Wilhelm Dancă

A doua meditație de astăzi la Ioan 2, 1-12 a fost dedicată credinței. A fost propusă la liturghia de la 12.15 din catedrala „Sfântul Iosif” din București. Am vorbit despre credința în Isus, care s-a manifestat pentru prima dată ca Fiu al lui Dumnezeu la nunta din Cana. Am ținut cont de personajele care participă la semnul săvârșit de Isus. De aceea, am vorbit despre credința mariană, credința ca prietenie cu Isus și credința prietenie între ucenici.

Credința Maicii Domnului este personală, interioară, slujitorială. Vede de la distanță și din vreme momentul de lipsă sau de încercare al aproapelui. Adică credința Mamei lui Isus vede când cineva „nu mai are vin”. Credința ca prietenie cu Isus face ca El să fie mereu prezent în noi. Și invers. Dușmanul iubirii nu este ura, ci obișnuința, spunea W. Shakespeare. Dacă vorbim despre adevăr, dușmanul acestuia nu este eroarea, ci plictiseala. Credința ca prietenie cu Isus poate derapa în obișnuință sau plictiseală. Și atunci nu mai este credință. Credința ca prietenie între ucenici este semnul apartenenței la Biserica lui Isus. Ce se întâmplă astăzi? Ucenicii nu se cunosc, decât în cercuri foarte mici, dacă se cunosc. Mai greu cu prietenia între ucenici, care ar trebui să fie o stare de spirit.

Dacă vrem ca Isus să se manifeste ca Fiu al lui Dumnezeu, să căutăm să avem o credință mariană, de prietenie cu Domnul și cu ucenicii.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.