Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Mysterium Christi. II. Meditații despre Postul Mare

Postul Mare este un drum de pregătire pentru sărbătoarea Paștelui. Biserica îl parcurge meditând marile momente ale istoriei mântuirii cu ajutorul lecturilor biblice. Astfel, trec prin fața ochilor minții noastre creația și căderea primului om, viața și mesajul patriarhilor, exodul sau ieșirea din Egipt, regatul lui David, viața și mesajele profeților. Lecturile ne arată cum Dumnezeu duce la bun sfârșit lucrarea lui de mântuire prin fapte concrete. Îl cheamă pe om la credință și la viață, îl invită să o încheie o alianță și îi trimite un ajutor în persoana Duhului Sfânt.

Lecturile biblice din prima duminică a Postului Mare conțin o sinteză scurtă a istoriei mântuirii. Astfel, istoria omenirii este văzută ca un loc al ispitirii. Primul om a cedat tentației diavolului și nu a acceptat să trăiască din cuvântul lui Dumnezeu și să se conformeze planului său de mântuire. Noul Adam, Christos, învinge ispita pentru că se hrănește cu tot cuvântul care iese din gura Tatălui și își asumă în mod liber voința lui. De aceea, Sfântul apostol Paul constată: „unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul” (Rom 5, 20). De aceea, omul care vrea să învingă ispita trebuie să meargă pe urmele lui Isus, să intre în pustiu postind și împlinind voința Tatălui. Istoria noastră întreagă apare ca un drum prin pustiu, o căutare a Domnului și a cuvântului său dătător de viață pentru a putea ajunge la „țara promisă”.

În acest volum aprofundez drumul istoriei mântuirii potrivit temelor din fiecare an liturgic. Încep cu prima duminică din Postul Mare și termin cu Duminica Floriilor. Meditațiile din anul A sunt consacrate catecumenilor de ieri și de azi. Acestora le este adresată invitația de a (re)descoperi elementele ritului Botezului cu ajutorul catehezelor baptismale despre apă, lumină, viață, credință, simbolul credinței, rugăciunea Tatăl Nostru. Meditațiile din anul B dezvoltă tema alianței sau a legământului și a misterului pascal al lui Christos. Invitația are un conținut precis, și anume acela de a-l întâlni pe Christos care, prin misterul său pascal, se jertfește pe sine pentru mântuirea noastră. Meditațiile din anul C dezvoltă tema împăcării cu Dumnezeu în sacramentul spovezii ca pregătire pentru celebrarea Paștelui.

În spirit de continuitate cu structura din primul volum am început meditațiile cu trei modalități de raportare la cruce ale unor filosofi reprezentativi pentru cultura modernității. Este vorba despre Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Antonio Rosmini și Romano Guardini. Apoi am încheiat meditațiile cu câteva gânduri și sugestii de trăire a credinței în moartea și învierea Domnului cu ajutorul lui Vasile Voiculescu.

Textele biblice sunt luate din traducerea realizată de Monica Broșteanu și Francisca Băltăceanu. Mulțumesc și pe această cale pentru că mi-au pus la dispoziție varianta electronică a traducerii.

Referitor la metodologie nu am introdus note la subsolul paginilor, cu excepția meditației filosofice, pentru a nu îngreuna lectura. Am făcut trimitere, totuși, atunci când a fost cazul la volumul, cartea autorului citat. Coordonatele bibliografice complete ale lucrării le-am introdus în bibliografia de la sfârșit. Nota bene! Am trecut în bibliografie doar lucrări scrise sau traduse în limba română.

Am pregătit un ghid liturgic pastoral căutând să vin în întâmpinarea acelora care doresc să mediteze temele specifice ale Postului Mare potrivit succesiunii duminicilor din anii liturgici A, B, C. Nu am propus același număr de meditații pentru o aceeași duminică. Numărul acestora este rezultatul firesc al implicării mele în proiecte pastorale diferite de celebrarea duminicală a liturghiei.

Meditațiile sunt adaptări după omiliile rostite la liturghia de la 12.15 în catedrala „Sfântul Iosif” din București în timpul Postului Mare (2014-2020). Pentru realizarea acestei lucrări am fost ajutat de mai multe persoane generoase. Au fost ca un fel de „Simon din Cirene”. M-au ajutat să-mi duc Crucea – Mysterium Christi – până pe Calvar. Le port o recunoștință profundă. Sunt convins că sunt printre cei care se bucură de o atenție deosebită din partea Domnului Răstignit-Înviat. Mulțumesc din inimă editurii Ratio et Revelatio din Oradea, domnului Otniel Vereș, pentru că găzduiește cu multă prietenie proiectul Mysterium Christi.

Istoria oamenilor manifestă dorința de reînnoire la nivel personal, schimbarea în bine a moravurilor și revigorarea spiritului binelui comun. Această dorință o simte fiecare dintre noi. Momentele tari sunt atunci când observăm că s-a creat o formă de sclavie, de violență sau de nedreptate. Postul Mare este un timp potrivit pentru a verifica statutul dorinței noastre de schimbare și de înnoire.

Meditațiile despre Postul Mare vor să fie un ghid care conduce la schimbare. Sper ca acest volum să hrănească speranța creștină a înnoiriii sufletești. De asemenea, sper ca lecturând aceste meditații să putem suporta mai ușor enigma morții și drama păcatului.

București, Sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului”          2 februarie 2021

  • 28 februarie 2021
Transfigurare pe Tabor prin izolare, rugăciune, mărturie

Am meditat astăzi Transfigurarea sau Schimbarea la Față a lui Isus pe muntele Tabor. Am început meditația atrăgând atenția credincioșilor prezenți că ucenicii au fost „duși deoparte pe un munte înalt” (Mc 9, 2). Pornind de aici privirea a cuprins întreaga Evanghelie a duminicii.

Am desprins trei verbe care invită la pregătirea Paștelui. Ele structurează spiritualitatea postului mare.

Primul, „a fi dus deoparte”. Înseamnă izolare de ceilalți, dar nu împotriva lor, ci pentru a fi mai mult cu Dumnezeu.

Al doilea, „a sta de vorbă”. Ilie, Moise, Petru, Iacob, Ioan stau de vorbă cu Isus pe muntele Tabor. Rugăciunea este „a sta de vorbă cu Isus”. Prin rugăciune se exprimă comuniunea și căutarea lui Dumnezeu.

Al treilea, „a da mărturie”. După experiența avută pe munte ucenicii s-au întors și, pentru o vreme, nu au avut voie să vorbească despre dialogul lor cu Isus. Dar au dat mărturie mai târziu în timpul agoniei lui Isus pe muntele Măslinilor. Și ceva mai târziu, după Învierea lui Isus, prin sacrificiul vieții lor arătând astfel că doar „per crucem ad lucem”, că doar prin cruce ajungem la lumina învierii.

Aceste trei verbe stau la baza spiritualității ucenicului care se pregătește pentru sărbătoarea Paștelui. Sunt trei verbe pentru un drum activ de pregătire pascală. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 28 februarie 2021
Nu există convertire fără experiența singurătății în tăcere

Mă întreabă astăzi în curtea catedralei „Sfântul Iosif” din București un domn îmbrăcat în costum de sportiv, deși nu arăta a sportiv, era destul de bine făcut: „Dumneavoastră sunteți predicatorul?” „Dacă vă referiți la liturghia care tocmai s-a teminat (12.15), eu sunt”, îi răspund. „A”, zice, „sunteți din Buzău, nu-i așa?” „Nu, sunt din Moldova”, îi spun aproape șoptind, nu voiam să-i tulbur convingerile. „A, știam eu”, adaugă sportivul, „de acolo vin cei mai buni predicatori”. O fi așa, n-o fi așa, nu știu. Știu că am început de câteva zile postul mare.

Astăzi în prima duminică am vorbit despre invitația lui Isus la convertire. După cum au fost prezentate evenimentele în evanghelia după Marcu (1, 12-15), nu există convertire fără experiența pustiului. Sau, în termenii noștri de astăzi, nu există converitre fără experiența singurătății în tăcere. Din păcate ne temem de singurătate, tăcerea nu ne place, ne temem de noi înșine, fugim de întâlnirea cu noi înșine. De aceea, în loc ca să ne slujească nouă, noi slujim animalelor sălbatice din noi.

Experiența pustiului este utilă pentru că ne arată cât valorăm. Pustiul arată care sunt zeii sau idealurile noastre. Convertirea vine după această experiență și însemană renunțarea la egoul dominant, la pretențiile fiarelor sălbatice din noi. Chiar dacă lupta este grea, lupta cu noi înșine, să ridicăm mâinile spre cer asemenea sfântului Paul din „Convertirea Sfântului Paul” de Caravaggio. Ele simbolizează dorința noastră de transcendență, de cer, de Dumnezeu, voința de a schimba ceva în viața noastră, evident, în bine.

Postul este un timp de pregătire a conformării vieții noastre cu viața lui Christos. Pregătirea constă în contemplarea, cinstirea și apropierea de crucea pe care să fim răstigniți împreună cu Christos pentru păcatele noastre. Fără această țintă postul mare nu există. Detalii în articolul postat mai jos. Post binecuvântat!

  • 21 februarie 2021
Vindecătorul rănit vindecă bolnavi de lepră contemporană

Expresia „vindecătorul rănit” îi aparține lui Henri Nouwen. Am început omilia comentând faptul că o treime din Evanghelia după Marcu prezintă minunile făcute de Isus în timpul activității publice. Astăzi a fost vorba despre vindecarea unui lepros (Mc 1, 40-45). Am subliniat trei aspecte.

Primul, mentalitatea iudaică susținea unitatea strânnsă dintre trup și suflet. De aceea boala era înțeleasă de cele mai multe ori ca o consecință a dereglărilor din suflet. Când suferim de vreo boală a trupului să încercăm mai întâi vindecarea sufletului. Și invers.

Al doilea, leprosul s-a vindecat încălcănd regulile carantinării. Și Isus a încălcat regulile de prevenție, pentru că l-a vindecat prin atingere fizică. Ambii au fost ostracizați. Atunci când faci binele trebuie să ții cont de demnitatea egală a tuturor persoanelor, bolnave sau sănătoase, și persoana umană trebuie să aibă prioritate în raport cu regulile. De exemplu, astăzi sunt oameni care suferă de multe alte boli decât infectarea cu Covid, dar unii dintre ei nu sunt spitalizați pentru că nu există locuri, pentru că alții au prioritate, pentru că „am făcut reguli și trebuie să le respectăm” cu orice preț în dauna bolnavilor. Nu se poate schimba ceva în privința asta?

Al treilea, leprosul cere vindecarea în genunchi. Este gest al cererii în fața Domnului Isus care ar trebui recuperat și practicat mai des. De ce? Pentru că și Isus a îngenuncheat în fața noastră, a discipolilor, înainte de Pătimirea sa, apoi ne-a spălat și sărutat picioarele. Să facem la fel.

În concluzie am spus că există multe forme de lepră contemporană, de la singurătate și până la nevoia nebună de afecțiune sau iubire. Cum le poate trata ucenicul lui Isus? Asumându-și riscul de a fi „infectat” cu necazurile, suferințele, tulburările în care se află bolnavul. Devenind vindecător rănit de boala bolnavului. Mai multe detalii în omilia postată mai jos.

  • 14 februarie 2021
Radio România Cultural. Credință și rațiune. Episodul IV

Dragi prieteni, vă invit să ascultați ultimul interviu pe tema dialogului dintre credință și rațiune difuzat pe 7 februarie 2021 de Radio România Cultural. Am vorbit cu Cristian Curte despre forma în care se prezintă astăzi acest raport. Pe scurt, nu este un dialog unilateral sau uniform, dimpotrivă.

Primul aspect este legat de faptul că dialogul se concentrează pe întâlnirea dintre credință și știință. Rațiunea de timp experimental, cu reguli precise de verificare, nu exclude întâlnirea cu credința. De aceea, putem să întâlnim oameni de știință credincioși sau oameni de știință necredincioși. Dialogul dintre știință și credință ar trebui să se deschidă spre teme de ordin etic, deontologic și antropologic.

Un alt aspect vizează dezvoltarea experienței de credință ca experiență integrală a ființei umane. Deci un dialog în cheie antropologică. În acest caz știința devine una dintre formele pe care le asumă rațiunea, dar știința nu se indentifică cu rațiunea umană ca atare. Pentru că există și o rațiune estetică, simbolică, contemplativă etc. Am pledat în interviu pentru lărgirea înțelegerii termenului rațiune. Am arătat că teologia a făcut eforturi în ultima vreme pentru a îmbogăți sensul rațiunii.

Am subliniat faptul că acest efort se face în două direcții teologice contemporane. Una este dialectică, alta relațională. Prima este reprezentată de teologi precum Hans Urs von Balthasar sau Joseph Ratzinger. A doua de Karl Rahner sau Bernard Lonergan. În ciuda procesului secularizării care este ireversibil am susținut convingerea lui Mircea Eliade că omul ca om este homo religiosus. Mai multe detalii în interviul postat mai jos.