Wilhelm Dancă

Isus are multe titluri sau nume în Evanghelia după Ioan. Astfel Isus se prezintă pe sine drept Calea, Adevărul, Viața, Lumina lumii, Păstorul cel Bun. În „Duminica Bunului Păstor” am aflat că Isus are încă un nume, mai exact El spune că este Poarta oilor. Sună puțin cam ciudat, Isus Poarta, dar așa stă scris în Evanghelie: Ioan 10, 1-10.

Am contextualizat istoric și cultural asumarea acestui titlu. Am arătat că în vechime poarta avea o funcție importantă. Ar trebui să o aibă și astăzi.

Dar, gândul meu a fost îndreptat spre faptul că în „Duminica Bunului Păstor” se celebrează Ziua Mondială a Vocațiilor. După cum știm în Biserică există multe vocații. Ele nu se reduc la chemarea la preoție și la viața consacrată. Chemarea divină cuprinde și darul de a trăi în căsătorie sau în afara ei, dar pentru „Împărăția lui Dumnezeu”. De aceea, am comentat numele lui Isus Poarta oilor.

Am pus accentul pe faptul că Isus e Poarta chemărilor la fericire. Însă, fără relația cu Isus, nicio chemare nu aduce roade. În unele cazuri, fondatorul unei mișcări religioase este important, dar, repet, fără Isus, nu este nimic.

Pentru a rămâne fideli în relația noastră cu Isus, am sugerat să fim atenți la două lucruri.

Mai întâi să cultivăm familiaritatea cu Isus. Cum? Prin ascultarea Cuvântului său, prin rugăciune, prin frecventarea locurilor/persoanelor unde este Adevăr, Frumusețe, Bine.

Apoi să înțelegem că Isus ne cunoaște și ne vorbește pe nume. Nu este vorba de numele de familie, ci numele mic sau de botez. Faptul acesta e o dovadă că ne iubește cu adevărat. Să încercăm să facem la fel în raport cu semenii noștri. Astfel vom deveni portari pentru noi înșine și poartă pentru cei din jur. În ce sens? În sensul că facilităm accesul lui Isus în viața noastră și/sau în viața altora.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Întâlnirea celor doi ucenici în drum spre Emaus (Luca 24, 13-35) cu Isus Înviat cuprinde trei momente.

Primul este „liturgia drumului”. Înțelegem din această liturgie că Isus se revelează potrivit capacității discipolului de a primi revelația. De aceea, este important să ne pregătim înainte de a merge la biserică. Cum? Aflați în articolul postat mai jos.

Al doilea moment este „liturgia Cuvântului”. Comunicarea și explicarea Scripturilor ar trebuie să ne aprindă inimile. Cum citim Scripturile în biserică? Suntem pregătiți? Reținem ceva din lecturile biblice? Dacă nu ne amintim nimic, avem o problemă. Să nu ratăm întâlnirea cu Isus Înviat din Cuvântul vestit în biserică, pentru că vestirea Cuvântului este experiență pascală. Sau, ar trebui să fie.

Al treilea moment este „liturgia Euharistică”. Un prilej foarte bun de trăire vie a Paștelui. Jertfirea de sine a Fiului comemorată în Euharistie este modelul de „caritas” pentru ucenici. După exemplulu lui Isus, ucenicul face Paștele când îl primește pe aproapele în inima sa.

Am arătat că astăzi asistăm la o degradare a transcendenței evanghelice în Biserică. Sau, la un fel de reducție a Evangheliei la discursuri de tip ONG. În această logică reducționistă Isus este înțeles ca un fel de manager al unei organizații de binefacere. Biserică riscă să dispară, dacă nu se redimensionează ținânând cont de două criterii: asumarea umilinței și mărturisirea vie a lui Isus.

Emaus este un simbol al Sfintei Liturghii la care ucenicii participă duminică de duminică. Emaus cuprinde trei etape. Dintre toate, „liturgia drumului” este prima și cea mai determinantă pentru trăirea celorlalte două. Să nu o ratăm, căci Isus se revelează pe măsura pregătirii căutării Lui.

Am recomandat o carte și un film pentru aprofundare. Cartea este semnată de Chantal Delsol și se numește „Sfârșitul creștinătății”.

Filmul este „Des hommes et des Dieux”, din anul 2010. Dacă doriți să-l vedeți, aici este linkul: https://www.allocine.fr/film/fichefilm_gen_cfilm=56826.html

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

„Lunea Îngerului” este prima zi de luni după Paști din tradiția romano-catolică. În această zi, potrivit Evangheliei (Matei 28, 1-15), Îngerul Domnului și Domnul Înviat îi îndeamnă pe ucenici să meargă în Galileea. De ce? Pentru că acolo Îl vor vedea.

În cazul meu “Galileea” este Buruienești. În biserica din acest sat L-am întâlnit pe Christos Înviat pentru prima dată când am fost botezat. Și de atunci încoace de foarte multe ori. Experiența de credință trăită acolo nu o pot uita. Dar, ca amintirea să fie vie mă întorc din când în când în satul natal, în special cu ocazia marilor sărbători. Am fost și anul acesta de Paști. De aceea, vă spun cu inima plină de bucurie: “L-am văzut pe Domnul”! Christos a înviat, aleluia!

Am ținut cuvântul de zidire sufletească și am subliniat mai multe lucruri.

În primul rând am explicat de ce această zi de luni din Săptămâna Mare se numește „Lunea Îngerului”. Punctul de pornire este în Evanghelia după Matei 28, 2. Aici citim că Îngerul Domnului a coborât din cer, a rostoglit piatra de la mormânt și s-a așezat pe ea. Am descris câteva tradiții laice din Italia și din România cu privire la „Lunea Îngerului”.

Apoi am explicat cum putem să ne raportăm, astăzi, la minciunile „plătite” prin care unii caută să respingă adevărul că Isus Christos a înviat. Aceste minciuni se găsesc în unele cărți și reviste „științifice”, în mass media, în spațiul virtual de pe internet sau în comportamentele ambigue ale creștinilor.

În fine, am atins și problema oboselii, indiferenței și resemnării discipolilor în fața acțiunilor Celui Rău, care subminează credința în Înivere.

Pe scurt, am spus că e bine ca omul credincios să se întoarcă din când în când în comunitatea în care s-a născut. Aerul locului natal îi revigorează plămânii. Acest lucru este valabil și din punct de vedere spiritual. Sunt convins din experiență că unele probleme de respirație în credință se rezolvă și printr-o vizită în „Galileea” personală.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În Duminica Milostivirii Divine am meditat chemarea noastră la trăirea și vestirea milostivirii.

Am început cu un comentariu al datelor barometrului religios din decembrie 2022. Astfel, astăzi, 23% dintre români participă săptămânal la Sfânta Liturghie. Ce se întâmplă cu ceilalți 77%? Oare se gândesc la destinul lor imediat și la fericirea veșnică? Le pasă sau nu le pasă? Dar noi suntem îngrijorați că nu participă la sacramente? Oare de ce nu vin la biserică? Nu cumva și din vina noastră?

Am dezvoltat tema trecerii de la necredință la credință. De aceea, m-am oprit la Toma necredinciosul din Evanghelia duminicii (Ioan 20, 19-31). El este numit Didim, adică Dublul sau Geamănul. În ce sens? Dublul, pentru că avea un comportament ambiguu și era cam duplicitar. De asemenea, Geamănul, pentru că seamănă cu noi sau noi semănăm cu el.

Apoi am identificat în Evanghelie două imagini pentru a indica participarea noastră la „descreștinarea” lumii. Am subliniat faptul că, în primul rând, nu alții sunt de vină pentru fenomenul înstrăinării unora dintre frați de Biserică, ci noi care spunem că suntem botezați. Sau, noi care am primit darul Duhului Sfânt spre iertarea păcatelor și nu-l fructificăm. Da, vina este la noi, fiindcă îi influențăm pe alții prin calitatea mai bună sau mai puțin bună a vieții comunitare.

Prima imagine este Cenacolul cu ușile încuiate. Aici avem mai întâi un simbol al Bisericii care se preocupă exagerat de propria soartă. Apoi, aceeași imagine este un simbol al inimii noastre care e „încuiată” în fața nevoilor aproapelui. În acest caz trecere de la necredință la credință înseamnă trecerea de la frica de „iudei”, oricare ar fi aceștia, astăzi, și de la frica de sine la încrederea în Isus Înviat.

A doua imagine este Comunitatea ucenicilor înfricoșați. Deși L-au întâlnit pe Domnul Înviat cu o săptămână în urmă, adică în Duminica Învierii, în continuarea trăiesc întâlnirea cu El în frică. În această circumstanță trecerea de la incredulitate la credință înseamnă trecerea de la frică la bucuria întâlnirii cu Domnul Înviat.

În final am arătat că trăirea în bucurie a întâlnirii cu Isus Înviat duce la convertirea păcătoșilor. Aici am amintit-o pe Sfânta Faustina Kowalska. Ea a avut avut o revelație a milostivirii lui Isus care, fiind atât de abundentă, se revarsă asupra celor păcătoși. Întâlnirea cu Isus Milostiv este începutul convertirii tuturor păcătoșilor.

Suntem chemați să devenim apostoli ai Milostivirii, aplecându-ne atenția asupra celor care au diferite răni, de la cele spirituale până la cele materiale. Milostivirea este semnul că avem o credință încarnată, nu una misticoidă, fără roade.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În Anul Domnului 2023, cu ocazia Paștelui, 9 aprilie, am avut o discuție cu Cristian Gava la Radio France Internationale (RFI). Am vorbit despre multe lucruri, printre care despre originile și provocările creștinismului din România. Am dezvoltat tematici legate de contextul conflictului ruso-ucrainean și al secularizării din Europa occidentală.

Dacă doriți să ascultați convorbirea noastră, deschideți linkul de mai jos.

https://www.rfi.ro/emisiunile-rfi-ro-154746-calatorii-geopolitice-cu-pr-wilhelm-danca