Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Să zidim spirit de comuniune în familie, prietenie, societate

Orice comunitate există dacă are spirit de comuniune. Nu contează cât de mare este comunitatea. Termenul „comunitate” provine din limba latină și înseamnă „con-munus”, împreună responsabilitate. Preocupare comună pentru binele comun.

Din păcate, pe plaiurile românești, experiența exercițiului responsabilității comune pentru soarta comunității este subțire. Să ne aducem aminte că am scăpat de iobăgie (rumânie, vecinie) abia în 1785, în mod oficial, iar practic, în mod efectiv, în 1848. De aceea, consider că meditația despre cum să zidim spirit de comuniune în comunitățile sau în comunele noastre este actuală.

Am pornit de la cuvintele evangheliei după Matei adresate ucenicilor: „Tot ce veți lega pe pământ va fi legat și în cer și tot ce veți dezlega pe pământ va fi dezlegat și în cer” (Mt 18,18). Să ne amintim că ele au fost adresate și lui Petru (Mt 16, 19). Lucrul acesta înseamnă că cheile împărăției au fost încredințate și lui Petru și comunității ucenicilor.

Isus nu vorbește despre tensiunile care pot să apară între cele două feluri de putere. Predica lui coboară la un nivel mai adânc și analizează cea mai mică formă de comunitate. Este vorba de comunitatea formată din doi sau trei adunați în numele lui (Mt 18, 20). Cu acest prilej Domnul spune că puterea comunității nu constă în faptul că pot obține orice în rugăciunea împreună. Nu. Comunitatea este puternică dacă are spirit de comuniune.

Aplicând învățătura lui Isus la noi, astăzi, am vorbit despre trei pericole care amenință spiritul de comuniune din comunitățile ucenicilor.

Primul este absolutizarea relației cu celălalt. Acesta nu mai e văzut ca legătura care mă dezleagă pe mine de mine însumi (E. Levinas), ci drept acela care îmi ia aerul. Pe cale de consecință comunitatea se construiește doar pe baza gândirii, planurilor, voinței doar a unuia singur din comunitate. Fals. Aici nu mai există spirit de comuniune.

Al doilea pericol este etichetarea celuilalt. Gestul este confortabil pentru cel care pune etichete. Însă, cel etichetat nu mai are șansa de schimbare și de creștere. Din nou, și aici dispare acel spirit de comuniune.

Al treilea este viteza. Din fericire suntem diferiți, prin temperament, educație, vârstă, opțiuni. Trebuie să avem răbdare unii cu alții, să creștem împreună. Dacă vom proceda astfel, atunci vom construi pe un adevărat spirit de comuniune.În final am folosit imaginea orchestrei simfonice. Se cântă bine, dacă interpreții simt și aud împreună melodia, mesajul operei. Dacă au spirit de comuniune sonoră, de unitate muzicală unii cu alții. Practic, dacă au un ochi spre partitură și altul spre dirijor. În cazul nostru, Isus, Cuvântul lui Dumnezeu bate măsura, ține ritmul, dă tonul și face muzica. Detalii în articolul postat mai jos.

  • 6 septembrie 2020