Am ajuns la jumătatea Adventului. Duminica se numește „duminica bucuriei”. Pornind de la Evanghelia după Matei 11, 2-11, m-am oprit la cazul Sfântului Ioan Botezătorul din închisoare.
Am interpretat invitația la bucurie ca rod al eliberării din diferite forme de închisoare spirituală. Sfântul Ioan Botezătorul era prizonierul unei idei fixe despre Mesia. Era vorba despre ideea populară în rândurile iudeilor evlavioși din acea vreme. Mesia trebuia să fie un războinic eliberator. De aceea, a trimis ucenici să-l întrebe pe Isus dacă El este Mesia. Isus era Mesia, dar unul foarte umil. S-a eliberat de ideea lui fixă cu ajutorul prietenilor. Ar trebui să facem la fel, dacă trăim spiritul Adventului. Adică, dacă ne pregătim pentru Nașterea lui Mesia Isus în sufletele noastre.
Astăzi, o formă de închisoare specială pentru mulți dintre noi, este dependența de mijloacele de informare în masă. Dacă suntem în această situație să cerem ajutor de la prieteni. De pildă, depindem de televizor, de radio, de presa scrisă. Sau, suntem prea dependenți de aplicațiile sociale, facebook, instagram, twitter etc. Mai întâi să ne amintim că tehnica sufocă gustul de a trăi viața în bucurie. Cu ajutorul prietenilor să încercăm să ieșim din aceste forme de sclavie postmodernă. Cum? Să stăm împreună, să ne ascultăm reciproc pe viu, să ne privim în ochii când vorbim unii cu alții etc. Această invitație poate fi „dureroasă”, pentru că presupune renunțări. Totuși, va fi una utilă pentru un Advent adevărat.
De asemenea, dacă suntem dependenți de anumite păcate care se repetă. Fie că e vorba de păcate mari, fie că e vorba de păcate mici. Soluția în acest caz, dacă vrem să redescoperim bucuria vieții, este spovada. Nu putem rămâne cu pregătirile sărbătorii Nașterii Domnului doar la nivel exterior. Trebuie să ne pregătim inima, care să devină un fel de „Betleem” spiritual. Să reținem că păcatele mici repetate ne izolează de semeni și ne predispun să trăim o viață „idioată”. Mă refer aici la faptul că avem idei fixe despre semenii noștri și comportamente autoreferențiale. Viața este viață, dacă trăim și acceptăm schimbarea în bine. Fie schimbarea noastră, fie schimbarea celor din jur.
Pe scurt, am vorbit despre bucuria eliberării din trei feluri de „închisoare existențială”. Prima este închisoarea ideilor fixe. A doua este închisoarea adicțiilor de tehnologie și de aplicațiile sociale. A treia este închisoarea păcatelor mici, dar și a celor mari. Cine reușește să iasă din aceste trei feluri de „închisoare” trăiește o bucurie de nedescris. Garantat. De aceea, să ne lăsăm surprinși de bucurie.
Detalii în articolul postat mai jos.
- 11 decembrie 2022
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii