Wilhelm Dancă

«După cum vedem că într-un singur om este un singur suflet și un singur corp și, totuşi, că are diferite membre, tot la fel Biserica Catolică este un singur corp, dar are diferite membre. Dar sufletul care dă viață acestui corp este Spiritul Sfânt. Astfel, după credința în spiritul sfânt, ni se porunceşte să credem în sfânta Biserică Catolică. De aceea, se adaugă în simbol: sfânta Biserică Catolică. În legătură cu aceasta trebuie să știm că Biserica înseamnă adunare. Din acest motiv, Biserica sfântă este aceeaşi cu adunarea credincioșilor și oricare creștin este asemenea unui membru al Bisericii înseşi, despre care se spune în Ecleziasticul, 51, 31: apropiați-vă de mine, voi care sunteți lipsiți de învățătură și adunați-vă la școală. Această sfântă Biserică are patru atribute: este una, este sfântă, este Catolică, adică universală, şi este puternică și stabilă.

Unitatea Bisericii

În legătură cu primul, trebuie știut că, deşi diferiți eretici au dat naștere la diferite secte, totuşi ele nu aparțin Bisericii, pentru că acestea sunt divizate în părți, pe când Biserica este una, [potrivit cu] Cântarea Cântărilor, 6, 8: una este porumbița mea, frumusețea mea. Unitatea Bisericii provine din următoarele trei cauze.

1). Mai întâi, din unitatea credinței. Căci toți creștinii care fac parte din corpul Bisericii cred același [adevăr, potrivit cu] I Corinteni, 1, 10: același [adevăr] să-l spuneți toți și să nu fie între voi schisme, [şi cu] Efeseni, 4, 5: un singur Dumnezeu, o singură credință, un singur botez.

2). În al doilea rând, din unitatea speranței, pentru că toți au fost întăriţi într-o unică speranță de a ajunge la viața eternă, şi de aceea zice Apostolul, în Efeseni, 4, 4: un singur corp și un singur spirit, după cum ați fost chemați la o singură speranță a chemării voastre.

3).  În al treilea rând, din unitatea carității, pentru că toți se unesc în iubirea de Dumnezeu și unul cu celălalt în iubirea reciprocă, [potrivit cu] Ioan, 17, 22: gloria pe care mi-ai dat-o mie le-am dat-o lor, ca să fie una, după cum și noi una suntem. Astfel, se vede când iubirea este adevărată, când membrele se îngrijesc unele de celelalte și când suferă unele pentru celelalte, [potrivit cu] Efeseni, 4, 15-16: în caritate, să creștem în toate privințele, în acela care este capul, Christos: din el corpul întreg se încheagă și se leagă prin contribuția fiecărei încheieturi potrivit lucrării proprii fiecărui membru, iar corpul crește spre edificarea lui în caritate; pentru că, potrivit harului dăruit de Dumnezeu, fiecare trebuie să îl servească pe aproapele său. De aceea, nimeni nu trebuie să dispreţuiască [Biserica], dar nici să îndure să fie îndepărtat şi expulzat din această Biserică, pentru că nu este decât o singură Biserică în care oamenii se pot salva, așa după cum în afara arcei lui Noe nimeni nu a putut să se salveze.

Sfințenia Bisericii

În legătură cu al doilea [atribut], trebuie ştiut că există și o altă adunare, și anume aceea a celor care produc răul, [potrivit cu] Psalmul, 25, 5: am urât Biserica celor care produc răul. Dar aceasta este rea, pe când Biserica lui Christos este sfântă; în I Corinteni 3, 17, Apostolul [spune]: templul lui Dumnezeu este sfânt, iar acesta sunteți voi, de aceea se spune, sfânta Biserică. Dar credincioșii acestei adunări se sfințesc din următoarele patru motive.

1). Mai întâi, pentru că, așa după cum Biserica se consacră, se spală din punct de vedere material, tot la fel și credincioșii sunt spălați cu sângele lui Christos, [potrivit cu] Apocalipsa, 1, 5: ne-a iubit pe noi și ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele său, [şi cu] Evrei, 13, 12: Isus, pentru a sfinți poporul prin sângele său, a suferit în afara porții.

2). Al doilea, din ungere, pentru că, așa după cum Biserica este unsă, tot la fel și credincioșii sunt unși cu o ungere spirituală, ca să se sfințească; altfel, nu ar fi creștini; căci Christos înseamnă „uns”. Această ungere este harul spiritului sfânt, [potrivit cu] II Corinteni, 1, 21: care ne-a uns pe noi, Dumnezeu, şi [cu] I Corinteni, 6, 11: ați fost sfințiți în numele Domnului nostru Isus Christos.

3). Al treilea, din locuirea Treimii, căci oriunde Dumnezeu își fixează locuirea, locul acela este sfânt. De aceea, în Geneza, 28, 16 [se afirmă]: cu adevărat locul acesta este sfânt, iar în Psalmul, 92, 5: casei tale i se cuvine sfințenia, Doamne.

4). Al patrulea, datorită invocării lui Dumnezeu, [potrivit cu] Ieremia, 14, 9: tu, însă, în noi ești, Doamne, iar numele tău este invocat asupra noastră. Așadar, trebuie să ne temem ca, după o asemenea sfințire, să nu pătăm prin păcat sufletul nostru, care este templul lui Dumnezeu. Apostolul, în I Corinteni, 3, 17, [spune]: dacă cineva va distruge templul lui Dumnezeu, și Dumnezeu îl va distruge pe el.

Catolicitatea Bisericii

Referitor la al treilea [atribut] al Bisericii trebuie să știm că Biserica este catolică, adică universală.

1). Mai întâi, în privința locului, pentru că este în toată lumea, contrar [a ceea ce susțin] donatiștii, [potrivit cu] Romani, 1, 8: credința voastră se vestește în toată lumea, [şi cu] Marcu, 16, 15: mergeți în toată lumea, predicați Evanghelia la toată creatura. În vechime, Dumnezeu era cunoscut doar în Iudeea, dar acum în toată lumea. Dar această Biserică are trei părți. Una este pe pământ, alta este în cer, iar a treia este în purgator.

2). În al doilea rând, este universală în privința condiției oamenilor, pentru că nimeni nu este respins să facă parte din ea, nici domnul, nici servul, nici bărbatul, nici femeia, [potrivit cu] Galateni, 3, 38: nu mai este bărbat nici femeie.

3). În al treilea rând, este universală în privința timpului. Căci unii spuseseră că Biserica trebuie să dureze până la un moment dat. Dar lucrul acesta este fals, fiindcă această Biserică a început în timpul lui Abel și va dura până la sfârșitul lumii, [potrivit cu] Matei, 28, 20: iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului. Dar, după sfârșitul veacului va rămâne în cer.

Stabilitatea Bisericii

În legătură cu al patrulea [atribut], trebuie știut că Biserica este stabilă.

1). Se spune, însă, că o casă este stabilă mai întâi dacă are temelii bune. Dar temelia principală a Bisericii este Christos. Apostolul, în I Corinteni, 3, 11, [afirmă]: nimeni nu poate să pună altă temelie în afara celei care a fost pusă deja, iar aceasta este Christos Isus. Pe de altă parte, temelia secundară sunt apostolii și învăţătura lor, şi de aceea ea este stabilă: de aceea se spune în Apocalipsă, 31, 15 că cetatea avea douăsprezece temelii și pe ele erau scrise numele celor doisprezece apostoli. Şi de aici vine faptul că Biserica este numită „apostolică”, şi tot de aici mai provine şi faptul că, pentru a semnifica stabilitatea acestei Biserici, fericitul Petru este numit „capul” [ei].

2). În al doilea rând, stabilitatea unei case se manifestă prin faptul că nu poate fi distrusă chiar dacă este zguduită. Dar Biserica nu a putut fi distrusă niciodată: nici de persecutori (dimpotrivă, chiar dacă persecuțiile au durat, ea s-a dezvoltat mai mult, iar cei care o persecutau, precum şi cei pe care ea îi persecuta au slăbit, [potrivit cu] Matei, 21, 44: cine va cădea peste această piatră va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera); nici de erori (dimpotrivă, cu cât erorile au năvălit mai mult, cu atât mai mult s-a arătat adevărul, [potrivit cu] II Timotei, 3, 8: oameni stricați la minte, osândiți cât privește credința; dar nu vor ajunge prea departe); nici de tentațiile demonilor (căci Biserica este ca un turn în care se refugiază oricine luptă împotriva diavolului, [potrivit cu] Proverbe, 18, 10: turn foarte puternic este numele Domnului). Şi de aceea, diavolul se străduiește în principal să o distrugă, dar nu reușește, pentru că Domnul a spus în Matei, 16, 18: iar porțile iadului nu o vor învinge, ca și cum ar spune: vor lupta împotriva ta, dar nu vor învinge. Și de aici vine faptul că doar Biserica lui Petru (de partea căruia a revenit Italia întreagă, când discipolii fuseseră trimiși să predice) a fost mereu stabilă în credință, iar în timp ce în alte părți sau nu există nici o credință, sau este amestecată cu multe erori, Biserica lui Petru este şi de veghe în credință și curățată de erori. Nici nu este de mirare că Domnul i-a zis lui Petru, în Luca, 22, 32: eu m-am rugat pentru tine, Petre, ca să nu scadă credința ta.»

Din Toma de Aquino, Expunere la simbolul apostolilor, trad. Wilhelm Dancă, Editura Polirom, Iași 2016, pp. 159-167.

SFÂNTUL AUGUSTIN DESPRE MIELUL LUI DUMNEZEU

10). Lucrurile acestea s-au întâmplat la Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. A doua zi, Ioan a văzut că Isus vine la el și a strigat cu glas tare: Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela care ridică păcatul lumii (In 1, 28-29). Ereticii încă nu erau născuți și deja [Ioan] îi arăta cu degetul: atunci de pe malul râului își ridica vocea împotriva acelorași [eretici] împotriva cărora strigă Evanghelia de astăzi. Sosește Isus, iar el cel ce spune? Iată Mielul lui Dumnezeu. Dacă miel înseamnă inocent, și Ioan era un miel. Sau nu era inocent? Dar cine este inocent? Și cât anume? Toți provin din același izvor și din acea descendență despre care David gemând cântă: în nelegiuire m-am născut și în păcat m-a zămislit mama mea (Ps 50, 7). Așadar, doar el era Mielul, pentru că nu a venit în lume în felul acesta. El nu a fost conceput în nelegiuire, pentru că nu a fost conceput potrivit legilor naturii muritoare; nici nu se poate spune că în păcat l-a crescut mama sa, pentru că fecioară l-a conceput, fecioară l-a născut; pentru că l-a conceput prin credință, și prin credință l-a avut. Deci, iată Mielul lui Dumnezeu. Nu există în el moștenirea păcatului lui Adam; de la Adam a luat doar carnea, nu păcatul. Acela care nu a luat păcatul rasei noastre este acela care ridică păcatul nostru: Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela care ridică păcatul lumii.

11). Voi știți că unii spun: Noi, care suntem sfinți, ridicăm păcatele oamenilor; dacă, în practică, acela care botează nu este sfânt, cum poate ridica păcatul altuia când el însuși este plin de păcate? Împotriva unor asemenea argumentări nu trebuie să spunem ceva, este suficient să citim aici: Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela care ridică păcatul lumii. Oamenii să nu-și pună speranța în oameni: pasărea să nu zboare în munți, să-și pună încrederea în Domnul (cf. Ps 10, 2); și dacă își ridică ochii spre munți, de unde îi va veni ajutorul, să se convingă că ajutorul său îi va veni de la Domnul care a făcut cerul și pământul (cf. Ps 120, 1-2). Mare era faima lui Ioan. Îl întreabă: ești tu Christos? Răspunde: nu; ești tu Ilie? Răspunde: nu; ești tu profetul? Răspunde: nu. Atunci de ce botezi? Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe Acela care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care s-a spus: După mine vine unul care a fost înainte de mine, pentru că era înainte de mine (In 1, 29-30). Vine după mine pentru că s-a născut după mine; a fost făcut înainte de mine, pentru că este mai mare decât mine; era înainte de mine, pentru că la început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.

Din Augustin, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Omilia IV, 10-11 (trad. Wilhelm Dancă)

Mai jos puteți să ascultați predica din 15 ianuarie 2017 (Duminica a II-a, Anul A):

La întrebarea „Cum are loc nașterea Cuvântului?”, sfântul Toma de Aquino a dat următorul răspuns:

„(…) trebuie știut că, fiind diferite, lucrurile au diverse moduri de naștere. Însă nașterea lui Dumnezeu este diferită de naşterea celorlalte lucruri, motiv pentru care nu putem să ne facem o idee despre nașterea lui Dumnezeu decât prin [analogia cu] nașterea celui care, între creaturi, ajunge în mai mare măsură la asemănarea cu Dumnezeu. Dar nimic nu este atât de asemănător ca sufletul uman cu Dumnezeu, după cum s-a spus. Modul de a da naștere în suflet are loc în felul următor: omul, prin sufletul său, gândește ceva, care e numit ‘conceptul’ intelectului; iar un asemenea concept se naște din suflet ca de la un tată şi este numit ‘cuvânt’ al intelectului, sau al omului. Așadar, sufletul, gândind, dă naștere cuvântului său. La fel, nici fiul lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu; nu ca un cuvânt rostit în exterior, pentru că acela trece, ci ca un cuvânt conceput în interior. Şi de aceea, cuvântul însuşi al lui Dumnezeu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu şi este egal cu Dumnezeu. Din acest motiv, vorbind despre Cuvântul lui Dumnezeu, şi fericitul Ioan a distrus trei erezii. Mai întâi, erezia lui Fotin, care a fost atinsă deja, atunci când spune: la început era Cuvântul; în al doilea rând, a lui Sabellius, când spune: și Cuvântul era la Dumnezeu; în al treilea rând, a lui Arius, când spune: și Cuvântul era Dumnezeu.

Dar cuvântul este în noi într-un fel și într-un alt fel este în Dumnezeu. Căci în noi, cuvântul nostru este un accident, pe când în Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu este la fel cu Dumnezeu însuși, pentru că nu există în Dumnezeu nimic care să nu fie esența sa. Dar nimeni nu poate să spună că Dumnezeu nu are cuvântul său, pentru că ar însemna că Dumnezeu ar fi întru totul nesocotit. Şi de aceea, după cum el a fost mereu Dumnezeu, tot la fel și Cuvântul său. Dar după cum artizanul face toate lucrurile potrivit formei pe care o gândește mai înainte în inima sa, iar această [formă] este cuvântul său, tot aşa și Dumnezeu le-a făcut pe toate prin Cuvântul său, ca printr-o artă a sa, [potrivit cu] Ioan,1, 3: toate au fost făcute prin el.

Referitor la învățătura care decurge din acest mister, Toma a precizat:

„1). Dacă, așadar, Cuvântul lui Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu, și dacă toate celelalte cuvinte ale lui Dumnezeu sunt o anumită similitudine a acestui Cuvânt, atunci trebuie, în primul rând, să ascultăm cu plăcere cuvintele lui Dumnezeu. Acesta este semnul că îl iubim pe Dumnezeu: dacă ascultăm cu plăcere cuvintele lui.

2). În al doilea rând, trebuie să credem în cuvintele lui Dumnezeu, pentru că în felul acesta cuvântul lui Dumnezeu locuiește în noi, adică Christos, care este cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul, în Efeseni, 3, 17, [spune] să locuiască Christos prin credință în inimile voastre, iar în Ioan, 5, 38, [se spune]: nu aveți în voi cuvântul lui Dumnezeu care rămâne.

3). În al treilea rând, trebuie să medităm mereu asupra cuvântului lui Dumnezeu care rămâne în noi, pentru că trebuie nu doar să credem, ci și să medităm, altfel nu ne-ar fi de folos. Iar o asemenea meditație este foarte utilă contra păcatului, potrivit cu Psalmul 118, 11: în inima mea am ascuns cuvintele tale, ca să nu păcătuiesc față de tine, iar despre bărbatul drept se spune în Psalmul 1, 2: la legea lui meditează ziua și noaptea. De asemenea și despre Fericita Fecioară se zice, în Luca, 2, 51: păstra toate aceste cuvinte punându-le alături în inima ei.

4). În al patrulea rând, omul trebuie să comunice altora cuvântul lui Dumnezeu, sfătuindu-i, predicându-i și înflăcărându-i. [Spune] Apostolul în Efeseni, 4, 29: să nu iasă nici un cuvânt rău din gura voastră, ci doar ceea ce este bun spre edificare. Tot el [afirmă] în Coloseni, 3, 16: cuvântul lui Christos să locuiască în voi în mod abundent, în toată înțelepciunea, învățându-vă și îndemnându-vă unii pe alții. Tot el, în II Timotei, 4, 2, [spune]: predică cuvântul, insistă la timp potrivit și la timp nepotrivit, argumentează, imploră, ceartă, cu toată răbdarea și învățătura.

5). În fine, cuvântul lui Dumnezeu trebuie pus în faptă, [potrivit cu] Iacob, 1, 22: să fiți oameni care pun în faptă cuvântul, nu doar care îl ascultă, înșelându-vă pe voi înșivă.

Fericita Maria a slujit aceste cinci [datorii], pe rând, prin naşterea din ea a Cuvântului lui Dumnezeu. Căci mai întâi a ascultat, [potrivit cu] Luca, 1, 38: Spiritul Sfânt va veni asupra ta; apoi a consimțit prin credință, [potrivit] aceluiaşi [capitol], 38: iată roaba Domnului; în al treilea rând l-a primit și l-a purtat în uter; în al patrulea rând l-a adus la lumina zilei și l-a născut; în al cincilea rând l-a hrănit și l-a alăptat, de aceea Biserica cântă [despre ea]: unica fecioară care l-a alăptat pe însuși regele îngerilor la sânul ei umplut din cer.”

Din Toma de Aquino, Expunere la simbolul apostolilor, trad. Wilhelm Dancă, Editura Polirom, Iași 2016, pp. 83-87.

CRĂCIUN CU FILOSOFI PENTRU CREȘTINI FILOSOFI

Astăzi cuvântul „Crăciun” nu desemnează o aceeași realitate pentru toată lumea. Pentru unii înseamnă doar Crăciunul profan, tradiționalist și consumerist, care se celebrează prin întâlniri cu Moșul la serviciu, la școală sau în centrele comerciale; prin sacrificarea porcului, prin pregătiri culinare de sezon, prin împodobirea bradului și afaceri comerciale conexe, pe scurt, prin celebrări materialiste exterioare. În cazul acesta elementul spiritual poate să lipsească complet sau poate să supraviețuiască prin câteva simboluri religioase. Pentru alții termenul poate să desemneze Crăciunul romantic, care exaltă sentimentul de nevinovăție al copilăriei, al relațiilor călduroase din familie, al nostalgiei după o lume mai bună. Crăciunul romantic nu exclude elementul religios, ci îl reduce la câteva „bune” practici: mersul la liturghie în noaptea de Crăciun (în cazul creștinilor catolici), felicitările, gesturile de caritate. În fine termenul poate să facă trimitere la Crăciunul creștin, care se celebrează prin participarea la liturgia Nașterii Domnului din biserici și se concretizează printr-o viață trăită potrivit valorilor evanghelice. După cum se știe în centrul liturgiei Nativității este Pruncul, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Mariei, care se naște la Betleem într-un grajd. Dacă sunt pătrunse de realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu, detaliile sărbătorii Crăciunului capătă viață, dacă nu, rămân „forme fără fond”. Teologul german Karl Rahner spunea: „Crăciunul înseamnă că El a venit, a luminat noaptea, a transformat noaptea înspăimântătoare a neliniștilor și disperărilor noastre într-o Noapte Sfântă”. Lucrul acesta îl vestește Crăciunul. Lucrul acesta trebuie să fie o realitate adevărată și permanentă în inimile și în sufletele noastre. Așadar, dacă Pruncul divin se află în centrul pregătirilor noastre pentru Crăciun, atunci, în Noaptea Sfântă, toate formele de Crăciun vor căpăta semnificație și valoare: atmosfera de bucurie și de sărbătoare, luminile, bradul, schimbul de daruri, pentru că fiecare cadou poate să fie simbolul celui mai mare Cadou pe care ni l-a făcut Dumnezeu, și anume copilul Isus. Fără această Prezență pe care o inaugurează Isus în lume, nu doar pregătirile de Crăciun, ci toate căutările și idealurile noastre existențiale se golesc de sens[1].

Drumul spre Acela care este Adevărul sărbătorii Crăciunului este un drum comunitar și individual. Uneori comunitatea ajută persoana ridicându-i privirea persoanei spre înălțimi, alteori persoana deschide comunității orizonturi mai largi de înțelegere. Astfel, cu scopul de a primeni unele valori prăfuite ale Crăciunului, vă propun să ascultăm câțiva filosofi, asumându-mi în acest context convingerea lui Hegel care, criticând teologii de profesie din timpul său, îndemna să-i ascultăm mai curând pe filosofi, fiindcă în aceste vremuri „adevărurile fundamentale ale creștinismului au fost menținute și păstrate de filosofie” și, în consecință, oamenii religioși  ar trebui „să caute refugiu în filosofie”[2].

Prima valoare prăfuită a Crăciunului la care vreau să mă refer în continuare este blocarea creștinilor culturali în dimensiunea istorică a Crăciunului și, în consecință, ruptura între Crăciunul liturgic și Crăciunul moral. În sensul acesta mi se pare că filosoful danez Sören Kierkegaard (+1855) ar putea să ne ajute să înțelegem ceva mai bine taina Întrupării. Astfel primul adevăr despre Crăciun asupra căruia ne atrage atenția luteranul Kierkegaard este înjosirea sau umilirea Fiului lui Dumnezeu: „Creștinismul are mereu ca prim moment înjosirea și apoi ca al doilea moment o expresie paradoxală a înălțării. Cristos se naște într-o iesle: ce înjosire! Dar apoi steaua strălucește deasupra și Regii vin să-l adore (Mt 2, 1ss); însă înjosirea nu este înlăturată. Acești Regi ne dau o impresie curioasă despre neputința lor: aduc personal aceste daruri prețioase, îl adoră pe Prunc, dar ieslea și sărăcia rămân neschimbate. Acesta este semnul divinității”[3]. Al doilea adevăr este că prezența istorică a lui Isus Cristos pe pământ nu este doar un eveniment trecut. Iată ce spune la începutul lucrării sale Școala creștinismului: „Sunt optsprezece veacuri și mai mult de când Isus Cristos mergea pe fața pământului, dar aceasta nu a fost un eveniment asemenea altora care, doar după ce au trecut, trec în istorie și apoi, ca fapte de mult trecute trec mai departe în uitare. Nu, prezența Sa aici pe pământ nu va fi niciodată un eveniment de demult (…). Dar atâta vreme cât există un credincios, atunci acesta, tocmai pentru a fi devenit credincios, trebuie să fi fost – și ca credincios, trebuie să continue să fie – la fel de contemporan cu prezența Sa pe pământ cum au fost primii săi contemporani. Această contemporaneitate este condiția credinței și, mai strict definită, este însăși credința”[4]. Așadar, Isus, fiul Mariei, care s-a născut în urmă cu două mii de ani la Betleem, se poate naște astăzi prin credință în sufletul nostru, pentru a fi Emanuel, Dumnezeu-cu-noi. Prin credință putem deveni contemporani cu evenimentul nașterii lui Isus la Betleem. În fine al treilea adevăr se referă la scandalul unui Dumnezeu Om: „Dumnezeu Omul este unitatea dintre Dumnezeu și un singur om luat izolat. Că stirpea omenească stă sau trebuie să stea în relație de rudenie cu Dumnezeu, asta este un vechi păgânism; dar că un singur om luat izolat este Dumnezeu asta este creștinism, și acest un om singur luat izolat este Dumnezeu Omul. Nu există, nici în cer nici pe pământ, nici în abisurile și nici în confuziile gândirii celei mai fantastice, posibilitatea unei asocieri, omenește vorbind, mai nebunești. Astfel se arată ea în situația de contemporaneitate; și cu Dumnezeu Omul nu e posibilă nici un fel de relație dacă nu se începe cu situația de contemporaneitate”[5]. Evident că rațiunea în fața acestui paradox absolut – Dumnezeu Omul – se poticnește, însă omul rațional poate vedea că scandalul se îndreaptă spre înalt, nu spre adâncuri și, apelând la credință, intrând în temporalitatea lui Isus Dumnezeu Omul, omul devine creștin.

A doua valoare foarte prăfuită despre care vorbește sărbătoarea Crăciunului este armonia dintre Creator și creatură. Despre acest adevăr a scris filosoful ateu Jean-Paul Sartre (+1980), un filosof pentru care „ideea de Dumnezeu este contradictorie”, iar „omul este o pasiune inutilă”. În ciuda convingerilor sale raționaliste și a abordării strict intelectualiste a existenței lui Dumnezeu, Sartre a scris o piesă de teatru pe tema Crăciunului. Lucrul acesta s-a întâmplat în timpul detenției sale din Germania, în 1940. Pentru a-și exprima recunoștința față de preoții catolici pe care i-a cunoscut aici, cu care a avut numeroase discuții în contradictoriu și cu care s-a împrietenit, a scris piesa intitulată Joc de Crăciun. Piesa urma să fie reprezentată în ajunul Crăciunului din acel an. Teza fundamentală a scenetei este că gloria Crăciunului constă în unirea dintre Creator și creatură în persoana lui Isus. Povestitorul principal din piesă este un orb din născare. Astfel Sartre dă de înțeles că, deși ateu, rămâne deschis transcendenței, fiindcă, nu-i așa, orbii din născare doresc să vadă lumina și le place să se vorbească despre ea. Inspirat într-un anumit fel de Spiritul Sfânt, Sartre a scris unul din cele mai frumoase texte despre Încarnarea Fiului lui Dumnezeu. Sub aspect literar, artistic, Sartre poate fi comparat cu Roman Melodul. A vorbit dialectic și dramatic despre inefabilul și armonia contrariilor din inima Mariei[6]. „Fecioara este palidă: privește copilul. (…) Cristos este copilul său, carne din carnea sa și rodul trupului său. L-a purtat în sân nouă luni și îi va da să sugă; laptele ei va deveni sângele lui Dumnezeu. Uneori o năvălește ispita să uite că este Dumnezeu. Îl strânge în brațele sale și îi spune copilașul meu. Alteori rămâne blocată și se gândește: Dumnezeu este acolo, și o cuprinde un fel de teamă religioasă față de acest Dumnezeu-mut, față de acest copil terifiant. (…) există și alte momente rapide și alunecoase în care simte că, de fapt, Cristos este fiul său, micuțul său și, în același timp, este Dumnezeul său. Îl privește și se gândește: acest Dumnezeu este copilul meu. Această carne divină este carnea mea. El este făcut din mine, el are ochii mei și această formă a gurii sale este forma gurii mele, seamănă cu mine. El este Dumnezeu și seamănă cu mine. Nicio femeie n-a avut în felul acesta pe Dumnezeul său doar pentru ea singură, un Dumnezeu foarte mic care poate fi luat în brațe și acoperit cu sărutări, un Dumnezeu foarte cald care surâde și respiră, un Dumnezeu care poate fi atins și care râde”[7]. Deși a scris aceste cuvinte foarte frumoase, Sartre nu a făcut saltul credinței. Pentru el, Crăciunul a rămas nu atât un scandal, cât mai ales un prilej de nostalgie după Dumnezeu.

A treia valoare mult prăfuită a Crăciunului este scopul Nașterii Domnului sau al Întrupării Fiului lui Dumnezeu, și anume propter nos et propter nostram salutem, cum se spune în Crez, adică pentru noi și pentru a noastră mântuire. Într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu s-a născut la Betleem pentru a ne mântui eliberându-ne din robia păcatului sau a Răului. Dar puterea de a ierta păcatele o are numai Dumnezeu, de aceea Pruncul este divin. Conexiunea dintre Crăciun și păcatele lumii a fost prezentă în reflecțiile lui Edith Stein (+1942), asistenta lui Edmund Husserl și admiratoarea lui Max Scheler care i-a orientat atenția spre chestiunile privitoare la credință. Sfânta Edith Stein este convinsă că „misterul încarnării și misterul răului sunt strâns legate între ele. Luminii, care a venit din cer, i se opune noaptea atât de adâncă și de tulburătoare a păcatului. Pruncul întinde din iesle mânuțele, iar zâmbetul său pare să spună deja ce vor rosti buzele sale mai târziu, după ce va deveni adult: «Veniți la mine voi toți care sunteți obosiți și împovărați». Unii au primit invitația sa”[8]. Alții, nu au primit această invitație, de aceea adaugă: „Aceste mâini dau (harul) și cer în același timp: voi înțelepților depuneți înțelepciunea voastră și deveniți simpli asemenea copiilor”[9]. Pentru ca să nu uităm acest adevăr fundamental al Crăciunului, Stein ne invită la păstrarea legăturii cu Dumnezeu prin ascultarea și practicarea Cuvântului său: „Pruncul divin a devenit Maestrul și ne-a spus ce trebuie să facem. Pentru a umple o întreagă viață umană cu viața divină nu este suficient să îngenunchezi o dată pe an în fața ieslei și să te lași prins de farmecul nopții sfinte. În scopul acesta trebuie să stăm zilnic în contact du Dumnezeu toată viața, să ascultăm cuvintele pe care le spune și care ne-au fost încredințate și să le punem în practică”[10]. Apoi să căutăm să actualizăm cât mai des Crăciunul, dacă se poate zilnic, prin participarea la Euharistie: „Așa cum corpul pământesc are nevoie de pâinea zilnică, tot la fel și viața divină aspiră în noi să fie alimentată încontinuu. «Aceasta este pâinea cea vie care s-a coborât din cer». Cine face din această pâine pâinea sa zilnică, în acela se împlinește zilnic misterul Crăciunului, încarnarea Cuvântului”[11].

Neîndoielnic, praful de pe cele trei valori pe care le implică sărbătoarea Nașterii lui Isus nu poate fi șters dacă nu ne implicăm personal. Refacerea legăturii dintre Crăciunul istoric, Crăciunul liturgic și Crăciunul moral este o chestiune de discernământ și de orientare a privirii. Și chiar dacă ne vom implica personal și vom sufla praful de pe valorile obosite, acesta va reveni, pentru că legea istoriei degradării intuițiilor existențiale este valabilă peste tot și în toate timpurile. Spunea sfântul Ioan al XXIII-lea: la storia tutto vela, tutto svela (istoria acoperă totul, istoria descoperă totul). Fiul lui Dumnezeu a asumat condiția timpului și a devenit Sensul istoriei. Asumându-ne acest principiu de interpretare a existenței creștine, învățăm că lecția Crăciunului este foarte simplă: lumina vine de sus! Filosofii deschiși transcendenți pe care i-am evocat în acest articol ne spun același lucru, și anume că omul poate scăpa de presiunea istoriei dacă privirea rațiunii sale se îndreaptă spre înălțimi sau, folosind cuvintele lui Blaise Pascal, dacă va descoperi rațiuni de a trăi nu doar cu mintea, ci și cu inima

 

Buruienești, 31 decembrie 2016                                                              Wilhelm Dancă

Într-o formă redusă și cu un alt titlu – „Crăciun cu filosofi”, articolul a apărut în revista Cultura, nr. 555 (22 decembrie 2016) 8-9.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

[1] Cf. Ferdinando Castelli, Meditare il Natale. Letteratura e spiritualità, Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano 2013, pp. 109-110.

[2] Hegel i-a criticat pe teologii de profesie acuzându-i că au redus revelația la câteva dogme, cum ar fi dogma trinitară, și au contribuit astfel la pierderea interesului față de Dumnezeu. Refuzând să se ocupe de ceea ce este Dumnezeu în sine, nu doar de faptul că există, teologii s-au blocat în interpretări raționaliste și fideiste. Din perspectiva revelației divine, filosofia este mai ortodoxă decât teologia, fiindcă filosofia caută să explice ce este religia. Obiectul filosofiei ca religie este Dumnezeu, nimic altceva decât Dumnezeu și revelația lui Dumnezeu. Filosofia interpretează religia, credința în Cristos, evenimentul Cristos. Pentru Hegel, Cristos este un element universal abstract și semn a ceea ce este în mod real concret. Această calitate a lui Cristos de a fi universalul concret va fi dezvoltat de teologul Hans Urs von Balthasar, dar și de istoricul religiilor, Mircea Eliade, la care sacrul este universalul concret.

[3] Sören Kierkegaard, Diario, a cura di Cornelio Fabro, Brescia 1980-1983, vol. VIII, p. 217.

[4] Sören Kierkegaard, Școala creștinismului, trad. Mircea Ivănescu, Editura Adonai, Oradea 1995, p. 17.

[5] Ibidem, pp. 100-101.

[6] Cf. René Laurentin, Vie authentique de Marie, Editions de l’Oeuvre, Paris 2008, p.117.

[7] Jean-Paul Sartre, Jeu de Noël, 1940, în Laurentin, Vie authentique de Marie, pp. 117-118.

[8] Edith Stein, Il Mistero del Natale, Queriniana, Brescia 2015, pp. 26-27.

[9] Ibidem, p. 27.

[10] Ibidem, p. 38.

[11] Ibidem, p. 39.

I). Cărți

1). Definitio sacri. Il sacro come „il significativo” e „il destino” e la sua relazione con il metodo storico-fenomenologico nell’opera di Mircea Eliade, PUG, Roma 1996, 509p.

 2). Mircea Eliade. Definitio sacri,Editura „Ars Longa”, Iași 1998.

3). Bazele filosofice ale teologiei, Editura ARCB, București 1998.

4). Introducere în Teologia Fundamentală, Editura ARCB, București 1998.

5). Euharistia în viața Bisericii (coord.), Editura ARCB, București 2000.

6). Creștinii laici (coord.), Editura Sapientia, Iași 2001.

7). Logica filosofică, Editura Polirom, Iași 2002.

8). Fascinația sacrului. De la Mircea Eliade la Papa Ioan Paul al II-lea, Editura Sapientia, Iași 2002.

9). Sacro e simbolo in Mircea Eliade, Editura Sapientia, Iași 2004.

10). Fascinația adevărului. De la Toma de Aquino la Anton Durcovici, Editura Sapientia, Iași 2005.

11). Fascinația binelui. Creștinism și postmodernitate, Editura Sapientia, Iași 2007.

12). Anton Durcovici. Lecții tomiste despre Dumnezeu [1936-1940] (ed.), Editura Sapientia, Iași 2008.

13). Truth and Morality. The Role of Truth in Public Life (ed.), The Council for Research in Values and Philosophy, Washington, D.C., 2008.

14). Anton Durcovici. Nu sunt de acord. Declarații din arestul Securității București [1950] (ed.), Editura Sapientia, Iași 2011.

15). Pentru iubirea lui Cristos. Dialoguri despre Biserică, Preoție și Credință, Editura Sapientia, Iași 2011.

16). Și cred și gândesc, Editura ARCB, București 2013.

17). Pe urmele Bunului Păstor (coord.), Editura ARCB, București 2014.

18). Faith and Secularization: a Romanian Narrative (ed.), The Council for Research in Values and Philosophy, Washington, D.C., 2014.

19). Teologia are nevoie de filozofie?, Editura Sapientia, Iași 2015.

 

II). Articole și studii în limbi străine

1). „Il progetto della formazione dell’uomo ideale, secondo il pensiero del martire A. Durcovici”, in Atti del Congresso Tomista Internazionale. L’umanesimo cristiano nel III millennio: prospettiva di Tommaso d’Aquino. Roma, 21-25 settembre 2003; cf. www.e-aquinas.net/comunicaciones

2). „Cult, Culture and Memory. For a Theology of Memory”, in The Balkans as reality, Institute for Philosophical Research, IphR-BAS, Sofia 2004, 38-51.

3). „The Origin of the Concept of Mysticism in the Thought of Mircea Eliade”, in B. Rennie (ed.), The International Eliade, State University of New York Press, 2007, 209-225.

4). „Introduction”, in Wilhelm Dancă (ed.), Truth and Morality. The Role of Truth in Public Life (ed.), The Council for Research in Values and Philosophy, Washington, D.C., 2008, 1-12.

5). „Morals of Communication of Truth: Dialogue among Philosophy, Theology and Science”, in Wilhelm Dancă (ed.), Truth and Morality. The Role of Truth in Public Life (ed.), The Council for Research in Values and Philosophy, Washington, D.C., 2008, 127-140.

6). „Migration and Dialogue. Romanian notes for religious values and identity”, in Edward Alam (ed.), Christianity, Culture, and the Contemporary World: Challenges and New Paradigms. Reflections on International Catholic Thinkers in Honor of George Francis McLean on the occasion of his 80th Birthday, Notre Dame University Press, Louaize, Lebanon 2009, 37-59.

7). „Anti-communist resistance through spiritual values”, in Dialog teologic 24 (2009) 23-26.

8). „Education as Harmony between faith and culture. Challenges of the Catholic Education in Europe and in Romania, today”, in Academia Română / Fundația Națională pentru Știință și Artă, Penser l’Europe. Séminaire international – VIII-ème edition (Académie Roumaine / Fondation pour la Science et l’Art), Bucarest 2009, 37-42.

9). „Giovanni Paolo II ha creduto nei santi”, in FABIAN DOBOȘ (a cura di), Le colonne dell’infinito. I santi ed i beati proclamati da Giovanni Paolo II, 5 voll., Editrice Sapientia, Iași 2010, ix-xxxii.

10). „Memory and identity in Post-Communist Romania: A Phenomenological Approach to the Recent Past”, in John Hogan (ed.), History and Cultural Identity. Retrieving the Past. Shaping the Future, The Council for Research in Values and Philosophy 2011, Washington D.C. 2011, 333-366.

11). „Notes for a Dialogue. Faith and Reason in Nowadays World”, in M. Merutiu (ed.), Reason and Faith at the Beginning of the Third Millennium, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca 2011, 227-258.

12). „National identity and European spirit in John Paul II’s thoughts”, in Penser l’Europe. Séminaire international – IX-ème edition (Académie Roumaine / Fondation pour la Science et l’Art), Bucarest 2010, 126-133.

13). „Mircea Eliade’s prophecies on the future of Christianity”, in World Congress of Catholic Universities, Identidad y missión de las Universidades católicas, Ávila (España), 12-14 de agosto 2011, 471-486.

Cf. (http://www.wccu.es/wccu_es/docs/COMUNICACIONES-PAPERS%20WCCU.pdf)

14). „Antonio Durcovici, teologo e pastore”, in Aurel Percă (ed.), Il Vescovo Antonio Durcovici (1888-1951). A 60 anni dal martirio, Atti del simposio organizzato a Roma, 12 dicembre 2011, Editrice Sapientia, Iași 2012, 53-70.

15). „La culture et l’education en Europe de l’an 2061”, in Penser l’Europe. Séminaire international – X-ème edition (Académie Roumaine / Fondation pour la Science et l’Art), Bucarest – Roumanie 2011, 82-84.

16). „Le bon européen sait vivre avec les autres”, in Académie Roumaine / Fondation pour la Science et l’Art, Penser l’Europe. Séminaire international – XI-ème edition, Bucarest 2012, 142-144.

17). „Educare al bene comune, oggi. Il contesto sociale romeno”, in Caietele Institutului Catolic, nr. 1-2 (19-20), 2012, 25-52.

18). „Faith and Reason according to Antonio Rosmini”, in European Journal of Science and Theology, September 2012, vol. 8, no. 3, p. 73-82.

19). „The challenges of religious freedom in Romania”, in European Journal of Science and Theology, October 2013, vol. 9, no. 5, p. 35-46.

20). „The Acting Person and the Experience of the Vertical Transcendence in Karol Woytla’s Writings” in Mihaela Pop (ed.), Values and Human Person: Contemporary Challenges, The Council for Research in Values and Philosophy, Washington D.C., 2013 / Editura Universității din București, București 2013, 345-350.

21). „When Is Love Right? Justice as Form of Love”, in Caietele Institutului Catolic, 21 (2013) 69-80.

22). „Introduction”, in Wilhelm Dancă (ed.), Faith and Secularization: a Romanian Narrative, The Council for Research in Values and Philosophy, Washington D.C. 2014, 1-7.

23). „The Priest’s Temptations and the People’s Escape from Church”, in Wilhelm Dancă (ed.), Faith and Secularization: a Romanian Narrative, The Council for Research in Values and Philosophy, Washington D.C. 2014, 161-178.

24). „Why is Friendship So Rare Even Today?”, in Caietele Institutului Catolic, 22 (2014) 207-224.

25). „L’Europe chrétienne, l’Europe à deux poumons”, in Académie Roumaine / Fondation Nationale pour la Science et l’Art, Y a-t-il deux Europes?, Séminaire International, XIII-ème edition, Bucarest, 2014, 153-158.

26). „Notes ecclésiales sur l’esprit européen”, in Académie Roumaine / Fondation Nationale pour la Science et l’Art, La Science : est-elle une dimension de l’identité européenne?, Séminaire International, XIV-ème edition, Bucarest, 2015, 193-199.

27). „Faith and Reason by Antonio Rosmini”, in Nur Kirabev / Yuriy Pochta / Ruzana Psku (edd.), Philosophy and Spirituality      across Cultures and Civilizations, The Council for Research in Values and Philosophy, Washington D.C. 2015, p. 77-86.

28). „For a Natural Inductive Theology”, in Richard Swinburne, Why Believe That There Is a God ?, Pro Universitaria, București 2016, 63-65.

 

III). Articole

1). „Transcendența sacrului la Mircea Eliade. Sacrul – categorie echivocă” (I), in Cronica 21-22 (noiembrie 1996) 14.

2). „Realitate ultimă. Dimensiunea transcendentă a sacrului”, in Mesagerul Sfântului Anton (noiembrie 1996) 12-13.

3). „Transcendența sacrului la Mircea Eliade. Sacrul și metoda” (II), in Cronica 23-24 (decembrie 1996) 6.

4).„Creștinii votează?”, in Actualitatea creștină 19 (1996) 1.3.

5).„Misionarism sau prozelitism”, in Actualitatea creștină 20 (1996) 1.7.

6).„M-am făcut catolic ca să fiu un mai bun ortodox. Prințul Vladimir Ghika”, in Actualitatea creștină 2 (1997) 6; 1(2002) 3.

7). „Rugăciunea, postul și… Filosofia!”, in Actualitatea creștină 4-5 (1996) 11.

8). „Ierburile de sub cruce…”, in Actualitatea creștină 6 (1997) 7.

9). „Parohia – fântâna din sat”, in Actualitatea creștină 11 (1997) 7.

10). „Copilul din noi”, in Actualitatea creștină 24 (1997) 6.

11). „Transcendența sacrului la Mircea Eliade. Sacrul și istoria religiilor” (III), in Cronica 1-2 (ianuarie 1997) 6.

12). „Mircea Eliade și dialogul ecumenic. O contribuție la biografia integrală a savantului român”, in Mesagerul Sfântului Anton (ianuarie-februarie 1997) 24-26.

13). „Transcendența sacrului la Mircea Eliade. Sacrul și simbolul” (IV), in Cronica 3-4 (februarie 1997) 6.

14). „Mircea Eliade. 10 ani de la moarte”, in Actualitatea creștină 19 (1996) 6-8.

15). „Mircea Eliade. 90 de ani de la naștere”, in Mesagerul Sfântului Anton (mai-iunie 1997) 20-21.

16). „Caritatea creștină și stabilitatea socială”, in Actualitatea creștină 21 (1996) 7-8.

17). Schiță pentru o introducere în cristologia filosofică, in Actualitatea creștină 23-24 (1996) 4-5.

18). „Jacques Maritain și neotomiștii români”, in Actualitatea creștină 1 (1997) 7.

19). „Chestiuni dezbătute. Sfântul Toma de Aquino”, in Actualitatea creștină 3 (1997) 24-25.

20). „Biserica în istorie, Biserica în actualitate. Mir vama, Sarajevo, Bosna Hercegovina!”, in Actualitatea creștină 8 (1997) 10-11.

21). „Papa Paul VI. 100 de ani de la naștere”, in Actualitatea creștină 17 (1997) 25-29.

22). „Religie și națiune. Biserică liberă în stat liber”, in Mesagerul Sfântului Anton (septembrie-octombrie 1997) 18-19.

23). „Familia și bioetica”, in Mesagerul Sfântului Anton (septembrie-octombrie 1997) 17.

24). „Pneumatologie și eshatologie”, in Actualitatea creștină 24 (1997) 17.

25). „Nu vă temeți”, in Actualitatea creștină 24 (1997) 18.

26). „Misterele lui Mircea Eliade”, in Altarul Banatului 10-12 (1997) 53-61.

27). „Conceptul de participare la Sf. Toma de Aquino. În grădina lui Academos”, in Actualitatea creștină 3 (1998) 34-35.

28). „Documente inedite privind istoria Seminarului Teologic din Iași”, in Dialog teologic 1(1998) 154-158.

29). „Sfântul Duh și creația”, in Actualitatea creștină 1-2 (1998) 6.

30). „Sfântul Duh și unitatea în credință”, in Actualitatea creștină 3 (1998) 6.

31). „Omul nu poate trăi fără sacru”, in Lumina creștinului 100 (aprilie 1998) 20.

32). „Trupul, sufletul și Sfântul Duh”, in Actualitatea creștină 5-6 (1998) 10.

33). „Să privim Rusaliile: o singură Biserică în mai multe Biserici”, in Actualitatea creștină 7-8 (1998) 8.

34). „Paradisul: Dumnezeu Treime în noi și noi în El”, in Actualitatea creștină 9-10 (1998) 8.

35). „Pentru dialog”, in Dialog teologic 1 (1998) 5-9.

36). „Pe urmele Sfântului Petru”, in Actualitatea creștină 11-12 (1998) 6.

37). „Sfântă Marie, care ai locuit printre noi …”, in Actualitatea creștină 15-16 (1998) 10.

38). „Doctrina sau învățătura socială a Bisericii”, in Dialog teologic 2 (1998) 5-9.

39). „Misterul crucii și filosofii”, in Cronica 4 (1998) 20.

40). „Trăim la porțile Învierii”, in Actualitatea creștină 5-6 (1998) 27-28.

41). „Mircea Eliade, un creștin care venea din Răsărit și se îndrepta spre Apus”, in Actualitatea creștină 13-14 (1998) 20-21.

42). „Toate religiile sunt la fel de bune?”, in Cronica 10 (octombrie 1998) 20.

43). „Ioan Paul al II – lea: 20 de ani de pontificat. Karol contra Karol sau Ioan Paul al II-lea și căderea comunismului”, in Actualitatea creștină 17-18-19 (1998) 7-9.

44). „Expertă în umanitate”, in Actualitatea creștină 20-21 (1998) 22-23.

45).„Postul Mare și misiunile”, in Actualitatea creștină 4 (1998) 13.21.

46). „În sărbătoarea Sfântului Iosif”, in Actualitatea creștină 5-6 (1998) 18.

47). „Credința și rațiunea. Sfântul Toma de Aquino”, in Actualitatea creștină 1 (1999) 17-19.

48). „Ioan Paul al II-lea și secularismul. Karol Wojtyla contra Sigmund Freud”, in Actualitatea creștină 2 (1999) 5-7.

49). „Expoziția de fotografii de la Iași”, in Actualitatea creștină 6 (1999) 25.

50). „Parabola bradului. Despre 22 decembrie 1989”, in Actualitatea creștină 12 (1999) 22-23.

51). „Un singur Dumnezeu și Părinte al tuturor”, in Dialog teologic 3 (1999) 5-9.

52). „Ce lucru bun să fac, ca să am viața veșnică?”, in Dialog teologic 4 (1999) 5-8.

53). „Fides et Ratio. Aspecte filosofice”, in Actualitatea creștină 3 (1999) 14-15.

54). „Creștinism și democrație”, in Cronica 3 (1999) 22.

55). „Întâlniri cu Sfântul Părinte”, in Actualitatea creștină 4 (1999) 8-9.

56). „Anul 2 000 se apropie”, in Actualitatea creștină 6 (1999) 26-27.

57). „Cardinalul Basil Hume. Pelerinul ca mod de a fi în lume”, in Actualitatea creștină 8 (1999) 6-7.

58). „Un papă (și) al românilor: Ioan Paul al II-lea. Alegere și Providență”, in Orizont 7 (15 iulie 1999) 9.

59). „Alegerea Papei și Providența”, in Actualitatea creștină 10 (1999) 4-5;22.

60). „Grota Nașterii și Peștera platonică după Sf. Grigore din Nyssa”, in Actualitatea creștină 12 (1999) 9-10.

61). „Omul nu poate trăi fără sacru”, in Almanahul Presa Bună 1999, Editura Presa Bună, Iași 1999, 173-180.

62). „Karol contra Karol sau Ioan Paul al II-lea și căderea comunismului”, in Altarul Banatului 1-3 (1999) 175-180.

63). „Dorința de unire a Bisericilor la mitropolitul ortodox Visarion Puiu” , in Dialog teologic 5 (2000) 205-219.

64). „Euharistia și întruparea după Sfântul Toma din Aquino”, in Actualitatea creștină 2 (2000) 11-13.

65). „Pâinea cea vie după F. Mauriac”, in Actualitatea creștină 4 (2000) 10-11.

66). „Agonia lui Cristos. Agonia creștinismului?”, in Cronica 4 (aprilie 2000) 22.

67). „Nu există libertate fără adevăr! Reflecții pe marginea scrisorii enciclice a Papei Ioan Paul al II-lea Fides et ratio”, in: Vatra, 4 / 2000, 48-50.

68). „Informația între sacru și profan”, in Cronica 6-7-8 (iunie, iulie, august 2000) 22.

69). „Ecumene creștină în România înainte și după vizita Papei”, in Actualitatea creștină 10 (2000) 10-11.15-17.

70). „Guvernarea bună după Sf. Toma din Aquino”, in Actualitatea creștină 11 (2000) 16-18.

71). „Pacem in terris!”, in Actualitatea creștină 12 (2000) 10-11.

72). „Dominus Iesus într-o lume secularizată”, in Actualitatea creștină 2-3 (2000) 7-8.35.

73). „Trăirea credinței în Sfânta Treime”, in Dialog teologic 5 (2000) 7-11.

74). „Semnificațiile euharistiei și dialogul ecumenic”, in Dialog teologic 6 (2000) 7-12.

75). „Euharistia cea de toate zilele”, astăzi”, in W. Dancă (coord.), Euharistia în viața Bisericii, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București 2000, 11-19.

76). „Spre o societate civilă în Europa. Perspectiva creștin-socială”, in Actualitatea creștină 5 (2000) 8-9.

77). „Inaugurarea Centrului Catolic pentru Viață”, in Lumina creștinului 8 (august 2000) 14.

78). „Jubilee mai mici într-un Jubileu mai mare!”, in Lumina creștinului 8 (august 2000) 13.

79). „Sanctuarul de la Cacica în Anul Jubiliar 2000”, in Actualitatea creștină 9 (septembrie 2000) 18.

80). „La Iași, unde se formează viitorii noștri preoți”, in Actualitatea creștină 10 (2000) 7-8.

81). „Finalitățile și programul cursurilor pentru laici”, in Lumina creștinului 3 (2001) 9.

82). „Întâlnirea laicilor de la Traian, un privilegiu și o datorie”, in Actualitatea creștină 4 (2001) 9.

83). „Literatura și teologia în fața suferinței după F.M. Dostoiewski”, in Cronica (aprilie 2001) 22.

84). „Omul în fața ieslei din Betleem. Schiță pentru o introducere în cristologia filosofică”, in Cronica (decembrie 2001) 22.

85). „Cine este Biserica?”, in Dialog teologic 7 (2001) 5-12.

86). „Episcopul Anton Durcovici. 50 de ani de la moarte”, in Actualitatea creștină 2 (2002) 3-4.

87). „Predarea religiei în școală”, in Dialog teologic 9 (2002) 7-10.

88). „Modele de sfințenie laică într-o societate pluralistă”, in Actualitatea creștină 3 (2002) 15-18.

89). „Data Paștelui”, in Actualitatea creștină 4 (2002) 3-4.

90). „Învierea prin Golgota după Boris Pasternak”, in Cronica 3 (2002) 22.

91). „Cercetarea teologică și sinodul diecezan de la Iași (2001-2204), in Dialog teologic 10 (Iași 2002) 13-16.

92). „Papa Ioan Paul II: Originalitatea pontificatului”, in Cronica 10 (Iași 2003) 22.

93). „Persoană și societate în doctrina socială a Bisericii”, in Actualitatea creștină 9 (2002) 9-14.

94). „Paștele între război și pace. 40 de ani de la enciclica Pacem in terris”, in Actualitatea creștină, 4-5/2003, 19-22.

95). „Sacru, magic în cultura contemporană cu referire la filmele Stăpânul inelelor și Harry Potter”, in Cronica 8-9 (2003) 22; 22-23.

96). „Banii frumoși din străinătate?”, in Mesagerul (noiembrie – decembrie 2003) 4-6.

97). „Trei trepte pentru Mistica Betleemului”, in Cronica 12 (2003) 22.

98). „Conciliul Vatican II, izvor de reînnoire”, in Dialog teologic 11 (2003) 7-10.

99). „Înțelepciune teologală și cultura contemporană”, in Academica 15 (București 2003) 28-30.

100). „Pentru adevăr: Petru sau Pilat?”, in Dialog teologic 12 (Iași 2003) 15-20.

101). „Evanghelizarea și îndreptarea privirii spre Cristos”, in Dialog teologic 13 (Iași 2003) 15-18.

102). „Ecumenismul și dialogul ecumenic”, in Pax et unitas (Roman) 1/2003, 5-12.

103). „Ecumenismul spiritual și ecleziologia comuniunii”, in Familia creștină (on-line: www.catholica.ro), 1/2004.

104). „40 de ani de la promulgarea decretului despre ecumenism”, in Cronica 12 (2004) 3.

105). „Astăzi s-a născut Cristos, și pentru tine!”, in Cronica 12 (2004) 22;27.

106). „Dialogul dintre artă și credință”, in Dialog teologic 14 (2004) 15-19.

107). „Pentru o teologie a memoriei”, in Cronica 9 (sept. 2004) 22, (I); Cronica 10 (oct. 2004) 22, (II).

108). „Misiunea ad gentes și colaborarea între Biserici”, in Sinod diecezan, Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, trimisă în misiune la oamenii de astăzi, Editura Presa Bună, Iași 2004, 129-134.

109). „Ecumenism și dialogul ecumenic”, in  Sinod diecezan, Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, trimisă în misiune la oamenii de astăzi, Editura Presa Bună, Iași 2004, 135-140.

110). „Ce facem cu adevărul în spațiul public?”, in Dialog teologic 15 (2005) 15-21.

111). „Moștenirea Conciliului Vatican al II-lea din Vatican”, in Dialog teologic 16 (2005) 13-19.

112). „Decretul despre Bisericile Orientale Orientalium ecclesiarum”, in Dialog teologic 16 (2005) 171-176.

113). „Decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio”, in Dialog teologic 16 (2005) 192-200.

114). „Decretul despre relațiile Bisericii cu religiile necreștine Nostra aetate”, in Dialog teologic 16 (2005) 215-222.

115). „Dumnezeu este iubire. Prima scrisoare enciclică a Papei Benedict al XVI-lea privind iubirea creștină”, in Cronica 2 (februarie 2006) 22;26.

116). „Dumnezeu este iubire. Scrisoarea enciclică a Papei Benedict al XVI-lea privind iubirea creștină”, in Mesagerul Sfântului Anton (martie-aprilie 2006), 12-13.

117). „Papa Ioan Paul al II-lea: Glasul celor fără de glas. Un an de la moartea unui mare prieten al vieții”, in Cronica 4 (aprilie 2006) 22;27.

118). „Prin integrarea europeană România își onorează trecutul marcat de suferință”, in Adevărul literar și artistic, nr. 5126, miercuri 3 ianuarie 2007.

119). „Identitatea creștină și valorile Europei de astăzi”, in Dialog teologic 19 (2007) 13-17.

120). „Formarea permanentă: când și pentru cine?”, in Dialog teologic 20 (2007) 11-14.

121). „În speranță am fost mântuiți”, in Mesagerul Sfântului Anton, 86 (2008) 12-13.

122). „Unind credința cu știința, profesorul Valeriu D. Cotea transformă școala într-un sanctuar”, in Petru Ioan (coord.), Cu și despre Valeriu D. Cotea, sub semnul bunului gust, Editura „Ștefan Lupașcu”, Iași 2008, 203-208.

123). „Popas la Valeriu D. Cotea”, in Academician Valeriu D. Cotea Doctor Honoris Causa al Universității de Știința Agronomice și Medicină Veterinară București, Editura „Tipo-Aktis”, București 2002, 59-66.

124). „Educația ca armonie între credință și cultură, astăzi”, in Dialog teologic 23 (2009) 11-18.

125). „Rezistența anticomunistă prin valori spirituale”, in Dialog teologic 24 (2009) 11-14.

126). „Biserica și politica. Despre angajarea credincioșilor laici în politică”, in Cronica 12 (2009) 22;23.

127). „Literă și spirit. Paradigme vechi și noi”, in Cronica 9 (2010) 22-23.

128). „Mesaj de Paște”, in Drumuri deschise, nr. 138 / aprilie 2011, pp. 4-5. Articolul a fost reluat sub titlul „Gânduri pascale”, pe site-ul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, www.itrc.ro, din 24 aprilie 2011.

129). „Prima mea întâlnire cu Papa Ioan Paul al II-lea”, in Vlad Mixich (ed.), „Întâmplări cu Papa Ioan Paul al II-lea povestite de români care l-au întâlnit”, în: www.HotNews.ro, din 28 aprilie 2011.

130). „România și Fericitul Ioan Paul al II-lea”, in Academica (Revista editată de Academia Română), nr. 6-7 / iunie-iulie 2011, anul XXI, pp. 65-68. Articolul a fost publicat mai întâi în Cronica 5 (mai 2011) 3.

131). „Din România l-am chemat pe fiul meu! In memoriam Anton Durcovici”, in Mesagerul Sfântului Anton, nr. 108, septembrie-octombrie 2011, 10.

132). „Identitatea națională și spiritul european în gândirea Papei Ioan Paul al II-lea”, in Cronica 12 (2010) 22-23, reluat în: România Culturală, 11 ianuarie 2011.

133). „Filosoful beatificat. Despre Antonio Rosmini”, in Mesagerul Sfântului Anton, nr. 110, ianuarie-februarie 2012, 12.

134). „A fi sau a nu fi … european”, in Valerius M. Ciucă, Euronomosofia. Volumul I. Prolegomene la o operă în eșafodaj, Editura Fundației Academice Axis, Iași 2012, 13-15.

135). „Duhul Sfânt suflă unde vrea … chiar și în China!”, in Mesagerul Sfântului Anton, nr. 112, mai-iunie 2012, 12.

136). „Mergeți la George Bernanos”, in Isidor Chinez, Omul între păcat și har în scrierile lui Georges Bernanos, Editura Sapientia, Iași 2012, 11-13.

137). „Petru Albert, așa cum l-am cunoscut”, in Mesagerul Sfântului Anton, 114 (septembrie-octombrie 2012), 16-18. Supliment: In memoriam. Pr. Petru Albert OFMConv.

138). „Simboluri ale credinței (I)”, in Actualitatea creștină 10 (2012) 16-17.

139). „Simboluri ale credinței (II)”, in Actualitatea creștină 11 (2012) 16-17.

140). „Mons. Vladimir Ghika”, in Mesagerul Sfântului Anton, 115 (noiembrie-decembrie 2012) 14.

141). „Simboluri ale credinței (III). Sfântul Toma de Aquino spunea Crezul de două ori pe zi”, in Actualitatea creștină 12 (2012) 16-17.

142). „După unsprezece ani”, in Caietele Institutului Catolic, nr. 1-2 (19-20), 2012, 7-9.

143). „Simboluri ale credinței (IV). Simbolul niceean”, in Actualitatea creștină 1 (2013) 16-17.

144). „Anton Durcovici”, in Mesagerul Sfântului Anton 116 (ianuarie-februarie 2013) 18.

145). „Simboluri ale credinței (V). Simbolul constantinopolitan”, in Actualitatea creștină 2 (2013) 16-17.

146). „Receptarea simbolului credinței. Conciliul de la Efes (431)”, in Actualitatea creștină 3 (2013) 8-9.

147). „Receptarea simbolului credinței. Conciliul de la Calcedon (451)”, in Actualitatea creștină 4 (2013) 24-25.

148). „Martori ai credinței. Fericitul John Henry Newmann”, in Mesagerul Sfântului Anton, 117 (martie-aprilie 2013) 16-17.

149). „Receptarea simbolului credinței (III). Conciliul Vatican II – Dei Verbum”, in Actualitatea creștină 5 (2013) 16-17.

150). „Experiența mistică originală a sf. Tereza de Lisieux”, in Mesagerul Sfântului Anton, 118 (mai – iunie 2013) 18-19.

151). „Receptarea simbolului credinței (IV). Conciliul Vatican II – Lumen gentium”, in Actualitatea creștină 6 (2013) 16-17.

152). „Receptarea simbolului credinței (V). Conciliul Vatican II – Sacrosanctum concilium”, in Actualitatea creștină 7 (2013) 16-17.

153). „Întrebări – amintiri de la beatificarea mons. Vladimir Ghika”, in Mesagerul Sfântului Anton, 120 (septembrie – octombrie 2013) 10-12.

154). „Europa creștină. Europa cu doi plămâni”, in Cultura, nr. 491/30.10.2014

155). „Mormântul gol este leagănul creștinismului”, in Mesagerul Sfântului Anton, 135 (martie-aprilie 2016) 8-11.

156). „Binecuvântați-i pe cei care privesc cu simpatie”, in Acad. Cristian Hera/Conf. dr. Adrian Peticilă, Academicianul Valeriu D. Cotea 90/65 de ani dedicați științei viei și vinului, Editura Academiei Române, București 2016, 69-70.

157). „Crăciun cu filosofi”, in Cultura, nr. 555 (22 decembrie 2016) 8-9.

 

IV). Studii

1). „Homo religiosus și ontologia pragmatică”, in C. Mircea/R. Lazu (coord.), Orizontul sacru, Editura Polirom, Iași 1998, 77-94.

2). „Limbajul ca semn al realului”, in Caietele Institutlui Catolic 1 (2000) 104-115.

3). „A. Durcovici și neotomismul în România”, in Pro Memoria (București) 3/2004, 127-141.

4). „Mons. Anton Durcovici. Pastorația intelectualilor din București între 1936 și 1940″, in D. Doboș / E. Bortoș, Parohia catedralei „Sf. Iosif” din București”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, București 2005, 187-198.

5). „Sacru, magic și definiții ale omului în cultura contemporană (cu referire la romanul Stăpânul inelelor și ecranizarea acestuia)”, in V. Nemoianu / R. Lazu, J. R. R. Tolkien. Credință și imaginație, Editura Hartmann, Arad 2005, 115-136.

6). „Era Vărsătorului”, in Sorin Pârvu (coord.), Dicționar de postmodernism. Monografii și corespondențe tematice, Editura Institutul European, Iași 2005, 65-78.

7). „Constituția dogmatică despre Biserică Lumen gentium”, in Dialog teologic 16 (2005) 137-153.

8). „Francisc Xaveriu Habeni și Anton Trifaș”, in Dialog teologic 18 (2006) 79-91.

9). „Benedict al XVI-lea și iubirea. Eros, agape și philia în enciclica Deus caritas est”, in Dialog teologic, 20 (2007) 160-180.

10). “Papa Ioan Paul al II-lea: Glasul celor fără de glas – Un an de la moartea unui mare prieten al vieții”, in T. Ghideanu (coord.), Învățătura adevărată. Adversus haeresin (sic!). Filosofie creștină și dialog cultural, Editura Lumen, Iași 2007, 37-47.

11). „Metafizica și bicicleta la Battista Mondin”, in B. MONDIN, Manual de filozofie sistematică. Logică, semantică, gnoseologie, vol. 1, Editura Sapientia, Iași 2008, 9-31.

12). „Moartea episcopului Anton Durcovici. O introducere în teologia creștinismului contemporan”, in Tudor Ghideanu (coord.), Adversus haereses. Filozofie creștină și dialog cultural, vol. II, Lumen, Iași 2008, pp. 171-196. De asemenea, în: Pro Memoria 7 (2008, București) 119-148.

13). „Anton Durcovici. Un al doilea sfânt Toma de Aquino?”, in Wilhelm Dancă (ed.), Anton Durcovici. Lecții tomiste despre Dumnezeu (1936-1940), Editura Sapientia, Iași 2008, 17-33.

14). „Icoana: imagine și cuvânt. Pentru o introducere în filozofia icoanei”, in Hermeneia, Editura Fundației Academice AXIS, Iași 2008, 54-67.

15). „Testamentul spiritual al episcopului Anton Durcovici”, in Buletin istoric 9 (Iași 2008) 205-224.

16). „Paradoxurile modernității. Ioan Paul al II-lea și contradicțiile lumii moderne”, in PS Aurel PERCĂ (coord.), Ca toți să fie una. Studii și articole în onoarea PS Petru Gherghel cu ocazia aniversării a 20 de ani de episcopat și 70 de ani de viață, Editura Sapientia, Iași 2010, 44-67.

17). „Martori ai adevărului filosofic”, in Tudor Ghideanu (coord.), Adversus haereses. Învățătura adevărată, vol. IV, Editura Lumen, Iași 2010, pp. 547-584 (Sunt selectate câteva elemente din articole și studii deja publicate).

18). „Biserica și Statul la mons. Anton Durcovici”, in Anton Durcovici, Nu sunt de acord. Declarații din arestul Securității București (1950), Editura Sapientia, Iași 2011, 7-33.

19). „Un Papă contrar sistemelor totalitare și aproape de români”, in Profet al vremurilor noi. Volum festiv publicat cu ocazia beatificării Papei Ioan Paul al II-lea, 1 mai 2011, Editura ARCB, București 2011, 15-54.

20). „Homo orans. Fenomenologia rugăciunii la Tomáš Špidlík”, in Vatra 3-4 (2012, Târgu Mureș) 70-76.

21). „Provocările libertății religioase în România”, in Nelul Burcea/Thomas Schirrmacher (ed.), Jurnalul libertății de conștiință, Editura Universitară, București 2013, 486-500.

22). „De la cine a învățat Vladimir Ghika să se roage?”, in Caietele Institutului Catolic 23 (2015) 91-110.

23). „Izvoarele teologice ale expunerii tomiste la simbolul apostolilor”, in Toma de Aquino, Expunere la Simbolul Apostolilor, traducere, studiu introductiv și note de Wilhelm Dancă, Editura Polirom, Iași 2016, 5-41.

 

V). Comunicări

1). „Sfântul Duh și religiile necreștine”, in Dialog teologic 1 (1998) 124-146.

2). „Drepturile și obligațiile părinților în educația copiilor”, in Dialog teologic 2 (1998) 180-193.

3). „Dumnezeu fără Dumnezeu”, in Dialog teologic 3 (1999) 77-92.

4). „Dimensiunea cristologică a dialogului teologic”, in Dialog teologic 4 (1999) 118-136.

5). „Unitatis redintegratio: Unitatea reconciliată a Bisericii”, in W. Dancă (coord.), Euharistia în viața Bisericii, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București 2000, 65-78.

6). „Omul ca imagine a Sfintei Treimi”, in Dialog teologic 5 (2000) 69-88.

7). „Euharistia și întruparea după sfântul Toma de Aquino”, in Dialog teologic 6 (2000)  211-220.

8). „Statutul embrionului uman după Sfântul Toma de Aquino”, in Studii tomiste Anul I (2001) 120-131.

9). „Respectul față de persoana umană și transplantul de organe”, in Actele Congresului internațional Familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin, Patriarhia Română, București 25-27 septembrie 2002, 216-221.

10).  „Familia ca formă de rezistență la ideologii”, in Dialog teologic 8 (2001) 101-111.

11). „Creștinismul este o religie?”, in Dialog teologic, 9 (2002) 39-51.

12). „Raportul dintre Biserică și Stat după Sfântul Toma de Aquino”, in Studii tomiste II (2002) 116-133.

13). „Omul recent și noua evanghelizare”, in Dialog teologic 13 (Iași 2003) 38-62.

14). „Morala comunicării adevărului. Dialogul dintre filozofie, teologie și știință”, in Dialog teologic 15 (2005) 53-65.

15). „Dialogul dintre filozofie, teologie și știință”, in Academica, nr. 37, aprilie 2005, anul XV, 174, 59-61.

16). „Influențe neoplatonice în concepția tomistă despre suflet”, in Studii tomiste, Anii IV-V (Cluj-Napoca 2004-2005) 123-139.

17). „Dumnezeu, Europa și religiile. Identitatea creștină și pluralismul religios”, in Dialog teologic 19 (2007) 132-147.

18). „Omul și economia de piață astăzi”, in Dialog teologic 21 (2008) 49-68.

19). „Rugăciunea și căderea comunismului”, in Dialog teologic 25 (2010) 108-124.

20). „Vladimir Ghika, un tomist convins?”, in Studii tomiste, Anul XI (2011), Editura Sapientia Iași, 99-116.

21). „Anton Durcovici, preot profesor de credință”, in Wilhelm Dancă (coord.), Pe urmele Bunului Păstor, Editura ARCB, București 2014, 11-39.

 

VI). Recenzii

1). J. Daniélou, Reflecții despre misterul istoriei, (traducere în românește de Willi Tauwinkl), Editura Universității, București 1996, 300 p.), in Actualitatea creștină 22 (1996) 5.

2). E. Munteanu / L.G. Munteanu, Aeterna Latinitas, Polirom, Iași 1997, 423 p., in Actualitea creștină 9-10 (1997) 10-11.

3). J. Ratzinger, Sale della terra (Sarea pământului), Edizioni San Paolo, Roma 1997, in Actualitatea creștină 12-13 (1997) 15;28;29-30.

4). B. M. Mandache, Oglinda unității, Editura Presa Bună, Iași 2001, in Cronica 7 (2001) 6.

5). Claudiu Dumea, Cuvintele de pe urmă rostite de Cristos pe cruce, Sapientia, Iași 2001, in Dialog teologic 7 (2001) 196-197.

6). Ioan Paul II, Sacramentul spovezii, Sapientia, Iași 2001, in Dialog teologic 7 (2001) 190-191.

7). J. Dreisben-H. Steffans, Celebrarea cuvântului lui Dumnezeu în luna mai, Sapientia, Iași 2001, in Dialog teologic 7 (2001) 189.

8). A. I. Adămuț, Filosofia Sfântului Augustin, Editura Polirom, Iași 2001, in Dialog teologic 8 (2001) 270-271.

9). Actele Congresului Internațional, Familia și viața la începutul unui nou mileniu creștin, București, Palatul Patriarhiei, 25-27 septembrie 2001, in Dialog teologic 8 (2001) 271-273.

10). L. Farcaș, Die soziale Dimension der Metanoia. Bekehrung aus der sozialen Sünde und Wandel der schuldhaften Strukturen, Editura Sapientia, Iași 2002, in Dialog teologic 10 (2002) 220-222.

11). V. Nemoianu, Înțelepciunea calmă. Dialoguri în cyberspace cu Robert Lazu, Editura Sapientia, Iași 2002, in Dialog teologic 10 (2002) 230-231.

12). D. Spataru, Sacerdoti e diaconesse. La gerarchia ecclesiastica secondo i Padri Cappadoci, Edizioni Studio Domenicano, Bologna 2007, 502p., in Dialog teologic 20 (2007) 184-185.

13). Pr. Dr. Nicolae Răzvan Stan, Antropologia din perspectiva cristologică: bazele doctrinaire ale vieții duhovnicești, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, 2007, 571p, in Dialog teologic 20 (2007) 185-189.

 

VII). Cursuri

1). Introducere în logică, ITRC, Iași 1997, 79p.;

2). Introducere în teologie, ITRC, Iași 1997, 118p.;

3). Elemente de psihologie filozofică, ITRC, Iași 1997, 104p.;

4). Introducere în metafizică, ITRC, Iași 1997, 95p.;

5). Cosmologie filozofică, ITRC, Iași 1997, 112p.;

6). Logica filozofică, ITRC, Iași 1998, 169p.;

7). Filozofia naturii, ITRC, Iași 1998, 200p.;

8). Etica, ITRC, Iași 1999, 210p.;

9). Filozofia religiei, ITRC, Iași 1999, 115p;

10). Filozofia patristică, ITRC, Iași 2000, 160p;

11). Teologia filosofică, ITRC, Iași 2002, 139p;

 

IX). Traduceri

1). „Documente inedite privind Seminarul Teologic din Iași” (din italiană), in Dialog teologic 1 (1998) 154-158.

2). IOAN PAUL II, „Mesajul Urbi et Orbi de Crăciun” (din italiană), in Actualitatea creștină 1 (2001) 2-3.

3). „Dorința de unire a Bisericilor la mitropolitul ortodox Visarion Puiu” (din italiană), in Dialog teologic 5 (2000) 205-219.

4). JOSEPH CARD. RATZINGER, „Despre ecleziologia constituției Lumen gentium” (din italiană), in Dialog teologic 7 (2001) 14-31.

5). FLAVIO PAJER, „Studiul științelor religioase într-o Europă multiculturală” (din italiană), in Dialog teologic 9 (2002) 76-102.

6). IOAN PAUL II, „Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii. 1 ianuarie 2003”, in Actualitatea creștină 12 (2002)-1 (2003), supliment 2-5.

7). BRUNO FORTE, „Euharistia și Biserica, comuniune și misiune” (din italiană), in Dialog teologic 10 (Iași 2002) 17-28.

8). „Scrisoarea lui Theotimus, episcopul Scythiei, către împăratul Leon” (din latină), in: Nelu ZUGRAVU (director), Fontes Historiae Daco-Romanae Christianitatis. Izvoarele creștinismului românesc, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași 2008, 429-431.

9). „Scrisoare episcopilor Moesiei Secunda către Împăratul Leon (458)” (din latină), in Nelu ZUGRAVU (director), Fontes Historiae Daco-Romanae Christianitatis. Izvoarele creștinismului românesc, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași 2008, 433-435.

10). IOAN PAUL II, Fides et ratio. Scrisoare enciclică cu privire la raporturile dintre credință și rațiune (din italiană), Editura Presa Bună, Iași 1999.

11). IOAN PAUL II, Sacramentul Spovezii (din italiană), Editura Sapientia, Iași 2001.

12). IOAN PAUL II, Ecclesia de Eucharistia. Scrisoare enciclică cu privire la Biserică și raportul ei cu Euharistia (din italiană), Editura Presa Bună, Iași 2003.

13). IOAN PAUL II, Familia creștină în magisteriul Papei Ioan Paul al II-lea, antologie de texte (din italiană), în Dialog teologic 8 (2001) 112-220.

14). BENEDICT XVI, Deus caritas est – Dumnezeu este iubire, Scrisoare enciclică privind iubirea creștină (din franceză și germană), Editura Presa Bună, Iași 2006.

15). TOMA DE AQUINO, Expunere la Simbolul Apostolilor, traducere din limba latină, studiu introductiv și note de Wilhelm Dancă, Editura Polirom, Iași 2016.

 

X). Interviuri realizate

1). Un grup de copii din parohia Sinaia – „Biserica este casa Domnului”, in Dialog teologic 7 (2001) 98-108.

2). Un grup de credincioși din parohia N. Bălcescu – „Biserica îi ajută pe oameni să fie oameni”, in Dialog teologic 7 (2001) 109-121.

3). Acad. Valeriu D. Cotea – „Omul este o ființă care stă cu fața spre Biserică”, in Dialog teologic 7 (2001) 122-133.

4). Robert Lazu – „Biserica este organizată ierarhic”, in Dialog teologic 7 (2001) 134-143.

5). Tia Șerbănescu – „Biserica este subiect de presă”, in Dialog teologic 7 (2001) 144-147.

6). Alexander Baumgarten – „Biserica este izvor de cultură”, in Dialog teologic 7 (2001) 148-151.

7). Wili Tauwinkl – „Biserica pune întrebări omului”, in Dialog teologic 7 (2001) 152-155.

8). Isidor Chicet – „Biserica este subiect de literatură”, in Dialog teologic 7 (2001) 156-163.

9). Bogdan Mihai Mandache – „Biserica este pentru demnitatea omului”, in Dialog teologic 7 (2001) 164-166.

10). Mihai Mărtinuș – „Biserica este locul apropierii de Dumnezeu”, in Dialog teologic 7 (2001) 167-169.

11). Î.P.S. Ioan Robu – „Biserica să arate a biserică”, in Dialog teologic 14 (2004) 20-25.

12). P.S. Petru Gherghel – „Biserica frumoasă este biserica plină de lume”, in Dialog teologic 14 (2004) 26-34.

13). Ana Blandiana / Romulus Rusan – „Anton Durcovici, piatră vie a Bisericii”, in Dialog teologic 14 (2004) 35- 46.

 

XI). Interviuri acordate

1). „Roadele se vor vedea mai târziu” (dialog cu un seminarist), in Lumina creștinului 4 (2001) 9.

2). „Drumuri deschise 90” (dialog cu un seminarist), in Drumuri deschise, 12 (2001) 18-21.

3). „Cum se formează un preot? Rectorul Seminarului stă de vorbă cu un seminarist” (dialog cu studentul Claudiu Budău), in Actualitatea creștină 12 (2002) – 1 (2003) 23-30.

4). „Institutul Teologic Sf. Tereza din București, un loc al bucuriei împărtășite” (dialog cu un student), in Principium 1 (2002-2003) 9-12.

5). „Creștinismul și provocările actuale” (dialog cu pr. Nicolae Răzvan Stan), in Mitropolia Olteniei 5-8 (2006) 134-151.

6). „Omul are puterea de a cunoaște adevărul …” (dialog cu Cătălin Mosoia), in C. Mosoia, În dialog cu … Despre știință și religie, Editura Curtea Veche, București 2007, 103-111.

7). „Anton Durcovici, între București și Iași” (dialog cu pr. Francisc Doboș), in Actualitatea creștină 5 (2008) 4-5.

8). „Fidelitatea lui Cristos, fidelitatea preotului” (dialog cu Liana Gehl), in Actualitatea creștină 7 (2009) 16-17.

9). „Preotul trebuie să fie prietenul lui Dumnezeu” (dialog cu Claudia Stan), in De ce sunt preot. 15 dialoguri îndrăznețe, Editura ARCB, București 2010, 245-246.

10). „Catolicismul românesc contraatacă” (I) (dialog cu Cristian Bădiliță), in Oglinda net, din 20 aprilie 2011; vezi www.oglindanet.ro

11). „Catolicismul românesc contraatacă” (II), (dialog cu Cristian Bădiliță), in Oglinda net, din 8 mai 2011; vezi www.oglindanet.ro

Textul acestor două interviuri a apărut și in Cristian Bădiliță / Otniel Vereș, Biserici, secte, erezii? Dialoguri fără prejudecăți despre marile tradiții creștine, Editura Curtea Veche, București 2011,43-61.

12). ”Preotul paroh, garantul unității comunității parohiale” (dialog cu Cristian Bădiliță), in Timpul (28 iulie – 3 august 2011) 7.

13). „Orice Papă e de tranziție” (dialog cu George Gurescu), in Opinia veche 452 (Iași, 18-24 martie 2013) 8-9.

14). „Lumea ca lumea are o inimă” (dialog cu Cristiana Bortaș), in Ziarul de Roman (Roman, 30 septembrie 2013).

15). „I militi ignoti della fede”, Prima parte, (dialog în italiană cu Umberto Rondi), in TV2000 (Roma, 31 ianuarie 2014).

Cf.http://www.youtube.com/watch?v=Sr0VHVTy44E&feature=c4-overview-vl&list=PL6AqvbxnE8H6oZlGO_69iOlsHkjXkV2AO

16). „I militi ignoti della fede”, A doua parte, (dialog în italiană cu Umberto Rondi), in TV2000 (Roma, 7 februarie 2014).

17). „Un episcop martir – Anton Durcovici” (interviu realizat de Iulia Hossu Longin), serialul „Memorialul Durerii”, încărcat pe youtube în 21 iunie 2014

(www.youtube.com/watch?v=s30-JOVVe6A).

18). Dialog cu Ana Petrache despre cartea Sf. Ioan Paul al II-lea În mâinile Domnului. Însemnări spirituale publicat de HotNews (4 mai 2015)

https://www.youtube.com/watch?v=3qXceSpEqUs

19). „Le tante Romanie” (interviu acordat părintelui Francesco Strazzari), în Il Regno – attualità, Bologna 2015, 243.

 

*****

 

București, 22 martie 2017                                                       Pr. Prof. Dr. Wilhelm Dancă