Wilhelm Dancă

Iadul și raiul încep pe pământ și continuă în cer. De aceea, este important să ne trezim din „somnul de după masă” al existenței. Trebuie să alegem responsabil unde vrem să fim. Am meditat lucrul acesta pornind de la parabola „Omului bogat și a lui Lazăr cel sărac”. Aceasta se găsește în Evanghelia după Luca 16, 19-31.

Am început cu o prezentare, pe scurt, a sărăciei și a bogăției potrivit părerilor lumii. Apoi am trecut în revistă mentalitatea omului biblic ajungând la Isus care îi declară fericiți pe cei săraci cu duhul. Am subliniat trei lucruri importante din parabolă.

Primul, iadul sau infernul ca loc în care oamenii nu au relații de comuniune cu aproapele. Din cauza bogățiilor, sau a sărăciei, este posibil să ajungem în această stare. Cum așa? Nu toți bogații sunt bogați, nu toți săracii sunt săraci. Trebuie văzut de la caz la caz.

Al doilea, în iad oamenii nu au nume. Numele redă sau cuprinde identitatea cuiva. Identitatea se descoperă și se cultivă în relația sau dialogul cu aproapele. Lumea lipsită de iubire instituie realții prin care îi transformă pe ceilalți în instrumente, obiecte sau numere. Doar comuniunea de iubire cu aproapele respectă identitatea aproapelui și a celui care-l iubește.

Al treilea, când ajungem într-o confuzie de sens a vieții trebuie să ne trezim. De pildă, când simțim că, deși suntem bogați, de fapt suntem săraci. Am dat un exemplu profetic prin care putem trezi în noi foamea de iubire, de dreptate, de cultură, de spiritualitate. Această foame de mai mult spirit, de iubire poate să refacă echilibrul interior.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.