Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Advent: Domnul vine, să-L așteptăm cu bucurie!

Am început Adventul și un nou an liturgic. Am meditat Evanghelia după Matei 24, 37-44. Am arătat că viața devine frumoasă, umană, dacă-L așteptăm pe Domnul. Mâncatul, băutul, măritatul, însurătoarea, munca au alt sens dacă sunt pătrunse de așteptarea Domnului.

Așteptarea Domnului care vine este trăsătura fundamentală a Vechiului Testament. Așteptarea lui Isus care va veni a doua oară este concluzia Noului Testament. Între aceste două veniri există alta care are loc prin celebrarea sacramentelor și a Cuvântului.

Pornind de la cele patru lumânări din coroana de Advent, am identificat o altă venire. Este vorba de venirea Domnului în viața noastră. Această venire este sigură, 100%. Trec anii, viața noastră se scurtează și momentul întâlnirii cu Domnul e tot mai aproape. Cum îl așteptăm? Am identificat trei forme de așteptare: una apatică, alta pătrunsă de frică și încă una plină de bucurie. Ultima formă de așteptare are loc atunci când iubim. Numai dacă iubim pe cineva, îl așteptăm. Sau, dacă nu mai suntem iubiți, nu ne mai așteaptă nimeni. Sperăm să nu fie cazul în viața nimănui.

Așadar, Domnul ne așteaptă pe noi, sigur, pentru că ne iubește. Se poate spune același lucru despre noi? Adică, îl așteptăm pentru că-L iubim?

Vă doresc un Advent plin de bucurie! Pentru a-L celebra în felul acesta, stropiți relațiile umane cu apa generozității și așteptați-l pe Domnul din iubire! Detalii în articolul postat mai jos.

  • 27 noiembrie 2022
Știință și credință la Mircea Eliade

Am fost invitat de Cl. Arieșan și M. Neamțu să țin o conferință la Timișoara. De ce? Pentru că Timișoara se pregătește să devină „capitală culturală europeană”. Ei au stabilit tema conferinței, și anume raportul dintre știință și credință.

Conferința face parte din seria „Conferințele de la Timișoara” găzduite de Consiliul Județean Timiș. Trebuia să vină și H.R. Patapievici. El ar fi vorbit despre raportul știință și credință la Blaise Pascal, iar eu la Mircea Eliade. Așadar, am pornit spre Timișoara doi conferențiari și, în 10 noiembrie 2022, a ajuns unul singur. H.R. Patapievici din motive de sănătate nu a mai venit.

Am vorbit în prima parte a conferinței, în general și din punct de vedere istoric, despre raportul știință și credință. În partea a doua am dezvoltat ideea de „știință a religiilor” la Mircea Eliade. Am subliniat metoda de abordare, care la Eliade este antireducționistă și comparativă. Apoi am arătat că știința religiilor are un sens concret, și anume hermeneutica creatoare, care prespune trei verbe: a identifica, a descrie și a explica. Dar, istoricul religiilor nu ajunge să înțeleagă un fenomen religios doar dacă îl interpretează, ci atunci când trece și la trăirea lui.

Îi mulțumesc din suflet lui Claudiu Arieșan pentru invitație și organizare. Dacă ar fi să rezum, aș spune doar un singur cuvânt: impecabil! Detalii găsiți în articolul postat mai jos.

  • 26 noiembrie 2022
Interviu despre credință cu Melania Cincea

Interviul de mai jos merită să-l citiți. Melania Cincea a pus întrebări țintite. De multe ori într-un interviu întrebarea este fundamentală. Citiți și lămuriți-vă! Melania Cincea, mulțumesc din suflet pentru interviu. Pentru detalii, deschideți linkul de mai jos.

  • 25 noiembrie 2022
Christos Rege domnește prin puterea iertării

„Christos Rege” este o sărbătoare dătătoare de speranță. Este ultima sărbătoare a anului liturgic. „Sfârșitul încunează lucrarea!”. Sau, în latină, „Finis coronat opus!”. „Christos Rege” dă sens unui an întreg de aprofundare împreună a drumului spre Împărăția lui Dumnezeu. Imnul „Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat!” sintetizează încrederea în biruința asupra răului. Credincioșii au trăit-o cu multă emoție în timpul dictaturii comuniste. Ar trebui s-o simtă și astăzi, pentru că dictaturile contemporane sunt la fel de periculoase. Chiar dacă sunt mai subtile și mai blânde. De pildă, să ne gândim la dictatura relativismului, a banului, a plăcerilor, a distracțiilor sau la dictatura egoului. Sunt tot atâtea nume pentru dictatura păcatului.

Când Christos intră în conștiința unui om lucrurile se schimbă. Aproapele are prioritate, nu egoul. Frontierele regatului lui Christos sunt interioare; ele se găsesc în inimi. Sfânta Treime le cunoaște cel mai bine. Regatul lui Christos ține de ordinea calității, nu a cantității. De aceea, împărăția Lui este împărăția adevărului, a vieții, a sfințeniei, a harului, a dreptății, a iubirii și a păcii. Pornind de la Evanghelia sărbătorii, Luca 23, 35-43, am arătat că Isus este Rege al iertării. Tronul său este Crucea, adică este un Dumnezeu care cunoaște drama suferinței. Puterea sa este iertarea sau milostivirea. Ucenicul lui Isus manifestă apartenența la împărăția lui Christos prin fapte de pace și reconciliere. Într-adevăr, numai acela care a fost iertat poate să ierte pe alții. Prin iertare se oprește rostogolirea răului și a violenței. Mai mult, se marchează un nou început.

Prin urmare, împărăția lui Christos este împărăția acelora care s-au convertit sau au fost reconciliați. În concluzie l-am propus pe „tâlharul căit” ca exemplu de urmat. De ce? Pentru că prin credința sa în Isus răstignit a furat cerul.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 20 noiembrie 2022
Omul este mai important decât templul

Am meditat astăzi, 13 noiembrie 2022, Evanghelia după Luca 21, 5-19. Am celebrat Euharistia împreună cu mulți credincioși în catedrala „Sf. Iosif” din București. Am insistat asupra unei ideii principale. Astfel, ca să nu fim surprinși de sfârșitul lumii, să punem în practică următoarele învățături.

Mai întâi să acordăm mai multă atenție omului și nu templului. Cu alte cuvinte, să ne străduim să interiorizăm cultul sau relația cu Dumnezeu. Să nu idolatrizăm templul și podoabele lui.

Apoi să nu ne fie teamă de persecuții, pentru că ele sunt nota distinctivă a Bisericii. Într-adevăr, Biserica adevărată este acolo unde creștinii sunt persecutați. În fine să trăim crizele comunitare sau personale în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Întotdeauna o criză este apocaliptică, adică revelatoare. Revelează ceea ce suntem și cum suntem. De pildă, ucenicii în Evanghelia de astăzi sunt fricoși și egoiști. De asemenea, criza comportă o anumită ambiguitate și se pretează la interpretări. Isus ne avertizează că învățătorii falși vor veni să propună soluții rapide și imediate. Spune Domnul: „Nu vă luați după ei!”. În fine, criza trebuie traversată cu ochii îndreptați spre Domnul care vine. În viața noastră apar numeroase crize, de la cele existențiale, vocaționale, profesionale până la cele familiale sau sociale. Când traversăm o criză se declanșează în noi mecanisme de apărare. Pentru a atenua șocul crizei unii recurg la distracții, plăceri, sau la altfel de evadări. Dar problemele rămân. Ucenicul Domnului nu privește înfricoșat sau egoist în jos, mai ales când barca se scufundă, ci spre înălțimi. De acolo va veni Domnul Isus a doua oară să-i salveze pe toți oamenii.

Detalii în articolul postat mai jos.

  • 13 noiembrie 2022