Prieteni, Astăzi, 19 martie 2023, am fost invitat la Constanța să celebrez sărbătoarea „Sfântului Iosif” la bazilica „Sfântul Anton de Padova”. Cu această ocazie am aflat că primul hram al bazilicii a fost „Sfântul Iosif, patronul Bisericii universale”, din 1870 pânâ în 1938.
Am ținut cuvântul de învățătură. Am început cu o întrebare: Cum se poate vorbi despre cineva care nu a rostit niciun cuvânt? Sau de la care nu avem nicio vorbă, nicio expresie? Evangheliile au înregistrat faptele lui Iosif, nu cuvintele. E o diferență, nu?
Apoi, în introducere, printre altele, am afirmat că Sfântul Iosif nu a fost bătrân sau văduv când s-a căsătorit cu Sfânta Fecioară Maria, ci tânăr. Motivele sunt prezentate în meditație. Conținutul s-a axat pe invitația de a-l imita pe Sfântul Iosif, în primul rând cât privește exercitarea paternității față de Isus și Sfânta Familie. În această privință am subliniat trei trăsături. Prima, Sfântul Iosif a fost un tată ascultător de voința lui Dumnezeu Tatăl până la capăt. A doua, Iosif a fost un tată curajos și a treia a fost un tată din umbră al lui isus. În încheiere am spus să facem ca Iosif, să-L luăm la noi pe Isus și pe Maria, mama lui.
Detalii în articolul postat mai jos.
NB. La mulți ani binecuvântați tuturor celor care se numesc Iosif sau Iosefina!
- 19 martie 2023
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii