Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Adame, unde ești? Ce ai făcut cu darurile lui Dumnezeu?

Am meditat astăzi parabola talanților (5, 2, 1) din Matei 25, 14-30. Scopul parabolei este să înțelegem că toți suntem fii ai lui Dumnezeu. Diversitatea darurilor primite de la Domnul nu trebuie să ne transforme în competitori sau concurenți. Am subliniat trei idei din parabolă.

Prima, tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem este darul lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne mândrim, nu trebuie să ne plângem. Fiecare dintre noi este un caz unic. Fiecare este chemat să devină ceea ce este și ceea ce are bun de la Dumnezeu. În cazul acesta orgoliile și lamentațiunile nu-și au rostul. Am sugerat lectura cărții „Drumul omului” de Martin Buber. Filosoful evreu spune că Dumnezeu cheamă pe fiecare om să fie ceea ce este. Cine se compară cu alții nu crește, nu se împlinește. La judecata finală va trebui să răspundem: Adame, de ce nu ai fost tu Adam?

A doua, darurile trebuie fructificate. Ele trebuie să aducă rod. Asemănarea cu dobânda banilor depuși la bancă. Faptele bune sunt semnul rodniciei darurilor. În privința aceasta păcătuim prin omisiune. Poate avem grijă să nu facem răul, dar avem grijă să facem binele? Sau îl omitem din cauza lenei sau a indiferenței?

A treia, oamenii toți, fără excepție, vor da cont de viața lor. Tema judecății este prezentă în toată activitatea publică a lui Isus. Judecata finală poate fi un moment înfiorător sau un moment de bucurie. Bucuria este cauzată de prezența lucrului sau a persoanei iubite. L-am iubit pe Dumnezeu? Dacă da, atunci judecata universală va fi o mare bucurie pentru noi. Tema pentru acasă: am fructificat darurile lui Dumnezeu în relațiile cu alții? Altfel spus, Adame, unde ești? Ce ai făcut cu darurile lui Dumnezeu?

Detalii găsiți în articolul postat mai jos.

  • 19 noiembrie 2023
Viața este o sărbătoare, să nu adormim așteptând tramvaiul!

Astăzi am comentat parabola celor 10 fecioare din Matei 25, 1-13. De fapt, ele sunt domnișoarele de onoare care însoțesc mireasa la nuntă. Domnul Isus spune că cinci dintre ele erau înțelepte, în sens practic, iar celelalte erau distrate. Din parabolă se desprind câteva adevăruri importante pentru viața de ucenic al Domnului.

Menționez că în prima parte am descris modul în care se celebra o nuntă în timpul lui Isus. De asemenea, am arătat că termenul cheie al parabolei este „uleiul”. Potrivit lui Origen, uleiul din parabolă înseamnă învățătura creștină, Cuvântul lui Dumnezeu trăit. Dacă este pus în practică, Cuvântul este ca uleiul care ține candela vieții aprinsă.

Primul adevăr este că trebuie să trăim viața prezentă ca și cum am participa la o nuntă. Dar bucuria este nota caracteristică a nuntașului. Oare o avem? Se poate citi pe fețele noastre? Al doilea adevăr se referă la starea de priveghere sau de așteptare. Această atitudine poate fi pasivă sau activă. Privegherea înseamnă atenția de nu pierde ocazia să facem binele. Nu putem participa la o nuntă ca și cum am sta în stație așteptând pasiv să vină tramvaiul. Al treilea adevăr e că viața noastră are un sfârșit. Cine conștientizează lucrul acesta nu devine trist, ci liber și responsabil.

În concluzie am spus că învățătura parabolei poate fi rezumată folosind un gând al lui Don Bosco. Astfel, să muncim ca și cum am trăi o mie de ani și să trăim căutând să facem binele ca și cum am muri azi. Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

  • 12 noiembrie 2023
Frățietate, slujire și dialog între ucenici, nu seducție și naricisism

Relațiile dintre ucenici riscă să imite relațiile mundane. În loc de frățietate, slujire umilă și dialog constructiv, vedem comportamente profane. Acestea din urmă sunt marcate de prefăcătorie și de promovarea egoistă de sine. De aceea, astăzi, persoana este înlocuită cu funcția, numele cu titlul (științific?). Sau, omul real cu omul închipuit, ori cu omul fără însușiri. Aici este vorba despre clericalismul combătut de Papa Francisc.

Am comentat Matei 23, 1-12, unde Domnul Isus atrage atenția ucenicilor să nu fie ca farizeii și cărturari. Cum să nu fie? Să nu fie ipocriți, duplicitari, lingușitori. Toate acestea pentru că ucenicii au un singur Tată și un singur Învățător. Prin urmare, toți sunt frați și discipoli. Există multă seducție și narcisism în rețelele de socializare. Ele lasă urme în stilul nostru de a trăi. Sau invers, modul nostru de a fi se oglindește în rețelele de socializare.

Pentru a corecta asemenea derapaje am sugerat trei căi de îndreptare. Prima este frățietatea, dar nu în spiritul Revoluției franceze, adică fără Dumnezeu, ci frățietea pentru că Dumnezeu e Tată. A doua este slujirea aproapelui, care se deschide prin asumarea slăbiciunilor proprii. Da, smerenia sau umilința deschide conștiința asumării nevoii de celălalt. A treia este dialogul, care pornește de la trăirea virtuților naturale: prudența, dreptatea, cumpătarea și tăria. Trebuie să alegem dacă vrem să fim ucenici, nu seducție sau naricisim, ci frățietate, slujire și dialog.

Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

  • 5 noiembrie 2023
Toți Sfinții, oameni obișnuiți care au învins dictatura încercărilor

„Toți Sfinții” este o sărbătoare a oamenilor care i-au făcut loc lui Dumnezeu în viața lor. Printre aceștia sunt și părinții, rudele, prietenii și cunoștințele noastre.

Toți Sfinții sunt propuși ca modele și mijlocitori. Dacă vorbim de mijlocitori, nu ar fi rău să ne adresăm rudelor și prietenilor răposați. De ce? Murind ei sub semnul credinței, acum se bucură de vederea lui Dumnezeu. Având acest privilegiu și cunoscând bine nevoille noastre, ne pot ajuta eficient. Dacă vorbim de modele, sfinții au ceva comun. Și anume, au învins dictatura clipelor de încercare. Cum? Făcându-i loc lui Dumnezeu în necazurile lor.

Am comentat Evanghelia după Matei 5, 1-12. Este vorba despre Fericiri. Am spus că fericirea evanghelică nu este un premiu (ca la greci), ci o stare sufletească. Am subliniat că sunt patru fericiri care constată lipsa a ceva din viața omului. Nu este vorba aici de a recomanda sărăcia materială, socială sau afectivă. Lipsurile sunt condiții de posibilitate ca Dumnezeu să intre mai ușor în viața proprie. Așadar, fericiți sunt cei săraci în duh, blânzi, care plâng sau le e foame de dreptate. Am dezvoltat alte patru fericiri care vorbesc despre relația cu aproapele. Milostivirea ca autocontrol în graba de a-i judeca pe ceilalți. Opțiunea pentru pace într-o lume a conflictelor. Curăția inimii care te face să vezi binele aproapelui și nu interesul propriu. Determinarea de a fi pentru adevăr și dreptate într-o lume superficială și strâmbă.

În fine, prima treaptă pentru a accede la Fericirea evanghelică este asumarea slăbiciunilor proprii. Se mai numește umilință sau smerenie.

Am recomandat romanul lui Joseph Roth, „Legenda Sfântului băutor”. S-a turnat un film în 1989 cu același titlu. Personajul principal, Andreas, este o pledoarie pentru demnitatea umană și victoria bunătății. De asemenea, argumentează rolul mijlocirii sfinților. În cazul lui este vorba despre mijlocirea Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Se roagă înainte de a muri ca toți oamenii să aibă o moarte ușoară și senină. El era împăcat cu Dumnezeu și cu semenii, în ciuda faptului că a trăit o viață zbuciumată.

Mai multe detalii despre Toți Sfinții în articolul postat mai jos.

  • 1 noiembrie 2023
Iubirea adevărată izvorăște din iubirea lui Dumnezeu fără rest

Iubirea lui Dumnezeu este prima poruncă din Lege, nu doar cea mai mare. De aceea, trebuie luată în serios și pusă în practică. Am comentat astăzi Matei 22, 34-40. Aici Isus răspunde la întrebarea care este cea mai mare poruncă din Lege.

Răspunsul Domnului este genial. Am despărțit răspunsul său în două părți. Am subliniat că în prima parte se vorbește despre iubirea lui Dumnezeu. Această iubire trebuie să fie totală, exclusivă, geloasă, vie, caldă. Dacă este așa, atunci ea devine izvorul iubirii față de aproapele. Apoi am vorbit despre partea a doua răspunsului lui Isus. El se referă în acest context la iubirea aproapelui potrivit iubirii de noi înșine. Oare de ce? Pentru că asumându-ne slăbiciunile proprii putem să înțelegem cât de mare este iubirea lui Dumnezeu față de noi. Și încă ceva, astfel putem să-l iubim și pe aproapele greșitor.

În lumea de astăzi sunt atâtea tensiuni și conflicte. Ele ilustrează lipsa iubirii dintre oameni. Sau, că iubirea este rezultatul unor calcule, interese. Însă izvorul iubirii adevărate între oameni este în iubirea totală a lui Dumnezeu. Creștinii sunt chemați să dea mărturie despre această iubire. Astfel devin credibili și lumea îi ia în serios. În fine, misiunea noastră cea mai importantă e de a nu lăsa ca iubirea să se răcească.

Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

  • 29 octombrie 2023