Wilhelm Dancă

În sărbătoarea Rusaliilor am spus că în Biserica de astăzi Duhul Sfânt este Marele Necunoscut. Încă mai este, deși s-au făcut mulți pași pentru o mai bună cunoaștere a rolului Duhului în viața ucenicilor. Nu-l putem cunoaște pe Duhul Sfânt în sine, ci lucrarea Lui în noi, în lume. Maica Domnului este un exemplu al rodirii extraordinare prin Duhul Sfânt. Rodul lucrării Duhului în ea a fost Christos. Aleluia! Creștinii sunt chemați să rodească la fel, adică să-L dea lumii pe Christos. Dar, pentru a fi rodnici spiritual, consider că sunt necesari câțiva pași importanți.

Primul, să-l găzduim pe Duhul Sfânt care coboară peste toți ucenicii. Fără excepție. Nu există o revărsare selectivă. Asta înseamnă că în Biserică are prioritate comunitatea. De asemenea, că toți suntem responsabili de soarta Bisericii. Carismele preoților sau ale episcopilor sunt goale/ineficiente fără coresponsabilitatea comunității.

Al doilea, să ieșim din „Cenacolul” nostru în lume. Să învingem frica de cei care ne sunt împotrivă. Să nu ne fie teamă! Așa ne îndeamnă Sfântul Ioan Paul al II-lea. Cu alte cuvinte, nu trebuie să „urcăm” pe munte, fugind de lume, ci să coborâm printre oameni. În evenimentele din viețile lor „geme” Duhul Sfânt. Să descoperim glasul Spiritului în suferințele și aspirațiile profunde ale oamenilor.

Al treilea, să vestim printre oameni Adevărul. Mai exact, să trăim și să mărturisim Duhul adevărului. Adevărul revelat în Isus Christos este că Dumnezeu e iubire.

În concluzie, să acordăm mai multă atenție Duhului Sfânt. Să-l invocăm! Să-l activăm, cum spune William Shakespeare. Fără Duhul Sfânt, nimic nu rodește în viața noastră creștină. Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

Christos e Adevărul care redă omului libertatea. Adevărul lui Christos e fidelitatea față de Tatăl până la moarte. De asemenea, Adevărul e legătura de iubire dintre Tatăl și Fiul, adică Duhul Sfânt. Cine cunoaște acest Adevăr trece de la teamă la iubire. Sau, de la moarte la viață, de la păcat la har, ori de la dezbinare la unitate. Iar unitatea este slava comunității și a membrilor ei. Oare mai strălucește această slavă pe fața noastră? Să fim sinceri, nu prea.

Am meditat aceste lucruri pornind de la Evanghelia după Ioan 17, 11-19. Am spus că intervalul dintre Înălțare și Rusalii este o imagine a creștinului pelerin pe pământ. Suntem într-o continuă lucrare de cunoaștere a Adevărului în care ne-a consfințit Christos. Însă de multe ori cădem sau rătăcim drumul către Adevăr. Trădăm Adevărul. Sau, pierdem încrederea în El. Faptele Apostolilor (1, 15-26) vorbesc despre înlocuirea lui Iuda sau refacerea unității comunității apostolice. Petru subliniază trăsătura fundamentală a ucenicului care poate să refacă unitatea. Și anume, să fie „martor al învierii”. Această calitate se mai traduce cu „simțul lui Christos”. Dar cum se manifestă un martor al învierii? Am subliniat trei trăsături.

Prima, să fie fidel față de esențial. În cazul de față esențialul esențialelor este „Dumnezeu e Iubire”. Această realitate trebuie să aibă mereu prioritate în alegerile de viață ale ucenicului. A doua, să fie smerit sau blând în momentele de fericire. De ce? Pentru că la Iubirea cu care iubește Domnul se ajunge numai prin Cruce. Nu există iubire fără durere, sacrificiu. Trecerea prin suferință smerește omul și-l învață ascultarea de Domnul. A treia, să fie plin de bucurie. Aici este vorba despre bucuria de a iubi sau de a fi iubit. Aceasta este superioară tuturor formelor de bucurie. În plus, este molipsitoare.

În concluzie, ucenicul reface sau susține unitatea dacă este părtaș la Iubirea trinitară. Sfânta Treime este modelul de viață al oricărei comunități. Unitatea ei se bazează pe Adevărul Iubirii trinitare. Să nu trădăm Adevărul! Să-L căutăm mereu! De ce? Pentru că Adevărul ne face liberi.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea „Înălțării Domnului” 2024 am spus că, prin Înălțarea sa la cer, Domnul nu fuge de/dintre noi, ci se apropie mai mult de toată făptura. Am aprofundat această idee dezvoltând trei lucruri.

Primul, înălțându-se la cer, Christos înviat se unește într-un anumit fel cu toți oamenii. Astfel unește cerul cu pământul. Tot la fel și ucenicii, sunt chemați să nu transforme religia într-o fugă de/din lume. Al doilea, Christos înălțat îi trimite pe ucenici în misiune în lumea întreagă. Înălțarea nu este un moment de adio, ci de trimitere în misiune. Dar, pentru ca vestirea lor să fie eficace, au nevoie de Duhul Sfânt. Trebuie să-l ceară și să-l primească. Al treilea, semnele care confirmă misiunea ucenicilor sunt diferite. De exemplu, pot alunga diavoli, vindeca bolnavi, vorbi limbi noi etc. Toate se rezumă la victoria asupra răului, suferinței, morții, slăbiciunii cauzate de lucrarea păcatului. Miracolele nu trebuie căutate de dragul miracolelor, ci ca locuri de evanghelizare.

În concluzie, depinde și de ucenici ca suflul iubirii Duhului Sfânt să fie mai puternic decât manifestarea urii dintre oameni. Ucenicii nu pot fi vestitori ai morții, războiului, ci ai iubirii fraterne, ai comuniunii. Așa ne îndemna Sfântul Ioan Paul al II-lea în urmă cu 25 de ani. Așa să fie!

Christos s-a înălțat!

Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea „Sfântul Iosif Muncitorul” am fost la Buruienești. Am celebrat împreună cu aproximativ 35 de preoți și mulți credincioși hramul comunității. Am ținut cuvântul de zidire sufletească. Am subliniat ideea că societatea are nevoie de o ierarhie de valori pentru a fi unită. Această ierarhie poate fi formulată în multe feluri. Pe scurt, omul este superior muncii, iar Dumnezeu este superior omului. Dacă nu ținem cont de această scară de valori, riscăm să ne „mâncăm” unii pe alții.

Pentru a diminua „canibalizarea” lumii, am spus că trebuie „să mergem la Iosif”. De ce? Să învățăm de la el ierarhia de mai sus. El a strălucit prin multe virtuți. Am subliniat câteva. A fost un om al faptelor, nu al vorbelor. De fapt, Evangheliile nu înregistrează niciun cuvânt rostit de Sfântul Iosif. Apoi a fost un om drept, a respectat legea pământească și legea divină. Dacă vrem să fie dreptate în lume, să începem cu noi înșine, adică să fim oameni drepți. În fine, Sfântul Iosif a fost un „nutritor Domini”. A fost unul care i-a dat de mâncare Domnului. Ori de câte ori aruncăm mâncarea sau ne-o procurăm necinsit, furăm hrana săracului.

În concluzie, Biserica nu are soluții tehnice la crizele sociale și economice din zilele noastre. Dar e chemată să arate cu degetul rănile sângerânde ale societății. Tot la fel și creștinul, care pe urmele Sfântului Iosif poate fi profet pentru contemporanii săi.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În Postul Paștelui pentru creștinii greco-catolici și cei ortodocși am participat la o masă rotundă. S-a întâmplat sâmbăta trecută, în ajunul Floriilor. Am vorbit despre Post din mai multe puncte de vedere. De aceea, partenerii mei de discuție au fost Cristian Mărgărit (nutriționist) și Adrian-Silvan Ionescu (profesor de istoria artei). Convorbirea a avut loc la Muzeul Țăranului Român din București. Rolul de gazdă l-a avut Editura Vremea, în frunte cu doamna Silvia Colfescu. Îi mulțumesc pentru invitație și pe această cale.

Pun la dispoziția publicului larg conversația noastră. Sper că va fi de folos. Să reținem această idee, și anume că postul ne face mai oameni, mai creștini. Și atenție, nu doar din punct de vedere biologic ci și spiritual.

Tuturor prietenilor greco-catolici și ortodocși le doresc din inimă un Paște luminos.

Christos a înviat!