Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Transfigurarea lui Isus și schimbarea mea în bine

Dragi prieteni,

Transfigurarea lui Isus sau Schimbarea la față de pe muntele Tabor stă în centrul duminicii a doua din Postul Mare. Pentru mulți sfinți părinți, evenimentul ar fi avut loc noaptea, de aici o primă legătură între Transfigurarea de pe muntele Tabor și Desfigurarea de pe muntele Măslinilor. Sensul principal al sărbătorii este acela că Isus își revelează identitatea sa adevărată în cadrul unei teofanii. Astfel, Dumnezeu le încredințează oamenilor speranța că universul și omul se pot schimba în bine. Sunt multe momentele și locurile în care Isus se transfigurează: când se naște la Betleem, când se schimbă la față pe muntele Tabor, când este răstignit pe muntele Ghetsemani, când se înalță la cer de pe muntele Măslinilor sau când se transsubstanțiază pe altar în fiecare biserică din lume în timpul euharistiei. Pentru mulți creștini din Occident și din Orient, Transfigurarea este cea mai frumoasă sărbătoare creștină. În cadrul predicii am vorbit despre metamorfoza universului creat, care începe, de fapt, cu schimbarea în bine a fiecăruia dintre noi. Mai multe detalii despre legătura dintre Transfigurea lui Isus și schimbarea omului în bine găsiți în predica de azi, 25 februarie 2018. Înainte de a o asculta, sau după, vă invit să meditați câteva comentarii ale sf. Leon cel Mare (390-461) la Evanghelia zilei.

«Și, iată, pe când încă mai vorbea, un nor luminos i-a învăluit și un glas din nor zicea: „Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulțumirea mea; ascultați de el!” (Mt 17, 5). Neîndoielnic, Tatăl era prezent în Fiul și, în acea lumină prin care Domnul s-a manifestat cu măsură în fața discipolilor, natura aceluia care dă naștere nu era separată de Unicul născut pe care l-a născut, dar, pentru a sublinia proprietatea fiecărei persoane, glasul care a ieșit din nor l-a făcut cunoscut urechilor pe Tatăl, așa după cum strălucirea răspândită de corp l-a revelat ochilor pe Fiul. Auzind glasul, discipolii au căzut cu fața la pământ, foarte înspăimântați, tremurând nu doar în fața maiestății Tatălui, ci și în fața maiestății Fiului; printr-un act de profundă înțelegere, într-adevăr, au priceput că unică era Divinitatea celor doi și, pentru că nu exista vreo ezitare în credință, nu s-a înregistrat nicio diferență în frică. Acea mărturie divină a fost așadar generoasă și multiplă, iar puterea cuvintelor a mijlocit o înțelegere mai mare decât sunetul glasului. Căci, când Tatăl spune: „Acesta este fiul meu cel iubit, în care îmi găsesc mulțumirea, să ascultați de el”, oare nu trebuia înțeles în mod clar că „Acesta este Fiul meu” la care a fi din mine și a fi cu mine este o realitate pe care timpul nu o poate cuprinde? Da, nici Acela care dă naștere nu este anterior celui Născut, nici cel Născut nu este posterior Aceluia care l-a născut. „Acesta este Fiul meu”, care în mine nu separă divinitatea, nu împarte puterea, nu face distincție în privința eternității. Acesta este Fiul meu, nu adoptiv, ci propriu; nu creat în altă parte, ci născut de mine; nu dintr-o natură diferită și făcut mie asemănător, ci de aceeași ființă și născut egal cu mine. „Acesta este Fiul meu prin care toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există” (In 1, 3), care, face tot ceea fac eu în mod egal (In 5, 19) și tot ceea ce săvârșesc eu sunt săvârșite de dânsul împreună cu mine fără vreo deosebire. Într-adevăr, în Tatăl este Fiul și în Fiul este Tatăl (In 10, 38), iar unitatea noastră nu se rupe niciodată. Chiar dacă eu care dau naștere sunt diferit de acela pe care l-am născut, totuși nu vă este îngăduit să aveți despre dânsul o părere diferită de aceea pe care o aveți despre mine. „Acesta este Fiul meu”, care nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu mine (Fil 2, 6), nici nu și-a însușit-o prin uzurpare. Dar, deși a rămas în condiția sa glorioasă, el, pentru a duce la bun sfârșit planul de refacere a neamului omenesc, a umilit divinitatea neschimbătoare până la condiția de servitor.

Pe acela, așadar, în care îmi găsesc toată mulțumirea și a cărui învățătură vorbește altora despre mine, a cărui umilință mă glorifică, ascultați-l fără ezitare; el, într-adevăr, este adevărul și viața (In 14, 6); el este puterea mea și înțelepciunea mea (1 Cor 1, 24). „Ascultați de el!”, de acela despre care au vorbit tainele Legii și pe care glasul profeților l-au cântat. „Ascultați de el!”, de el care a răscumpărat lumea prin sângele său, care a înlănțuit diavolul și i-a răpit prada (Mt 12, 29), care a șters însemnul datoriei (Col 2, 14) și prețul răutății. „Ascultați de el!”, de el care deschide calea cerului și prin chinul crucii vă pregătește scara pentru a urca în Împărăție. De ce vă este teamă să fiți răscumpărați? De ce vă temeți să fie dezlegați de lanțurile voastre? Să se întâmple ceea ce Christos vrea să fie, așa după cum și eu o vreau. Aruncați teama trupească și înarmați-vă cu statornicia pe care o inspiră credința; este nedemn de voi, de fapt, să vă temeți de acele momente ale Pătimirii Mântuitorului de care, cu ajutorul său, n-o să vă temeți în timpul morții voastre. Aceste lucruri, dragii mei, nu s-au spus doar pentru folosul acelora care le-au înțeles cu propriile lor urechi. Să se întărească așadar credința tuturor potrivit predicării sfintei Evanghelii și nimeni să nu se rușineze de crucea lui Christos, prin care lumea a fost răscumpărată. Prin urmare, nimănui să nu-i fie teamă să sufere pentru dreptate (1 Pt 3, 14), nici să nu se îndoiască că va primi recompensa promisă, deoarece prin oboseală ajungem la odihnă și la viață prin intermediul morții. El, într-adevăr, a luat asupra sa toată slăbiciunea specifică micimii noastre; el, în care, dacă vom rămâne (In 15, 9) în mărturisirea lui și în iubirea sa, vom fi învingători asupra a ceea ce el a învins și vom primi ceea ce el a făgăduit.

Fie că este vorba de punerea în practică a poruncilor sau fie că este vorba de a suporta greutățile vieții, glasul Tatălui care s-a făcut auzit trebuie să răsune mereu în urechile noastre: „Acesta este Fiul meu cel iubit în care îmi găsesc mulțumirea, ascultați de el!”; el care trăiește și domnește împreună cu Tatăl și cu Spiritul Sfânt în vecii vecilor. Amin.»

(Din Sf. Leon cel Mare, Sermo 38, 6-8, trad. Wilhelm Dancă)

Mai jos puteți să ascultați predica:

  • 25 februarie 2018

Lasă un răspuns