Wilhelm Dancă

Discipolul poate să fie ca Petru, care a avut comportamente ambivalente. Când a gândit în felul lui Dumnezeu a mărturisit că Isus e Christos, Fiul lui Dumnezeu cel Viu. Așa putem fi și noi, nu? Însă, când a gândit în felul oamenilor Domnul Isus i-a spus lui Petru că e Satana, adică piedică. Se poate spune și despre noi că suntem obstacol sau Satana în calea Evangheliei? Am comentat aceste două ipostaze pornind de la Matei 16, 21-27.

Am făcut o introducere vorbind despre cultura vizibilității cu orice preț din zilele noastre. Aceasta influențează moduri de gândire și comportamente opuse celor din Evanghelie. Mulți discipoli cred că pot să unească felul în care gândește lumea și o relație sănătoasă cu Dumnezeu. Din păcate nu se poate. Semnele exterioare ale discipolului care gândește la fel ca Domnul Isus sunt mai multe. Am selectat trei.

Primul, discipolul este gata să-și piardă viața din iubire pentru Domnul, pentru alții. Am dat ca exemplu „pierderea de sine” a părinților care își iubesc și cresc copiii cu răbdare.

Al doilea, locul discipolului în raport cu Isus Christos. Astfel, acesta merge pe urmele Domnului, nu în fața Lui. Discipolul nu-l învață pe Isus cum să trăiască, ci invers. Dăruirea de sine în umilință, dar din iubire a persoanelor consacrate este un exemplu la întâmplare. Sunt mai multe.

Al treilea, discreția sau simțul măsurii în a fi prezent în viața altora. Isus este exemplul prin excelență de discreție. Când lumea vrea să-L facă rege Isus se ascunde în locuri pustii și se roagă. Putem contrabalansa cultura vizibilității, care este plină de ambiții egoiste, gesturi autoreferențiale și narcisism hipertrofiat? Da. Cum? Pur și simplu alegând să gândim și să ne comportăm altfel, adică la fel ca Domnul Isus. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.