Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Nu vă temeți de iubirea milostivă! Veniți la nunta Fiului!

Parabolele pe care le-am ascultat în duminicile anterioare, dar și cea de astăzi (Mt 22,1-14, parabola invitaților la nuntă), vorbesc în primul rând despre Christos. Apoi despre noi sau pentru noi. Domnul Christos este iubirea milostivă a Tatălui față de omenire, față de fiecare om. Din păcate oamenii refuză această iubire în diferite grade și feluri. Parabolele despre Isus, Fiul Tatălui, din evanghelia după Matei sunt legate între ele prin cuvântul „refuz”.

Într-adevăr Fiul întrupat al Tatălui, chipul iubirii divine ce se înduioșează de mizeria umană este refuzat, respins. De aici provine frustrarea Tatălui. În aceste împrejurări Domnul Isus primește titluri noi: fiul stăpânului ucis de viticultori, piatra aruncată de zidari, invitația refuzată la nunta organizată de Tatăl pentru Fiul său.

Potrivit parabolei duminicii de astăzi cei ce se tem de iubirea milostivă a lui Dumnezeu au două feluri de comportamente. Unul se numește indiferență. Este vorba despre oamenii care consideră mai importantă munca, negustoria sau alte preocupări pământești decât participarea la nunta regală a lui Dumnezeu. Aceștia se închină idolului Cantității.

Altul se numește nevrednicie. În această categorie intră oamenii care participă la sărbătoare într-un mod inadecvat atmosferei de nuntă. Mai exact este vorba de „haina de nuntă” ce acoperă inima participantului nevrednic. Din păcate acesta intră în sala nunții regale (Biserica, celebrarea euharistică), da, dar în inima sa nu se află iubirea milostivă, ci ura, invidia, dușmănia.

Am exemplificat mesajul parabolei pentru noi, astăzi, cu ajutorul filmului „Festinul Babettei” realizat de G. Axel în 1987, după o povestire de Karen Blixel. Babette este o bucătăreasă extraordinară care reușește să aducă bucurie pe chipurile unor oameni triști, victime ale unei societăți îmbibate de puritanism moral. Din acest film, în spiritul parabolei invitaților la nuntă, am desprins două concluzii.

Prima: chemarea creștinului contemporan este aceea de a aduce bucurie pe chipurile oamenilor din jurul său. A doua: iubirea milostivă a lui Dumnezeu, libertatea harului în care ne introduce iubirea duioasă a lui Dumnezeu, are un singur dușman, și anume frica. De aceea, vă spun, nu vă fie frică de iubirea milostivă!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos. Săptămână binecuvântată tuturor! Și, lăsați-vă iubiți de Dumnezeu!

  • 11 octombrie 2020
Biserica vie a viitorului. Logica darului și simțul misterului

Parabola viticultorilor ucigași (Mt 21, 33-46) conține multe învățăminte cu referire la Biserica vie a viitorului. Astăzi m-am oprit asupra uneia dintre ele, și anume cum să rezistăm la vechea dorință a omului de a se substitui lui Dumnezeu. Viticultorii îi ucid rând pe rând pe trimișii stăpânului viei și, în cele din urmă, pe fiul său, pentru a deveni stăpâni absoluți. Nu se mai mulțumesc cu statutul de arendași. Dar dorința omului de a-i locul lui Dumnezeu apare și în primele pagini ale Bibliei (Gen 2, 5 – 3, 24).

Să ne amintim că Domnul a sădit o grădină, Eden, și în ea l-a pus pe omul pe care îl plăsmuise. Erau acolo mulțimi de copaci, dar în mijloc se afla pomul cunoașterii binelui și răului. Parabola duminicii de astăzi spune că Biserica vie a viitorului se aseamănă cu o vie înconjurată cu un gard, în care exista un teasc și un turn. Pomul și turnul simbolizează reperele doctrinale, morale și spirituale de care omul trebuie să țină cont dacă vrea să trăiască într-o grădină. Sau să lucreze într-o vie și să aducă rod.

Înainte de a fi fost grădina, spune Biblia, pământul era „neorânduit, pustiu” (Gen 1, 2), era haos, confuzie. Grădina este loc marcat, spațiu circumscris și înseamnă lume ordonată, kosmos, în limba greacă. Dar și via este înconjurată cu un gard, nu-i așa? În aceste locuri împrejmuite, orânduite omul are relații cu semenii săi și cu Dumnezeu. Nimeni nu poate să aduc rod de unul singur. Condiția ca Biserica viitorului să fie vie este să păstreze reperele adevărului care împrejmuiesc lumea rânduită, cu sens.

Presiunea secularismului din zilele noastre duce la dispariția „grădinii” sau a „viei” înconjurate cu un gard moral sau spiritual. Se trăiește la întâmplare, în mod egoist și materialist. Am vorbit despre urgența asumării unui stil de viață caracterizat de logica darului și de solidaritate socială. Dar lucrul acesta nu este posibil fără recuperarea simțului misterului. Biserica vie a viitorului îi dăruiește omului cel de-al șaselea simț, adică simțul tainei. Cu ajutorul acestuia omul trăiește la intersecția dintre două lumi, lumea de aici și cea de dincolo.

Pentru asta pot da o mână de ajutor literatura, filosofia, arta sacră, dar mai ales rugăciunea și trăirea în dimensiunea sacramentală a vieții. Am arătat că este importantă participarea fizică la sfânta liturghie. Liturghiile transmise la radio, televiziune sau pe internet sunt de ajutor, da, dar nu pentru toți și nu mereu. Sunt de ajutor pentru cei bolnavi, în vârsta, pentru cei care nu pot participa fizic la liturghie. Pericolul de a transforma liturghia în spectacol este real.

Mai multe detalii despre Biserica vie a viitorului în care vor avea prioritate logica darului, spiritul prieteniei sociale și simțul misterului în articolul publicat mai jos.

  • 4 octombrie 2020