Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Radio România Cultural Credință și rațiune în divorț (III)

Vă invit să ascultați partea a III-a a interviului despre credință și rațiune în divorț difuzat de Radio România Cultural pe 31 ianuarie 2021. Am arătat aici că divorțul dintre credință și rațiune început în modernitate continuă sub forma disciplinei filosofia religiei. Rațiunea nu mai are încredere în credință/religie, iar sacrul se privatizează. Se subliniază sentimentul și autenticitatea trăirii religioase. Dispar o serie de credințe și practici devoționale. Se diluează sentimentul de apartenență la o tradiție și o comunitate religioasă. Vom vedea în interviul următor starea actuală a raportului dintre credință și rațiune. Sus inimile și intelectul!

Radio România Cultural Credință și rațiune în armonie (II)

Puteți să ascultați aici partea a doua a interviului despre raportul credință și rațiune. Am ilustrat armonia dintre credință și rațiune oprindu-mă în special la Augustin și Toma de Aquino. Interviul a fost înregistrat prin telefon. De aceea veți observa că unele cuvinte, fraze nu se aud bine. Restricțiile nu ne-au permis un interviu la sediul Radioului. Sper să se întâmple lucrul acesta cât mai curând. Detalii despre credința care caută să înțeleagă sau despre înțelegerea care caută să creadă în articolul postat mai jos. Interviul a fost difuzat în ziua de 24 ianuarie 2021 pe programul Radio România Cultural. Ora târzie la care a fost difuzat m-a făcut să-l public pe rețelele de socializare. Audiție plăcută și cu folos!