Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Trăiască Christos Rege în inimile noastre și în viața publică!

În sărbătoarea „Christos Rege” am interpretat parabola despre cei buni și despre cei răi din Matei 25, 31-46. Orizontul de interpretare a fost scrisoarea enciclică „Quas Primas” a Papei Pius al XI-lea din 1925.

Am arătat la început că tipul de societate în care trăim a fost întrevăzut de Papa Pius al XI-lea. Cum arată societatea noastră „bolnavă” din multe puncte de vedere poate fi constat de fiecare om lucid. Am vorbit despre bolile principale ale societății contemporane. Printre acestea, schizofrenia spirituală, duplicitatea morală, „fake news”-urile și domnia minorităților asupra majorității. Neîndoielnic, aceste boli sociale influențează stilul nostru de a fi creștini. Cum?

Unii trăiesc viața spirituală doar în inimi sau în conștiință. Astfel Christos Rege domnește doar la nivelul omului interior. Dar Christos Rege trebuie să domnească și în interiorul omului, și în viața lui publică. Parabola sugerează acest lucru când vorbește despre răsplată și pedeapsă. De asemenea, când menționează că cei buni stau la dreapta, iar cei răi la stânga lui Christos Rege. Deci, sunt niște manifestări care nu rămân doar la nivelul vieții interioare.

Apoi există creștini care amână decizia de a trăi cu Christos Rege pentru mai târziu. De ce? Pentru că împărăția lui se va instaura deplin la sfârșitul timpurilor. Dar Christos Rege este prezent aici și acum, în mod deosebit în viața celui nevoiaș, sărac. De aceea, instaurarea împărăției lui Christos Rege nu trebuie amânată. Sensul sărbătorii de astăzi este ca împărăția lui Christos Rege să fie trăită și în inimi, și în viața publică. De asemenea, să fie trăită și acum, în timpul de față, și mai târziu, la sfârșitul timpurilor.

Am dat ca exemplu de simț al sărbătorii pe fericitul Miguel Pro din Mexic. În timpul persecuției anticreștine a fost găsit vinovat de instigare la revoltă și condamnat la moarte. A fost împușcat în 23 noiembrie 1927. Însă înainte de a fi executat, a avut răgazul să spună din inimă: „Trăiască Christos Rege!”. Există un film din 2013 intitulat „Cristo Re”. Tema e rezistența creștinilor mexicani (cristeros) la secularizarea impusă de guvernul ateist din epoca respectivă. Oare noi cum ne opunem secularizării din societatea noastră?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 26 noiembrie 2023
Adame, unde ești? Ce ai făcut cu darurile lui Dumnezeu?

Am meditat astăzi parabola talanților (5, 2, 1) din Matei 25, 14-30. Scopul parabolei este să înțelegem că toți suntem fii ai lui Dumnezeu. Diversitatea darurilor primite de la Domnul nu trebuie să ne transforme în competitori sau concurenți. Am subliniat trei idei din parabolă.

Prima, tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem este darul lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne mândrim, nu trebuie să ne plângem. Fiecare dintre noi este un caz unic. Fiecare este chemat să devină ceea ce este și ceea ce are bun de la Dumnezeu. În cazul acesta orgoliile și lamentațiunile nu-și au rostul. Am sugerat lectura cărții „Drumul omului” de Martin Buber. Filosoful evreu spune că Dumnezeu cheamă pe fiecare om să fie ceea ce este. Cine se compară cu alții nu crește, nu se împlinește. La judecata finală va trebui să răspundem: Adame, de ce nu ai fost tu Adam?

A doua, darurile trebuie fructificate. Ele trebuie să aducă rod. Asemănarea cu dobânda banilor depuși la bancă. Faptele bune sunt semnul rodniciei darurilor. În privința aceasta păcătuim prin omisiune. Poate avem grijă să nu facem răul, dar avem grijă să facem binele? Sau îl omitem din cauza lenei sau a indiferenței?

A treia, oamenii toți, fără excepție, vor da cont de viața lor. Tema judecății este prezentă în toată activitatea publică a lui Isus. Judecata finală poate fi un moment înfiorător sau un moment de bucurie. Bucuria este cauzată de prezența lucrului sau a persoanei iubite. L-am iubit pe Dumnezeu? Dacă da, atunci judecata universală va fi o mare bucurie pentru noi. Tema pentru acasă: am fructificat darurile lui Dumnezeu în relațiile cu alții? Altfel spus, Adame, unde ești? Ce ai făcut cu darurile lui Dumnezeu?

Detalii găsiți în articolul postat mai jos.

  • 19 noiembrie 2023
Viața este o sărbătoare, să nu adormim așteptând tramvaiul!

Astăzi am comentat parabola celor 10 fecioare din Matei 25, 1-13. De fapt, ele sunt domnișoarele de onoare care însoțesc mireasa la nuntă. Domnul Isus spune că cinci dintre ele erau înțelepte, în sens practic, iar celelalte erau distrate. Din parabolă se desprind câteva adevăruri importante pentru viața de ucenic al Domnului.

Menționez că în prima parte am descris modul în care se celebra o nuntă în timpul lui Isus. De asemenea, am arătat că termenul cheie al parabolei este „uleiul”. Potrivit lui Origen, uleiul din parabolă înseamnă învățătura creștină, Cuvântul lui Dumnezeu trăit. Dacă este pus în practică, Cuvântul este ca uleiul care ține candela vieții aprinsă.

Primul adevăr este că trebuie să trăim viața prezentă ca și cum am participa la o nuntă. Dar bucuria este nota caracteristică a nuntașului. Oare o avem? Se poate citi pe fețele noastre? Al doilea adevăr se referă la starea de priveghere sau de așteptare. Această atitudine poate fi pasivă sau activă. Privegherea înseamnă atenția de nu pierde ocazia să facem binele. Nu putem participa la o nuntă ca și cum am sta în stație așteptând pasiv să vină tramvaiul. Al treilea adevăr e că viața noastră are un sfârșit. Cine conștientizează lucrul acesta nu devine trist, ci liber și responsabil.

În concluzie am spus că învățătura parabolei poate fi rezumată folosind un gând al lui Don Bosco. Astfel, să muncim ca și cum am trăi o mie de ani și să trăim căutând să facem binele ca și cum am muri azi. Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

  • 12 noiembrie 2023
Frățietate, slujire și dialog între ucenici, nu seducție și naricisism

Relațiile dintre ucenici riscă să imite relațiile mundane. În loc de frățietate, slujire umilă și dialog constructiv, vedem comportamente profane. Acestea din urmă sunt marcate de prefăcătorie și de promovarea egoistă de sine. De aceea, astăzi, persoana este înlocuită cu funcția, numele cu titlul (științific?). Sau, omul real cu omul închipuit, ori cu omul fără însușiri. Aici este vorba despre clericalismul combătut de Papa Francisc.

Am comentat Matei 23, 1-12, unde Domnul Isus atrage atenția ucenicilor să nu fie ca farizeii și cărturari. Cum să nu fie? Să nu fie ipocriți, duplicitari, lingușitori. Toate acestea pentru că ucenicii au un singur Tată și un singur Învățător. Prin urmare, toți sunt frați și discipoli. Există multă seducție și narcisism în rețelele de socializare. Ele lasă urme în stilul nostru de a trăi. Sau invers, modul nostru de a fi se oglindește în rețelele de socializare.

Pentru a corecta asemenea derapaje am sugerat trei căi de îndreptare. Prima este frățietatea, dar nu în spiritul Revoluției franceze, adică fără Dumnezeu, ci frățietea pentru că Dumnezeu e Tată. A doua este slujirea aproapelui, care se deschide prin asumarea slăbiciunilor proprii. Da, smerenia sau umilința deschide conștiința asumării nevoii de celălalt. A treia este dialogul, care pornește de la trăirea virtuților naturale: prudența, dreptatea, cumpătarea și tăria. Trebuie să alegem dacă vrem să fim ucenici, nu seducție sau naricisim, ci frățietate, slujire și dialog.

Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

  • 5 noiembrie 2023
Toți Sfinții, oameni obișnuiți care au învins dictatura încercărilor

„Toți Sfinții” este o sărbătoare a oamenilor care i-au făcut loc lui Dumnezeu în viața lor. Printre aceștia sunt și părinții, rudele, prietenii și cunoștințele noastre.

Toți Sfinții sunt propuși ca modele și mijlocitori. Dacă vorbim de mijlocitori, nu ar fi rău să ne adresăm rudelor și prietenilor răposați. De ce? Murind ei sub semnul credinței, acum se bucură de vederea lui Dumnezeu. Având acest privilegiu și cunoscând bine nevoille noastre, ne pot ajuta eficient. Dacă vorbim de modele, sfinții au ceva comun. Și anume, au învins dictatura clipelor de încercare. Cum? Făcându-i loc lui Dumnezeu în necazurile lor.

Am comentat Evanghelia după Matei 5, 1-12. Este vorba despre Fericiri. Am spus că fericirea evanghelică nu este un premiu (ca la greci), ci o stare sufletească. Am subliniat că sunt patru fericiri care constată lipsa a ceva din viața omului. Nu este vorba aici de a recomanda sărăcia materială, socială sau afectivă. Lipsurile sunt condiții de posibilitate ca Dumnezeu să intre mai ușor în viața proprie. Așadar, fericiți sunt cei săraci în duh, blânzi, care plâng sau le e foame de dreptate. Am dezvoltat alte patru fericiri care vorbesc despre relația cu aproapele. Milostivirea ca autocontrol în graba de a-i judeca pe ceilalți. Opțiunea pentru pace într-o lume a conflictelor. Curăția inimii care te face să vezi binele aproapelui și nu interesul propriu. Determinarea de a fi pentru adevăr și dreptate într-o lume superficială și strâmbă.

În fine, prima treaptă pentru a accede la Fericirea evanghelică este asumarea slăbiciunilor proprii. Se mai numește umilință sau smerenie.

Am recomandat romanul lui Joseph Roth, „Legenda Sfântului băutor”. S-a turnat un film în 1989 cu același titlu. Personajul principal, Andreas, este o pledoarie pentru demnitatea umană și victoria bunătății. De asemenea, argumentează rolul mijlocirii sfinților. În cazul lui este vorba despre mijlocirea Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Se roagă înainte de a muri ca toți oamenii să aibă o moarte ușoară și senină. El era împăcat cu Dumnezeu și cu semenii, în ciuda faptului că a trăit o viață zbuciumată.

Mai multe detalii despre Toți Sfinții în articolul postat mai jos.

  • 1 noiembrie 2023