Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Rugăciune stăruitoare în camera de așteptare a Duhului

Am celebrat sfânta liturghie, astăzi, 24 mai 2020, în curtea catedralei sfântul Iosif din București. Au participat aproximativ două sute de persoane. Cred că ar fi fost mai mulți dacă nu mai era necesară respectarea distanței legale. Sperăm ca restricțiile de participare să se ridice cât mai curând. Am meditat la predică despre începuturile Bisericii, care au fost marcate de sentimente de teamă, confuzie, tristețe, degringoladă, dar și de rugăciune stăruitoare. Ucenicii împreună cu Maria, mama lui Isus, îl așteptau pe Cel Promis, pe Duhul Adevărului, în camera de sus (Fap 1,12-14). Rugăciunea perseverentă a pregătit terenul inimilor pentru primirea Duhului Sfânt la Rusalii.

Invitându-i pe cei prezenți să pășească pe urmele discipolilor din Cenacolul de la Ierusalim, am arătat că primul lucru pe care trebuie să-l facem e să vedem cum ne rugăm. Se știe motto-ul vieții spirituale educate: trăim așa cum ne rugăm și ne rugăm așa cum trăim! Pornind de aici m-am întrebat dacă rugăciunile noastre sunt făcute în spirit de umilință. Asta înseamnă că, de fapt, rugăciunea nu este lucrarea noastră, ci lucrarea lui Isus care a promis că este mereu cu noi și se roagă cu noi, pentru noi. Și încă ceva, că omul care se roagă nu este singur, niciodată, pentru că se roagă cu Isus din inima sa. Apoi, am încercat să vedem dacă rugăciunea este făcută cu spirit de încredere filială. Când în rugăciune există acest spirit atunci simțim că suntem atrași mai mult de Dumnezeu Tatăl, Creatorul nostru, și nu atât de darurile lui. În fine, m-am întrebat dacă în rugăciune manifestăm iubire statornică față de Isus, prietenul nostru cel mai bun (oare așa este?), care a murit și înviat din iubire față de noi. El ne-a numit prietenii săi, dar noi suntem prietenii lui fideli?

Duhul Sfânt coboară în inima fiecărui om care se roagă. Prin rugăciune inima lui se transformă într-un colț de cer, devine Biserică ambulantă, cameră de așteptare a Duhului Sfânt. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 24 mai 2020
Înălțarea lui Isus punct final sau pregătire pentru start

Înălțarea lui Isus este văzută de sfântul Luca în două feluri. Mai întâi ca punct final. Așa înțelegem din ultimele versete din evanghelia care îi poartă numele (Lc 24, 50-53). Potrivit acestui text ucenicii care primesc Cuvântul trebuie să trăiască valori spirituale care să-i orienteze spre Înălțarea cu Isus în ceruri. Apoi ca pregătire pentru start, adică de pornire a comunități discipolilor (Fap 1, 1-10). De data asta ni se spune că, după ce îl vor fi primit pe Duhul Sfânt, discipolii vor fi martorii lui Isus înviat/înălțat până la „marginile pământului”.

Am meditat astăzi, 21 mai 2020, când am sărbătorit Înălțarea Domnului împreună cu câțiva credincioși la catedrala sfântul Iosif, trei condiții de posibilitate pentru ca mărturia noastră să fie credibilă și eficace. Credibilă, adică să fie mărturie despre Isus înviat sau/și înălțat prin Duhul Sfânt. Eficace, în sensul că mărturia poate atrage pe alții la drumul lui Christos.

Prima condiție este crearea unui interval de așteptare a coborârii Duhului Sfânt. Acest timp de pregătire spirituală care începe odată cu Înălțarea este absolut necesar înainte de plecarea în misiune.

A doua este asumarea limitelor comunității ucenicilor. În evanghelia după Matei (28, 16-20) în momentul când Isus se înălța la cer erau prezenți 11 ucenici. Un număr care evocă faptul că prima comunitate de ucenici era imperfectă. Și de atunci a rămas așa. Ucenicii tind spre desăvârșire, sunt în căutarea ei. Limita, imperfecțiunea trebuie asumate ca oportunități de manifestare a milostivirii lui Dumnezeu, să nu fie văzute ca drame.

A treia condiție constă în efortul de a transforma relațiile de iubire dintre noi. Iubirea umană poate fi singulară, un fel de iubire celibatară laică. De asemenea, poate fi duală, adică iubire exclusivă, nu inclusivă, iubire superficială, falsă. Prin Duhul Sfânt, iubirea umană devine trinitară. Respectă și cultivă diferența dintre persoane, pentru că fiecare dă ceea ce este mai bun din sine, în folosul tuturor.

Începutul Bisericii se reia cu fiecare botezat, cu fiecare generație de ucenici. Mărturia lor va fi credibilă dacă vor considera Înălțarea lui Isus nu atât ca punct final, cât mai ales ca pregătire pentru un nou început. În lucrarea de vestire a Evangheliei astăzi este necesar mai mult Duh Sfânt, mai multă iubire trinitară. Fiind vorba de muncă, slujire, să ne aducem aminte că slujirea este dinamică, nu pasivă; nu se așteaptă, ci se caută.

Detalii în omilia postată mai jos.

  • 21 mai 2020
Ioan Paul II o sută de ani de la naștere

Am aniversat ieri o sută de ani de la nașterea lui Karol Jozef Wojtla, actualul Sfânt al Bisericii Catolice, Ioan Paul II, papă. Ținând cuvântul de învățătură la liturghia de la 18.30, în curtea catedralei „Sfântul Iosif” din București, m-am oprit asupra importanței familiei în formarea preotului filosof care a contribuit prin învățătura lui la dărâmarea comunismului.

Am arătat cum l-a purtat Domnul de mână de-a lungul întregii lui vieți și a avut grijă de el. A fost un mistic care, prin unirea cu voința divină, a scăpat din trei pericole de moarte, unul în copilărie, când un coleg de joacă a găsit pistolul unui militar și a tras asupra lui. Dar glonțul a trecut pe lângă el. Avea doar 6 ani. A doua oară când a un camion al armatei germane a dat peste el și l-a trântit aproape mort pe stradă. O altă mână a intervenit la propriu și l-a scăpat după două săptămâni de spitalizare. Avea 24 de ani. În fine, a treia oară a fost atentatul din 13 mai 1981, din piața „Sfântul Petru”. Și de data aceasta mâna providenței l-a scăpat pe Ioan Paul II, adică pe Karol Wojtla, care între timp a ajuns episcop al Romei.

Aș fi voit să vorbesc despre faptul că a fost un Suveran Pontif reformator care reușit să dea echilibru Bisericii catolice în furtuna de după Conciliul Vatican II. Dar nu era momentul. De aceea, am pornit de la alt aspect din viața lui, și anume de la faptul că a fost băiatul lui Karol și al Emiliei Wojtla din Wadowice. Am subliniat drumul Crucii din viața proprie constituit dintr-o treptată despuiere de unele forme de iubire umană pentru că să rămână în final puternica iubire de Christos și de Biserică. Mai întâi a fost despuiat de iubire maternă. Mama i-a murit bolnavă de inimă și de rinichi pe când Lolek avea 9 ani, iar ea era în vârstă de 45 de ani. Apoi a fost despuiat de iubirea fraternă. Edmond, fratele lui medic, a murit infectat de scarlatină, în timpul unei epidemii. Fratele avea 26 de ani, iar Karol, 12. În fine, când Karol avea 20 de ani l-a pierdut pe tatăl său. Astfel a fost sărăcit și de iubirea paternă. Rămas orfan, văduvit de iubirile membrilor familiei în care s-a născut, s-a gândit serios ce drum să urmeze. Domnul i-a purtat pașii spre preoție. A vorbit mereu despre importanța familiei în formarea iubirii responsabile a unui om. Fără familie, lumea nu are viitor. Fără familie, Biserica nu are viitor. Iar viitorul începe azi.

Mai multe detalii în evocarea lui Ioan Paul II postată mai jos.

  • 19 mai 2020
Consolatori ai durerilor pandemiei prin Duhul Mângâietor

Lumea a avut întotdeauna nevoie de consolatori, de oameni care să-i încurajeze pe cei mai slabi de înger, fragili psihic, căzuți în disperare sau descurajare. Lucrul acesta se simte cu multă intensitate în timpul încercărilor colective, cum ar fi foametea, războiul, ciuma, holera, pe scurt, pandemiile biologice, ideologice sau spirituale. Acum lumea în care trăim se confruntă cu pandemia de Covid-19. Mulți oameni suferă din cauza izolării sau distanțării fizice. Unii au alunecat deja în depresie, alții sunt îngrijorați pentru că și-au pierdut locurile de muncă, veniturile, prietenii etc. În fine, alții și-au pierdut sănătatea sau chiar au murit.

În acest context a căzut foarte bine textul din Evanghelia după Ioan (14, 15-21), în care se vorbește despre modul cum am putea să devenim consolatori în Duhul Sfânt Mângâietorul. Domnul Isus ne-a spus astăzi: „Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi!” (In 14, 18). Iar ceva mai sus ne-a asigurat că Tatăl ne va da „un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna” (In 14, 16). Acest Consolator este Duhul Adevărului, Duhul Vieții, Duhul Iubirii. A căzut bine Evanghelia de astăzi pentru că, într-un context marcat de griji cu privire la ziua de mâine, la serviciu, la pâinea de fiecare zi, într-o vreme plină de confuzie, nesiguranță și descurajare, ne-a vorbit despre Mângâietorul sau Promisul Tatălui care vine să ne ridice moralul. A venit la începuturile Bisericii, la Rusalii. A venit când am fost botezați și vine ori de câte ori participăm la sacramente (în special Euharistia și Spovada) și ne rugăm singuri sau împreună cu alții. De aceea putem spune că suntem chemați prin Duhul Sfânt primit la Botez să devenim consolatori ai semenilor care au nevoie de alinare, mângâiere spirituală.

Evanghelia despre Duhul Sfânt Mângâietorul a căzut bine și în contextul aniversărilor la mijloc de lună mai din Biserica noastră locală și universală: 16 mai (1954) – nașterea pentru cer a Fericitului Vladimir Ghika, 17 mai (1888) – nașterea pentru viața acestui pământ a Fericitului Anton Durcovici și 18 mai – aniversarea a o sută de ani de la nașterea Sfântului Ioan Paul al II-lea (18 mai 1920). Acești trei sfinți au fost plini de Duhul Sfânt, Duhul Adevărului și al Iubirii, de aceea nu s-au temut de pandemiile cărora unii le-au căzut victimă: pandemia ideologiei bolșevice, comunist-ateiste sau pandemia necredinței în Dumnezeu din zilele noastre. Deși au fost striviți de durere, au găsit curajul (prin Duhul Sfânt din rugăciunile proprii) să fie consolatori ai durerilor altora. Astfel, fără să fie nimic, fără să aibă nimic, ne-au dat ceva din Dumnezeu (Fer. Vladimir Ghika). Consolatori plin de curaj în fața morții și a persecuției. Ne-au îndemnat să nu ne fie teamă! Să fim prudenți în fața pandemiilor de orice fel, da, păstrând distanța fizică și spirituală, dar nu înfricoșați. Mai multe detalii în omilia postată mai jos.

  • 17 mai 2020
Optimismul creștin vaccin contra virusului Covid19

Am primit în ultima vreme de la prieteni și cunoștințe multe glume și glumițe despre virusul Covid 19. Unele reușite, altele mai puțin. Le-am primit și le-am luat ca atare. Mi-am spus: iată dovada că spiritul uman nu se lasă subjugat de nicio nenorocire, oricât de mare și parșivă, precum pandemia actuală! Dar în perioadele negre ale istoriei Biserica a răspuns altfel la greutățile și încercările pe care le-a avut de înfruntat, și anume printr-o atitudine sufletească pe care o numim optimismul creștin.

Dacă glumițele izvorăsc din puterea spiritului uman, optimismul creștin este legat de încrederea creștinului în Isus Christos și în Dumnezeu Tatăl. Citim în Evanghelia de astăzi aceste cuvinte: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeți în Dumnezeu și credeți și în mine!” (In 14, 1). Aici credința înseamnă încredere. Așadar, cine crede în Isus, de fapt, are încredere în El. Avem și noi puterea de a glumi de necazurile izolării sau ne împărtășim din optimismul creștin?

Închiderea bisericilor și carantina în familii de dragul celor mai vulnerabili din jurul nostru i-au făcut pe unii să-și piardă speranța că Isus Christos ar mai avea ceva de spus, astăzi. Și totuși, când presiunea încercărilor devine foarte puternică, atunci Isus Christos vine alături de ucenici săi și îi însoțește cu cele două mâini ale sale, Adevărul și Viața. Cu o mână le arată Calea, iar aceasta este Adevărul, și cu cealaltă îi ridică dacă au căzut, aceasta fiind Viața.

Isus vine alături și de noi, astăzi, în izolare. Vine și se manifestă ca prezență puternică, atât de tare încât îl percepem, uneori, când suntem obosiți, ca pe o absență. Oricum în seara necazurilor, dacă ajungem cu bine acasă și ne numărăm, observăm că, față de câți eram la început, unul este în plus, nu iese la numărătoare. Pe acest Mereu al Doilea, al Treilea în plus alături de noi se bazează optimismul creștin.

Mesajul duminicii de astăzi este acesta: să ne aruncăm în brațele lui Isus, Adevărul și Viața, pentru a găsi Calea și a birui ispitele descurajării din timpul pandemiei prin puterea optimismului creștin. Detalii găsiți în predica postată mai jos.

  • 10 mai 2020