Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Marta și Maria. Expunere scurtă despre ospitalitate

Astăzi am meditat Evanghelia despre ospitalitatea oferită de Marta și Maria lui Isus. Vezi Luca 10, 38-42. Am subliniat trei puncte.

Primul, ospitalitatea este pasul pe care l-a făcut omenirea de la barbarie la civilizație. Diferința este de o literă, t, adică ostilitate sau barbarie, ori p, adică ospitalitate sau civilizație. Balanța între „t” și „p” a fost mereu greu de ținut. În zilele noastre riscăm să cădem în barbarie.

Al doilea, față de ospitalitatea ca lege sacră întâlnită la toate popoarele, avem ospitalitatea ca datorie de credință. Astfel, la evrei, străinul aduce aminte despre faptul că și ei au fost străini și sclavi în Egipt. Experiența ospitalității evreiești conduce la primirea „Străinului” prin excelență, care este Dumnezeu. Abraham este un exemplu în prima lectură de astăzi. Vezi Geneza 18, 1-10.

Al treilea, pentru creștini, ospitalitatea este un exercițiu christologic. Pe această cale ucenicii îl primesc pe Isus nu doar în casă, ci și în inimă. Maria din Evanghelia duminicii este exemplu în această privință.

În final ne-am întrebat dacă vrem să avem o casă de obiecte, de lucruri sau de persoane, ori de relații. Pentru a ajunge aici, la „casa” ca loc de întâlnire, să încercăm să fim gazde bune. Sau, să-i primim pe străini nu doar în casă ci și în suflet. Pe această cale, din casă obișnuită, casa noastră devine sfântă, adică fântână de civilizație.

Am terminat cu aceste versuri din poezia „Din casă …” de Tudor Arghezi: „Când vii, pășește slobod, râzi și cântă/ Necazul tău îl uită-ntreg pe prag/ Căci neamul trebuie să-ți fie drag/ Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă!”.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 17 iulie 2022
Omilie neterminată despre Bunul Samaritean

Am ajuns să postez și eu o omilie neterminată. Astăzi s-a întâmplat să fie o pană de curent și înregistrarea predicii s-a oprit la minutul 17.40. Nu mai era mult până la final, dar asta a fost. Astfel am intrat în galeria marilor compozitori, dar nu de muzică, ci de omilii sau meditații biblice, fiindcă am o predică neterminată. Franz Schubert are o simofnie neterminată. Este vorba despre simfonia nr. 8 în Si minor. Scuzați comparația! Revenind la omilie și la parabola Bunului Samaritean din Luca 10, 25-37, am dezvoltat următoarele nivele de interpretare.

Mai întâi m-am oprit la semnificația christologică sau mesianică. Isus este Bunul Samaritean care este mereu prezent în Biserică prin „uleiul și vinul” cu care ne pansează rănile. Uleiul și vinul semnifică sacramentele pe care le celebrează Biserica.

Apoi am dezvoltat tema tensiunii dintre cult sau religie și viața creștină. Venirea lui Isus face ca religia veche, bazată pe legea rigidă a moralei scop în sine, să nu mai fie eficientă. Noua lege, legea iubirii lui Dumnezeu și a aproapelului este darul pe care Isus îl face Bisericii. În alți termeni, cultul, rugăciunile, religia au sens dacă ne apropie de Dumnezeu și de aproapele.

În fine m-am concentrat asupra verbului „a acționa” sau „a face”. Mulți dintre noi au un comportament emoțional, sentimental sau romantic când ascultă parabola Bunului Samaritean. Am făcut o trimitere la cartea lui Luigi Santucci, „Samariteanul. Scriere aprocrifă”. El parodiază comportamentul ambiguu al multor creștini contemporani față de Bunul Samaritean. Printre altele, scriitorul afirmă că mulți aplaudă pe Bunul Samaritean, dar nu se mișcă, nu fac nimic, rămân în fotoliile comodității. Aceste gânduri nu se aud în omilia postată, pentru că, așa cum am a spus, s-a întrerupt curentul.

Un alt gând care nu a fost înregistrat este acesta. Astăzi trăim într-o lume majoritar ateistă. Dintre cei 2 miliarde și 300 de milioane de creștini, doar 300-400 de milioane sunt practicanți. Prin urmare, a fi Bunul samaritean față de omul în suferință, lăsând deoparte rasa, etnia, religia, orientarea politică etc. este un un argument în favoarea existenței lui Dumnezeu.

Și încă ceva, creștinul care „merge și face la fel”, va găsit fericirea, pentru că Isus ne spune în Evanghelia după Matei, „fericiți cei milostivi”.

Mai multe detalii în predica neterminată postată mai jos.

  • 10 iulie 2022
Discipolul lui Isus propune Evanghelia, nu o impune.

În prima parte a meditației din 03 iulie 2022 m-am oprit la atenționările lui Isus Christos cu privire la stilul de viață al discipolilor trimiși să vestească Evanghelia. Am început cu principiul de comunitate, numărul doi. Apoi am trecut la asumarea fragilității, la detașarea de bagajele în plus ale existenței, la „dependența” de Cuvântul lui Dumenezu, și la alte aspecte. La final am subliniat că ucenicul trebuie să treacă prin Sodoma, Tir și Sidon, dar să nu rămână acolo.

În partea a doua am rezumat mesajul Evangheliei duminicii (Luca 10, 1-12.17-20). Mai întâi am subliniat importanța rugăciunii pentru reușita misiunii. În al doilea rând am pledat pentru importanța dragostei frățești în vindecarea relațiilor rănite dintre ucenici. În cele din urmă am spus că semnul misiunii binecuvântate de Isus este Crucea sau, în termenii lumii de azi, „insuccesul” de dragul Evangheliei. Pe scurt, mai important decât „reușita” filantropică a misiunii este fidelitatea față de Mântuitorul Christos.

Detalii în articolul postat mai jos.

  • 3 iulie 2022