Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Conștiința failibilității susține credința

În zilele noastre credința ucenicilor ca dar al lui Dumnezeu se diluează. Pe alocuri putem vorbi de pierderea sau dispariția ei. Oare de ce? Printre altele, pentru că obiectul credinței nu mai este relația personală cu Domnul, întâlnirea cu El și așteptarea venirii Lui în viața de zi cu zi. În această situație alunecă mulți dintre cei ce au fost botezați. Motivațiile reducerii credinței la altceva decât ceea ce este obiectul ei specific sunt numeroase.

Mai întâi credința în Domnul nu este înțeleasă și asumată ca formă de iubire. Credința este moștenită de la părinți și de la nași, dar nu este trăită cu entuziasm. Este percepută, uneori, de generațiile tinere drept ceva plictisitor, repetitiv, fără nici un fel de rezultat imediat în viața cotidiană. De aceea, tinerii lasă deoparte credința, o abandonează, iar părinții, chiar și unii preoți, nu găsesc argumentele, timpul și locul potrivit pentru a-i convinge să revină la credință.

În al doilea rând credința nu este înțeleasă ca exercițiu al fidelității față de adevărul lui Dumnezeu, care este iubire. În acest sens evanghelia duminicii din 11 august 2019 vorbește despre servitori. Să precizăm aici că, astăzi, în societățile democratice, cuvântul „servitor” nu se bucură de mare popularitate. Totuși, discipolii lui Isus sunt servitori, pentru că sunt chemați să-L slujească pe Dumnezeu Iubire în lume. În cazul lor slujirea strălucește prin fidelitate, așteptare vigilentă. Neîndoielnic, fidelitatea ucenicilor – servitori este amenințată de multe pericole. Am vorbit în predică despre două pericole mai mari.

Primul este atașarea lipsită de imaginație față de tradiție. Repetarea unor gesturi religioase din trecut neglijând complet spiritul lor. Reluarea unor formule de adresare lui Dumnezeu care țin de o lume apusă. Insistența pe anumite practici spirituale care au fost propuse în circumstanțe istorico-ecleziale deja învechite și care au pierdut parfumul Duhului Sfânt. În acest context credința într-un Dumnezeu viu, care era și care vine mereu în istoria noastră riscă să fie împiedicată să se manifeste. Dezvoltarea spiritului tradiției creștine o poate face doar un creștin îndrăgostit de Dumnezeu. Acesta are imaginație în virtutea iubirii sale și găsește formule și cuvinte noi pentru a vorbi despre tinerețea lui Dumnezeu chiar și în mijlocul lumii îmbătrânite în tradiții rigide.

Al doilea este acomodarea credinței la spiritul majorității, care controlează viața publică. Așa fac toți, așa facem și noi, fără să ne întrebăm dacă este moral sau imoral. Referitor la raportul credință și opinia majorității, subliniez faptul că majoritatea nu greșește mereu. De asemenea, adevărul nu este întotdeauna idealul minorității sau al minorităților. Există și ne confruntăm azi cu un fel de dictatură a minorității.

În concluzie, omul credincios Domnului își asumă limitele, caracterul failibil al propriei existențe. De aceea, omul care caută se golească de sine, de eul individualist și materialist are mai multe șanse să rămână ancorat în credință. Câteva aplicații ale acestor principii găsiți în predica postată mai jos. Vacanță plăcută! Concediu binecuvântat!

  • 12 august 2019