Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Cuvântul lui Dumnezeu rodește în condiții de umilitate, răbdare și încredere

Am vorbit duminica trecută despre Cuvântul lui Dumnezeu. L-am comparat cu sămânța aruncată de un semănător. Sugestia a venit de la evanghelistul Marcu (4, 26-34). El prezintă primele parabole ale lui Isus predicator al Împărăției. Ele se referă la sămânța aruncată de semănător și la sămânța mică din care crește pomul numit muștar. Am subliniat condițiile de posibilitate ale rodirii Cuvântului lui Dumnezeu în noi.

Am început cu încrederea, la care se referă și profetul Ezechiel din prima lectură a Duminicii a XI-a de peste an. Pe scurt, încrederea este fundamentală pentru a supraviețui în vremuri de criză. Evident, vorbim despre încrederea în promisiunea lui Dumnezeu că va fi cu noi. Mereu. Deci, și în timpul crizelor de orice fel.

Am continuat cu umilința sau smerenia. Aceasta e atitudinea semănătorului care „nu știe cum” răsare sămânța și cum crește. (Marcu 4, 27). Prin comportamentul său, semănătorul spune că în sămânță există o putere de viață care îl depășește. Umilitatea semănătorului este rudă apropiată cu încrederea în puterea lui Dumnezeu.

Din cele două virtuți izvorăște și răbdarea. E o virtute rară în zilele noastre. Oamnii vor o mulțime de lucruri instantaneu, pe loc, imediat. Din păcate nerăbdarea se lărgește și la lucrurile esențiale din viața unui om. De exemplu, iubirea, credința, speranța, fericirea, simțul supranaturalului.

În concluzie, fără umilitate, răbdare și încredree Cuvântul nu rodește. Nici în noi, nici în cei care ascultă vestirea Cuvântului. Toate aceste trei virtuți sunt importante, dar cea mai mare dintre ele este umilitatea.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 20 iunie 2024
Christos: Adevărul, înainte de toate, apoi legea. Să facem la fel!

Christos neascultător față de legi și tradiții! Ciudată coincidență! Astăzi în ziua alegerilor locale și europarlamentare Evanghelia duminicii îndeamnă la Nesupunere. Vai! O coincidență providențială! Auziți! Isus ne învață să nu respectăm legea. Oricare ar fi această lege, dacă are prioritate față de om! Dar El a spus că sâmbăta este făcută pentru om, nu omul pentru sâmbătă.

Am meditat la Evanghelia după Marcu 3, 20-35. Vedem aici că Isus se comportă ca unul „ieșit din fire”. Adică, nu mai era normal. Iar normal înseamna să fii ascultător față de legi, autorități civile și religioase, practici și obiceiuri. Acesta este motivul pentru care a venit la Cafarnaum delegația de cărturari de la Ierusalim. De asemenea, din același motiv au venit de la Nazaret la Cafarnaum rudele lui Isus. Printre rude era mama lui. Au voit să-L oprească. Însă Domnul Christos a mers mai departe. Știa că va plăti cu viața, dar nu a cedat. A spus că înainte de toate trebuie să fie respectate adevărul și dreptatea. În cazul de față, adevărul și dreptatea situației omului în nevoie.

Pornind de la Geneză 3, 9-15, am pus această întrebare: Adame, unde ești? Și m-am referit la relația cu Christos. Adame, ești în grupul cărturarilor, care-l judecă și condamnă pe Isus? Ești printre neamurile Lui, care-L îndeamnă să fie cuminte, aliniat, să respecte tradițiile și legile? Sau, ești printre cei care fac parte din familia Lui lărgită? Și anume, printre cei ce ascultă și pun în practică Cuvântul Domnului? Dar unii nu se regăsesc niciunde, pentru că au „păcate” împotriva Duhului Sfânt. Sunt complet rătăciți. Sunt ca niște oi pierdute, cum spune Psalmul 119, 176.

Da, cine se complace în autosuficiență sau confundă adevărul parțial cu adevărul absolut, acela păcătuiește împotriva Duhului Sfânt. Ajunge să se rătăcească departe de Christos. De asemenea, cine alege să se justifice cu minciuni, își ascunde defectele, fuge de Dumnezeu și, de fapt, fuge de sine, fuge de responsabilitate. Această ceață densă de autojusitficări împiedică pătrunderea Duhului iubirii care vindecă. Domnul Christos a murit pentru adevăr și dreptate. Tu ce faci? Te aliniezi? Te complaci în falsități și te ascunzi în fața lui Dumnezeu și a conștiinței?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 9 iunie 2024
Vladimir Ghika: Printre vampiri și paradisuri ale memoriei

În 17 mai a.c. am participat la o conferință internațională despre memorie. Am vorbit despre importanța memoriei la Monseniorul Vladimir Ghika.

Prima parte a conferinței este mai tehnică, abstractă. Aici clarific termenii de memorie, memorie individuală și colectivă. Rolul și funcția memoriei în procesul de re-cunoaștere a lucurilor, persoanelor etc.

Partea a doua este mai colorată. În această secțiune folosesc imagini și exemple pentru a vorbi despre memorie la Vladimir Ghika. Ce să reținem despre memorie? Înainte de toate noțiunea de memorie este personalistă. Adică funcția importantă a memoriei este relația cu sine, cu alte lucruri din jur, cu ceilalți și cu Dumnezeu. Monseniorul spune la un moment dat că nu „există memorie fără iubire”. Cu alte cuvinte, nu există memorie fără relație.

Am vorbit despre “paradisurile” memoriei invitând la cultivarea interesului pentru istorie. Atât a istoriei orale, cât și a celei scrise. De asemenea, am discutat despre “vampirii” memoriei. Aici este vorba despre cei care distrug memoria în mod programat.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Duminica: Celebrarea eliberării din sclavia muncii, și nu numai

În Duminica de astăzi am reluat meditațiile la Evanghelia după Marcu. Am interpretat fragmentul 2, 23-3,6 și am subliniat câteva lucruri legate de respectarea zilei de duminică.

Mai întâi am spus că față de omul biblic, omul contemporan trăiește în condiții diferite. Referitor la ziua de duminică, trebuie să prindă nu litera, ci spiritul voinței divine. Am aplicat lucrul acesta la alternanța muncă și odihnă. Dacă omul contemporan ar asculta de Domnul Isus, ar găsi soluții de respectare a zilei de duminică. El dă exemplu cum să ne odihnim făcând ceva bun, dătător de viață, și nu ceva rău sau dătător de moarte.

Apoi am subliniat importanța și sensul șabatului la evrei. De fapt, sensurile mântuitoare ale șabatului sunt trei. Primul se referă la eliberarea din sclavia egipteană. Mai precis, eliberarea de munca forțată sau de munca obligatorie. Al doilea este o invitație la odihnă săptămânală ca exercițiu de asemănare cu Dumnezeu. Știm din Biblie că, după ce a făcut lumea în șase zile, în cea de-a șaptea zi, Dumnezeu s-a odihnit. Al treilea are legătură doar cu Domnul. Șabatul este o formă de recunoștință și laudă la adresa lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut.

În fine, am vorbit despre noutatea pe care o aduce Domnul Christos într-un context în care lumea ține cont doar de litera legii. Mântuitorul Isus formulează două principii de respectarea a zilei de duminică. Primul este primatul milostivirii în raport cu legea. Al doilea privește conștiința care, mereu, are prioritate în raport cu regula. Faptul că Domnul a săvârșit cele mai multe minuni de vindecare în zi de șabat dă de gândit. Ucenicii sunt invitați să-și înmoaie inima și să-și întindă brațul „paralizat” de egoism. Pentru ce? Ca să facă minuni de vindecare, asemenea lui Isus. Sau, să-l elibereze pe aproapele care suferă din cauza multor forme de sclavie.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 2 iunie 2024
Vladimir Ghika: Un prieten cu simțul prezenței divine

În 16 mai a.c. am sărbătorit pe Fericitul Vladimir Ghika. La celebrarea din catedrala „Sfântul Iosif” nu au fost mulți credincioși. Poate nu au fost anunțați. Sau nu au avut timă să vină la biserică. Am vorbit despre cum am putea să-i fim asemenea lui Vladimir Ghika. Am spus că nu putem să fim asemenea lui ca „prinț, preot, teolog, diplomat, protonotar apostolic”. Și nici ca „martir” pentru cauza credinței. Însă putem să pășim pe urmele lui cultivând în noi simțul prezenței lui Dumnezeu.

Vladimir Ghika considera că Providența se adresează omului în trei locuri speciale.

Primul, necazurile, de orice fel. Ele revelează un mesaj al lui Dumnezeu pentru noi. Să ne străduim să-l receptăm. Să nu ne plângem sau să nu acuzăm pe alții din jur. Pornind de aici Monseniorul Ghika a vorbit despre „liturgia (necesităților) aproapelui”.

Al doilea, lucrarea de refacere a unității creștine. A crezut în ea. A fost convins că se poate realiza. Dar, cu o condiție: dacă ucenicii despărțiți se roagă la Dumnezeu Unul de dragul lui Dumnezeu. Unitatea nu se face dacă discipolii se bat în piept că Dumnezeul lor e mai tare și mai mare.

Al treilea, rugăciunea, ca dialog cu Dumnezeu. Acest dialog devine autentic/puternic dacă ajungem să-l „tutuim” pe Dumnezeu. Asta înseamnă să-l vedem pe Domnul ca pe un adevărat prieten al nostru. „Amintirea de Dumnezeu și uitarea de sine … una o atrage pe cealaltă”. Vladimir Ghika obișnuia să încredințeze aceste cuvinte fiilor săi spirituali.

În concluzie, ar trebui să devenim prietenii lui Vladimir Ghika. Da, mai întâi ca să-l putem „tutui” și să-l apropiem de noi. Apoi ca să vedem mai ușor/bine cum putem să devenim prietenii lui Dumnezeu. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 1 iunie 2024