Wilhelm Dancă

Astăzi am meditat renumita parabolă din Evanghelia după Luca 15, 11-32. Este vorba despre parabola „Fiului risipitor”, dar s-ar putea numi la fel de bine și parabola „Tatălui risipitor”. Am subliniat alte trei aspecte.

Primul, fiul risipitor își cere partea de avere și pleacă în lume unde se pierde. De ce s-a pierdut? Pentru că s-a despărțit de iubirea tatălui. În definitiv orice fel de pierdere de sine, orice păcat are la bază ruperea legăturii dintre bunurile lui Dumnezeu și iubirea lui Dumnezeu.

Al doilea, tatăl nu obosește să-l iubească pe fiul rătăcit. Încă de la plecarea sa caută strategii de reconciliere. Iartă fiul pierdut nu cu vorba ci cu fapta. Îi redă demnitatea și libertatea de fiu.

Al treilea, fiul mai mare exprimă iubirea de adolescent. Acesta e plin de frustrări, ranchiună, invidie, dorință de afirmare. Tatăl îl converteștete la iubirea fratelui arătându-i că iubirea lui, deși profundă și constantă, e fragilă. Nu putea să facă altceva decât să iubească fără măsură.

Parabola nu are o concluzie, rămâne deschisă, ca și inima tatălui din parabolă. Într-un fel ne cheamă să intrăm în dialogul dintre tatăl și fiii săi și să ne lăsăm reconciliați de iubirea risipitoare a Tatălui.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.