Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Iubire concretă înseamnă: mergi, vezi și fă!

Cu puțin timp înainte de a pleca la Tatăl Isus le-a dat discipolilor săi o poruncă nouă cerându-le să se iubească unii pe alții (cf. In 13, 34). De ce este nouă această poruncă? În ce constă noutatea acestei iubiri? Este o iubire concretă sau teoretică? Este la fel ca iubirea despre care se vorbește astăzi într-o bună parte a literaturii și în telenovele? Este iubirea redusă la relațiile trupești, la sentimente, la socializare și la împărtășirea experiențelor de viață? Este iubirea siropoasă în genul foiletonului sau filmului serial?

Am subliniat noutatea iubirii cerute de Isus punând accentul mai întâi pe iubirea care iese din sine și pleacă în căutarea celuilalt. Este vorba despre acea iubire concretă care părăsește anvelopa eului egoist, pentru că simte că nu-și mai este suficientă. Dar omul credincios se uită și la exemplul pe care ni l-a dat Isus: „așa cum v-am iubit eu!” (In 13, 34). Isus a venit în căutarea noastră, părăsind cerul! Iubire concretă înseamnă să ieșim din noi înșine și să mergem în căutarea celuilalt. Întâlnirea cu celălalt devine o experiență unică, dătătoare de sens, de împlinire.

Apoi am vorbit despre aspectul cumva pasiv la iubirii celei noi care înseamnă să te lași iubit. De multe iubirea noastră îl transformă pe celălalt într-un „obiect” pe care vrem să-l protejăm, să-l ținem și să-l păstrăm doar pentru noi. Această preocupare face ca iubirea noastră să-l sufoce pe celălalt. Nu-i mai permite să crească. Lucrul acesta se întâmplă deseori în familii în relațiile dintre părinți și copii. Iubire concretă înseamnă și să te abandonezi celuilalt cu toată existența ta și să te lași transformat de iubirea lui. În felul acesta iubirea se comunică.

Dacă punem în practică aceste două dimensiuni ale iubirii, atunci creștinismul se trezește la viață, capătă culoare, devine atractiv (kerigmatic). Scapă de monotonie, plictiseală și se vindecă de boala ritualismului rigid și neprietenos. Iubire concretă înseamnă dorință intensă de unire cu persoana iubită (sfântul Toma de Aquino). Pe urmele sfintei Tereza de Calcutta, am tradus porunca nouă a iubirii, adică iubirea ce se comunică și iubirea concretă, printr-un comportament nou. Acesta cuprinde trei verbe: „mergi, vezi și fă!” Detalii în predica postată mai jos.

La sfârșitul liturghiei de la 12.15, la catedrala sf. Iosif din București, numeroșii credincioși prezenți mi-au arătat o formă de iubire concretă și mi-au cântat „La mulți ani!”. Pentru că am schimbat prefixul. Am trecut în versiunea 6.0. Mulțumesc lui Dumnezeu și părinților pentru anii primiți. Orice aniversare a zilei de naștere face să tresară copilul din noi. Nu-i așa? Într-adevăr, „copilăria este inima oricărei vârste” (Lucian Blaga). Vă mulțumesc mult pentru rugăciunile înălțate împreună cu mine la Domnul, Stăpânul timpului și al istoriei!

  • 19 mai 2019
Bunul Păstor are Picioarele înfipte în credință și Brațele deschise

Astăzi creștinii catolici au celebrat duminica intitulată „Bunul Păstor”. Duminica poartă acest nume pentru că la Evanghelie se citește un fragment din In 10, unde este vorba despre Isus care spune despre sine că El este Bunul Păstor. Suntem ajutați să înțelegem că Isus Înviat este Bunul Păstor pentru că are brațele deschise pe Cruce din iubire față de noi.

Ne-am rugat în această duminică pentru vocații la preoție și viața consacrată. Am comentat faptul că multe biserici sunt goale sau devin din ce în ce tot mai goale. Faptul se datorează atât fragilității/incoerenței păstorului, cât și pasivității sau indiferenței turmei.

Am arătat că între păstor și turmă există un drum cu două sensuri de mers. Uneori preotul face de toate, inclusiv ceea ce ar trebui să facă credincioșii laici, și nu iese nimic ca lumea. Alteori turma se amestecă în toate, inclusiv în treburile preotului, și iarăși nu iese nimic ca lumea.

Apartenența la turma lui Christos sau la Biserică nu trebuie să fie văzută în mod pasiv. Cine se raportează astfel consideră Biserica un fel de asociație de prestări servicii (liturgice, spirituale etc.). Apartenența la turma lui Christos trebuie să fie activă. Pentru asta se cer trei lucruri.

Mai întâi să credem în Isus Înviat, să ne încredem și să facem experiența iubirii lui răstignite pentru noi. Apoi să-l ascultăm, să ne obișnuim cu vocea Lui, adică să-i ascultăm Cuvântul. Să fim neliniștiți și supărați ori de câte ori nu-i auzim glasul. În fine să punem în practică într-o manieră creatoare Cuvântul ascultat. Nu în mod repetitiv până la adormire, plictiseală și aiureală, cum se mai întâmplă prin unele case. Dar într-un mod activ, cu deschidere spre săraci și suferinzi, spre acei oameni în care strălucește „frumusețea” lui Dumnezeu.

În zilele noastre există mai puțini preoți, mai puțini călugări și mai puține călugărițe decât în trecut. Dar sunt prezența lor este foarte necesară. Preoții și persoanele consacrate au carisma de a ne arăta locurile cele mai fragile ale lumii în care trăim. De exemplu, surorile Maicii Tereza de Calcutta, care se ocupă de oamenii străzii. Este vorba despre acele locuri în care Statul nu ajunge sau nu este eficace prin măsurile luate.

Cu ajutorul preoților și al persoanelor consacrate vedem unde există Dumnezeu, astăzi. Dacă nu ne arată și nu ne vorbesc despre existența lui Dumnezeu, atât preoții, cât și persoanele consacrate nu răspund la chemarea lor. Nu mai sunt „Bunul Păstor” pentru lumea unde au fost trimiși. De aceea, să ne rugăm și pentru ei.

L-am propus ca exemplu de „Bunul Păstor” din zilele noastre pe Jean Vanier, care a murit recent, pe 7 mai 2019. Am avut ocazia să-l întâlnesc la București prin 1990. Nu am reușit atunci să deschidem o casă, o Arcă la București pentru persoanele cu dizabilități. Printre altele, Jean Vanier îmi spunea că pentru a fi „Bunul Păstor” în zilele noastre trebui să ai „picioarele înfipte în credință și brațele deschise”. De asemenea, un alt cuvânt care m-a impresionat: „dacă avem ochi să-l vedem pe cel care suferă și, în general, pe cel sărac, atunci avem ochi să-l vedem pe Dumnezeu”.

Detalii în predica postată mai jos.

  • 12 mai 2019
20 DE ZILE PÂNĂ LA VIZITA PAPEI ÎN ROMÂNIA

Am discutat recent cu Cristian Curte la Radio România Actualități despre foarte apropiata vizită a Papei Francisc în România. Discuția a avut loc după vizita Sfântului Părinte în Bulgaria și Macedonia de Nord. Biserica Ortodoxă Bulgară l-a primit într-o atmosferă destul de rece, distantă. Unii mitropoliți ortodocși bulgari au criticat instituția papalității și, implicit, pe Papa Francisc. Atitudinea Ortodoxiei bulgare – nefrățească, necreștină, neprimitoare – a trezit sentimente de îngrijorare în cei ce se ocupă de pregătirea vizitei Papei în România și, mai ales, de întâlnirea succesorului lui Petru cu Biserica Ortodoxă Română.

Am vorbit mai întâi despre aspectul pastoral al vizitei. Papa Francisc va veni în țara noastră ca să-i întărească pe frații și surorile sale în credință. În timpul Pătimirii, Mântuitorul Isus prezice trădarea lui Petru și îi spune: „Simon, Simon, iată, Satana, a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu; eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credința ta; iar tu, când te vei fi întors, întărește-i pe frații tăi!” (Lc 22, 31-32). Asta este misiunea principală a succesorului sfântului Petru: să-i întărească pe frații săi în credință. Acesta este motivul principal pentru care Sfântul Părinte va veni la noi.

După cum se știe catolicii din România se identifică prin două rituri; unii sunt de rit latin (români, maghiari, polonezi, croați, bulgari, slovaci etc.), iar alți de rit bizantin, greco-catolic (români).

Am discutat, apoi, despre dimensiunea ecumenică a vizitei, spunând, printre altele, că Papa nu va veni în țara noastră ca să obțină jurisdicția asupra Bisericii Ortodoxe. Sfântul Părinte dorește ca prin asemenea vizite și întâlniri cu Biserica Ortodoxă să lărgească comuniunea dintre creștinii din România, oricare ar fi denominațiunea lor. Papa Francisc este un promotor al armoniei sau unității reconciliate în diversitate.

Dimensiunea diplomatică a vizitei este comentată în acest interviu de Theodor Baconski.

Mai jos puteți să ascultați emisiunea, dacă aveți timp și plăcere.

Sfântul Iosif muncitorul Fii și fiice în Fiul tâmplarului!

Sfântul Iosif, tatăl purtător de grijă al lui Isus, a fost propus de Papa Pius al XII-lea în 1955 ca patron al muncitorilor. De atunci încoace la data de 1 mai în Biserica Catolică este sărbătorit Sfântul Iosif muncitorul. Un detaliu important din Evanghelie a făcut ca să ajungem la sărbătoarea de azi. Odată, vizitând Nazaretul, Isus a intrat în sinagogă și a început să-i învețe pe cei prezenți. Toți erau uimiți de învățătura lui. Printre altele, se întrebau: de unde are el această înțelepciune? „Nu este oare acesta fiul tâmplarului?” (Mt 13, 55).

De ce l-a propus Biserica pe sfântul Iosif patron al muncitorilor? Doar pentru că era tâmplar? Nu. Faptul că primii apostoli și evangheliști au reținut că Isus era numit de oameni „fiul tâmplarului” înseamnă multe lucruri.

Mai întâi că sfântul Iosif era un tâmplar foarte bun. Își făcea meseria așa cum trebuie. Era onest față de clienți, dăruit lucrului pe care îl făcea, avea o mare iubire față de familia ce i-a fost dată în grijă. Nu voia să câștige cu orice preț, înșelând sau dând lucrurile peste cap. În al doilea rând niciodată nu apare singur în Evanghelii. Întotdeauna este alături de sfânta Maria și de Pruncul Isus. Uneori doarme și visează. În timpul visurilor dialoghează cu îngerii. Ce somn minunat!

Sfântul Iosif muncitorul este propus astăzi ca model pentru că excelează prin munca sa. În cazul lui munca a fost mijloc de împlinire umană. Și-a făcut un re-nume – „tâmplar” – prin activitatea sa. Și-a câștigat respectul celor din jur, munca fiind pentru el o cale de creștere în identitate și demnitate.

În fine, prin roadele lucrărilor sale, Iosif a fost un om al comuniunii cu persoanele sfinte din familia sa, cu Maria și cu Isus, un fel de Sfântă Treime pe pământ. De asemenea, a fost un promotor al comuniunii cu ceilalți oameni prin roadele muncii sale. Putem spune că, într-un anumit fel, sfântul Iosif muncitorul s-a sfințit și s-a mântuit prin roadele lucrărilor sale de tâmplărie.

Asemenea altor meserii tradiționale, tâmplăria este din ce în ce mai rară. Nu doar la noi în țara noastră. În schimb au apărut alte meserii noi. Așa este meseria de jurnalist, operator ecologic, operator pe calculator, prestator de servicii (unele mai puțin demne de ființa umană) etc. Unele sunt umile, ascunse, altele sunt nobile și vizibile. Nu comentez aici cauzele care au dus la apariția diferențelor între noile îndeletniciri.

Sfântul Iosif muncitorul continuă să fie un model pentru toate categoriile de muncitori. Spiritul de muncă dătătoare de identitate și de demnitate care l-a însuflețit pe sfântul Iosif ar trebui să sufle ceva mai tare în zilele noastre. Fiind expertă în umanitate, Bisericii îi revine misiunea de a promova cu voie și fără voie munca drept mijloc de sfințire și de mântuire.

Despre toate acestea am vorbit duminica trecută, 5 mai 2019, la parohia „Sfântul Iosif muncitorul” din Piatra Neamț. L-am invocat pe sfântul Iosif cerându-i să ne ajute să devenim fii și fiice în Fiul tâmplarului din Nazaret. Mai jos puteți să ascultați predica de la această sărbătoare.

  • 7 mai 2019