscut la Conciliul de la Efes din 431. Baza scripturistică este Evanghelia copilăriei lui Isus: Matei 1-2 și Luca 1-2. Pornind de aici tradiția Bisericii a afirmat că „per Mariam ad Iesum”. Adică, „prin Maria (ajungem) la Isus”.

Am subliniat trei aspecte ale relației dintre mamă și fiu. Ele se confirmă în viața Mariei. Însă ele ar trebui să existe în viața fiecărui creștin. Trebuie reținut că despărțirea de mamă începe prin tăierea cordonului ombilical. Astfel mama se desparte de fiu și, rămânând singur, fiul se maturizează. Desigur, aici este vorba despre o libertate responsabilă. Sau, despre o libertate centrată pe alegerea binelui. Modul în care cineva se raportează la mamă marchează relațiile cu ceilalți. Dacă fiul este „mămos” sau mama este posesivă, relația mamă-fiu e bolnavă.

Maternitatea responsabilă comportă mai multe trepte.

Prima este uimirea. Mama se minunează de copilul pe care îl naște. E trup din trupul ei, dar e altcineva. Sfânta Fecioară Maria s-a minunat de Isus, la fel și păstorii. Vezi Evanghelia sărbătorii: Luca 2, 16-21).

A doua e sentimentul divin al lucrării lui Dumnezeu care dă viață. Este o lucrare gratuită, fără nicio condiție. Este rodul iubirii gratuite a lui Dumnezeu. Acest aspect se vede în faptul că numele „Isus” este revelat de înger. Nu este alegerea Mariei sau a lui Iosif.

A treia e interiorizarea evenimentelor legate de nașterea unui fiu. Sau, cazul Mariei, asumarea privirii de ansamblu asupra Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Astfel Maria îl vede pe Acela care vede totul. A-L vedea pe Acela care vede este suprema fericire. Această afirmație îi aparține sfântului Augustin. În timpul Crăciunului să mergem la „Betleem” să-L vedem pe Acela care vede.

Am terminat cu un gând dintr-o omilie a papei Benedict al XVI-lea. În Anul pe care îl începem Biserica să țină obrazul lipit de obrazul Pruncului Isus. Această imagine apare în iconografia orientală.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În ziua de 1 ianuarie 2022, la liturghia de la 12.15 nu au fost prea mulți credincioși la biserică. Unii dintre ei au moțăit cam toată liturghia, inclusiv la predică. Alții s-au mișcat încoace și încolo prin biserică, purtând copii mici în brațe. M-au făcut să mă simt bine și unii, și alții. Bine că au venit! Da, cu acești semi-adormiți și neadormiți am celebrat începutul Anului Nou 2022. În cadrul omiliei am dezvoltat trei idei.

Mai întâi am subliniat semnele Anului Nou 2022. Un semn rău, influența foarte mare a mass mediei în privința religiei creștine. Pe această cale credința riscă să devină o ideologie, o teorie. Și un semn bun, creștinii sunt criticați și persecutați. Anul trecut au murit 22 de misionari, inclusiv laici.

Apoi am arătat că Evanghelia sărbătorii luată din Luca 2, 16-21 ne invită să păstrăm caracterul relațional al credinței. Păstorii sunt înștiințați de îngeri despre noutatea Nașterii Domnului la Betleem. Aceiași păstori transmit în jurul lor vestea bună a Crăciunului. Noi suntem invitați să devenim un fel de „păstori” în zilele noastre. Deci Crăciunul nu este doar sărbătaorea bucuriei, ci și a misiunii încredințate și asumate.

În fine, comentând relația dintre Maria, Mamă și Fecioară și Pruncul Isus am subliniat că trebuie să ne asumăm fecioria interioară și maternitatea sacramentală și să-L dăm lumii pe Isus, astăzi.

În concluzie am comentat alte două gânduri. Primul l-am luat de la Sfântul Augustin. El afirma că „Fericiți sunt cei care Îl văd pe Acela care îi vede!” – „Videntem vedere”. Aici este vorba despre Dumnezeu Tatăl care, prin iubirea Lui neîntreruptă față de oameni, stă cu fața senină îndreptată spre lume. Al doilea din Solemnitatea Născătoarei de Dumnezeu, Maria care, fiind propusă la început de an caldendaristic, devine un model de privire milostivă față de lume. Și, pe această cale, model de vestire a Nașterii lui Christos Isus, Dumnezeu care mântuiește.

Am încheiat omilia cu versurile lui Mihai Eminescu din poezia „Răsai asupra mea lumină lină”. Am invocat-o pe Maica Sfântă și pururea Fecioară Maria să-și îndrepte spre noi privirea ei „de milă caldă, plină”. Anul Nou 2022 va fi nou dacă vom fi început o viață nouă. Iar viața fiecăruia dintre noi va fi nouă, dacă privirea noastră se va fi intersectat cu privirea Mariei plină de „milă caldă”.

La mulți ani cu sănătate! Cu binecuvântare!

În ziua de Anul Nou 2021 am sărbătorit-o pe Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu. Și totuși, sensibilitatea publică a catolicilor din România nu se oprește la Maica Domnului, ci la Anul Nou. Se fac urări, cum ar fi „să aveți un An mai bun”. M-am oprit chiar la acest aspect. Cum să facem ca Anul care vine să fie mai bun. Am propus două momente de conștientizare. Primul constă în asumarea greșelilor personale din anul care s-a încheiat. Astfel devenim mai înțelepți. Al doilea constă într-un proces continuu de înrădăcinare a vieții noastre creștine în ființa divină a Pruncului Isus. Asemenea Mariei, care a devenit Născătoare de Dumnezeu, Theotokos, Deipara. În final am pledat pentru fidelitate față relația noastră existențială cu Pruncul Isus. Iar fidelitatea se cultivă prin educația de multe feluri, de la cea sanitară până la cea spirituală. Detalii în articolul postat mai jos. La mulți ani!