Dragi prieteni,
Euharistia este sacramentul prezenței reale a lui Cristos cu Trupul său adevărat și cu Sângele său adevărat în speciile de pâine și de vin consacrate de preot în timpul sfintei Liturghii. Prin natura sa, Euharistia ne hrănește și ne apropie unul de celălalt, făcând din noi o „companie” purtătoare de Cristos în lume. Dar, dacă în biserică unii creștini preferă să stea la distanță unul de celălalt, imaginați-vă cum vor sta afară, nu doar unul indiferent față de altul, ci, poate mai rău, unul împotriva altuia.
Astăzi, 31 mai 2018, am celebrat Joia Verde sau sărbătoarea Trupului și Sângelui Domnului. Neîndoielnic, această sărbătoare are legătură cu Joia Mare, atunci când Cristos Domnul a instituit Euharistia, sacramentul prezenței lui reale, substanțiale, adevărate cu noi până la sfârșitul timpurilor. Sărbătoarea provine din dieceza de Liege, Belgia; în anul 1264, Papa Urban al IV-lea a lărgit-o la nivelul întregii Biserici Catolice. Scopul înființării sărbătorii a fost acela de a motiva mai mult credința credincioșilor în prezența reală a lui Cristos în sfânta Euharistie, în sfânta Liturghie sau în sfânta Jertfă, ori în sfânta Împărtășanie sau în Prea Sfântul Sacrament, cum se mai spune. De aceea, cu această ocazie, acolo unde trăiesc creștini catolici, se organizează procesiuni publice și se adoră Cristos prezent în sfânta Ostie cu multă solemnitate și bucurie. Din motive pastorale, în multe locuri, sărbătoarea este transferată în duminica următoare, fără a se pierde din vedere legătura dintre Joia Mare și Joia Verde. I se mai spune Joia Verde pentru a desemna faptul că Isus Cristos euharistic este întâmpinat și găzduit temporar pentru adorație în corturi făcute din ramuri verzi. În mod obișnuit se fac patru corturi, care semnifică cele patru evanghelii și cele patru puncte cardinale, adică Cristos întreg prezent în mijlocul lumii întregi prin sfânta Euharistie.
La celebrarea Trupului Domnului de la catedrala sf. Iosif din acest an au fost destul de mulți credincioși. Am vorbit despre întreita împărtășire cu Cristos în cadrul sfintei liturghii: prima are loc atunci când ascultăm Cuvântul Domnului, a doua când ne împărtășim efectiv cu Trupul și Sângele Domnului și a treia când ne întoarcem acasă transformați de Cristos în Trupul și Sângele său mistic și-i facem părtași pe semenii noștri de spiritul „companiei” sfinte la care am luat parte. Am amintit în omilie că termenul companie vine din limba latină și este compus din două cuvinte: „cum”, care înseamnă „cu”, și „panis”, care înseamnă „pâine”. Astfel, a celebra liturghia, atât credincioșii cât și preotul sau preoții își împart unul altuia nu doar intențiile de rugăciune, ci destinul, viața, pentru că pâinea hrănește și susține viața omului. Cristos este rădăcina vieții noastre și pâinea euharistică ne face să creștem, să trăim și să înflorim în compania sfântă a Bisericii pentru binele integral al lumii întregi. Pe urmele lui, asemenea pelicanului, suntem chemați să facem la fel: „e me alo”, „de la mine îi hrănesc pe alții”, de la noi înșine să-i hrănim pe alții, ca adevărați cristofori, pentru că dăruind vom dobândi.
Pentru reprezentarea predicii pe youtube am ales un detaliu din ornatul pe care l-am purtat la liturghia de astăzi: Cristos simbolizat de pelicanul care își hrănește puii din propria gușă! Fericiți cei care vor fi găsiți printre „puii flămânzi” și hrăniți de Cristos euharistic!
Mai jos puteți să ascultați predica:
- 31 mai 2018
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.