Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Toți sfinții modele de viață pentru schimbarea minții

Când vorbim de toți sfinții ne gândim în primul rând la sfinții mijlocitori și la sfinții făcători de minuni. Da, este adevărat, există astfel de sfinți. Dar mai există și un alt fel de sfinți despre care vorbim puțin sau chiar de loc. Este vorba despre sfinții modele de viață. Biserica Catolică a instituit o sărbătoare în care să fie comemorați toți sfinții, fie ei mijlocitori, făcători de minuni, sau modele de viață.

Din secolul al IX-lea această sărbătoare este celebrată pe 1 noiembrie. De aceea „Toți Sfinții” a mai fost numită Paștele de toamnă. Într-adevăr, sărbătoarea are legătură cu Paștele. Toți sfinții sunt tot atâtea prelungiri în timp și spațiu ale victoriei lui Christos asupra păcatului, morții, dispariției definitive.

Toți sfinții sunt modele de viață prin faptul că au avut o altă mentalitate/comportament în raport cu lumea din jur. Ei au luat în serios îndemnul Domnului Isus Christos la convertire. Acest cuvânt nu apare în Evanghelia sărbătorii (Mt 5, 1-12). El se găsește în spiritul fericirilor despre care vorbește Isus în prima sa lecție adresată ucenicilor. Aici este vorba despre schimbarea minții, adică despre convertire.

Ca să avem o idee despre stilul în care îi învăța Isus pe discipolii săi am făcut o referință la filmul „Dead Poets Society” („Societatea poeților decedați”, 1989) în care rolul principal este interpretat de Robin Williams. Asumându-și misiunea literaturii de a face viața oamenilor mai bună, profesorul de literatură (R. Williams) îi invită pe elevi să trăiască autentic, liberi, fără prejudecăți și frici. „Carpe diem, trăiți clipa, copii, faceți-vă viața extraordinară!”.

La acest fel de viață îi invită Isus pe ucenici: viață autentică, extraordinară, împlinită și fericită! Despre ea vorbește Domnul în Evanghelia de azi. Vă rog să observați un lucru: nu se face nicio referință la bunăstare, la absența necazurilor, la belșugul de pace și tihnă, sau la dorința de fericire („eudaimonia”) pe care a analizat-o Aristotel în Etica nicomahică. Nu are nimic de-a face cu fericirea promisă și efectivă într-o altă lume despre care vorbea Nietzsche când îi acuza pe creștini că sunt creduli sau naivi.

Fericirea la care îi invită Domnul Christos pe ucenici începe aici și acum. Cine își schimbă mintea și trăiește potrivit planului lui Dumnezeu acela este deja fericit. De aceea, probabil, în fericirea a IV-a se vorbește despre fericirea celor care au „foame și sete de dreptate”, căci a face dreptate în sens biblic înseamnă să readuci lumea la ordinea/rânduiala voită de Dumnezeu.

Toate felurile prin care se pune în practică această lucrare a dreptății arată că Dumnezeu are prioritate în mintea și viața unui om. Iată câteva dintre ele: a fi sărac în duh, a plânge din cauza nedreptății, a fi blând, milostiv, curat cu inima, făcător de pace. Aceștia sunt „toți sfinții” sărbătoriți astăzi: toți bărbații și femeile de toate vârstele și condițiile în mintea și viața cărora Dumnezeu a avut prioritate. Cred că fericirea se măsoară după cât loc îi facem lui Dumnezeu în viața noastră, dar și a altora. Mai multe detalii găsiți în predica postată mai jos.

  • 1 noiembrie 2019