Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Dostoievski. 200 de ani de la naștere

Am sărbătorit, în 11 noiembrie 2021, 200 de ani de la nașterea lui Dostoievski. Este un scriitor căruia îi datorez multe lucruri de suflet. În timpul comunismului am găsit în romanele sale multe motive ca să sper împotriva oricărei speranțe. Dostoievski mă însoțește și acum în căutările și meditațiile mele. Îl recomand studenților de la Facultatea de Teologie Catolică, și nu numai, precum și credincioșilor care cred sau care caută să creadă.

Advent timp contrar anxietății și indulgenței față de trup

În prima duminică din Advent 2021/2022 am vorbit despre pregătirea fizică și existențială pentru Crăciun. Am spus că între lumea materială și lumea spirituală există o strânsă legătură. Astfe, Isus se va naște în noi dacă nu vom lăsa ca inimile noastre să se „îngreuieze în necumpătare, beție și grijile vieții” (Luca 21, 34).

Am despărțit cele două recomandări din Evanghelia duminicii după cum urmează.

Prima cere să nu fim îngăduitori cu slăbiciunile trupului. Din păcate indulgența față de dorințele exagerate ale trupului este în spiritul culturii contemporane. De aceea, rezistența nu este ușoară. Mulți capotează și celebrează sărbătorile mai mult în dimensiunea materială decât în cea spirituală. Fiecare are ceva de spus în această privință. Majoritea dintre noi se preocupă să afle unde sau când se taie un porc bun. Sau, unde găsesc țuica cea mai bună, caltaboșii cei mai buni, plăcinte și cozonaci excelenți, vin și așa mai departe.

A doua se referă la „grijile vieții”. Ele pot deveni atât de stresante încât ne fac să lăsăm deopartea participarea la liturghie, rugăciune, întâlnirile cu familia sau cu prietenii. Și acest derapaj numit „agendă de businessman” este în spiritul culturii contemporane. Și în acest caz rezistența este dificilă, dar nu imposibilă.

Adventul îi pregătește pe ucenici să reziste la aceste mode și atracții ale culturii contemporane. Într-adevăr, dacă nu pregătim trupul nostru pentru Crăciun prin renunțare la orice formă de exces, nu putem simți în noi bucuria nașterii Domnului. Isus prin întrupare s-a făcut „trup”, dar nu un trup supus la excesul în toate formele și variantele de viață pământească.

În concluzie, am pledat pentru atenție, trezire, vigilență spirituală, dar pornind de la moderația dorințelor trupului și de la ierarhizarea grijilor zilnice. Numai omul treaz se poate bucura cu adevărat cu ocazia nașterii Domnului.

Advent binecuvântat!

  • 28 noiembrie 2021
Putere și adevăr și oboseala de a lua decizii

Raportul putere și adevăr a fost subiectul principal al meditației în sărbătoarea „Christos Rege”. Am insistat pe faptul că sărbătoarea nu are caracter politic. Am dezvoltat tema puterilor pe care fiecare dintre noi le-a primit încă de la naștere. Pe fundalul meditației a fost tabolul dialogului dintre Pilat și Isus (vezi Ioan 18, 33-37). Subiectul principal e regalitatea sau non regalitatea lui Isus. Ce fel de regalitate a avut Isus?

Prima dintre puteri este puterea de a judeca, de a ierta și de a condamna. Se vede lucrul acesta în familie, și nu numai. În familie, copiii fiind mai fragili și în creștere, sunt judecați, iertați sau corectați de părinți. Dar și în alte locuri se verifică acest adevăr. De pildă, în Biserică, unde absența exercitării acestei puteri are consecințe grave. Aici se observă un fel de lehamite de a lua decizii, de a ieși din rând și de a spune ce e bine și ce e rău. Nu mai vorbesc de societatea civilă unde descurajarea de a nu lua decizii e cultivată sistematic. Bref, astăzi, raportul putere și adevăr se dezechilibrează în favoarea puterii, care devine despotică, insuportabilă.

A doua este puterea de a te compromite. Această putere se întâlnește la exercitantul puterii care își asumă greșelile sau fragilitățile. Cine se preocupă excesiv de propria imagine, de carieră și fuge de compromis ajunge să trăiască într-o lume superficială, falsă.

A treia este puterea de a da mărturie despre adevăr. Pentru asta este nevoie de curaj și încredere în adevăr. Pilat este sceptic, cinic, indiferent și crede că nu există valori de adevăr și de fals. Toți oamenii sunt „o apă și un pământ”. În aceste condiții puterea nu are nevoie de adevăr, fiindcă, nu-i așa, nu există adevăr. De aceea Pilat îl întreabă pe Isus: ce este adevărul? Adevărul deranjează omul puterii, fiindcă ar trebui să spună pe ce cale a ajuns la putere. De pildă, a primit puterea pe calea manipulărilor, a unor lupte meschine pe la spate, a unor comploturi degradante. Avem aici un contraargument. Astfel, cine se îngrijește excesiv de propria imagine și de parcursul carierei a ajuns la putere pe căi murdare.

În fine, a patra putere discutată astăzi a fost puterea de a da altora viață sau moartea. Isus nu doar că a dat viață celorlalți, ci și-a dat viața proprie pentru alții. Părinții participă în raport cu fiii lor la această putere. Evident, fiecare după capacitatea proprie. Pe scurt, mesajul omiliei a fost că omul liber e rege, pentru că gestionează cum se cuvine raportul dintre putere și adevăr. Pe urmele lui Isus, adevărul e adevărul iubirii și al vieții. Când puterea nu ține cont de acest adevăr devine fugă de responsabiltate, cult idolatru al propriei imagini, cinism și indiferență față de binele public. Sunt destule exemple în jurul nostru. Nu m-am oprit asupra lor.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 21 noiembrie 2021
Apocalipsa ca revelație a sensului în timp de criză

Apocalipsa înseamnă revelare, dezvăluire, timp pentru a descoperi sensul. Nu este vorba despre catastrofe cosmice, cataclisme stelare, război al stelelor. Apocalipsa a fost inaugurată de Isus Christos. Și astăzi suntem în timp de Apocalipsă. Însă reflecția asupra sensului nu este practicată nici la nivel individual, nici la nivel de societate. De ce? Pentru că tuturor le este frică să reflecteze asupra sensului. Se tem să nu descopere că sunt în afara drumului care duce spre țintă.

De la Isus încoace timpul are aceleași coordonate și, ca atare, este apocaliptic, adică invită la reflecție pentru descoperirea sensului.

Timpul apocaliptic este un timp al rătăcirilor din cauza seducătorilor și falsificatorilor. Isus ne avertizează să fim atenți la cei care apar îmbrăcați în haina perfecțiunii sau adevărului.

Timpul apocaliptic este un timp al persecuției. Ucenicii care vor avea curajul să-l considere pe Christos și Cuvântul său criteriul lor de viață vor fi marginalizați.

Timpul apocaliptic este un timp al căderilor. Se vor prăbuși reperele morale, sociale, culturale. Procesul de secularizare din zilele noastre este un exemplu în care vedem „live” cum cad formele învechite de religie, de spiritualitate, de societate etc.

Timpul apocaliptic este un timp al profanării. Nu trebuie să insist asupra acestui aspect. Sacramentele sunt profanate. Persoanele și obiectele sacre sunt profanate. Biserica este profanată, fiind văzută de unii ca un ONG social.

Timpul apocaliptic este un timp al speranței. Isus în Marcu 13, 24-32 spune că după toate aceste momente de criză vom vedea cum înflorește speranța. În termenii lui Isus, speranța este anunțată de mlădița de smochin care, atunci când înverzește, vestește primăvara.

Ce trebuie să facem ca să descoperim sensul într-un timp apocaliptic?

Propuneri de răspuns în articolul postat mai jos.

  • 14 noiembrie 2021
Banii murdari din Biserică și libertatea de slujire

Banii sunt ochiul diavolului, se spune. Când diavolul clipește din ochi puțini îi rezistă.

Circulă o glumă cu suport în realitate. Întreabă un jurnalist: „Domnule, ai auzit că politicianul cutare a luat mită un milion de euro?” „Da”, răspunde cetățeanul de pe stradă. „Dar dumneata ai lua mită un milion de euro?”. „Da, aș lua, dar cine-mi dă”, a zis intervievatul.

Recent un scandal public a fost declanșat de filmul „Marele Alb” realizat de grupul editorial Recorder. Potrivit filmului, care are deja peste 3 milioane de vizualizări, există suspiciuni cât privește transparența folosirii banilor publici în Biserică. Filmul trebuie urmărit cu ochi critic. Nu discut adevărul sau neadevărul din spatele replicilor din film. Nu analizez faptul că unele fraze sunt trunchiate. Problema e că lumea dă dovadă de mare sensibilitate când vine vorba despre banii din Biserică.

Banii sunt necesari în viața Bisericii. Totutși, uneori blochează sau distrug libertatea ei de slujire. Banii murdari confiscă libertatea slujitorilor lui Dumnezeu. Clar! Ucenicii lui Isus de ieri și de azi știu care este comportamentul corect față de bani. Câteodată uită.

Astăzi am avut ocazia să auzim din nou care este atitudinea lui Isus față de bani. Am ascultat Evanghelia de la Marcu 12, 38-44. În acest fragment este vorba despre oferta văduvei sărace de la templul din Ierusalim. Isus a dat-o ca exemplu pentru a încheia discursurile publice ținute la Ierusalim. Văduva a dat ultimii săi bănuți pentru întreținerea templului și a slujitorilor lui.

Gestul este susținut de trei atitudini de fond. Prima e dezlipirea de bani și, în general, de bunurile materiale. Suntem invitați să fim stăpânii lucrurilor, nu sclavii acestora. A doua e generozitatea prin care creștem în asemănarea cu Dumnezeu cel Bun. Omul generos își lărgește în timp și spațiu prezența, asemenea lui Dumnezeu. A treia e încrederea în Dumnezeu, singura speranță a văduvei sărace. Femeia a dat tot, „holon ton bion”, în greacă. Și-a dat viața întreagă pentru cauza Bisericii și a lui Dumnezeu. Acest gest exprimă încredere totală în Domnul.

L-am citat pe sfântul Filip Neri. Acesta spunea că, dacă ar găsi vreo zece oameni dezlipiți de bunurile materiale, ar schimba lumea. Nu i-a găsit. De aceea, am vorbit astăzi la omilie despre aceste lucruri.

Detalii în articolul postat mai jos.

  • 7 noiembrie 2021