Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Omul devine mai bun nu dacă este certat, ci iertat!

În duminica a III-a din Advent am vorbit iarăși despre sfântul Ioan Botezătorul, ultimul și cel mai mare dintre profeți. De data aceasta am făcut o comparație între „Dumnezeu și om” din predica sfântului Ioan Botezătorul și „Dumnezeu și om” din predica și activitatea publică a lui Isus (cf. Mt 11, 2-11). Astfel, la Ioan Botezătorul Dumnezeu este ca un tată aspru. Stă cu securea în mână fiind gata să taie copacul care nu aduce roade. Este foc purificator sau cuptor încins pregătit să ardă pleava păcatelor oamenilor. În fine, Dumnezeu așteaptă de la om un singur lucru, și anume convertirea. Omul la Ioan Botezătorul trebuie certat și, dacă se convertește, iertat.

La Isus Dumnezeu este un tată bun și iertător. Se poartă cu oamenii asemenea găinii care vrea să-și adune puii sub aripile sale (Lc 13, 34). Stă la masă cu toți, indiferent de condiția lor morală, spirituală sau socială. Participă la evenimentele oamenilor obișnuiți și se bucură de lucrurile simple ale vieții. Dumnezeu este iubire (cf. 1 In 4, 16), de aceea îi iartă în mod gratuit pe cei păcătoși. Îi iartă, dar nu pentru că s-au convertit, ci pentru că au primit iubirea lui. Iertarea primită este motivul convertirii. Prin urmare omul la Isus se convertește pentru că mai întâi a fost iertat, nu amenințat sau certat.

Văzând această schimbare de perspectivă, sfântul Ioan a trimis câțiva dintre ucenicii lui să-l întrebe: „Tu ești cel care trebuie să vină sau să așteptăm un altul?” (Mt 11, 3). Nedumerirea provenea din faptul că ideea lui de Dumnezeu și de om nu se potrivea cu ceea ce vestea și înfăptuia Isus. Omul certat și iertat, în cazul lui. Omul iertat și convertit, în cazul lui Isus.

La întrebarea trimișilor, știind bine că faptele sunt mai convingătoare decât cuvintele, Isus le-a zis să-i spună lui Ioan că „orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați și surzii aud, morții învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună” (Mt 11, 5). Acestea sunt fapte de iubire divină! Suntem chemați să participăm la ele adăpându-ne din izvorul iubirii, care este Dumnezeu. În felul acesta ne pregătim pentru Crăciun, care este sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu față de om. Ce fel de om vrem să fim? Certat mai întâi și apoi iertat? Sau iertat mai întâi și apoi convertit?

Mai multe detalii în predica postată mai jos.

  • 15 decembrie 2019
Sf. Ioan Botezătorul: Treceți Iordanul, urmați-l pe Isus!

Dacă folosim expresia „Treceți Iordanul!” în lumea germană, să știți că nu e bine. S-ar putea să jignim pe cineva sau să fim considerați ciudați pentru că iubim umorul negru. Într-adevăr, vorbitorii de germană, pentru a spune că cineva a murit, folosesc și această formulare: a trecut Iordanul. Adică, a trecut la cele veșnice. Nu este cazul aici, în contextul duminicii a II-a din Advent. Dimpotrivă. Cine nu trece Iordanul înseamnă că alege să rămână în pustiul Iudeii și acolo să moară în locul de purificare a păcatelor. În același timp refuză să intre în țara promisă a iertării și a milostivirii.

Pentru a-i determina pe cei păcătoși să fac acest gest sfântul Ioan Botezătorul folosea cuvinte dure, aspre, ironice, la granița cu sarcasmul și disprețul. Nu știu dacă această „tehnică de evanghelizare” îi poate convinge pe „saduceii” și „farizeii” din zilele noastre să părăsească pustiul păcatelor și să treacă Iordanul. Faptul că limbajul lui Ioan Botezătorul era disproporționat în raport cu efectul pe care îl urmărea, și anume convertirea, este confirmat de Isus: „nu s-a ridicat, dintre cei născuți din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Însă cel mai mic din împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Mt 11, 11).

Pornind de la evanghelia duminicii (Mt 3, 1-12), am propus două căi pentru a-i determina pe cei indeciși să iasă din pustiul purificator al păcatelor. Prima este umorul. Starea psihologică a celui care trăiește în păcat este confuză. Se amestecă în interiorul lui tot felul de sentimente: rușine, slăbiciune, dorință de schimbare, lehamite de propriul sine, neîncredere, disprețuirea sinelui sau orgoliu etc. O glumă bună poate deveni un colac de salvare pentru omul care se ia prea mult în serios.

A doua cale este exemplul viu al milostivirii pe care îl putem da față de cel păcătos, neputincios, neajutorat, indecis. Astfel, după ce a făcut experiența iubirii gratuite și dezinteresate, omul conștient de păcatele sale poate să-l vadă dincolo de Iordan pe Domnul Isus Christos, iubirea milostivă întrupată pentru noi. Și, totodată, poate să treacă Iordanul pentru a-l urma pe Isus. Mai multe detalii în predica postată mai jos. Advent binecuvântat!

  • 9 decembrie 2019
Să mergem la Betleem împreună cu Maria și Iosif

În prima duminică de Advent 2019 am vorbit despre nașterea mistică a lui Isus Christos în inimile noastre. Citându-l pe Angelus Silesius, am spus că „poate să se nască Christos la Betleem de o mie de ori, dacă nu se naște în inima noastră este în zadar”. Cum să facem ca Isus să se nască în inima noastră? O sugestie ar fi asta: să încercăm să fim alături de Maria și Iosif, care în aceste zile se îndreaptă spre Betleem. Apropierea de Maica Domnului însărcinată cu Pruncul Isus ne va inspira și nouă sentimentele ei de așteptare Nașterii Domnului.

Pentru ca la sfârșitului drumului nostru spre Betleem să-l putem ține în brațe pe Copilul Isus, consider că sunt necesare câteva gesturi spirituale concrete. Mai întâi să curățăm ieslea din sufletul nostru de paiele murdare (de păcate). Lucrul acesta l-a făcut sfântul Iosif când a ajuns la grota din Betleem, dar la propriu. Noi să facem același gest în registru sacramental, adică să ne spovedim cel puțin o dată în timpul Adventului.

În al doilea rând să încercăm să ne rugăm seara și dimineața, dar și la amiază Liturgia orelor pentru laici. Este o rugăciune care durează cam 7 minute și este compusă din psalmi și texte biblice care fac referință la Betleem, la Pruncul Isus, la familia sfântă de la Nazaret, pe scurt, la evenimentele Nașterii Domnului. Aceste texte sunt foarte bogate în conținut și de o frumusețe rară. În plus cine se roagă cu aceste cuvinte este în comuniunea cu Biserica Catolică de pe toată fața pământului.

În al treilea rând să încercăm să mergem la Betleem introducând în pregătirea pentru Crăciun o narațiune existențială concretă. Să căutăm să ne raportăm la tradiția de pregătire din timpul Adventului cu acel calendar al faptelor bune. Sau dacă nu ne place trecutul, să inventăm ceva nou, nu știu ce anume, dar tot centrat pe fapte bune.

În fine am recomandat credincioșilor prezenți să nu ajungă la Betleem înainte de vreme, adică să nu anticipe spiritul Crăciunului. La catolici Crăciunul începe în seara de 24 decembrie. Atunci se împodobește bradul, se aprind luminile, se primesc cadouri etc. Din păcate spiritul Crăciunului adevărat, astăzi, este sufocat de Crăciunul comercial.

Mai mult detalii în predica postată mai jos. Advent binecuvântat!

  • 1 decembrie 2019
Christos Rege și corectitudinea politică astăzi

Cu ocazia sărbătorii „Christos Rege”, 24 noiembrie 2019, la catedrala sf. Iosif din București am meditat împreună cu credincioșii prezenți motivațiile instituirii acestei ocurențe liturgice. Această sărbătoare încheie anul liturgic, deci are rol de concluzie practică. Am subliniat, printre altele, că în 1925, când Papa Pius al XI-lea a înființat-o, a avut în gând un lucru delicat și important. Și anume, modul de a sluji al lui Christos Rege să fie temeiul în baza căruia Biserica să denunțe abuzurile politicului și să combată cu mijloace spirituale corectitudinea politică a vremii.

Printre alte finalități, sărbătoarea „Christos Rege” avea mai multe scopuri. Primul era acela de a-i asigura pe creștinii persecutați din cauza credinței lor că nu sunt singuri, că Biserica, Episcopul Romei și ceilalți credincioși din lumea liberă sunt cu ei.

Apoi să-i îndemne pe cei care își trăiau credința în țări conduse de dictatura fascistă sau comunistă să reziste. Papa le spunea prin această sărbătoare să nu-și piardă speranța, pentru că orice domnie, stăpânire, putere pământească trece, dar domnia lui Christos Rege durează în veci. Cine nu-și pierde speranța în fața persecutorilor acela subminează nu doar dictatura, care este vizibilă, ci corectitudinea politică de natură invizibilă din societatea în care trăiește.

În fine un alt scop era acela de a-i îndemna pe guvernanți să gândească modele de conducere după exemplul lui Christos Rege. După cum știm, Fiul lui Dumnezeu a venit în această lume nu ca să domnească, ci ca să-i slujească pe alții. Slujirea celorlalți este sensul oricărei guvernări politice. Dictatura soft a unor modele de gândire și comportament de sorginte relativistă și individualistă, dar și corectitudinea politică din zilele noastre încurajează guvernarea contra celor care i-au votat. Cu alte cuvinte astăzi se intră la guvernare nu pentru a-i sluji pe alții, ci ca guvernanții să fie slujiți.

Actualitatea sărbătorii „Christos Rege” este indiscutabilă. Asistăm azi la forme noi de dictatură și de corectitudine politică. De exemplu, democrația bazată pe număr sau cantitate, partide formate în jurul intereselor personale sau de grup, politici egalitariste care distrug gramatica sau ortografia susținând incluziune lingvistică, programe educaționale bazate pe teoriile gender etc. Opoziția față de aceste forme derapate de slujire publică se bazează nu doar pe educație, bun simț ci și pe credință. Credința ca răspuns la revelația creștină cunoaște și pune în practică măsura omului ca om. Această măsură divino-umană este Christos Rege, Fiul lui Dumnezeu întrupat. El este „Calea, Adevărul și Viața” (In 14, 6).

Mai multe detalii găsiți în predica postată mai jos.

  • 1 decembrie 2019