Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Sfinții Petru și Paul sunt sărbătoriți în aceeași zi, de ce?

Vă ofer mai jos o sinteză a vieții sfinților Petru și Paul, doi sfinți martiri, fondatori ai Bisericii Romei. De asemenea, câteva explicații cu privire la modul în care apar în iconografie, și anume unul cu cheia în mână, iar altul cu sabia. Și, nu în ultimul rând, câteva justificări ale faptului că sfinții Petru și Paul sunt sărbătoriți în aceeași zi, și de catolici, și de ortodocși, deși nu au murit împreună, nici în același an, nici în aceeași zi. Am încheiat omilia cu un îndemn la a-i imita pe cei doi sfinți martiri asumându-ne curajul lor de a vorbi despre Christos și, mai ales, pasiunea lor pentru „Biserica mea”, adică Biserica lui Isus (cf. Mt 16, 18).

„La mulți ani!” ocrotiți de sfinții Petru și Paul tuturor celor care poartă numele de Petru, Petrina, Petronela sau Paul, Paulina!

  • 29 iunie 2020
Cine este vrednic de Isus își reașează iubirile

Am ascultat în această duminică (28 iunie 2020) câteva cuvinte tari.  Isus ne-a spus: „Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; și cine își iubește fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine” (Mt 10, 37). Într-adevăr sunt tari pentru că răstoarnă ordinea în care trăim aceste iubiri aici pe pământ. Cuvintele nu sunt metafore sau formulări literare. Cine vrea să fie discipolul lui Isus este obligat să regândească ierarhia potrivit căreia trebuie să-și trăiască iubirile față de părinți, copii, frați și surori etc. Prioritate absolută are iubirea lui Christos. Ar trebui să aibă! Dacă sunt înrădăcinate în această iubire, iubirile ucenicilor față de rude, prieteni, etc. devin autentice, puternice, eficace.

Discipolul care trăiește prioritatea absolută a iubirii lui Christos este „vrednic de mine”, adică de Isus. Cine este vrednic de Domnul înseamnă că trăiește în starea de har sfințitor, har pe care creștinii îl primesc la botez. Acest har este o favoare, un privilegiu unic pe care Dumnezeu Unul și Întreit îl acordă făpturilor umane. Lucrarea lui constă în faptul că oamenii devin părtași la viața Sfintei Treimi sau, în cuvintele evangheliei de astăzi, devin vrednici de iubirea lui Isus, de iubirile din sânul Sfintei Treimi. Fiind vorba despre o realitate sacramentală, această „vrednicie” nu poate fi văzută decât cu ochii credinței. În plan empiric are două efecte.

Primul efect este renunțarea sau distanțarea de afecțiunile care hrănesc mândria, egoismul, individualismul, pe scurt, păcatul. Primind harul îndumnezeitor, omul se golește de sine și-i face loc lui Dumnezeu în viața lui. Al doilea efect este receptivitatea sau deschiderea inimii față de celălalt. Receptivitatea ca efect al harului sfințitor se traduce prin gesturi de ascultare a celuilalt, dispoziție sufletească pentru dialog, disponibilitate pentru găzduirea celuilalt în interiorul propriului eu etc. Această deschidere a inimii se mai numește ospitalitate. Când are incidență asupra iubirii lui Isus și a aproapelui, ospitalitatea se traduce la nivelul societății umane în spirit de prietenie, empatie, simpatie anticipată. Oare societate românească este marcată de spiritul prieteniei izvorâte din demnitatea de a fi vrednic de iubirea lui Isus?

Mai multe detalii în omilia postată mai jos.

  • 28 iunie 2020
Nu vă fie frică! Isus este cu noi, în noi!

În evanghelia după Matei se găsesc cinci discursuri misionare. Astăzi, 21 iunie 2020, la catedrala „sfântul Iosif” din București, ba chiar în catedrală, l-am meditat pe cel de-al doilea (Mt 10, 26-33). Aici apare de trei ori îndemnul: „nu vă fie frică!” sau „nu vă temeți!”, ori „nu vă fie teamă!”. La evanghelistul Matei, îndemnul „nu vă fie frică!” este ca un fel de ramă a tabloului care este viața, moartea și învierea Domnului. Într-adevăr, de la început și până la sfârșit, evanghelia lui Matei este traversată de cuvintele de îmbărbătare ale lui Isus adresate ucenicilor trimiși în misiune.

Domnul Christos avea suficiente motive să-i încurajeze pe discipoli pentru că, în calitate de Fiu al Omului, a văzut cum s-au comportat față de El în timpul pătimirii. Lamentabil! Nu mai detaliez. Toți au fost cuprinși de frică sau rușine și l-au părăsit. Era vorba despre frica în fața morții. Sau despre rușinea față de coreligionarii lor. Dar acum, după învierea și înălțarea Domnului, discipolii se confruntau cu alte pericole. Trebuiau să depășească rezistența comunității iudaice la noutatea Evangheliei. De asemenea, aveau de înfruntat structurile răului sau ale Celui Rău, care treceau dincolo de poporul din care proveneau. Toți oamenii sunt părtași la trupul mistic al Răului, chiar toți, fără nicio discriminare. Lucrul acesta era valabil atunci, este și astăzi.

Ucenicii sunt ucenici dacă „pleacă” în misiune sau dau mărturie despre Christos. Uneori nu trebuie să plece nicăieri, fiindcă locul în care se află este deja pământ de misiune. Dar după colț pândește teama, indiferent de mărimea și numărul greutăților care se întrevăd. Astăzi, precum odinioară primilor discipoli plini de fricăD12, Domnul ne dă câteva motive de întărire a încrederii în El. Primul, prin întrupare, într-un anumit fel, Fiul lui Dumnezeu s-a unit cu fiecare om. El este în noi. Al doilea, omul valorează mai mult decât orice din lumea asta. Suntem prețuiți de Dumnezeu, de aceea El este cu noi. Al treilea, Isus i-a promis tâlharului căit că va fi cu dânsul în paradis. Deci, Domnul va fi și cu noi.

Despre toate acestea, și altele în plus, vă invit să ascultați omilia postată mai jos.

  • 21 iunie 2020
Facultatea de Teologie Romano-Catolică, astăzi

Bună ziua,

Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din București este încă tânără. Istoria ei începe în 1992. De atunci, numărul programelor de studii a crescut, ca şi mărimea corpului profesoral. Principiul călăuzitor al Facultății este acesta: profesorii buni fac școala bună! Printr-o legătură strânsă cu Universitatea, profesorii au șansa de a se forma permanent prin participarea la conferințe naționale și internaționale sau la proiecte de cercetare, care se concretizează în publicații științifice. Pentru exemplificare, vă prezint trei volume, două în limba engleză – Faith and Secularization. A Romanian Narrative (2014) și Religion, the Sacred and Hospitality (2016), și unul în limba română – Credința în epoca secularizării (2015), apărute la Washington, în Statele Unite și la București.

Potrivit regulamentului de funcționare, profesorii de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică au o dublă subordonare: administrația, activitățile didactice și de cercetare, aspectele metodologice și legale ale acestora sunt coordonate de conducerea Universității, iar conținutul teologic și filosofic al cursurilor, ca şi calitatea spirituală și morală a întregii activități de formare în spiritul educației catolice ţine de missio canonica sau de acordul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. Nu se face nici un fel de discriminare la intrarea în corpul profesoral, printre cele 14 cadre didactice titulare ale Facultății numărându-se creștini catolici și ortodocși, bărbați și femei, laici, persoane consacrate și preoți.

La fel stau lucrurile şi în privinţa studenţilor, criteriul după care aceştia sunt admişi fiind de natură exclusiv academică. Studenţii Facultăţii pot fi înscrişi în  două departamente, unul de teologie romano-catolică, ce cuprinde programele de licență și cele de master, și şcoala doctorală de teologie și studii religioase.

Programele de licență sunt organizate pe două specializări Asistență socială şi Studii religioase, având o durată de 6 semestre. 1/3 din cursuri au un conţinut propriu-zis teologic, celelalte 2/3 aparţinând domeniilor asistentă socială şi, respectiv, studii religioase. Debușeele profesionale sunt diferite, în funcție de specializare. Asistenții sociali pot lucra la primării, parohii, asociații parohiale sau diecezane de caritate, fundații, case de bătrâni sau de asistare socială a copiilor orfani, a persoanelor traficate sau victime ale violenței domestice etc. Remarc faptul că, în ultimii ani, s-au înscris tot mai mulți studenți interesaţi de organizarea şi funcţionarea unor fundații sociale cu fonduri europene, naționale sau private. Absolvenții programului de studii religioase pot lucra în învățământ, ca profesori de religie, în alte instituții publice sau particulare (multinaționale, administrație, mass media, ONG) în calitate de experți în domeniul religiei, în special al dialogului religios sau inter-religios.

Programele de master au o durată de 4 semestre. Sunt autorizate sau acreditate să funcționeze trei astfel de programe: Asistența socială a Bisericii, Comunicare biblică și eclezială, precum și Patrimoniu creștin european. Între programele de licență și cel de master în specializarea asistență socială există o continuitate clară, fiindcă cei mai mulți studenți de la acest master sunt absolvenți ai programului corespunzător de licență. Printre disciplinele de specialitate ale acestui program se găsesc 5 cursuri cu caracter interdisciplinar care pun în dialog științele sociale cu teologia, filosofia sau studiile biblice. Debușeele profesionale ale programului sunt similare celor de la programul de licență asistență socială. Oarecum diferită este situația studenților de la celelalte două programe.

La masterul de comunicare se înscriu studenți care au absolvit o facultate, deseori de un profil foarte diferit, cu scopul de a se perfecționa în cunoașterea și folosirea conţinutului şi limbajului religios în comunicarea publică. Datorită importanței comunicării în zilele noastre, programul include şi studenți care au absolvit o facultate fie în domeniul științelor umaniste, fie în cel al științelor exacte. Astfel, printre studenți am avut mulți ingineri, medici, economiști, juriști etc. Absolvenții programului pot lucra în domenii de activitate care sunt deschise comunicării: școală, Biserică, mass media, organizații non profit, companii, administrație publică etc. Printre cursurile propuse se regăsesc nu doar cele de fundamentare a culturii teologice, cum ar fi christologie filosofică, antropologie religioasă, limbaj simbolic, filosofia comunicării, metode și tehnici de comunicare biblică, ci și câteva seminarii practice de cunoaștere și însușire a unor tehnici de comunicare, cum ar fi limbajul radiofonic, limbajul de televiziune și cinema, limbajul publicității și altele.

În fine, programul de master Patrimoniu Creștin European se adresează în primul rând studenților care vor să cunoască mai bine rădăcinile iudeo-creștine ale civilizației și culturii europene și care urmăresc să lucreze în instituții publice și private care se îngrijesc de protejarea patrimoniului sau în turismul religios. De asemenea, programul de Patrimoniu este atractiv pentru cei care doresc să cunoască istoria artei, picturii și muzicii sacre, ca şi chestiunile practice legate de îngrijirea, protejarea și gestionarea patrimoniului Bisericii locale. Toate cursurile sunt fascinante, dar unul dintre ele atrage foarte mulți „ingineri”. Este vorba de cursul Biserica și știința. Prin urmare, la acest curs se pot înscrie absolvenți cu diplomă de licență în științele umaniste, dar și în științele exacte. Nu în ultimul rând, acest program de master, precum și cel de comunicare, este interesant și atractiv pentru cei care doresc să-și aprofundeze identitatea creștină, chiar dacă nu intenționează să se angajeze într-o profesie din cele menționate ca posibilitate de angajare.

Școala doctorală a Facultății de teologie catolică are 5 îndrumători. Domeniile în care doctoranzii beneficiază de îndrumare sunt: teologie fundamentală, teologie biblică, teologie patristică, teologie dogmatică și drept canonic și teologie morală. De ce ar trebui să se înscrie cineva la doctorat? Pentru că în anumite domenii de activitate (învățământ, cercetare etc.) o asemenea diplomă este o cerință la angajare, aducând un spor financiar la salariu și, nu în ultimul rând, pentru că facilitează intrarea într-un cerc de specialiști pentru care bucuria de a cunoaște este cea mai mare răsplată a actului cercetării sau dialogului.

Pentru toate motivele expuse mai sus vă recomand să vă înscrieți la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București. Aș mai adăuga încă trei motive. Mai întâi Facultatea oferă locuri bugetate sau cu bursă. Bursele sunt de trei feluri: sociale, de merit și speciale. Apoi, cursurile se țin și în format clasic, fizic, dar și în format electronic, prin internet. De aceea, se pot înscrie studenți din București, din alte orașe ale țării, dar și din străinătate, de unde ne-au venit în ultimul timp mai mulţi studenți. În fine, educația oferită de Facultatea de Teologie Romano-Catolică este integrală. Urmărește să ofere studenților nu doar Competențe, Calificări, ci și Caracter. Ultimul aspect, cel al caracterului este propus în orele de consiliere profesională și spirituală, dar și în programul liturgic săptămânal din catedrala „Sfântul Iosif” din București.

Îndrăzniți să cunoașteți mai mult! Îndrăzniți să fiți mai buni! Îndrăzniți să fiți ceea ce sunteți, oameni și creștini, dar nu pe jumătate, ci în întregime!

Rezumatul acestei prezentări îl puteți urmări vizionând clipul video postat mai jos.Vă așteptăm cu drag!

Mângâierea este chipul adevărat al lui Christos

Chipul lui Christos, milostivirea lui Dumnezeu, a fost deformat de-a lungul istoriei chiar de ucenicii lui. Astfel, s-a întâmplat, și nu de puține ori, ca discipolii, în loc să-l vestească pe Christos, mângâierea lui Dumnezeu, să se predice pe ei înșiși și problemele lor legate de identitatea Bisericii, dogme, tradiții, ritualuri, confesiuni, etc. Instituțiile ecleziale, din ferestre spre Dumnezeu, au devenit ziduri despărțitoare. Din păcate. Christos a dispărut parțial, uneori cu totul, în fața importanței acordate regulamentelor, legilor, obiceiurilor și devoțiunilor.

La începutul Evangheliei de astăzi (Mt 9, 36 – 10, 8) sfântul Matei spune că Isus Christos, „văzând mulțimile, i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite și părăsite ca niște oi care nu au păstor” (v. 36). Lui Isus „i s-a făcut milă”. Adică, văzând poporul strivit de forța legii și a obiceiurilor care hrăneau un stil de viață superficială, formalistă, Domnului i s-a rupt inima de durere. A văzut mizeria neputinței poporului și a fremătat de durere în inima lui. Am încercat să explic sensul cuvântului „milostivire”, care în limba latină se traduce cu „misericordia” și înseamnă a-ți da inima celui mizer, sărac, în nevoi. A fi milostiv, așadar, implică trăirea unei iubiri ce tresaltă de emoție, de durere, de milă la vederea suferințelor celorlalți. Dar această simțire cu celălalt, compasiune, nu este o trăire doar interioară. Se transformă într-un act concret de iubire pe care l-am numit mângâiere.

Oprindu-mă la acest ultim sens al milostivirii active am vorbit despre chipul lui Christos, mângâierea activă a lui Dumnezeu pentru noi. În contextul pandemiei actuale, când multă lume este obosită din cauza frustrărilor de multe feluri sau lipsită de ajutor în fața fragilității vieții umane, lui Christos i se face milă de noi.  Încă o dată. I se rupe inima din cauza mizeriei noastre și ne alege, ca pe vameșul Matei, trimițându-ne ca apostoli ai mângâierii lui în lume (cf. Mt 9, 9). Care sunt condițiile pentru a deveni, astăzi, apostoli ai mângâierii divine? Oare cei obosiți din jurul nostru simt mângâierea lui Dumnezeu care emană din noi? A, nu putem să-i mângâiem pe alții? Dar oare de ce? Avem inima prea strâmtă, prea mică? Cum să o lărgim? Propuneri de răspunsuri în omilia postată mai jos.

  • 14 iunie 2020