Wilhelm Dancă

În seara zilei de 16 august 2023, la Radio România Actualități s-a vorbit despre Sfânta Fecioară Maria. Au intervenit un teolog ortodox, unul protestant și altul catolic. Am avut onoarea să fiu invitat de Cristian Curte, realizatorul emisiunii în cadrul rubricii „Biserica și societatea”.

Intervenția mea durează cam 10 minute și o găsiți la finalul emisiunii.

Fotografia atașată la acest articol este „Icoana Fecioarei din Montserrat”. La Montserrat este o mănăstire benedictină din secolul al IX-lea, o localitate aproape de Barcelona, Catalonia. Icoana mai este cunoscută sub numele de „La Moreneta” sau, în românește, „Madona Neagră”.

Dacă sunteți sau lucrați în zonă, nu ratați o vizită la acest sanctuar. E un loc de adevărată înălțare, și naturală, și spirituală!

Petru ca nume vine de la piatră. Mi-am amintit de lucrul acesta astăzi când am meditat mersul pe apă al Sf. Petru. Evenimentul este descris în Matei 14, 22-33. Am inclus în postare conținutul Evangheliei.

Am identificat în textul proclamat două momente importante.

Primul e acela în care Isus se roagă „singur”. Am insistat pe această formă de rugăciune personală, „singur”. De ce? Fiindcă suntem ispitiți să ne ascundem în spatele altor forme de rugăciune și să ratăm întâlnirea cu Domnul. Există pericolul să transformăm rugăciunea liturgică în conveniență socială și ritualism. Apoi, pentru că suntem în vacanță/concediu, un timp de refacere a puterilor trupești. Dar nu numai. Rugăciunea de unul singur este sau ar trebui să fie un dialog cu Dumnezeu. De asemenea, ar trebui să fie o înălțare a minții/inimii către Dumnezeu, dar sinceră, nu prefăcută sau conjuncturală. Prin această rugăciune îl adorăm pe Creatorul nostru de la care am primit viața. Desigur, prin părinți.

Al doilea moment este acela în care Sf Petru merge pe ape spre Isus, dar la un moment dat se scufundă. Am văzut aici o imagine a vieții noastre. Suntem mereu pe mare, navigăm printre valuri care amenință integritatea vieții noastre. Dacă avem încredere în Domnul, atunci suntem puternici, rezistăm, suntem ca o piatră care plutește. Dacă nu, atunci devenim „normali”, adică suntem supuși legilor gravitației, și ajungem piatră care cade în gol. Să avem încredere totală în Domnul Christos! Astfel vom fi „piatră care plutește”.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

„Splendoarea Adevărului” este titlul unei scrisori enciclice a Sf. Ioan Paul al II-lea. Astăzi se împlinesc 30 de ani de la publicarea acestei admirabile Scrisori. Tema principală este reînnoirea angajării morale a creștinilor în lumea contemporană. Papa Ioan Paul al II-lea atinge multe subiecte fierbinți ale trăirii morale. De exemplu, libertatea înțeleasă ca libertinaj, viața trăită în mod superficial sau miopia spirituală. De asemenea, se vorbește despre dezgustul pentru învățătura creștină sau ruptura dintre suflet și trup în viața ucenicilor.

Pornind de la această ultimă chestiune am încercat să arăt cum putem participa la „Schimbarea la Față” a lui Isus. Adică, într-un anumit fel, cum putem fi și noi „lumină” din „Lumină”. Da, putem, însă în anumite condiții.

În introducere am subliniat câteva elemente de natură istorică, denumire și de semnificație a sărbătorii. Apoi m-am oprit la condițiile participării la „Transfigurarea” lui Isus pe Tabor.

Primul lucru pe care l-am subliniat a fost unitatea dintre trup și suflet. Ar trebui să se vadă pe Fața noastră ceea ce simțim în interior. Sărbătoarea ne invită să fim sinceri, coerenți. Sau, să trăim întemeiați în Adevăr, nu în minciună sau fake-uri.

Al doilea aspect este legat de faptul că Schimbarea la Față a Domnului a avut loc pe Tabor. Nu s-a întâmplat în viața de zi cu zi sau la locul de muncă, ci deoparte, într-un loc separat. Poate fi Sfânta liturghie de duminică un astfel de loc pentru noi?

În fine, a treia condiție e să stăm de vorbă cu „Sfânta Scriptură”. În evenimentul Transfigurării Domnului Scriptura e reprezentată de Moise și Ilie. Ei dau mărturie despre divinitatea lui Isus sau Mesia. Prin urmare dialogul cu Scriptura ne face părtași la Splendoarea Adevărului sau a Luminii Domnului de pe Tabor.

NB. Am atașat la această postare proclamarea Cuvântul Domnului după Matei 17, 1-9.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Discernământul sau înțelepciunea sau priceperea a fost tema meditației din 30 iulie 2023. Am început cu prezentarea celor trei parabole din Matei 13, 44-52. Este vorba despre un agricultor, un negustor și un pescar. Fiecare are discernământ, adică face diferența între bine și rău.

Pornind de aici, Domnul Isus îi invită pe discipoli să asume spiritul discernământului. Acesta este necesar pentru a face parte din împărăția sa. Dar cum să exercităm discernământul astăzi? Suntem invadați de falsuri, produse contrafăcute, magazine online care vând tot felul de iluzii. Trăim într-o lume confuză, fără criterii sau cu multe non valori. Dincolo de ascultarea Cuvântului, participarea la sacramente și rugăciunea personală, mai este ceva.

Trebuie să coborâm cu picioarele în viața reală. Să mergem din nou la piață și să cumpărăm de la ”oameni”, nu de la aparate sau de pe internet. Să începem în familie să practicăm lucrul acesta. Părinții să-i ducă pe copii la piață și să-i învețe arta negocierii. Sau arta evaluării raportului dintre calitate și preț în fața oamenilor vii. Astfel câștigă binele, și în viața cumpărătorului, și în viața vânzătorului.

În planul vieții creștine binele este Christos. El trebuie să aibă întâietatea în toate. L-am dat ca exemplu pe Sfântul Benedict care îl punea pe Christos pe primul plan al existenței. Și-i îndemna pe călugării săi să facă la fel.

Mai multe detalii despre arta guvernării de sine prin discernământ, dar și a societății, în articolul postat mai jos.

În 23 iulie 2023 a fost Ziua Mondială a Bunicilor. Am celebrat Sfânta Liturghie în satul natal. Am meditat împreună cu bunicii din Buruienești rostul acestei sărbători. Am comentat câteva pasaje din ”Scrisoarea către bătrâni” a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea din 1999. Am subliniat trei aspecte. Mai întâi am spus că bunicii și persoanele în vârstă trebuie acceptați în familie. Nu trebuie internați în azile de seniori decât în anumite condiții, cum ar fi în caz de boală gravă. Sau, dacă nu mai au pe nimeni din familie care să aibă grijă de ei. Apoi am arătat că bunicii trebuie ajutați. Nu trebuie lăsați să moară. Trebuie cultivată dorința lor de viață până la capăt. În fine am vorbit despre valorificarea înțelepciunii lor de viață. Am subliniat că bunicii trebuie să povestească generațiilor tinere și dramele din existența lor. Nu trebuie să se oprească doar la momentele frumoase. În concluzie bunicii și persoanele în vârstă sunt ”rădăcinile” unei vieți pătrunse de dorința înțelepciunii. Dacă sunt frecventați, devin criterii pentru viața trăită în orizontul eternității. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.