Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Cuvântul divin transformă frații și surorile în prieteni

Dragi prieteni,

În timpul sfintei liturghii de multe ori preotul se adresează celor prezenți cu apelativul „frați și surori”. Trebuie să recunoaștem că, astăzi, această formulă de adresare nu face pe nimeni să tresară și să se întrebe: Serios? Pe bune? E chiar așa cum spune părintele? Chiar sunt fratele și sora celui de lângă mine? Și dacă da, ce fel de frate sau soră? Nu cumva ne-am obișnuit cu aceste cuvinte și ele nu ne mai impresionează în nici un fel? Nu cumva aceste cuvinte, pentru noi, au rămas cuvinte moarte sau simple etichete?

Evident, frățietatea despre care se face vorbire la biserică este de ordin spiritual. Este o frățietate diferită de cea pe care o implică legăturile de sânge în familie. De asemenea, este o frățietate diferită de cea care s-ar cuveni să existe în societatea civilă, altfel decât acea frățietate pe care Aristotel o numea prietenie și o înțelegea drept comuniune de gusturi, de aspirații, de valori și idealuri. Frățietatea spirituală se naște din legătura existențială comună pe care cei credincioși o au cu Isus Cristos, Cuvântul întrupat. Într-un anumit fel Cuvântul lui Dumnezeu are rolul de sân matern; ne găzduiește pe toți, ne formează pe toți, ne împrumută trupul său mistic, focul arzând și chipul său luminos. De aceea, frații spirituali născuți din Cuvântul lui Dumnezeu se cunosc și recunosc din privire, după chip, căci pe fața și în ochii lor rămâne urma Cuvântului divin. Da, așa este, dacă nu dăm atenție Cuvântului lui Dumnezeu, nu-l punem în practică, atunci expresia „frați și surori” sună a ceva gol, fals, neadecvat stării noastre spirituale, sună ca un fel de semnal de atenționare, invitându-ne să primim Cuvântul divin cu bucurie și să-l lăsăm să rodească în noi acele fapte care sunt conforme cu voința lui Dumnezeu.

Putem să vestim acest Cuvânt creator cu limba noastră de carne, dar și cu limba faptelor, limba vieții de zi cu zi. O coincidență fericită m-a făcut să amintesc la sfârșitul liturghiei de azi, la care au participat foarte mulți credincioși, de sfântul Anton de Padova, a cărui relicvă – limba lui neputrezită – a fost prezentă pe altar cu ocazia pelerinajului antonian organizat la catedrala sf. Iosif din București. Într-adevăr, Dumnezeu l-a răsplătit cu acest dar extraordinar, ca limba lui de carne, cu ajutorul căreia a explicat atât de frumos și convingător Cuvântul lui Dumnezeu, să rămână vie, neputrezită. Renumele lui de foarte bun cunoscător și trăitor al Cuvântului lui Dumnezeu l-a făcut pe Papa Grigore al IX-lea să spună despre dânsul că era „chivotul Noului Testament și dulapul Scripturii divine”.

Lucruri la fel de frumoase să spună Domnul și despre noi, dar pentru asta trebuie să scoatem Cuvântul său de la naftalină, din cărți și să-l împlinim în viață. Doar așa putem să fim și să devenim mai mult frați spirituali, prieteni, creștini care își umplu viața cu viață!

Mai jos puteți să ascultați predica de azi, 10 iunie 2018:

  • 10 iunie 2018
Euharistia face din puii flămânzi o companie cristoforă

Dragi prieteni,

Euharistia este sacramentul prezenței reale a lui Cristos cu Trupul său adevărat și cu Sângele său adevărat în speciile de pâine și de vin consacrate de preot în timpul sfintei Liturghii. Prin natura sa, Euharistia ne hrănește și ne apropie unul de celălalt, făcând din noi o „companie” purtătoare de Cristos în lume. Dar, dacă în biserică unii creștini preferă să stea la distanță unul de celălalt, imaginați-vă cum vor sta afară, nu doar unul indiferent față de altul, ci, poate mai rău, unul împotriva altuia.

Astăzi, 31 mai 2018, am celebrat Joia Verde sau sărbătoarea Trupului și Sângelui Domnului. Neîndoielnic, această sărbătoare are legătură cu Joia Mare, atunci când Cristos Domnul a instituit Euharistia, sacramentul prezenței lui reale, substanțiale, adevărate cu noi până la sfârșitul timpurilor. Sărbătoarea provine din dieceza de Liege, Belgia; în anul 1264, Papa Urban al IV-lea a lărgit-o la nivelul întregii Biserici Catolice. Scopul înființării sărbătorii a fost acela de a motiva mai mult credința credincioșilor în prezența reală a lui Cristos în sfânta Euharistie, în sfânta Liturghie sau în sfânta Jertfă, ori în sfânta Împărtășanie sau în Prea Sfântul Sacrament, cum se mai spune. De aceea, cu această ocazie, acolo unde trăiesc creștini catolici, se organizează procesiuni publice și se adoră Cristos prezent în sfânta Ostie cu multă solemnitate și bucurie. Din motive pastorale, în multe locuri, sărbătoarea este transferată în duminica următoare, fără a se pierde din vedere legătura dintre Joia Mare și Joia Verde. I se mai spune Joia Verde pentru a desemna faptul că Isus Cristos euharistic este întâmpinat și găzduit temporar pentru adorație în corturi făcute din ramuri verzi. În mod obișnuit se fac patru corturi, care semnifică cele patru evanghelii și cele patru puncte cardinale, adică Cristos întreg prezent în mijlocul lumii întregi prin sfânta Euharistie.

La celebrarea Trupului Domnului de la catedrala sf. Iosif din acest an au fost destul de mulți credincioși. Am vorbit despre întreita împărtășire cu Cristos în cadrul sfintei liturghii: prima are loc atunci când ascultăm Cuvântul Domnului, a doua când ne împărtășim efectiv cu Trupul și Sângele Domnului și a treia când ne întoarcem acasă transformați de Cristos în Trupul și Sângele său mistic și-i facem părtași pe semenii noștri de spiritul „companiei” sfinte la care am luat parte. Am amintit în omilie că termenul companie vine din limba latină și este compus din două cuvinte: „cum”, care înseamnă „cu”, și „panis”, care înseamnă „pâine”. Astfel, a celebra liturghia, atât credincioșii cât și preotul sau preoții își împart unul altuia nu doar intențiile de rugăciune, ci destinul, viața, pentru că pâinea hrănește și susține viața omului. Cristos este rădăcina vieții noastre și pâinea euharistică ne face să creștem, să trăim și să înflorim în compania sfântă a Bisericii pentru binele integral al lumii întregi. Pe urmele lui, asemenea pelicanului, suntem chemați să facem la fel: „e me alo”, „de la mine îi hrănesc pe alții”, de la noi înșine să-i hrănim pe alții, ca adevărați cristofori, pentru că dăruind vom dobândi.

Pentru reprezentarea predicii pe youtube am ales un detaliu din ornatul pe care l-am purtat la liturghia de astăzi: Cristos simbolizat de pelicanul care își hrănește puii din propria gușă! Fericiți cei care vor fi găsiți printre „puii flămânzi” și hrăniți de Cristos euharistic!

Mai jos puteți să ascultați predica:

  • 31 mai 2018
Sfânta Treime Fântâna iubirii dăruire de sine

Dragi prieteni,

În ciuda faptului că azi, 27 mai 2018, în București se simțea un aer de vacanță, din pricina Rusaliilor ortodoxe, și la amiază era destul de cald, chiar zăpușeală, la catedrala romano-catolică „Sf. Iosif” s-a sărbătorit Sfânta Treime – Fântâna iubirii dăruirii de sine. La liturghia de la 12.15 au participat numeroși credincioși. Cei care au fost prezenți în biserică au aflat că sărbătoarea Sfintei Treimi a fost introdusă în Biserica Catolică în 1334 de papa Ioan al XXII-lea. Scopul principal al introducerii acestei sărbători era, și este în continuare, să le aducă aminte celor credincioși să-i mulțumească lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pentru că tot ceea ce sunt, ca oameni și creștini, se datorează lucrării persoanelor Sfintei Treimi. Acest adevăr de credință ni-l amintim ori de câte ori ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci și spunem cu voce tare sau în gând: „În numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!”. Semnul Sfintei Cruci este semnătura de autor a Sfintei Treimi pe ființa noastră umană și creștină. Într-adevăr, Dumnezeu Tatăl ne-a creat, Dumnezeu Fiul ne-a răscumpărat, Dumnezeu Duhul Sfânt ne-a sfințit și ne-a dăruit viața cea nouă. Toate persoanele Treimii săvârșesc lucrarea lor specifică din iubire, trăind una în, cu și pentru alta. Dumnezeu Tatăl este iubire, Dumnezeu Fiul este iubire, Dumnezeu Duhul Sfânt este iubire. Dar Tatăl este iubirea ce se dăruiește, Fiul, iubirea primită, Sfântul Duh, legătura de iubire dintre Tatăl și Fiul. Găsim în Dumnezeu cel de-o singură ființă trei forme de iubire care nu se confundă între ele. Ele sunt distincte, dar unite prin natura lor comună, care este Ființa în relație, Iubirea. Toate acestea le știm de la Isus din Nazaret.

Azi, din păcate, trăim vremuri marcate de un pronunțat accent nominalist, adică vorbelor noastre nu le mai corespund realități concrete, materiale sau spirituale. Multe dintre cuvintele pe care le folosim sunt goale de conținut, cum spunea Umberto Eco în romanul „Numele trandafirului”, iar noi le dăm semnificația pe care ne punem de acord să le-o dăm. De aceea, nu mai putem vorbi despre un adevăr universal sau absolut, pentru că nu mai există legătură între cuvinte și realitate. Adevărul este rezultatul consensului sau al compromisului. În acest context plin de forme fără fond, Sfânta Treime ne învață să căutăm și să respectăm adevărul aproapelui în calitatea lui de aproape, chipul celuilalt ca fiind celălalt, nu chipul nostru în celălalt. Vom constata că aproapele, celălalt este o ființă în relație, care dorește să fie iubită și să iubească, adică și această ființă poartă amprenta Sfintei Treimi.

După liturghia de la 12.15 am botezat doi copii, pe Vladimir și Petru-Amza, iar ceva mai târziu i-am cununat pe Filon și Paula. A fost o zi minunată pentru toți ce au fost la biserică, azi, în sărbătoarea Sfintei Treimi, dar mai ales pentru părinții lui Vladimir și ai lui Petru-Amza, precum și pentru părinții lui Filon și Paula. Domnul Cristos să-i binecuvânteze cu harul de a trăi mereu în prezența și în iubirea Sfintei Treimi!

Mai jos puteți să ascultați predica de azi:

  • 31 mai 2018
Darurile Duhului Sfânt reduc colesterolul spiritual

Dragi prieteni,

Azi, în sărbătoarea Rusaliilor, am celebrat sf. liturghie în prezența a numeroși credincioși la catedrala sf. Iosif din București. Era 12. 15. A fost o zi cu multă umiditate în aer, deși a ieșit soarele pe la amiază; pe cale de  consecință, s-a simțit umezeala și în căldura sufocantă din biserică. Un lucru mai puțin obișnuit s-a întâmplat în prima parte a liturghiei, ba chiar și în timpul predicii, și anume stația de amplificare se întrerupea aleatoriu. Cred că era subiectul unei scăderi de tensiune în rețea. Pornind de la acest incident tehnic, am încercat să le spun credincioșilor că tot așa stau lucrurile cu ucenicii lui Isus din zilele noastre. Fără Duhul Sfânt, mărturia lor nu se aude, nu ajunge până la marginile lumii. În sărbătoarea Rusaliilor din 2018, fiecare dintre noi este provocat de acest neajuns tehnic și, trecând în plan spiritual, fiecare să-și facă rost de un „microfon” care să funcționeze sau să vorbească prin acel „microfon” spiritual care este Duhul Sfânt. După ce am explicat că ziua Cincizecimii – Pentecoste – este, de fapt, ziua de naștere a Bisericii, i-am invitat pe cei prezenți să-și profileze din nou identitatea lor creștină și să-l lase pe Duhul Sfânt cu darurile lui, pe care l-au primit deja la Botez și la Mir, să iasă la suprafață și să inspire mărturia adevărată despre Isus Cristos, care a murit și a înviat pentru noi. Darurile Duhului divin au fost incluse în „biletul de călătorie pe care am început-o la Botez”. Atunci au avut loc pentru noi Rusaliile. Acelea au fost Rusaliile noastre particularizate. Pe mărturia părinților, a nașilor și a Bisericii în care am fost botezați se bazează și mărturia noastră, azi. Așadar, la începutul identității noastre creștine nu stă o teorie, o ideologie, ci niște neamuri biologice sau spirituale, o întâlnire, o relație. Se întâmplă ca în zilele noastre mulți creștini să transforme credința într-o doctrină pe care o propun altora cu o mentalitate rigidă sau în spiritul unei practici plicticoase. Mulți dintre noi, poate, suferă de colesterol spiritual. Darurile Duhului Sfânt reduc această deficiență și ne redau bucuria de a fi ucenici ai lui Isus. Această bucurie poate să cucerească lumea pentru cauza lui Cristos.

Detalii în predica postată mai jos:

Venim singuri la biserică și plecăm împreună

Dragi prieteni,

Azi, 29 aprilie 2018, la liturghia de la 12.15 de la catedrala sf. Iosif din București au fost prezenți numeroși credincioși. Am predicat despre importanța căutării Spiritului unității între noi cei care ne cunoaștem și ne recunoaștem ca discipoli ai lui Isus. Primul pas spre așa ceva este deschiderea inimii către persoanele întâlnite sau văzute la biserică. Lucrul acesta este posibil dacă rămânem în iubirea lui Isus. Printre alte îndemnuri, le-am spus ca după sfânta liturghie să încerce să întârzie puțin în fața bisericii și să-și prezinte reciproc prietenii, să se cunoască între ei, poate găsesc astfel mai multe motive de a fi împreună. Urmând această cale, încet, încet, putem forma o comunitate de persoane, loc de împlinire umană și mântuire eternă pentru fiecare dintre noi. Moto-ul predicii a fost acesta: „Venim singuri la biserică și plecăm împreună!”.

Nu mă așteptam să participe așa mulți credincioși, pentru că tocmai a început „Paștele comuniștilor”, 1 Mai Muncitoresc, cum obișnuiam să-i spunem înainte de căderea comunismului. Îmi amintesc de o glumă care circula pe atunci. Deși comuniștii nu mergeau la biserică și nici pe alții nu-i lăsau să meargă, celebrau în felul lor Paștele prin consumarea bucatelor tradiționale pascale. Astfel, fie cu ocazia Paștelui creștin, fie cu ocazia lui 1 Mai Muncitoresc comuniștii mâncau ouă înroșite, pască și drob de miel. Când ciocneau ouăle nu spuneau „Christos a înviat!”, ci „Trăiască 1 Mai Muncitoresc!”.

Revenind la predica de azi, după sfânta liturghie, am observat cum mai multe persoane au întârziat și au stat de vorbă în fața catedralei. Unele dintre ele au venit și la mine și mi-au vorbit despre cei pe care i-au adus la biserică în sufletul lor – bătrâni, bolnavi, rude și prieteni care lucrează departe sau cu diferite probleme de familie – și mi-au cerut să mă rog pentru ei. Cel mai tare m-a impresionat un domn în vârstă de 80 de ani, care a venit la mine în curtea catedralei împreună cu fiica și cu soția sa chiar la urmă, când nu mă mai aștepta nimeni. Mi-a spus că a locuit câtva timp în palatul arhiepiscopal, la mansardă, mai exact în timpul studiilor sale din anii 1954-1956. Atunci avea 16 ani și era singur. Acum are 80 de ani, dar nu mai e singur. Are o soție deosebită și o fiică extraordinară, căsătorită, și mai mulți nepoți. Mi-a vorbit despre preoții de la catedrală și frații călugări ai Școlilor creștine pe care i-a întâlnit în epoca respectivă. Chiar dacă nu i-am avut alături de noi în mod fizic, în mod spiritual au revenit în sufletele noastre. L-am rugat să pună în scris aceste amintiri. Nu știu dacă o va face. De un lucru sunt sigur, totuși: azi, la biserică, am venit singuri, și am plecat împreună! Cel puțin asta s-a întâmplat cu unii dintre noi. Dacă doriți să ascultați mai multe lucruri despre felul în care ne putem îmbogăți spiritual cu prezența altor persoane în inima noastră, participând duminica la sfânta liturghie, vă invit să deschideți linkul de mai jos.

Aici puteți să ascultați predica:

  • 29 aprilie 2018