Wilhelm Dancă

Trăim în epoca post-adevăr. Neîndoielnic. De aceea, persoanele și instituțiile care se bazează pe adevăr suferă. Am comentat această situație pornind de la Matei 16, 13-23. Este vorba despre Evanghelia Duminicii de astăzi. S-a întâmplat la Sinaia.

Evanghelia consemnează o mărturisire de credință a Sfântului Petru. El spune despre Isus că este Christos/Mesia, Fiul lui Dumnezeu cel viu. În dialogul dintre Petru și Isus am subliniat câteva cuvinte importante. Astfel Domnul Isus spune: „nu carnea și sângele ți-au descoperit acestea, ci Tatăl meu care este în ceruri”. Aici este vorba despre adevărul revelat, nu cunoscut sau intuit de mintea umană. Sfântul John Henry Newman spune că adevărul revelat se transmite printr-un limbaj uman. De aceea, este perfectibil ca exprimare sau formulare. Însă mereu este necesar și definitiv. Lumea de astăzi nu este dispusă să primească adevăruri definitive. Dar nici să le transmită, deși adevărurile dogmatice sunt inteligibile. Oare de ce?

Mai întâi din cauza ființei umane care-și revendică o autonomie exagerată față de Dumnezeu. Înțelege libertatea în mod greșit. Aici intervine consecința păcatului care afectează natura umană în acceptarea adevărului. Oricum adevărul revelat nu se confundă cu adevărul fabricat sau descoperit de mintea umană. Apoi, nu se confundă cu opinia publică, sondajele de opinie, diferitele forme de refendumuri, sinoade etc. Isus îi întreabă pe ucenici ce crede lumea despre El. Însă, nu pentru că-L interesa, ci pentru a le zice că adevărul revelat nu este totuna cu ce spune lumea. În fine adevărul dogmatic este determinant pentru soarta Bisericii. Pe adevărul revelat se zidește comunitatea ucenicilor lui Isus Christos. Alternativa este puterea, care impune un adevăr confecționat sau adaptat vremurilor.

În concluzie am afirmat că evlavia sau religiozitatea fără adevăr este ca tabla, adică sună a gol. Adevărul despre Isus Christos pune bazele unei religiozități nu artificiale, ci personale și eficiente.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Fenomenul radicalizării identitare este ceva obișnuit. Se manifestă în timpul crizelor existențiale, spirituale, ideologice etc. Se întâlnește atât în Biserică, cât și în societate. Isus a observat la ucenicii din vremea Lui comportamente radicalizate identitar. Adică un fel de teamă față de străini și de ceilalți care nu sunt/gândesc la fel ca noi. Oare aceasta să fi fost cauza pentru care i-a scos din Galileea și i-a dus în ținuturile Tirului și Sidonlui? Se poate să fie una dintre cauze. Vorbește despre acest moment Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 15, 21-28.

Pornind de la textul Evangheliei duminicii am meditat trei comportamente. Mai întâi m-am oprit la comportamentul marcat de frica de străini la ucenici, apoi la atitudinea disperată a femeii cananeene și, în final, la tăcerea lui Isus.

Discipolii de ieri și de azi sunt mereu ispitiți să vadă lumea doar prin ei înșiși. Cei care cad în această ispită devin fricoși față de semenii lor, dar mai degrabă agresivi, prepotenți și ipocriți. Soluția la aceste derive comportamentale este „țipătul” femeii disperate din cauza fiicei bolnave.

Femeia tulburată la maximum pentru că nu găsea un vindecător pentru fiica stăpânită de diavol este un model de insistență. Discipolii nu o suportau pentru că țipa în urma lor. Dar, țipătul femeii era justificat și bine orientat, adică îndreptat spre Domnul cel Milostiv. Marea iubire față de propria fiică bolnavă o golise complet de sine. Omul din modernitate este cumva la fel, țipă din cauza angoaselor, dar nu-l găsește pe Domnul. De aceea, femeia cananeană este un model.

În fine, Isus tace în fața țipătelor femeii, pentru că răspunsul la durerea ei cumplită era chiar El. Tăcerea Domnului este o invitație la a-L descoperi pe Dumnezeu în tăcere. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „liniștea perfectă este cea mai puternică vestire a lui Dumnezeu”. De asemenea, tăcerea lui Isus este o chemare la a fi mai insistenți în rugăciunile noastre de cerere.

Nu vă fie teamă de străini! Am adăugat în acest articol și proclamarea Evangheliei din Matei 15, 21-28. Mai multe detalii găsiți mai jos.

În seara zilei de 16 august 2023, la Radio România Actualități s-a vorbit despre Sfânta Fecioară Maria. Au intervenit un teolog ortodox, unul protestant și altul catolic. Am avut onoarea să fiu invitat de Cristian Curte, realizatorul emisiunii în cadrul rubricii „Biserica și societatea”.

Intervenția mea durează cam 10 minute și o găsiți la finalul emisiunii.

Fotografia atașată la acest articol este „Icoana Fecioarei din Montserrat”. La Montserrat este o mănăstire benedictină din secolul al IX-lea, o localitate aproape de Barcelona, Catalonia. Icoana mai este cunoscută sub numele de „La Moreneta” sau, în românește, „Madona Neagră”.

Dacă sunteți sau lucrați în zonă, nu ratați o vizită la acest sanctuar. E un loc de adevărată înălțare, și naturală, și spirituală!

Petru ca nume vine de la piatră. Mi-am amintit de lucrul acesta astăzi când am meditat mersul pe apă al Sf. Petru. Evenimentul este descris în Matei 14, 22-33. Am inclus în postare conținutul Evangheliei.

Am identificat în textul proclamat două momente importante.

Primul e acela în care Isus se roagă „singur”. Am insistat pe această formă de rugăciune personală, „singur”. De ce? Fiindcă suntem ispitiți să ne ascundem în spatele altor forme de rugăciune și să ratăm întâlnirea cu Domnul. Există pericolul să transformăm rugăciunea liturgică în conveniență socială și ritualism. Apoi, pentru că suntem în vacanță/concediu, un timp de refacere a puterilor trupești. Dar nu numai. Rugăciunea de unul singur este sau ar trebui să fie un dialog cu Dumnezeu. De asemenea, ar trebui să fie o înălțare a minții/inimii către Dumnezeu, dar sinceră, nu prefăcută sau conjuncturală. Prin această rugăciune îl adorăm pe Creatorul nostru de la care am primit viața. Desigur, prin părinți.

Al doilea moment este acela în care Sf Petru merge pe ape spre Isus, dar la un moment dat se scufundă. Am văzut aici o imagine a vieții noastre. Suntem mereu pe mare, navigăm printre valuri care amenință integritatea vieții noastre. Dacă avem încredere în Domnul, atunci suntem puternici, rezistăm, suntem ca o piatră care plutește. Dacă nu, atunci devenim „normali”, adică suntem supuși legilor gravitației, și ajungem piatră care cade în gol. Să avem încredere totală în Domnul Christos! Astfel vom fi „piatră care plutește”.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

„Splendoarea Adevărului” este titlul unei scrisori enciclice a Sf. Ioan Paul al II-lea. Astăzi se împlinesc 30 de ani de la publicarea acestei admirabile Scrisori. Tema principală este reînnoirea angajării morale a creștinilor în lumea contemporană. Papa Ioan Paul al II-lea atinge multe subiecte fierbinți ale trăirii morale. De exemplu, libertatea înțeleasă ca libertinaj, viața trăită în mod superficial sau miopia spirituală. De asemenea, se vorbește despre dezgustul pentru învățătura creștină sau ruptura dintre suflet și trup în viața ucenicilor.

Pornind de la această ultimă chestiune am încercat să arăt cum putem participa la „Schimbarea la Față” a lui Isus. Adică, într-un anumit fel, cum putem fi și noi „lumină” din „Lumină”. Da, putem, însă în anumite condiții.

În introducere am subliniat câteva elemente de natură istorică, denumire și de semnificație a sărbătorii. Apoi m-am oprit la condițiile participării la „Transfigurarea” lui Isus pe Tabor.

Primul lucru pe care l-am subliniat a fost unitatea dintre trup și suflet. Ar trebui să se vadă pe Fața noastră ceea ce simțim în interior. Sărbătoarea ne invită să fim sinceri, coerenți. Sau, să trăim întemeiați în Adevăr, nu în minciună sau fake-uri.

Al doilea aspect este legat de faptul că Schimbarea la Față a Domnului a avut loc pe Tabor. Nu s-a întâmplat în viața de zi cu zi sau la locul de muncă, ci deoparte, într-un loc separat. Poate fi Sfânta liturghie de duminică un astfel de loc pentru noi?

În fine, a treia condiție e să stăm de vorbă cu „Sfânta Scriptură”. În evenimentul Transfigurării Domnului Scriptura e reprezentată de Moise și Ilie. Ei dau mărturie despre divinitatea lui Isus sau Mesia. Prin urmare dialogul cu Scriptura ne face părtași la Splendoarea Adevărului sau a Luminii Domnului de pe Tabor.

NB. Am atașat la această postare proclamarea Cuvântul Domnului după Matei 17, 1-9.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.