Wilhelm Dancă

O anumită cultură din zilele noastre abuzează de trupul uman. Susține ideea că omul poate să facă orice cu trupul său. Dar, de fapt, ajunge să-l instrumentalizeze și, în cele din urmă, să-l trateze cu dispreț sau indiferență.

Am meditat astăzi la aceste lucruri pornind de la Evanghelia după Ioan 6, 60-69. Aici Domnul Isus vorbește despre prezența sa reală, cu trupul și sângele Său, în Euharistie. Într-adevăr, dacă Domnul a luat trup omenesc și s-a jertfit pentru noi în trupul Său, dăruirea de sine este demnitatea fiecărui trup uman. Pentru a ajunge la această convingere, trebuie să facem „saltul credinței”, cum spune Kierkegaard. Adică, să trecem de la credința-ritual la credința întâlnire personală cu Isus, Sfântul lui Dumnezeu.

În Evanghelia de mai sus vedem cum Sfântul Petru face acest pas. De aceea, în altă parte, Domnul Christos i-a spus că este piatră și pe această piatră va zidi Biserica Sa.

Comunitatea din Cafarnaum nu a reușit să facă pasul spre credință, la fel și mulți dintre ucenicii care l-au părăsit. Aceștia au spus că Domnul are un cuvânt „greu” despre Euharistie. Cum să accepți că în pâinea consacrată este Trupul Domnului? Cum să primești adevărul că în vinul consacrat este Sângele Domnului? Cum să fii de acord cu așa ceva? Într-adevăr, este greu. Dar să facem deosebire între opinie și credință. În privința Euharistiei se cere credință, nu păreri personale, imaginație sau înțelepciune omenească. Iar credința înseamnă să iei drept adevărate cele spuse ție de cineva care are „autoritate”. Domnul Isus are autoritate pentru că este Fiul lui Dumnezeu sau Sfântul lui Dumnezeu. De asemenea, Domnul Isus are autoritate dacă este prietenul nostru și-l putem „tutui”. Așa a făcut Petru în dialogul final din Evanghelia de azi.

Cum să facem pasul de la credința-ritual la credința-legătură personală cu Isus? Prin saltul credinței, care este un răspuns liber la atracția Tatălui. Dacă îl facem, atunci primim o revelație extraordinară cu privire la Trupul Domnului și la demnitatea trupului nostru. Într-un anumit fel și trupul uman are „autoritatea” proprie; ea este revelată de Domnul în Sfânta Euharistie. Această „autoritate”/demnitate constă în a dărui trupul nostru spre binele celorlalți. De aceea, trupul nu trebuie abuzat, manipulat sau folosit în scopuri josnice. Demnitatea trupului se dezvoltă prin participarea frecventă și conștientă la Euharistie. Cine se hrănește cu Trupul Domnului devine tot mai asemenea Lui.

Am încheiat cu o imagine de la Sfânta Liturghie. În timpul consacrării pâinii și vinului, preotul se apleacă asupra lor. Apoi spune „în persoana lui Christos”: „Luați și mâncați, luați și beți! Acesta este Trupul meu, acesta este Sângele meu!” Dacă ne aducem aminte de această imagine, am putea să fim mai atenți cu trupul nostru. Vom înțelege că nu trebuie abuzat, instrumentalizat, manipulat sau abandonat în spitale sau la marginea drumurilor. Trupul are o demnitate specifică și unică. Să o prețuim!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Ieri, 18 august 2024, am meditat la prezența reală a Domnului Christos în Euharistie. Am comentat textul din Ioan 6, 51-59. M-am oprit la versetul următor: „Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în veci”. Este vorba despre o ofertă a iubirii Domnului. El nu constrânge pe nimeni. Tot la fel trebuie să fie și răspunsul omului: liber, autentic, plin de iubire.

Am subliniat mai întâi că este nevoie de credință pentru a simți prezența reală a lui Isus Christos în Euharistie. Apoi am comentat legătura ucenicului cu Sfânta Liturghie. De fapt, în cadrul celebrării euharistice are loc întâlnirea discipolilor cu Isus euharisticul. Din păcate, astăzi, mulți dintre aceștia se comportă cu indiferență sau superficial față de Euharistie. Unii văd în participarea la Liturghie o obligație grea, o povară. Alții, când sunt la Liturghie, au gândul în altă parte și ratează întâlnirea completă, trup și suflet, cu Domnul. Sper să nu ajungem printre aceia care consideră că participarea la Sfânta Liturghie este o „datorie” care poate fi neglijată. Legătura cu Euharistia este semn de viață creștină autentică. Fiind semn al iubirii lui Dumnezeu Tatăl, răspunsul omului ar trebuie să fie conștient și asumat. Știm că Euharistia face Biserica. Știm că Euharistia întârește simțământul de apartenență la Christos, Capul Bisericii. Suntem mereu pătrunși de aceste adevăruri existențiale?

Am dat câteva exemple invitând audiența la mai multă atenție față de Domnul prezent real în Euharistie. Printre altele, am spus că ochii care nu se văd se uită. Se întâmplă același lucru dacă nu ne întâlnim cu Domnul care vine la noi în timpul Sfintei Liturghii. Am vorbit și despre Fericitul Carol Acutis, un adolescent foarte devotat prezenței reale a Domnului în Euharistie. Titlul meditației mele se inspiră dintr-o spusă a Fericitului Carol. El obișnuia să i se adreseze lui Isus, după primirea împărtășaniei, într-un mod original. De exemplu, îi spunea Domnului: „Isuse, bine ai venit la mine! Simte-Te ca la tine acasă!”.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Anul acesta am celebrat Înălțarea sau Ridicarea Sfintei Fecioare Maria la cer în biserica din Buruienești. Am subliniat mai multe elemente teologice.

Mai întâi am spus că Sfânta Fecioară este primul rod pascal al Învierii Domnului. De aceea, în unele locuri, sărbătoarea de la 15 august se mai numește Paștele marian sau Paștele de vară. În limba latină se spune „Transitus Mariae”, adică „Trecerea/Paștele Mariei”. În tradiția bizantină sărbătoarea are titlul „Dormitio” sau „Adormirea” Maicii Domnului. În fine, un alt titlu este „Comemorarea” Maicii Domnului. Titlul trimite cu gândul la Conciliul de la Efes (431) și la faptul că Sfânta Fecioară este Maica lui Dumnezeu, „Theotokos”. Având această calitate, Biserica Catolică a declarat adevăr de credință că Maria, la sfârșitul vieții pământești, a fost ridicată cu trupul și sufletul la cer. De aici provine titlul „Înălțată” sau „Ridicată” (Assunta) la cer.

Toate aceste titluri vorbesc despre victoria Mariei asupra coruptibilității morții prin participare la victoria lui Christos asupra păcatului. Dar participarea înseamnă trăirea iubirii de Dumnezeu într-o manieră unică. Adică, cum spune Sfântul Augustin, iubirea de Dumnezeu până la disprețuirea de sine. Pe această iubire se clădește împărăția lui Dumnezeu. Cetatea oamenilor, de ieri și de azi, are la bază iubirea de sine până la disprețuirea lui Dumnezeu și a semenilor.

În final, am arătat că ucenicul care se lasă luminat de misterul Mariei nu merge, ci aleargă spre Christos. Ținând cont de lâncezeala din jur, cred că avem nevoie de mai mult zel și entuziasm în drumul spre Christos. Maria Înălțată la cer poate transforma inimile indiferente și individualiste în inimi iubitoare de Dumnezeu și de oameni. Sfântă Fecioară Marie, ridicată cu trupul și sufletul la cer, roagă-te pentru noi!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.