Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Filosofia religiei Curs 2 la Facultatea catolică București

Filosofia religiei este o disciplină filosofică apărută în Occident în perioada modernității. Se ocupă de raportul dintre filosofie și religie sau dintre reflecția filosofică și experiența religioasă.

Astăzi, 22 octombrie 2020, am vorbit mai întâi despre câteva aspecte istorice ale raportului dintre credință și cunoaștere în creștinism. Am văzut cum logosul a fost asumat de creștini în orizontul experienței lor religioase de credință. Raportul dintre mit și logos din lumea antică greacă a devenit în creștinism raport între credință și rațiune. Sfinții Părinți au încreștinat elenismul, dar elenismul a lăsat urme în creștinism. Acestea nu pot fi șterse, chiar dacă nu ne convin. Oricum influența elenismului este enormă: a universalizat credința creștină.

Am definit credința în două feluri. Mai întâi ca încredere în cineva, în latină: fides qua creditur, adică acea credință în virtutea căreia se crede. Aceasta ilustrează aspectele relaționale, existențiale, psihice ale credinței încredere.

Apoi am definit credința ca adevăr, afirmație de credință, în latină: fides quae creditur, credința care crede într-o afirmație a cuiva. Aici intră în joc aspectul epistemic al credinței. Aceasta stă baza cunoașterii afirmației de credință ca adevăr incert, dar verificabil, controlabil. Cunoașterea credinței se deosebește de experiența sau trăirea credinței. La începutul modernității experiența credinței își va revendica autonomia (Luther, Descartes) și se va impune prin reforma protestantă.

Am prezentat câteva argumente de autoritate cu privire la importanța religiei. Am pornit de la premisa că religia dă sens deplin existenței individuale. Am dezvoltat argumentele pornind de la Aristotel, Cicero, Clement Alexandrinul și ajungând la Hegel, Bergson și Mircea Eliade. Potrivit acestuia din urmă religia și obiectul acesteia, adică sacrul, sunt parte constitutivă a conștiinței omului ca om.

Am trecut, în cele din urmă, la analiza mai multor feluri de definiție a religiei. Prima dintre ele a fost definiția etimologică. De exemplu, Cicero – religio – relegere – a citit din nou sau Toma de Aquino – religio – relegare – a lega din nou. Apoi am discutat alte definiții descriptive care pornesc de la istoria religiilor, filosofia religiilor, sociologia și psihologia religiilor. La sfârșit am analizat definiția reală a religiei. Astfel am concluzionat că religia este un ansamblu de activități teoretice și practice, afective și speculative, interioare și exterioare care au ca obiect sacrul sau divinul.

Religia implică omul întreg și urmărește atingerea unui scop dublu: Dumnezeu și omul împlinit. Mai multe detalii în filmul postat mai jos. Urmează cursul 3. Pe curând!

  • 22 octombrie 2020