Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Venirea Domnului este pregătită de îngerii iubirii

Dragi prieteni,

Astăzi, 10 decembrie 2017, la catedrala sf. Iosif din București, am celebrat a doua duminică din Advent și am pomenit la sfânta liturghie, dar și la predică, moartea de martir a Fer. Anton Durcovici, care se stingea ca o lumânare în închisoarea de la Sighet în data de 10 decembrie 1951, epuizat de boală, foame și sete. A murit pentru cauza credinței, a Evangheliei lui Christos și din iubire față de Biserică. Prin martiriul său eroic, fer. Anton Durcovici este pentru noi, astăzi, un înger sau un mesager al iubirii divine care a pregătit și pregătește mereu venirea Domnului în sufletele noastre. Îi suntem pe deplin recunoscători și îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l fericească cu lumina vederii sale, atât de tare încât, în cel mai scurt timpm, să-l putem aclama ca sfânt.

Înainte de a asculta predica din această duminică vă invit să meditați câteva gânduri ale sfântului Augustin despre contrastul dintre mizeria noastră sufletească și măreția milostivirii divine care s-a întrupat în Isus Christos, unicul mijlocitor dintre oameni și Dumnezeu.

«De aceea am luat în considerație slăbiciunile păcatelor mele într-o dorință întreită și am chemat în ajutor dreapta ta, în vederea mântuirii mele. Căci, cu inima zdrobită, am văzut strălucirea ta, și fiind din nou izbit de ea am zis: cine poate să ajungă până acolo? De la fața ochilor tăi am fost aruncat (cf. Ps 1, 30; 23). Tu ești adevărul, tu, cel care veghezi deasupra tuturor. Dar eu, din cauza lăcomiei mele, nu am voit să te pierd, ci am voit să iau în stăpânire minciuna împreună cu tine; așa cum nimeni nu voiește să rostească în așa fel neadevărul, încât el însuși să nu știe ce este adevărat. Dar în felul acesta te-am pierdut, fiindcă tu nu accepți să fii stăpânit laolaltă cu minciuna.

Pe cine aș putea eu să găsesc, care să mă reîmpace cu tine? Ar trebui, oare, să mă rog la îngeri? Dar cu ce rugăciune? Prin care taine? Mulți, încercând să se reîntoarcă la tine și neputând să facă lucrul acesta prin ei înșiși, așa cum aud și eu, au încercat lucrul acesta și au căzut în dorința unor viziuni curioase și au fost considerați în stare de a avea iluzii. Căci, plini de orgoliu, ei te căutau prin aroganța doctrinei lor, umflându-și piepturile mai degrabă decât lovindu-și-le, și, prin asemănare cu inimile lor, și-au adus ca uneltitoare și aliate ale îngâmfării lor puterile acestui văzduh (Ef 2, 2), de care au fost înșelați prin puteri magice, ei, care căutau un mijlocitor prin intermediul căruia să fie curățiți, iar acest mijlocitor nu exista. Căci el era diavolul care se prefăcea în înger al luminii (2 Cor 11, 14) și mult a mai ademenit trupul lor cel îngâmfat, deoarece nici el însuși nu era din trup de carne. Căci ei erau muritori și păcătoși; tu, însă, o, Doamne, cel cu care încercau să se împace cu trufie, ești nemuritor și fără de păcat. Dar mijlocitorul dintre Dumnezeu și oameni (cf. 1 Tim 2, 5) trebuia să aibă și ceva asemănător lui Dumnezeu, precum și ceva asemănător oamenilor; pentru ca nu cumva și într-o privință, și într-alta, cel asemănător oamenilor să fie departe de Dumnezeu, sau, și într-o privință, și într-alta, asemănător lui Dumnezeu, să fie departe de oameni, și astfel să nu mai poată deveni mijlocitor. Așadar, acel mijlocitor mincinos a cărui trufie, prin judecățile tale ascunse, a meritat să fie luată în derâdere, are un singur lucru comun cu oamenii, anume păcatul; iar pe celălalt ar vrea el să pară că-l are comun cu Dumnezeu, pentru ca, dat fiind faptul că nu este acoperit de condiția muritoare a trupului, să se arate pe sine în calitate de nemuritor. Dar, pentru că plata păcatului este moartea (Rom 6, 23), el are lucrul acesta în comun cu oamenii, drept care el este o dată cu ei condamnat la moarte.

Dar adevăratul mijlocitor, cel pe care prin milostivirea ta cea ascunsă l-ai arătat celor smeriți și l-ai trimis pentru ca, prin pilda lui, ei, oamenii, să învețe smerenia însăși, acel mijlocitor al lui Dumnezeu și al oamenilor, Isus Christos omul (1 Tim 2, 5) apare între muritorii cei păcătoși și nemuritorul cel drept, muritor împreună cu oamenii, drept cu Dumnezeu, pentru ca, deoarece plata dreptății este viața și pacea, prin dreptatea unită cu Dumnezeu, el să înlăture moartea nelegiuiților care s-au pocăit, pe care el a voit s-o aibă cu ei în comun. El a fost profețit de sfinții cei de demult, pentru ca astfel și ei să fie mântuiți pentru credința în pătimirea lui viitoare, după cum și noi ne-am mântuit prin credința în pătimirea lui trecută. Căci, în măsura în care el a fost om, a fost și mijlocitor, iar în măsura în care a fost cuvânt, n-a fost doar un intermediar, fiindcă el a fost egal lui Dumnezeu, și Dumnezeu lângă Dumnezeu, adică în același timp un singur Dumnezeu.

În ce fel ne-ai iubit tu pe noi, o, bunule părinte, tu, care nu l-ai cruțat pe unicul tău fiu, ci l-ai trimis pe el pentru noi păcătoșii! (Rom 8, 23) În ce fel ne-ai iubit tu pe noi, cei pentru care el, care n-a socotit a fi o diminuare a dumnezeirii tale faptul că este asemenea ție, dar s-a smerit până la moarte; iar moartea sa a fost pe cruce (Fil 2, 6-8); el, singurul eliberat de moarte între cei morți (cfr. Ps 87, 4), având puterea de a-și da sufletul său, și având puterea de a și-l lua iarăși (In 10, 18); ca să fie pentru noi înaintea feței tale biruitor și victimă. Și tocmai de aceea a fost biruitor, fiindcă a fost victimă; pentru noi devenind în fața ta preot și jertfă. Or, el tocmai de aceea a fost preot, fiindcă a fost jertfă, făcându-ne pe noi ție, din robi ai tăi, fii ai tăi, ca urmare a faptului că s-a născut din tine și ne-a slujit nouă. Pe bună dreptate, nădejdea mea cea tare în el este, fiindcă tu vei judeca toate slăbiciunile mele prin el (cfr. Ps 102, 3), cel care șade de-a dreapta ta și te roagă pentru noi (Rom 8, 34), căci altfel m-ar cuprinde deznădejdea. Deoarece slăbiciunile mele sunt aceleași, multe și mari; da, multe și mari sunt, dar cu mult mai mare este vindecarea venită de la tine. Am fi putut să credem că cuvântul tău este departe de unirea cu omul, și să ne pierdem speranța în ceea ce ne privește pe noi, dacă el nu s-ar fi întrupat și nu ar fi locuit printre noi (In 1, 14).

Înspăimântat fiind de păcatele mele și de povara nenorocirii mele, mă frământasem întru inima mea și mă gândisem să fug în singurătate. Dar tu m-ai oprit și m-ai întărit, zicându-mi: de aceea a murit Christos pentru toți, pentru ca cei care trăiesc nu pentru ei înșiși să aibă viață, ci pentru acela care a murit pentru ei (2 Cor 5, 15). Iată, o, Doamne, eu ție îți arunc grija mea (cfr. Ps 54, 25), ca să am viață, și minunate voi socoti că sunt cele care decurg din legea ta (Ps 118, 129). Tu cunoști nepriceperea mea și slăbiciunea mea (Ps 68, 22), învață-mă și vindecă-mă. Acel unic fiu al tău, întru care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei (Col 2, 3), cu sângele său m-a răscumpărat și pe mine. Cei mândri să nu mă învinuiască pe nedrept (Ps 118, 122); fiindcă eu gândesc la prețul răscumpărării mele, îl mănânc, îl beau și-l împart, și, cu toate că sunt sărac, doresc să mă satur de el, numărându-mă printre aceia care mănâncă și se satură; și vor lăuda pe Domnul toți cei care îl caută (Ps 21, 30).»

(Din Augustin, Confesiuni, X, 41-43, trad. Gh. I. Șerban, Editura Humanitas, București 1998, 385-390).

Mai jos puteți să ascultați predica:

 

  • 10 decembrie 2017

Lasă un răspuns