Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Transfigurarea lui Isus și schimbarea mea în bine

Dragi prieteni,

Transfigurarea lui Isus sau Schimbarea la față de pe muntele Tabor stă în centrul duminicii a doua din Postul Mare. Pentru mulți sfinți părinți, evenimentul ar fi avut loc noaptea, de aici o primă legătură între Transfigurarea de pe muntele Tabor și Desfigurarea de pe muntele Măslinilor. Sensul principal al sărbătorii este acela că Isus își revelează identitatea sa adevărată în cadrul unei teofanii. Astfel, Dumnezeu le încredințează oamenilor speranța că universul și omul se pot schimba în bine. Sunt multe momentele și locurile în care Isus se transfigurează: când se naște la Betleem, când se schimbă la față pe muntele Tabor, când este răstignit pe muntele Ghetsemani, când se înalță la cer de pe muntele Măslinilor sau când se transsubstanțiază pe altar în fiecare biserică din lume în timpul euharistiei. Pentru mulți creștini din Occident și din Orient, Transfigurarea este cea mai frumoasă sărbătoare creștină. În cadrul predicii am vorbit despre metamorfoza universului creat, care începe, de fapt, cu schimbarea în bine a fiecăruia dintre noi. Mai multe detalii despre legătura dintre Transfigurea lui Isus și schimbarea omului în bine găsiți în predica de azi, 25 februarie 2018. Înainte de a o asculta, sau după, vă invit să meditați câteva comentarii ale sf. Leon cel Mare (390-461) la Evanghelia zilei.

«Și, iată, pe când încă mai vorbea, un nor luminos i-a învăluit și un glas din nor zicea: „Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulțumirea mea; ascultați de el!” (Mt 17, 5). Neîndoielnic, Tatăl era prezent în Fiul și, în acea lumină prin care Domnul s-a manifestat cu măsură în fața discipolilor, natura aceluia care dă naștere nu era separată de Unicul născut pe care l-a născut, dar, pentru a sublinia proprietatea fiecărei persoane, glasul care a ieșit din nor l-a făcut cunoscut urechilor pe Tatăl, așa după cum strălucirea răspândită de corp l-a revelat ochilor pe Fiul. Auzind glasul, discipolii au căzut cu fața la pământ, foarte înspăimântați, tremurând nu doar în fața maiestății Tatălui, ci și în fața maiestății Fiului; printr-un act de profundă înțelegere, într-adevăr, au priceput că unică era Divinitatea celor doi și, pentru că nu exista vreo ezitare în credință, nu s-a înregistrat nicio diferență în frică. Acea mărturie divină a fost așadar generoasă și multiplă, iar puterea cuvintelor a mijlocit o înțelegere mai mare decât sunetul glasului. Căci, când Tatăl spune: „Acesta este fiul meu cel iubit, în care îmi găsesc mulțumirea, să ascultați de el”, oare nu trebuia înțeles în mod clar că „Acesta este Fiul meu” la care a fi din mine și a fi cu mine este o realitate pe care timpul nu o poate cuprinde? Da, nici Acela care dă naștere nu este anterior celui Născut, nici cel Născut nu este posterior Aceluia care l-a născut. „Acesta este Fiul meu”, care în mine nu separă divinitatea, nu împarte puterea, nu face distincție în privința eternității. Acesta este Fiul meu, nu adoptiv, ci propriu; nu creat în altă parte, ci născut de mine; nu dintr-o natură diferită și făcut mie asemănător, ci de aceeași ființă și născut egal cu mine. „Acesta este Fiul meu prin care toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există” (In 1, 3), care, face tot ceea fac eu în mod egal (In 5, 19) și tot ceea ce săvârșesc eu sunt săvârșite de dânsul împreună cu mine fără vreo deosebire. Într-adevăr, în Tatăl este Fiul și în Fiul este Tatăl (In 10, 38), iar unitatea noastră nu se rupe niciodată. Chiar dacă eu care dau naștere sunt diferit de acela pe care l-am născut, totuși nu vă este îngăduit să aveți despre dânsul o părere diferită de aceea pe care o aveți despre mine. „Acesta este Fiul meu”, care nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu mine (Fil 2, 6), nici nu și-a însușit-o prin uzurpare. Dar, deși a rămas în condiția sa glorioasă, el, pentru a duce la bun sfârșit planul de refacere a neamului omenesc, a umilit divinitatea neschimbătoare până la condiția de servitor.

Pe acela, așadar, în care îmi găsesc toată mulțumirea și a cărui învățătură vorbește altora despre mine, a cărui umilință mă glorifică, ascultați-l fără ezitare; el, într-adevăr, este adevărul și viața (In 14, 6); el este puterea mea și înțelepciunea mea (1 Cor 1, 24). „Ascultați de el!”, de acela despre care au vorbit tainele Legii și pe care glasul profeților l-au cântat. „Ascultați de el!”, de el care a răscumpărat lumea prin sângele său, care a înlănțuit diavolul și i-a răpit prada (Mt 12, 29), care a șters însemnul datoriei (Col 2, 14) și prețul răutății. „Ascultați de el!”, de el care deschide calea cerului și prin chinul crucii vă pregătește scara pentru a urca în Împărăție. De ce vă este teamă să fiți răscumpărați? De ce vă temeți să fie dezlegați de lanțurile voastre? Să se întâmple ceea ce Christos vrea să fie, așa după cum și eu o vreau. Aruncați teama trupească și înarmați-vă cu statornicia pe care o inspiră credința; este nedemn de voi, de fapt, să vă temeți de acele momente ale Pătimirii Mântuitorului de care, cu ajutorul său, n-o să vă temeți în timpul morții voastre. Aceste lucruri, dragii mei, nu s-au spus doar pentru folosul acelora care le-au înțeles cu propriile lor urechi. Să se întărească așadar credința tuturor potrivit predicării sfintei Evanghelii și nimeni să nu se rușineze de crucea lui Christos, prin care lumea a fost răscumpărată. Prin urmare, nimănui să nu-i fie teamă să sufere pentru dreptate (1 Pt 3, 14), nici să nu se îndoiască că va primi recompensa promisă, deoarece prin oboseală ajungem la odihnă și la viață prin intermediul morții. El, într-adevăr, a luat asupra sa toată slăbiciunea specifică micimii noastre; el, în care, dacă vom rămâne (In 15, 9) în mărturisirea lui și în iubirea sa, vom fi învingători asupra a ceea ce el a învins și vom primi ceea ce el a făgăduit.

Fie că este vorba de punerea în practică a poruncilor sau fie că este vorba de a suporta greutățile vieții, glasul Tatălui care s-a făcut auzit trebuie să răsune mereu în urechile noastre: „Acesta este Fiul meu cel iubit în care îmi găsesc mulțumirea, ascultați de el!”; el care trăiește și domnește împreună cu Tatăl și cu Spiritul Sfânt în vecii vecilor. Amin.»

(Din Sf. Leon cel Mare, Sermo 38, 6-8, trad. Wilhelm Dancă)

Mai jos puteți să ascultați predica:

  • 25 februarie 2018
Schimbarea la Față antidot contra urâțeniei

Dragi prieteni,

În solemnitatea Schimbarea la Față a Domnului Nostru Isus Christos, 6 august 2017, o zi caniculară, m-am aflat din nou la Mangalia, în biserica „Sf. Andrei”, care era plină de credincioși. Am vorbit despre semnificația Sărbătorii Schimbarea la Față pentru Isus însuși și pentru noi, astăzi. Am subliniat importanța a trei verbe: a-l asculta pe Isus, urcând (pe munte, împreună cu Isus, pentru a ne ruga și a ne întâlni, uneori chiar singuri, cu Dumnezeu) și coborând (în mijlocul oamenilor pentru a împărtăși experința întâlnirii cu Dumnezeu prin fapte de milostenie trupească și sufletească). Înainte de asculta predica, vă invit să meditați cuvintele sf. Augustin despre semnificația hainelor strălucitoare ale lui Christos, care suntem noi, Biserica sa.

Sântul Augustin explică în Discursul 78 că hainele lui Isus sunt Biserica sa. «Dacă hainele nu ar fi ținute strâns de cel care le poartă, atunci ar cădea jos de pe el. Ce vi se parte atât de ciudat că prin hainele foarte albe este simbolizată Biserica, de vreme ce profetul Isaia spune: Dacă păcatele voastre vor fi roșii ca pânza stacojie, ca zăpada le voi albi (Is 1, 18)?». Așadar chiar dacă păcatele săvârșite de oamenii Bisericii ar fi roșii precum pânza stacojie, Mireasa sa va avea oricum o haină albă și strălucitoare datorită Soarelui, adică datorită lui Christos. În fața acestei viziuni Petru exprimă sentimente doar omenești, nu are gânduri supranaturale: «Doamne, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și alta pentru Ilie» și, în continuare, evanghelistul Luca subliniază: «neștiind, de fapt, ce zice»; Petru, piatra pe care Christos ar fi zidit Biserica sa, deși era în fața frumuseții maiestății Mântuitorului, folosește criterii de natură pământească.

Spune mai departe sfântul Augustin: «E bine pentru noi, Doamne – spune el – că suntem aici. Era obosit din cauza mulțimii oamenilor, descoperise singurătatea pe munte; acolo îl avea pe Christos ca hrană pentru suflet. De ce ar fi trebuit să coboare ca să se întoarcă la oboseli și dureri în timp ce acolo sus era plin de sentimente de iubire sfântă față de Dumnezeu și care îi inspirau o sfântă purtare? Voia să se simtă bine».

În fața lui Christos glorios Petru găsise fericirea și nu mai voia să plece din locul acela. Răspunsul i-a venit în timp ce el încă vorbea: a venit un nor, i-a acoperit și din acel nor a răsunat o voce: «Acesta este Fiul meu, cel ales; ascultați-l», aceeași voce care s-a auzit când Sfântul Ioan Botezătorul l-a botezat pe Isus pe malurile râului Iordan: «Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit bucuria» (Mc 1, 9-11).

Din Augustin, Discursul 78, trad. Wilhelm Dancă.

Mai jos puteți să ascultați predica despre Schimbarea la Față a Domnului Nostru Isus Christos:

  • 6 august 2017
Predica de Postul Mare: Schimbarea la față

Papa Benedict al XVI-lea despre schimbarea la față a lui Isus

«Schimbarea la față este un eveniment de rugăciune; devine vizibil ce se petrece în timpul dialogului lui Isus cu Tatăl: străpătrunderea intimă a ființei sale cu Dumnezeu, care devine lumină pură. Fiind una cu Tatăl, Isus însuși este Lumină din Lumină. Ceea ce este el în esență și ceea ce Petru încercase să spună în mărturisirea sa – acest lucru devine, în acea clipă, perceptibil cu simțurile: ființa lui Isus în lumina lui Dumnezeu, calitatea sa de a fi lumină ca Fiu. Aici devin vizibile referințele la figura lui Moise, precum și diferența: „Iar când se pogora Moise din Muntele Sinai, avânt în mâini cele două table ale legii, el nu știa că fața sa strălucea pentru că grăise Dumnezeu cu el” (Ex 34, 29). În timpul conversației cu Dumnezeu, lumina lui Dumnezeu a strălucit asupra lui, făcându-l și pe el să strălucească. Dar este, ca să spunem așa, de o strălucire care a venit asupra lui din afară, făcându-l să strălucească. Isus însă strălucește dinspre interior, el nu doar primește lumină, ci el însuși Lumină din Lumină. Veșmântul alb de lumină al lui Isus în timpul schimbării la față vorbește însă și despre viitorul nostru. În literatura apocaliptică, hainele albe sunt expresia făpturii cerești – veșmintele îngerilor și ale celor aleși. Astfel, Apocalipsa lui Ioan vorbește despre veșmintele albe pe care le vor purta cei mântuiți (cf. mai ales 7, 9.13; 19, 14). Dar Apocalipsa ne mai comunică ceva nou: veșmintele celor aleși sunt albe, pentru că au fost spălate în sângele Mielului (cf. Ap 7, 14), adică: fiindcă prin Botez am fost uniți cu pătimirea lui Isus, iar pătimirea lui este curățirea care ne redă veșmântul pierdut de noi prin păcat (cf. Lc 15, 22). Prin Botez suntem înveșmântați cu Isus în lumină și am devenit noi înșine lumină.

Acum apar Moise și Ilie și vorbesc cu Isus. Ceea ce le va explica Cel Înviat ucenicilor pe drumul spre Emaus este aici apariție vizibilă. Legea și profeții vorbesc cu Isus, vorbesc despre Isus. Numai Luca ne relatează – cel puțin printr-o scurtă aluzie – despre ce au discutat cei doi mari martori ai lui Dumnezeu cu Isus: „Și care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre plecarea lui, pe care avea s-o împlinească la Ierusalim” (Lc 9, 31). Tema discuției lor este crucea, dar înțeleasă prin plecarea, exodul lui Isus, al cărui loc va trebui să fie Ierusalimul. Crucea lui Isus este exod – ieșirea din această viață, trecerea prin „Marea Roșie” a pătimirilor și trecerea în slava în care, bineînțeles, stigmatele rămân însemnate pe vecie. În acest mod se clarifică și că tema fundamentală a Legii și a profeților este „speranța lui Israel” – exodul care eliberează definitiv; iar conținutul acestei speranțe este Fiul Omului în suferință și slujitorul lui Dumnezeu, care, pătimind, deschide porțile către libertate și o lume nouă. Moise și Ilie ei înșiși figuri și, în același timp, martori ai pătimirilor. Cu Cel Schimbat la Față vorbesc despre ceea ce vorbiseră și pe pământ, despre pătimirile lui Isus; dar vorbind Cel Schimbat la Față despre aceasta, se arată că această pătimire va aduce mântuirea; că este străbătută de slava lui Dumnezeu, că pătimirea se transformă în lumină, libertate și bucurie.»

(…) Să ne întoarcem de la aceste considerații înapoi la episodul schimbării la față. „Și s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: acesta este Fiul meu cel iubit, pe acesta să-l ascultați!”. Norul sfânt, Shekinah, este semnul prezenței lui Dumnezeu însuși. Isus este cortul sacru deasupra căruia plutește norul prezenței lui Dumnezeu, învăluindu-i în umbra sa și pe ceilalți. Se repetă scena de la botezul lui Isus, când, din nor, Tatăl însuși îl indicase pe Isus ca fiind Fiul: „Tu ești Fiul meu cel iubit, întru tine am binevoit (Mc 1, 11). Acestei proclamări solemne a demnității filiale i se adaugă acum imperativul: „Pe acesta să-l ascultați!”. Aici devine vizibilă relația cu ascensiunea lui Moise pe muntele Sinai, pe care am identificat-o mai devreme pe fundalul schimbării la față. Moise primise pe munte Tora, cuvântul călăuzitor al lui Dumnezeu. Acum ni se spune despre Isus: „Pe acesta să-l ascultați!”. Hartmut Gese a comentat foarte potrivit această scenă: „Isus însuși a devenit cuvântul revelației divine. Evangheliștii nu puteau prezenta acest lucru mai clar, mai puternic: Isus este Tora însăși” (Zur biblische Theologie. Alttestamentlische Vorträe, Munchen 1977, p. 81). Apariția s-a încheiat, sensul ei cel mai profund fiind sintetizat în acest unic cuvânt. Ucenicii trebuie să coboare cu Isus și să învețe mereu: „Pe acesta să-l ascultați!”.»

Din Joseph Ratzinger/Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret, trad. Alexandru Mihăilescu, București 2007, pp. 268-270; 273-274.

Mai jos puteți să ascultați predica din 12 martie 2017 (Duminica a II-a din Post):

  • 21 martie 2017