Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Nu dați Cezarului ceea ce este al lui Dumnezeu!

Comentând Matei 22, 15-21, am analizat un celebru principiu de viață socială. A fost formulat pentru prima dată de Domnul Isus. Principiul are două părți. Mai întâi se vorbește despre „dați Cezarului ceea ce este al Cezarului”. Apoi, se afirmă: „dați lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”.

Principiul stă la baza relațiilor dintre Stat și Biserică, astăzi. Sau, ar trebui să fie la temelia relațiilor dintre autoritatea civilă și cea religioasă. Pe scurt, Statul și Biserica ar trebui să colaboreze pentru binele integral al omului. Și Statul, și Biserica sunt autonome, au roluri leigitime și finalități specifice. Statul se supune Bisericii, când este vorba despre viața spirituală. Biserica se supune Statului, când are de-a face cu lucruri materiale sau sociale.

Din păcate nu peste tot și mereu a fost armonie între Biserică și Stat. În secolul trecut, dar și astăzi, Statul a uzurpat dreptul Bisericii de a da lui Dumnezeu ceea ce este al Dumnezeu. Statul a călcat în picioare libertatea religioasă. Și de multe ori. Se întâmplă acest lucru chiar și astăzi în țări cu regimuri democratice. Astfel, Statul a afirmat prin legi abuzive că „imaginea lui Dumnezeu” din om nu este imaginea lui Dumnezeu. Sau, că omul este un lucru, o cifră, un „obiect”, un „produs” (cultural).

Dacă vrem să corectăm atitudinea Statului, să ne întrebăm care este rolul imaginii lui Dumnezeu în noi. Acordăm mai mult timp rugăciunii, lui Dumnezeu, sau Statului, adică politicii? Dacă politica este pe primul loc în prioritățile noastre, atunci suntem idolatri. Dacă Dumnezeu este în topul atenției noastre, atunci răspândim ceea ce a spus Isus în Evanghelie, astăzi. Adică, dăm lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu! Și, nu-l confundăm pe „Cezar”, oriunde și oricând ar fi, cu Dumnezeu!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 22 octombrie 2023
Dacă vrei pace, pregătește-te pentru pace!

Am avut o comunicare despre Pace în cadrul Conferinței anuale a Societății Internaționale Toma de Aquino, secția română. Conferința a avut loc la București, pe 6 octombrie 2023.

Obiectivul principal a fost acela de a schimba un proverb latin cu privire la pace. Adică, „si vis pacem, para bellum”, spuneau latinii. Am modificat proverbul și am zis: „si vis pacem, para pacem”. În românește, „dacă vrei pace, pregătește pacea”.

În prima parte a comunicării am prezentat câteva motive pentru care pacea este actuală. Apoi am descris câteva cauze care fac ca pacea să fie inactuală. În partea a doua am descris șapte trepte care conduc la templul păcii. Acestea sunt de două feluri. Primele trei sunt interioare: împăcarea cu sine, nonviolența celor puternici, obiecția de conștiință. Celelalte patru sunt exterioare: dialogul între generații, educația păcii, forța dreptului, memoria trecutului.

În concluzie am pledat pentru pacea ca obiectiv al educației. Pe scurt, dacă vrei pace, pregătește-te pentru pace!

  • 19 octombrie 2023
Biserici goale și triste pentru că „iubirea nu este iubită”

Bisericile în zilele noastre se golesc. Creștinii par să fie triști și descurajați. Sunt multe cauze care au dus la acest fenomen. M-am oprit la una dintre ele. Și anume, iubirea nu mai este iubită. De fapt, am pornit de la parabola invitaților la nuntă din Matei 22, 1-14.

Mesajul principal a fost că Isus ne invită la speranță și responsabilitate. Am descoperit în parabolă trei vești, una bună și două surprinzătoate. Vestea bună e că toți oamenii sunt chemați la nuntă. Adică, să participe la unirea lui Dumnezeu Tatăl cu omenirea în Isus Christos. Prima veste surpriză e că nu toți oamenii primesc invitația. A doua veste surpriză se referă la „haina de nuntă”. Haina în cazul de față este spiritul sărbătorii. Oricum haina trădează starea interioară a omului.

Am vorbit puțin și de Sfânta Tereza de Avila. Ea spune că aripile care îl ridică pe om la Dumnezeu sunt două: teama și iubirea. Frica de Domnul este începutul înțelepciunii. Dar, pe măsură ce crește iubirea, teama se micșorează. În cele din urmă rămâne doar iubirea.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 15 octombrie 2023
Viața ne-a fost dată cu titlu de împrumut ca să aducem roade

Viața este darul lui Dumnezeu. Sau, viața ne-a fost dată cu titlu de împrumut. De asemenea, se poate spune că, aici și acum, viața e binele nostru suprem. Dar cum îl administrăm? Oare suntem stăpânii vieții sau slujitorii ei respectuoși, fertili?

Tema „viața cu titlul de împrumut” am descoperit-o în parabola „viticultorilor ucigași”. Vezi Matei 21, 33-43. De fapt, am identificat în parabolă trei nivelui de lectură.

Primul nivel are de-a face cu farizeii și cărturarii din vremea lui Isus. Mai exact, cu arhierii și responsabilii religioși care abuzau de funcția lor. Se considerau stăpânii absoluți ai poporului. Astfel se substituiau lui Dumnezeu. Din cauza acestui abuz, „via Domnului” nu a rodit. Iar în cele din urmă a fost dată altui popor.

Al doilea nivel vizează păstorii Bisericii de ieri și de azi. Din cauza abuzurilor de putere, bisericile au rămas goale. Se întâmplă lucrul acesta în Occident, astăzi, și nu numai. Se va spune, da, -a întâmplat și în trecut în alte zone ale lumii. Nu este suficient. Cum răspundem la această atenționare a lui Isus?

Al treilea nivel se referă la fiecare creștin în parte. Dacă se comportă ca stăpân absolut al propriei vieți, devine steril. De ce? Pentru că alunecă în autoreferențialitate, individualism, egoism. Aceste derapaje îndepărtează omul de fluxul iubirii și al vieții.

Pentru a reduce aceste abuzuri am identificat două remedii la Sfântul Paul. Este vorba despre Scrisoarea către Filipeni 4, 6-9. Apostolul îndeamnă pe ucenicii din Filippi să se roage și să practice ceea ce au văzut la el. Rugăciunea menține credinciosul în contact cu Dumnezeul cel Viu. Iar ceea ce filipenii au văzut la Sfântul Paul era credința lui molipsitoare.

Cum facem să nu fim acuzați de „abuz în serviciu” în raport cu Dumnezeu? Cum facem să primim viața ca dar și să aducem roade?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 8 octombrie 2023
Misiunea Bisericii la Papa Francisc

Ieri, 5 octombrie 2023, am participat la „Zilele pastorale” organizate de Episcopia Romano-Catolică de Timișoara. Tema comunicării a fost „misiunea Bisericii la Papa Francisc”.

Am început cu un criteriu de înțelegere a unei personalități propus de Goethe. El spunea: „Dacă vrei să-l înțelegi pe poet, vizitează-i țara!”. De aceea, în prima parte am vorbit despre locul în care s-a născut Papa Francisc. Am descris zonele pastorale în care a activat ca preot iezuit și episcop de Buenos Aires.

În prima parte am analizat rădăcinile gândirii sale pastorale. Am dezvoltat intervenția lui la Congregația cardinalilor din 7 martie 2013. Atunci a vorbit despre reformele necesare în Biserică și profilul viitorului Papă. Cuvintele cheie sunt „evanghelizarea”, „Biserica care iese înspre periferii”, „zelul apostolic”. După ce a fost ales Papă a dezvăluit secretul spiritualității sale vorbind despre stema iezuiților. Cuvântul cheie este „descentrarea”, insistând pe faptul că Isus Christos să aibă prioritate în toate.

Apoi am răspuns la întrebări legate de Biserica care iese și evanghelizează la periferie. Cuvântul „periferie” trebuie luat și în sens real, și în sens metaforic. La întrebarea „cine” evanghelizează am răspuns: Isus Christos. De asemenea, Biserica care iese, discipolul care are inițiativă. Am analizat pe scurt alte două întrebări: „de ce” și „cui” se adresează evanghelizarea, astăzi. Nu am ocolit întrebarea „cum” trebuie făcută evanghelizarea. Nu am uitat „ce” trebuie evanghelizat, astăzi, în Biserică. Am subliniat că „zelul apostolic” este condiția „sine qua non” a evanghelizării eficiente.

M-am oprit la final și am vorbit despre trei pași esențiali pentru o evanghelizare eficientă în țara noastră. Aceștia sunt: 1). să ascultăm realitatea, 2). să intrăm în dialog cu realitatea și 3). discernământul În concluzie am spus că diluarea zelului apostolic are o anumită legătură cu Biserica și cu membrii ei. Cum vine asta? Pentru că ucenicii au uitat să dea mărturie despre uluirea întâlnirii lor cu Isus Christos. Probabil că în viața multor „creștini” această întâlnire nu a avut loc. Alții, probabil, au uitat că a fi creștin înseamnă a fi misionar.

Am dat o temă pentru acasă. Pentru a înțelege misiunea Bisericii, astăzi, sunt necesare câteva lecturi importante. Am recomandat să se citească mai multe documente magisteriale care stau la baza comunicării mele. Am subliniat câteva fraze cheie. „Evangelii nuntiandi” (Paul VI): „dulcea și încurajatoarea bucurie a Evangheliei”. „Redemptoris missio” (Ioan Paul II): „contemplativ în acțiune”. „Deus caritas est” (Benedict XVI): „identitatea creștină este rezultatul unei întâlniri sau a unui eveniment”. „Evangelii gaudium” (Francisc): „Biserica este misionară dacă ajunge la periferiile existenței și ale misterului păcatului. Nimeni nu este exclus de la întâlnirea cu Christos, nimeni, nimeni, nimeni”.

Mai multe detali găsiți în articolul postat mai jos.

  • 6 octombrie 2023