Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Iadul? Acolo unde oamenii nu au nume și nu se iubesc!

Iadul și raiul încep pe pământ și continuă în cer. De aceea, este important să ne trezim din „somnul de după masă” al existenței. Trebuie să alegem responsabil unde vrem să fim. Am meditat lucrul acesta pornind de la parabola „Omului bogat și a lui Lazăr cel sărac”. Aceasta se găsește în Evanghelia după Luca 16, 19-31.

Am început cu o prezentare, pe scurt, a sărăciei și a bogăției potrivit părerilor lumii. Apoi am trecut în revistă mentalitatea omului biblic ajungând la Isus care îi declară fericiți pe cei săraci cu duhul. Am subliniat trei lucruri importante din parabolă.

Primul, iadul sau infernul ca loc în care oamenii nu au relații de comuniune cu aproapele. Din cauza bogățiilor, sau a sărăciei, este posibil să ajungem în această stare. Cum așa? Nu toți bogații sunt bogați, nu toți săracii sunt săraci. Trebuie văzut de la caz la caz.

Al doilea, în iad oamenii nu au nume. Numele redă sau cuprinde identitatea cuiva. Identitatea se descoperă și se cultivă în relația sau dialogul cu aproapele. Lumea lipsită de iubire instituie realții prin care îi transformă pe ceilalți în instrumente, obiecte sau numere. Doar comuniunea de iubire cu aproapele respectă identitatea aproapelui și a celui care-l iubește.

Al treilea, când ajungem într-o confuzie de sens a vieții trebuie să ne trezim. De pildă, când simțim că, deși suntem bogați, de fapt suntem săraci. Am dat un exemplu profetic prin care putem trezi în noi foamea de iubire, de dreptate, de cultură, de spiritualitate. Această foame de mai mult spirit, de iubire poate să refacă echilibrul interior.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 25 septembrie 2022
Dialog cu Cristian Pătrășconiu despre „Mircea Eliade: Definitio sacri”

Dialogul a fost descris în mod generos pe site-ul Editurii Spandugino. Redau aici prima parte a descrierii.

<Ce a însemnat pentru Părintele Wilhelm Dancă „întâlnirea” cu scrierile lui Mircea Eliade? Prin ce anume rămâne extrem de provocatoare și de actuală această hermeneutică a fenomenologiei religiilor care stă la baza întregii opere eliadiene? Cât de mult l-a influențat profesorul Nae Ionescu pe tânărul Mircea Eliade în delimitarea principalelor categorii privitoare la istoria religiilor? Care sunt semnificațiile sintagmei „definitio sacri”? Cum s-ar putea defini o experiență religioasă inefabilă, manifestată mai ales prin simboluri? În ce termeni se poate vorbi despre o logică a religiei? Afirmația lui Mircea Eliade, potrivit căreia „simbolismul religios l-a creat pe om”, își mai păstrează actualitatea? În ce măsură poate fi considerat marele istoric al religiilor un mijlocitor între Orient și Occident? Pe firul unor întrebări revelatoare, prilejuite de apariția volumului „Mircea Eliade: Definitio sacri”, dialogul dintre Părintele, filosoful și teologul Wilhelm Dancă și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează un fascinant orizont de spiritualitate, înfiripat în jurul sacrului, al simbolurilor și miturilor creatoare, definitoriu atât pentru existența unui autentic homo religiosus, cât și pentru cea a lumii secularizate.>

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 20 septembrie 2022
Idolatrie, auto-latrie sau Teo-latrie?

Am meditat astăzi aceste trei realități din viața noastră: idolatria, auto-latria și teo-latria. Pe scurt, latria înseamnă cult. Punctul de pornie a fost parabola administratorului necinstit din Evanghelia după Luca 16, 1-13. Am reflectat asupra ei împreună cu mulți credincioși prezenți la liturghia de la 12.15 în catedrala „Sfântul Iosif” din București.

Am subliniat trei idei spirituale importante ținând cont de contextul social în care trăim astăzi.

Prima se referă la idolatrie, adică la pericolul transformării bogățiilor, oricare ar fi ele, în idoli. Când se întâmplă lucrul acesta devenim sclavi, pierdem libertatea de fii, devenim „atei” sau fără Dumnezeu.

A doua ne privește pe noi și raportul cu noi înșine. Putem deveni mai importanți decât orice și oricine. Atenția exagerată acordată eului este primul pas spre auto-latrie. Din acest punct de vedere fiecare dintre noi poate deveni un administrator necinstit. În ce sens? În sensul că am primit viața ca dar și noi credem că ne-am dat-o singuri. Sau ne comportăm ca și cum noi am fi stăpânii vieții, de la naștere până la moarte. De aici o serie întreagă de comportamente marcate de înșelare sau trișare a Stăpânului care ne-a creat și ne-a dăruit viața.

În fine, ultima idee are de-a face cu Dumnezeu și concentrarea vieții pe raportul cu Dumnezeu. O astfel de viață se caracterizează prin teo-latrie.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 18 septembrie 2022
Articol pentru pace în Ucraina și în Rusia

Am publicat recent în revista „Studi Cattolici” de la Milano un articol în italiană despre conflictul dintre Ucraina și Rusia. Biserica ortodoxă din Ucraina și din Rusia sunt instrumentalizate și transformate în arme ideologice. Din păcate!

Mai multe detalii găsiți deschizând linkul postat mai jos.

Îi rog pe prietenii români/italieni să distrubie acest articol. Sper să fie de folos!

Sfântul Francisc de Assisi se ruga astfel: „Doamne, fă din mine un instrument al împăcării oamenilor … Unde este ură eu s-aduc iubire!”

Așa să fie!

https://wilhelmdanca.ro/wp-content/uploads/2022/09/danca-sc-739-1.pdf

  • 16 septembrie 2022
Bunătatea milostivă e gratuită și absolută, bucurați-vă!

În „Duminica Iertării” am meditat iubirea divină care, spre deosebire de cea umană, este gratuită și absolută. Evident, în lumina celor trei lecturi de la sfânta liturghie. În special, în lumina Evangheliei după Luca 15.

Am subliniat că răspunsul nostru plin de iubire filială la bunătatea milostivă nu poate fi revendicat ca lucrarea noastră în întregime. Iubirea divină motivează la început, în timpul și la finalul răspunsului iubirea omului față de Dumnezeu. Astfel chiar și atunci când suntem fii respectuoși ai lui Dumnezeu „de vină” este tot bunătatea milostivă a Domnului.

Pornind de aici am indicat trei direcții de viață spirituală în care bunătatea milostivă ar trebui să fie prezentă sau activă. Mai întâi în privința conștiinței păcatului, a căderilor și a răutăților de multe feluri care ne afectează. Cerem iertare și devenim conștienți că suntem fragili, dacă ne privim pe noi în oglinda bunătății divine. Apoi am spus că asistăm astăzi la o anumită depersonalizare a relațiilor dintre oameni și dintre creștini. Bunul Păstor caută să-l recupereze pe fiecare om în parte, nu pe toți oamenii la grămadă. Așa ar trebui să facem și noi. În fine bunătatea milostivă aduce în actualitate convingerea că totul este har în viața noastră. De aceea, ar trebui să avem relații cu Dumnezeu și cu aproapele pătrunse de bucuria iubirii divine care este generoasă, gratuită și eternă.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 11 septembrie 2022