La ce este bună averea, sau puterea, ori talentul, sau faima, dacă nu ai prieteni? La nimic. Am comentat astăzi parabola despre administratorul necinstit (Lc 16, 1-16) și am ajuns la această concluzie. Viața are sens dacă ai prieteni, nu bani. În momentele de încercare, și nu numai, ajungem să ne întrebăm: care este sensul vieții? De ce trăiesc? Atunci suntem în locul administratorului necinstit. Ne dăm seama că am primit viața și nu știm ce să facem cu ea. Sau că am folosit-o necinstit. Sau că am încercat să ne facem prieteni? Poate că da, poate că nu, încă.
Parabola administratorului necinstit este legată de parabola tatălui milostiv (Lc 15). Într-un anumit fel Domnul Christos continuă parabola de duminica trecută fiindcă ne spune că sensul vieții nu este în averea revendicată. Această atitudine a fost adoptată de fiul risipitor. De asemenea, sensul vieții nu este în averea supravegheată cu ochi vigilent de fiul mai mare. Sensul vieții este în atitudinea tatălui milostiv care se împarte pe sine (substanța) fiilor săi. Nu am citit nicăieri că tatăl milostiv le-a povestit fiilor săi parabola administratorului necinstit. Dar prea se leagă între ele. De aceea, cred că le-a povestit-o.
Ce ne învață administratorul necinstit? Mai întâi să ne călăuzim în viață după principiul realității. Sunt lucruri pe care știm și putem să le facem, iar pe altele nu. Administratorul spunea: „să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine” (Lc 16, 3). Să faci ceea ce nu știi sau ceea ce nu poți este un semn clar că ai pierdut sensul vieții. Devii pericol public. Totuși, când ajungi în asemenea situații, precum cea a administratorului necinstit, soluția este la îndemâna ta. Trebuie să devii creativ, să ai imaginație și să găsești drumuri de ieșire.
Mesajul parabolei se adresează și celor bogați, și celor săraci. Esențialul este acesta: cu ajutorul averii (inclusiv ființa proprie, care este un dar primit) să ne facem prieteni. Să devenim asemenea Tatălui ceresc, care a iubit atât de mult lumea, încât ni l-a dat pe Fiul său (In 3, 16). Sau, să devenim asemenea, tatălui milostiv din parabola fiului risipitor (Lc 15), care s-a împărțit pe sine (substanța sa) fiilor săi. Sensul vieții constă în mărirea familiei de prieteni cu ajutorul bunurilor moștenite sau câștigate prin muncă cinstită. Am dat mai multe exemple în omilia de azi. Unul dintre ele se referă la actorul Paul Newman, care și-a făcut foarte mulți prieteni cu ajutorul averii sale. Vă recomand să-l vedeți în filmul „Culoarea banilor” (1986, regizor Martin Scorsese). Detalii găsiți mai jos.
- 22 septembrie 2019
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii