Wilhelm Dancă

Am încercat să răspund la această întrebare comentând Luca 2, 16-21. Este vorba despre Evanghelia sărbătorii “Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu”. Sărbătoarea se celebrează în ziua de 1 ianuarie.

Am vorbit despre trei lucruri prin care asumăm maternitatea Mariei ca mod de a fi în lume. Faptul că Fiul lui Dumnezeu a avut o mamă pe pământ este de o importanță unică în istoria mântuirii.

Primul, “memoria Christi”, amintirea întâlnirii cu Christos. Așa au făcut pastorii din Evanghelia de astăzi.

Al doilea, smerenia divină. Dumnezeu a ales să ne convingă de iubirea Sa prin semnul unui prunc. Nevinovăția sau gingășia unui copil nou-născut este mai convingătoare decât orice discurs.

Al treilea, bucuria vestirii Nașterii Mântuitorului. Avem aici o formă specială de binecuvântare.

În concluzie, să-L alegem și să-L urmăm pe Christos în întregime, nu doar ceea ce ne convine din ființa sau învățătura Lui.

Detalii mai jos.

În 2024 Domnul să-și întoarcă fața senină spre noi!

La mulți ani cu bine!

În ziua de Crăciun, 25 decembrie 2023, am vorbit despre „faptul” întrupării Fiului lui Dumnezeu. Am comentat Ioan 1, 1-5.9-14. M-am oprit la aceste cuvinte: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi”.

Am desprins din acest fapt două lucruri importante. Primul, Dumnezeu a devenit aproapele, vecinul nostru. Acesta e motivul bucuriei noastre cu ocazia Crăciunului. Al doilea, Dumnezeu ca vecin deranjează omul. În numele autonomiei, libertății, omul îl respinge pe Dumnezeu. Nu-L vizitează, deși este vecinul cel mai apropiat.

În concluzie am arătat că Dumnezeu stă la baza tuturor lucrurilor create. Dacă este ignorat, sustras, neglijat, totul se dărâmă. Astăzi trăim printre multe ruine. S-ar putea ca viața noastră să fie o ruină. Totuși, trebuie să strigăm de bucurie. De ce? Pentru că Domnul a mângâiat „Ierusalimul dărâmat”, omul în ruină. Ar trebui să trăim mereu bazați pe faptul întrupării. Adică, să hrănim Crăciunul mic, de fiecare zi, din Crăciunul tare. Acesta din urmă se celebrează o singură dată pe an.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Crăciun binecuvântat cu sănătate și multă pace!

În duminica a IV-a din Advent Fecioara Maria este propusă ca model de pregătire pentru Crăciun. Aici este o logică liturgică. Dacă în ultimele două duminici a fost modelul „Ioan Botezătorul”, astăzi este „Fecioara Maria”. De ce? Pentru că Ioan Botezătorul a vorbit despre Christos în public. Iar Fecioara Maria vorbește despre Christos în inima ei. Sau, inimii ei. Crăciunul înseamnă să unim exteriorul cu interiorul trăirii credinței. Dacă rămânem doar la nivel exterior, totul se va ofili. Da, Domnul Christos se poate naște în sufletul omului care crede.

Am comentat Luca 1, 26-38. M-am oprit la întrebarea din Luca 1, 34: „Cum va fi aceasta …?” Fecioara Maria este model de a face teologie. Mai întâi omul crede, apoi întreabă. Contra-modelul este preotul Zaharia, care vrea un semn, fiindcă are îndoieli. El întreabă pornind de la dubiile sale, nu de la credință. Prin urmare, credința este roditoare dacă este acceptat conținutul revelat. Întrebările sunt necesare, pentru că în absența lor, credința moare, se usucă. Însă, întrebările trebuie puse în interiorul credinței, nu în afara ei sau înainte de a crede.

Preotul Zaharia a cerut de la înger un semn. Spune: „Prin ce voi cunoaște aceasta?” (Luca 1, 18). El pune întrebarea pentru că are îndoieli. Fecioara Maria ridică întrebarea pentru că ea crede. Subliniez cu putere: principiul teologiei creștine este marian. Adică, „fides quaerens intellectum”. Sau, „cred ca să înțeleg”. Se face teologie așa cum a făcut Fecioara Maria.

În zilele noastre mulți întreabă din curiozitate. Chiar și în probleme legate de credință. Fecioara Maria nu întreabă ca să întrebe. Nu vrea să știe ca să știe. Fecioara Maria întreabă ca să fie mai disponibilă la adevărul revelat. Sau, ca să-și conformeze viața potrivit voinței lui Dumnezeu. Credința care întreabă și se întreabă este condiția pentru un Crăciun adevărat. Să nu rămâmen la nivel superficial, exterior, public (ipocrit, fals)! Să unim planul exterior, public al credinței cu cel interior sau sufletesc. Astfel Christos se va (re)naște și în sufletele noastre.

După Sfânta Liturghie unul dintre ministrați (clasa VI-a) mi-a făcut o mărturisire. A spus așa: „părinte, ați vorbit interesant!” Dacă a înțeles un copil aceste lucruri, cei mari oare de ce nu vor să înțeleagă? Sau, de ce înțeleg mai greu?

Crăciun binecuvântat!

Duminica a III-a din Advent este numită „Duminica Bucuriei”. Fiind și ziua de naștere a Papei Francisc, am comentat exhortația „Bucuria Evangheliei”. Aici se vorbește despre evanghelizarea omului contemporan. Printre altele, Papa spune că bucuria este cauza evanghelizării eficiente. Bucuria este una specială. Ea este rezultatul întâlnirii cu Christos sau sentimentul că El este aproape. Am comentat Evanghelia duminicii, Ioan 1, 6-8.19-28. Am subliniat trei calități ale vestitorului Evangheliei.

Prima, să predice despre Christos pregătind terenul inimii omului contemporan. Cum? Sfântul Ioan Botezătorul sugerează o cale. Căutând eliberarea omului de prejudecăți. El spune „îndreptați calea Domnului”. Am apelat la ajutorul unui filosof, Francis Bacon (1561-1626). Pentru a cunoaște adevărul, spunea acest filosof, trebuie să eliberăm omul de idoli. Aceștia sunt de patru feluri. Unii țin de natura umană, alții de educație. Unii țin de viața publică, alții de stilul de viață bazat pe falsitate, prefăcătorie.

A doua, să fie un martor sau un mărturisitor credibil. Să nu se vestească pe sine. Să fugă de protagonism. Să fie fereastră, nu zid în raport cu Christos. Să facă un pas într-o parte și să-L lase pe Christos să iasă în evidență.

A treia, să aibă răbdare, dar și bunul simț al creșterii omului în bine. Sfântul Ioan Botezătorul nu s-a propus pe sine ca model. Nu a cerut ucenicilor să-l urmeze pe el, ci pe Christos. Când unii dintre ei l-au descoperit pe Christos, i-a lăsat să meargă după El. Spiritul de pregătire pentru Crăciun trebuie să fie marcat de bucurie. Dar nu orice fel de bucurie, ci aceea care provine din întâlnirea cu Christos.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Sfântul Ioan Botezătorul este un model de mărturie publică a credinței în Christos. Tema e bine venită, fiindcă mulți creștini suferă de o anumită schizofrenie în această privință. Pornind de la Marcu 1, 1-8 am identificat trei direcții de recuperare a curajului mărturisirii.

Mai întâi creștinul să fie un vorbitor bun despre Christos. Poate vorbi direct sau indirect. Prin gânduri, cuvinte, fapte și viață. Dacă nu-l cunoaște și nu vorbește despre El, atunci numele de creștin nu i se potrivește.

Apoi creștinul devine victimă a curentelor anti-creștine din viața publică. De aceea observăm că trăiește fragmentat. Nu se potrivesc gândirea și cuvintele, faptele și viața. Una gândește, alta spune. Una spune, alta face. Una face, altfel trăiește. Pentru a recupera unitatea dintre gândire, vorbire, acțiune și viață este nevoie de umilință. Valea păcatului și a mizeriei morale se poate umple cu har, dacă se micșorează munții și dealurile mândriei.

În fine, în Advent, creștinul e chemat să repete experiența pustiului. Așa cum a făcut Sfântul Ioan Botezătorul. Dar, în condițiile specifice ale omului de astăzi. Poate să facă liniște, tăcere în jurul său și în inima sa. Dacă reușește lucrul acesta, atunci aude mai limpede glasul lui Dumnezeu. A fi atenți la esențialul vieții și a micșora grija față de cele marginale! Așa poate să sune un program de reformă spirituală în Advent.

Ajungând aici am vorbit despre Fericitul Anton Durcovici. Am avut în vedere exemplul său de trăire și mărturie a credinței în public. El a făcut deosebire între credința simplă și credința inteligentă.

Oamenii obișnuiți au o credință simplă și, de multe ori, solidă. Dar ei nu știu cum să-și aprofundeze credința. Păstorii sufletești trebuie să-i întărească prin predici, meditații, misiuni, rugăciuni etc. În cazul lor există pericolul de a pierde credința sau de a fi manipulați.

Oamenii cu pregătire intelectuală pot avea o credință inteligentă, adică argumentată. Cum? Prin studiu și rugăciune. De aceea, Fericitul Anton Durcovici a înființat revista „Farul Nou” și a propus „Cursuri de religie pentru intelectuali”. Am editat și publicat aceste cursuri în anul 2008.

Pe scurt, în Advent putem să devenim far de credință trăită în public. Mai întâi să se țină cont de sugestiile Sfântului Ioan Botezătorul. Acestea sunt trei: vorbirea despre Christos, coerența vieții și experiența pustiului. Dar și Fericitul Anton Durcovici este inspirațional. El obișnuia să spună deseori: „Nimic fără Dumnezeu”. „Nihil sine Deo”. Putem spune și noi la fel?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.