Wilhelm Dancă

Adventul este un timp de meditare asupra modelelor de pregătire pentru Crăciun. Astăzi, în duminica a doua, a fost vorba despre Sfântul Ioan Botezătorul. Pentru stilul esențialist al vieții trăite în pustiu, el a deventi patronul monahilor. Trăind într-un loc fără nume a primit Cuvântul lui Dumnezeu și a pregătit venirea Domnului. Același lucru îl fac sau ar trebui să-l facă monahii din zilele noastre.

Am pornit omilia de la textul Evangheliei după Luca 3, 1-6. Am subliniat faptul că Ioan a primit Cuvântul fiindcă s-a îndepărtat de Ierusalim. S-a detașat de luptele pentru putere din imperiu și din Palestina. De asemenea, a luat distanță față de intrigile și relațiile tensionate de la templu. De aceea, privind la el, înțelegem că experiența pustiului este prima condiție pentru un Advent adevărat.

A doua condiție este să pregătim calea Domnului în inima noastră. Dispozițiile sufletești au un rol determinant în celebrarea Nașterii Domnului. Sfântul John Herny Newman spune că în inima fără bunăvoință nu se poate naște Isus. În noaptea de Crăciun îngerii cântă: Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință! Prin urmare, inima bună, înclinația inimii spre bunătate se pregătește în Advent.

A treia condiție se găsește în ultima propoziție din Evanghelia duminicii. Se spune aici că „orice făptură îl va vedea pe Dumnezeu”. Toți oamenii sunt chemați la întâlnirea cu Christos, fără nicio discriminare. Conciliul Vatican II a afirmat caracterul universal al mântuirii. Vezi documentul „Bucurie și speranță” sau „Gaudium et spes”, 22. Astfel, toți oamenii de bunăvoință sunt asociați Misterului pascal prin Duhul Sfânt pe căi doar de Dumnezeu cunoscute. Omul de bunăvoință pregătește calea Domnului în mai multe feluri. De pildă, umple valea frustrărilor, netezește muntele mândriei sau îndreaptă gândurile și relațiile strâmbe.

În Advent suntem invitați să cultivăm anumite dispoziții sufletești. Să nu ratăm invitația! Curaj! Sus inimile!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.