Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Sfântul Ștefan și Pruncul Isus din inima noastră

Sfântul Ștefan a fost sărbătorit ieri de creștinii romano-catolici, iar astăzi de cei greco-catolici și ortodocși. Potrivit specialiștilor în studiile biblice, sfântul Ștefan a fost unul din cei șaptezeci și doi de ucenici ai Domnului. După Înălțarea lui Isus la cer a fost ales și a devenit unul din cei șapte diaconi ai Bisericii primare (cfr. Fap 6 – 8,3). Alegerea și lucrarea celor șapte diaconi au fost încununate cu mare succes. Dar mai ales Ștefan, „plin de har și de putere, săvârșea minuni și semne mari în popor” (Fap 6,8).

Mulți dușmani i s-au ridicat împotrivă, „însă nu puteau să se opună înțelepciunii și duhului cu care vorbea” (Fap 6,10). A fost dus în fața Sinedriului și acuzat că a rostit blasfemii la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu. A fost condamnat la moarte prin ucidere cu pietre. În timp ce își dădea sufletul, asemenea Învățătorului, i-a iertat pe dușmanii săi și și-a încredințat toată ființa lui Dumnezeu. Ultimele cuvinte ale lui Ștefan muribund au fost: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu” (Fap 7, 56).

Nașterea Domnului la Betleem a deschis cerurile pentru fiecare om care crede în divinitatea lui. Trăim vremuri mai puțin prielnice credinței creștine. Neîndoielnic, nu este pentru prima dată când creștinii se confruntă cu asemenea provocări. Dar, astăzi, în contextul creștinismului românesc, sărbătoarea Crăciunului este amenințată de pericolul desființări sau eliminării sărbătoritului, adică a lui Isus Prunc, chiar din interior. Am căutat să explic în predica pe care am ținut-o ieri la biserica „Sf. Tereza” din București că imaginea Pruncului Isus din inima noastră ar trebui ștearsă de praf. Mai mult ar trebui mângâiată până când Isus devine o persoană vie care să inspire relații de bunăvoință, de pace față de cei din jur. O lume mai puțin violentă, decentă are de-a face cu Nașterea Domnului în inima oamenilor. Detalii în predica postată mai jos.

  • 27 decembrie 2018
Sfântul Ștefan: primul martir al Bisericii

CATEHISMUL BISERICII CATOLICE DESPRE MĂRTURIE

(2471) «În fața lui Pilat, Cristos proclamă că „a venit în lume ca să dea mărturie adevărului” (In 18, 37). Creștinul nu are a „se rușina în a da mărturie Domnului” (2 Tim 1, 8). În situațiile care cer atestarea credinței, creștinul trebuie să o mărturisească fără echivoc, după exemplul Sfântului Paul în fața judecătorilor. Trebuie să-și păstreze „un cuget fără prihană în fața ui Dumnezeu și a oamenilor” (Fapte 24, 16).

(2472) Datoria creștinilor de a lua parte la viața Bisericii îi determină să acționeze ca martori ai Evangheliei și ai obligațiilor ce decurg din aceasta. O astfel de mărturie este transmitere a credinței în cuvinte și în fapte. Mărturia este un act de dreptate care stabilește sau face cunoscut adevărul: „Toți creștinii, oriunde trăiesc, sunt datori să manifeste, prin exemplul vieții și prin mărturia cuvântului, omul cel nou în care s-au îmbrăcat prin Botez și puterea Duhului Sfânt cu care au fost întăriți prin Mir” (AG 11).

(2473) Martiriul este mărturia supremă dată adevărului credinței; el desemnează o mărturie care merge până la moarte. Martiriul îi dă mărturie lui Cristos, mort și înviat, cu care este unit prin iubire. Dă mărturie adevărului credinței și învățăturii creștine. Îndură moartea printr-un act de tărie. „Lăsați-mă să fiu pradă fiarelor. Prin ele îmi va fi dat să ajung la Dumnezeu” (Sf. Ignațiu de Antiohia).

(2474) Biserica a adunat cu cea mai mare grijă amintirile celor care au mers până la capăt mărturisind credința. Acestea sunt Actele Martirilor. Ele constituie arhivele adevărului scrise cu litere de sânge: „La nimic nu-mi folosesc desfătările lumii sau împărățiile veacului acestuia. Mai bine îmi este să mor (pentru a mă uni) cu Cristos Isus decât să domnesc peste marginile pământului. Îl caut pe Acela care a murit pentru noi. Îl vreau pe Acela care a înviat pentru noi. Clipa nașterii mele se apropie” (Sf. Ignațiu de Antiohia). „Te binecuvântez că m-ai învrednicit de ziua aceasta și de ceasul acesta, m-ai învrednicit să fiu numărat printre martirii tăi (…). Ți-ai păstrat făgăduința, Dumnezeule al fidelității și al adevărului. Pentru acest har și pentru toate, te laud, te binecuvântez, te preamăresc prin Marele Preot veșnic din ceruri, Isus Cristos, Fiul tău preaiubit. Prin El, care viețuiește și domnește cu tine și cu Duhul, să-ți fie slavă acum și în vecii vecilor. Amin”»

Din Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2471-2474.

Mai jos puteți să ascultați predica din 26 decembrie 2016:

  • 22 martie 2017