Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Venim la biserică să fim mai inocenți sau în siguranță?

Duminică de duminică și în sărbători participăm la sfânta liturghie celebrată în biserică. Câteodată ne mustră conștiința că nu am venit chiar în fiecare duminică, că nu ne-am spovedit regulat, că nu am făcut fapte de milostenie etc. Aceste mustrări interioare țin de un proiect de viață spirituală la care ne-am dat cândva consimțământul și pe care îl numim transformarea noastră în Christos. Proiectul a început la botez. Din păcate unii abandonează proiectul, alții îl elimină total, poate unii îl întrerup și-l reiau mai târziu, iar alții, în fine, încremenesc în proiect. Nu fac nici un pas. Unde suntem noi?

Deși bune, întrebările de mai sus nu sunt potrivite pentru a ne determina să susținem proiectul transformării noastre în Christos. În lumina evangheliei de astăzi, In 1, 29-34, ele ar trebui să cedeze prioritatea altor chestionări mai tari. Când venim la biserică suntem capabili să ne lăsăm priviți de privirea lui Christos? Suntem impresionați de chemarea de a deveni inocenți (sf. Augustin) și blânzi, buni (sf. Toma de Aquino) precum Mielul lui Dumnezeu? Dacă da, atunci voința de schimbare a ființei noastre în ceea ce este Christos în evanghelia duminicii – Mielul lui Dumnezeu – devine eficace.

Spuneam mai sus că drumul schimbării noastre ontologice/existențiale în Christos începe în biserică la botez. Sf. Ioan Botezătorul ne arată cum trebuie să facem ca acest itinerariu să nu se întrerupă. De două ori apare în Evanghelia de astăzi că mai înainte nu-l cunoștea pe Isus, dar după botez, l-a cunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu. Teofania care a avut loc atunci i-a revelat identitatea adevărată a lui Isus din Nazaret, verișorul lui. Astfel, în măsura în care avem credință, privim la Christos, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, ne transformăm și noi în Christos. Devenim mai inocenți, mai buni, mai blânzi, victorioși asemenea mielului, care a omorât păcatul și moartea.

Concluzia este simplă: să ne lăsăm priviți de privirea lui Christos ca să ne transformăm și să devenim din zi în zi tot mai asemenea Lui. Detalii în predica postată mai jos.

  • 19 ianuarie 2020