Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Cuvintele lui Christos devin fapte, de aceea transformă vieți

Cuvintele predicate de Isus în sinagoga din Cafarnaum i-au surprins pe cei prezenți. Vezi Evanghelia după Marcu 1, 21-28. De ce? Pentru că Domnul are „putere” asupra cuvintelor și ideilor sale. El nu se ascunde în spatele „spuselor” altor rabini. El nu doar spune, ci decide; nu doar vorbește, ci înfăptuiește. Auzind cum vorbește, coreligionarii săi din Cafarnaum au avut multe sentimente. Mai întâi au fost surprinși, apoi l-au admirat și, în cele din urmă, s-au înfricoșat. Da, s-au temut de El, deoarece „duhurile rele” i se spuneau. Reținem că garanția victoriei asupra Celui Rău este Cuvântul lui Christos devenit faptă.

Am dezvoltat două teme importante.

Prima, să ne raportăm la Cuvântul lui Dumnezeu într-un mod deschis transformării vieții. Am constat că unii caută în Biblie doar informații sau elemente culturale. Aceștia riscă să nu se întâlnească cu „adevărul și harul” Sfintelor Scripturi. Ucenicii, deci Biserica, au primit „autoritatea” să transmită Adevărul și Harul Cuvântului lui Dumnezeu. Cum? Prin participarea la victoria lui Christos asupra Răului. De-a lungul istoriei această autoritate a fost uzată parțial, abuzată sau neglijată. Astăzi, mulți ignoră puterea de transformare a Cuvântului divin din cauza lipsei de pregătire sau de atenție. Cine ne ține departe de energia transformatoare a Bibliei? Cel Rău, „principele acestei lumi”, o ființă invizibilă și malefică.

A doua temă a fost dedicată existenței sau non existenței diavolului. Am recomandat să nu ținem cont de ceea ce spun psihologii sau psihoterapeuții despre existența diavolului. Să ascultăm și să urmăm Sfânta Scriptură, unde termenul Satana sau Diavol apare de peste 36/37 de ori. Nu este vorba doar despre o rămășiță mitologică, ci despre o ființă malefică reală. Fiul lui Dumnezeu a început activitatea publică luptând împotriva Celui Rău în pustiu. Giovanni Papini spunea că cea mai recentă înșelăciune a diavolului este știrea potrivit căreia ar fi murit. Valul uriaș de minciună, de nedreptăți, înșelăciuni din lume e o dovadă că diavolul există. Să nu ne comportăm ca și cum nu ar exista! Oricum nu trebuie să punem accentul pe frica de diavol, ci pe încrederea în iubirea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl. El nu ne va lăsa să pierim în ispitele Celui Rău.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 28 ianuarie 2024
Teologia digitală, astăzi, în epoca inteligenței artificiale

Ieri, 23 ianuarie 2024, am ținut o conferință despre teologia digitală, tehnologia informației și inteligența artificială. Gazdă a fost Fundația Națională de Știință și Artă. Este vorba despre o Fundație a Academiei Române. Au participat membri ai Academiei Române, studenți și prieteni.

În introducere am făcut deosebire între inteligența umană și inteligența artificială. Prima are conștiință, și se corectează, dacă greșește, a doua nu. Pentru a înțelege conferința, trebuie ținut cont și de diferența între tehnologia informației și inteligența artificială. Prima se ocupă de platformele și mijloacele digitale de comunicare, iar a doua de algoritmi/soluții pentru rezolvarea de probleme pornind de la anumite surse bibliografice. Teologia digitală este o subspecie a teologiei pastorale, deci este o știință practică situată la intersecția dintre tehnologie și teologie.

În prima parte am răspuns la întrebarea: cum am devenit teolog digital? Am mărturisit că nu sunt nici IT-ist, nici specialist în inteligența artificială. Am învățat din mers. Și învăț în continuare. Am spus că am acum o „parohie virtuală” din care fac parte peste 10.000 de credincioși digitali. Mă refer la acei credincioși care folosesc platformele digitale. Am vorbit despre avantajele și dezavantajele acestei lucrări digitale de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu. Am subliniat că, fără factorul uman, platformele digitale rămân utile doar la nivel informativ, nu performativ, adică nu transformă omul.

În partea a doua am analizat trei definiții ale teologiei digitale și am propus una în cheie personală. Am aplicat principiul cauzelor aristotelice – cauza materială, formală, eficientă și finală. Am ajuns la concluzia că teologia digitală este limbaj nou bazat pe știința computațională și design care vorbește despre Dumnezeu și ființele create în lumina revelației divine”.

În partea a treia am vorbit despre etica teologiei digitale. De ce? Pentru că aplicarea inteligenței artificiale poate dăuna grav actului de credință sau actului educațional. Dar nu numai, chiar și vieții în integralitatea ei. De aceea, am pledat pentru asumarea unei etici comune la nivel global. În concuzie am spus că nu trebuie să ne fie frică de teologia digitală. Pavel Florenski vorbea în 1919 despre legătura strânsă dintre biologie și tehnologie. Spunea, printre altele, că tehnologia este proiecția organelor noastre, în afara noastră. Aceasta trebuie să fie atitudinea de fond. Biologia va controla tehnologia, ca să fie un instrument util pentru om. Tehnologia va ajuta biologia să „pătrundă” mai bine în corpul uman.

În fine, teologia digitală nu va înlocui preoții din parohii, dar preoții care nu o folosesc vor fi înlocuiți de preoții care o utilizează.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Dacă Biblia e soarele, creștinii ar fi „floarea soarelui”. Nu-i așa?

În Duminica Bibliei am pornit de la faptul că, astăzi, vestitorii Evangheliei sunt puțini. Și ceea ce este mai grav, că unii dintre aceștia nu o vestesc în mod credibil. Marcu 1, 14-20 atrage atenția asupra rolului extrem de important pe care îl au apostolii în transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu. Am meditat textul de mai sus în această cheie de interpretare.

În prima parte am dezvoltat semnificația Evangheliei ca Veste Bună. Am subliniat că începutul existenței creștine este o Veste Bună, care vine de sus. Veștile rele vin de jos și distrug omul, nu-l împlinesc. Evanghelia este Veste Bună datorită conținutului ei. Adică, „timpul s-a împlinit și împărăția lui Dumnezeu este aproape”. Împărăția lui Dumnezeu este împărăția binelui, adevărului și a dreptății.

În partea a doua am vorbit despre acceptarea împărăției. Această disponibilitate caracterizează credința în Evanghelie. Credința și convertirea sunt răspunsul omului la Vestea cea Bună. Convertirea înseamnă schimbarea minții sau a modului de gândi. Cine gândește corect se comportă, acționează corect. Convertirea nu trebuie amânată. Trebuie să aibă loc „îndată” sau „imediat”. Așa au reacționat primii apostoli. De aceea am vorbit despre diferitele forme de timp din Evanghelie. Am arătat că există timp măsurat, cantitativ, cronologic, care are funcția de semn. Dar mai există și timp calitativ, kairotic. Timpul inaugurat de Isus este timp împlinit, kairotic.

În partea a treia am vorbit despre chemarea unor oameni la slujirea apostolică „full time”. În cazul lui Simon, Andrei, Iacob și Ioan și a celorlați apostoli este vorba de o „consacrare” pentru răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu. Se deosebesc de ceilalți oameni care doar își orientează viața după Biblie. Sunt ca „floarea soarelui” care de dimineață caută lumina. În cazul de față este lumina Cuvântului. Apostolii nu doar că se deschid spre lumina Bibliei, ci îi ajută pe alții să se lumineze prin Cuvântul divin.

În concluzie toți creștinii ar trebui să fie ca un fel de „floarea soarelui”, căutând mereu lumina Bibliei.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 21 ianuarie 2024
De ce scad chemările la credință și viața de apostol?

De ce? Pentru că ucenicii nu mai sunt credibili. Acesta ar fi răspunsul scurt și la obiect. Desigur nu toți discipolii, dar o bună parte dintre ei nu mai atrag pe nimeni. Dimpotrivă. Îi îndepărtează pe ceilalți oameni care-L caută pe Christos. Poate facem parte din această categorie. Cum să (re)devinim credibili? Am comentat Evanghelia după Ioan 1, 35-42, unde găsim o nouă epifanie a Domnului. Aici Ioan Botezătorul spune că Isus este „Mielul lui Dumnezeu”.

Trei elemente par importante pentru a fi un ucenic credibil în zilele noastre. Mai întâi contează „ora patru” după masă când l-am întâlnit pentru prima dată pe Domnul. Poate printr-o rudă, prin părinți, prin preoți, nu știm. Important e că a fost un asemenea moment. Trebuie rememorat din când în când. De aceea, spunem că la baza credinței noastre este o persoană. Nu o idee, o învățătură sau o ideologie.

Apoi privirea trebuie „mereu” îndreptată spre Domnul. Uneori poate fi mai intensă, „după ora patru”, de exemplu. Atunci când am terminat munca, zbuciumul, grijile. Alteori poate fi mai slabă. Fixarea privirii asupra lui Isus este decisivă pentru a fi un creștin de caracter. Sunt două locrui privilegiate unde Domnul se manifestă: în Biserică și pe stradă. În aceste locuri putem descoperi prezența epifanică a Domnului. Dar trebuie să avem ochiul interior format, educat. Din păcate simțim că este destul de greu să privim spre interiorul nostru. Nu avem răbdare, ne comportăm ca niște roboți. Să nu uităm că Domnul locuiește acolo unde este lăsat să intre.

În fine să nu pierdem din vedere pe Christos. Suntem formatori ca Ioan Botezătorul până la un anumit punct. Așa sunt părinții, profesorii, preoții, cateheții etc. Dar să nu fim identiăți „zid”, închise. Să nu ne substituim lui Isus sau lui Dumnezeu. Fundamentalismul religios are la bază tensiunea dintre identități „zid”. Asemenea lui Ioan Botezătorul să fim identități deschise, transparente. Adică să fim fereastră spre Christos. În aceste condiții mărturia noastră despre Domnul Isus va fi ca o pată de ulei. Se va răspândi lent și eficace.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 14 ianuarie 2024
De ce botezăm copii? Doar de dragul tradiției sau al identității creștine?

Duminica „Botezul Domnului” încheie timpul Crăciunului. Concluzia spirituală a sărbătorii se găsește în Marcu 1, 6-11. Aici este vorba despre Fiul lui Dumnezeu care se face solidar cu oamenii. Prin Botezul său în Iordan, El intră în mizeria sufletească a omenirii. Totodată, le arată că pot trăi la un alt nivel. Adică, pot fi pe deplin fii ai lui Dumnezeu. Sau, pot trăi mereu în prezența lui Dumnezeu. Conștiința celui botezat percepe această prezență divină. Dar păcatul șterge sau diminuează simțul prezenței lui Dumnezeu în om. Dispariția simțului păcatului a dus la dispariția conștiinței creștine. No comment! Deocamdată.

Am făcut legătura între începutul și finalul Evangheliei după Marcu. Botezul este condiția mântuirii. Botezul este misiunea lui Isus și a Bisericii. Isus înviat le spune:”Mergând în toată lumea, predicați Evanghelia la toată făptura!” Apoi adaugă: „Cine va crede și va fi botezat se va mântui” (Marcu 16, 15-16). Când preotul botează, Christos botează!

Astăzi nu mai există zelul misionar de la începuturile Bisericii. Valul de descreștinare susținut de păcatele oamenilor este foarte mare. Secularizarea pare de neoprit. Și totuși, misiunea de a vesti Evanghelia trebuie să continue. E nevoie de mai multă determinare sau curaj al mărturisii. Să ne amintim că primii 30 de Papi au murit moarte de martir. De ce? Pentru că au crezut în adevărul Evangheliei fără teamă, fără niciun compromis.

Apoi, am spus că natura misionară a Bisericii este minată astăzi de prioritatea absolută a dialogului. Dar nu trebuie să rămânem doar la dialog. Trebuie să adăugăm vestirea Evangheliei. Să nu ne fie teamă! Să nu fim lași! M-am întrebat: de ce mai cer părinții botezul pentru copiii lor? Numărul părinților căsătoriți religios este mai mic decât acela al copiilor botezați. Impresionant, nu? Unii cer botezul de dragul tradiței, spunând așa au făcut părinții noștri. Alții pentru a salva identitatea creștină într-o lume pestriță din punct de vedere religios. Totuși, acestea nu sunt motive suficiente. Pot fi puncte de pornire pentru o cateheză baptismală serioasă.

Scopul e să ajungem la conștiința prezenței deosebite a lui Dumnezeu Treime în cel botezat. Această locuire specială a Sfintei Treimi în om îi transformă viață. Putem să o evocăm și să o celebrăm în multe feluri.

Pentru mai multe detalii, deschideți linkul de mai jos.

  • 7 ianuarie 2024