Wilhelm Dancă

În cursul despre christologia kierkegaardiană am dezvoltat următoarele puncte. Mai întâi am prezentat câteva elemente din viața lui Kierkegaard (1813-1855).

Apoi am descris conținutul a trei cărți care stau la baza cursului: „Fărâme filosofice”, „Boala de moarte” și „Școala creștinismului”.

Am trecut la temele principale ale prelegerii. Prima, interlocutorii intelectuali ai lui Kierkegaard. Aceștia sunt Lessing și Hegel. A doua, punctul de pornire al christologiei sau cum se poate salva diferența și unitatea dintre timp și eternitate sau dintre finit și infinit. A treia, analiza categoriei contemporaneității, care înseamnă o relație bazată nu pe ceva concomitent, ci pe legătura dintre Învățător și discipol la care omul are acces prin credință. A patra, analiza categoriei scandalului, care în cazul creștinismului constă în unitatea dintre Dumnezeu și om în omul concret, Isus din Nazaret, în Isus Christos răstignit. A cincea, analiza metamorfozei lui Christos de la mijlocitor, paradox la Christos model.

În concluzie am arătat că Kierkegaard are multe elemente christologice discutabile. Meritul său e că s-a opus reducerii creștinismului la istorie, dar și tendinței de a sacraliza instituțiile lumești. Christos este custodele și al transcendenței divine, și al libertății umane.

Detalii găsiți mai jos.