Wilhelm Dancă

În cursul dedicat christologiei hegeliene am atins trei puncte.

Primul, pe scurt, despre viața lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel, născut în 1770 la Stuttgart și mort în 1831, în timpul unei epidemii de holeră.

Al doilea, despre volumele care stau la baza prelegerii mele despre christologia hegeliană.

Al treilea, despre premisele și elementele constitutive ale christologiei la Hegel. Cu referire la ultimul punct am trecut în revistă metoda dialectică hegeliană, apoi am subliniat etapele trecerii de la metodă la sistem. Am vorbit despre „istoria lui Dumnezeu” articulată în Științele logicii, în Filosofia Naturii, în Filosofia Spiritului și în Filosofia Religiei. Apoi am aprofundat evenimentul Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca eveniment maxim al creației și ca eveniment de mântuire. Am ajuns la un alt punct în care am vorbit despre raportul dintre dialectica hegeliană și persoana istorică a lui Christos. Moartea lui Isus a fost în centrul acestei analize.

În concluzie am subliniat raportul dintre filosofie și comunitatea creștină mondială. Pentru Hegel, filosofii sunt un fel de sacerdoți care gândesc esența eternă a lui Dumnezeu. În ciuda accentelor panteiste, christologia hegeliană este provocatoare. Invită la regândirea conținutului revelației în termeni dialectici, în termeni relaționali.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.